Comunicare nonverbala

Specificul com nonverbale

Com nonv se structureaza pe trei suporturi: primul este corpul (cu miscarile si calitatile sale
fizice), al doilea este format din artefactele asociate corpului (haine, tatuaje si accesori) si
ultimul dispunerea spatiala a corpului (distantele sociale si delimitarea teritoriului) (L. Ivan,
2009, 74).
Comunicarea nonverbala este definita adesea prin raportarea la cea verbala, ca modalitate
prin care oamenii comunica intentionat sau neintentionat, fara a utiliza cuvinte (L. Ivan,
2009, 74).
Septimiu Chelcea (2005, 32-33) identifica principalele axiomene ale comunicarii nonverbale:
1. Com non este filogenetic si ontogenetic primordiala.
2. In relatiile interpersonale directe este imposibil sa nu com non.
3. Com nonv reprezinta un element in sistemul comunicarii umane si trebuie analizata ca
atare, nu independent de com verbala.
4. Com nonv se realizeaza printr-un sistem de semne si semnale (discrete si analogice),
de coduri si de canale de transmitere a infomatiei si trebuie analizata ca atare, nu
fiecare element separat.
5. In com nonv, semnificatia semnelor transmise prin multiple canale trebuie stabilita in
termenii probabilitatilor si in functie de contextul social-cultural concret. (75-76)
Unii autori ca J. De Vito (1987) definesc com nonv ca fiind un ansamblu de gesturi, posturi,
orientari ale corpului, aspecte somatice, raporturi de distante intre indivizi, purtatoare de
nformatii. 76
Functiile com nonverbale
Elliot Aronson si colaboratorii (1999, 338) analizeaza functiile pe care mijloacele nonverbale
le indeplinesc in com inter-umana si identifica urmatoarele:
1. Exprimarea emotiilor. Prin expresiile faciale se pot transmite foarte usor mesaje care
sunt usor identificabile de carte potentialii receptori. Acordul sau dezacordul sunt
vizibile printr-o privire a receptorului.
2. Semnalarea atitudinilor indivizilor fata de anumite persoane, obiecte din realitatea
sociala. Componentele unanim acceptate care postuleaza in structura interna a oricarei
atitudini sunt: cea afectiva (emotiile si reactiile fiziolegice asociate lor), componenta
cognitiva (cunostinte despre obiectul atitudinii) si una comportamentala (intentia fata
de obiectul atitudinii).

Mihael Argyle (1975) grupeaza atitudinile interpersonale de-a lungul a doua axe:
1) axa dominanta/supunere
2) axa atractie/respingere
schema
3. Facilitarea com verbale. Inflexiunile vocii pot indica interlocutorului daca ceea ce
transmitem este secret, o gluma sau, dimpotriva, o chestiune serioasa, astfel incat
acesta sa poata interpreta mesajul ca atare
4. Transmiterea informatiilor despre personalitatea si caracterul interlocutorului
Dincolo de toate aceste functii, nu trebuie omisa practica disimularii. Pentru a disimula
trebuie adoptata o fata lipsita de expresie, chiar fada. Dintre toate partile corpului fata este
cel mai usor de mascat, in ceea ce priveste mainele acestea pot transmite o anumita stare
de nervozitate, agitatie, dar care poate fi de asemenea stapanita. Cel mai greu de introdus
in stare de disimulare sunt picioarele care sunt greu de controlat. In cazul in care o
persoana minte aceasta poate avea control total asupra corpului inafara de zona
picioarelor, acestea putand fi folosite ca indicator al minciunii.
Forme ale comunicarii nonverbale
Din puncte de vedere etologic, Loredana Ivan (2009, 83), identifica avand in vedere
complexitatea si aparitia mijloacelor de comunicare de-a lungul filogenezeim, observa
urmatoarele functii: (1) compotamente relevante privind organizarea spatiala, care
presupun deplasarea intregului corp; (2) manifestari comunicationale care deriva din
atitudinea corporala: tonus, postura; (3) manifestari comunicationale care reclama
coordonarea complexa a micromiscarilor: mimica, gestica, vocalizare; (4) limbajul, care
atesta capacitatea motrica si intelectuala cea mai complexa, specific umana, rezultata din
invatare.
Mario von Cranach si I. Vine (1973/1997) grupeaza manifestarile comunicationale in
functie de canalul de comunicare si de codul specific acestuia:
1. Canalului vizual ii sunt specifice: miscarile de stabilire a pozitiei spatiale in functie de
partener (proxemics), gesturile (atitudinea si miscarile corpului, miscarile fetei si
privirea) si artefactele corpului (machiaj, coafura, imbracaminte, bijuterii)
2. Canalului auditiv ii sunt specifice manifestrile lingvistice (cubinte si alaturari de
cuvinte) si extralingvistice (plansul, rasul, respiratia, pauzele, calitatea, intensitatea
vocii, tanalitatea vocii, ritmul vorbirii).
3. Canalului tactil ii sunt caracteristice atingerile, imbratisarile, sarutarile, manifestarile
nonverbale care intretin si potenteaza comunicarea interunaman.

4. Canalul olfactiv inregistreaza mirosurile, parfumurile, considerate importante in

ritualurile de curtare si sexuale.
5. Canalul gustativ releva calitatea hranei si a manierelor asociate mesei.
6. Canalul termic regleaza interactiunile dintre indivizi, determinand contextul
comunicarii interpersonale.
Jaques Corraze (1980/2000) sustine existenta a trei categorii in cadrul comportamentului
nonverbal: paralimbajul (partea care nuanteaza un discurs, inflexiunile, intensitatea vocii,
pauzele), kinestezia (miscarile corpului, inclusiv ale fetei) si proximitatea (perceptia spatiului,
teriotorialitatea).
Kinestezia. Este vorba de micro si macro miscari prezente la nivelul corpului sua fetei, care
nuanteaza discursul verbal, il substituie sau il contrazic.
Conform Oxford English Dictionary gestul este prezentat ca o miscare a corpului sau a unei
parti a acesteia care exprinma o idee sau un sentiment. Aceasta inseamna ca termenul este
asociat unor reactii voluntare.
Paul Ekman (1997, 334) leaga exprimarea emotiilor de universalitatea expresiilor faciale,
subliniind ca atunci cand subiectii sunt rugati sa spuna ce anume le transmite o expresie
faciala sau alta, mentioneaza nu doar emotia pe care cred ca o incearca interlocuttorul, ci si
alte aspecte: (1) evenimentul care cred ca a generat respectiva expresie faciala (vedem pe
cineva incruntat si spunem l-a suparat cineva/ceva:); (2) gandurile, planurile, asteptarile,
amintirile interlocutorului (si-a adus aminte de ceva trist); (3) starea psihica a persoanei (se
simte trist); (4) metafore sugestive (fierbe de manie); (5) ce cred ca urmeaza sa faca
interlocutorul (e gata sa loveasca pe cineva); (6) ce doreste cel care afiseaza o asemenea
expresie faciala de la interlocutorul tau (ar vrea sa i se spuna despre ce este vorba). Este
evidenta necesitatea interpretarii expresiilor faciale in fuctie de context, pentru a ne da seama
care dintre variante este mai aproape de adevar. Cercetarea expresiilor faciale are in vedere
inclusiv aspecte legate de fizionomie si rolul lor in structurarea relatiilor interpersonale.
Fata fiecarui individ poarta informatii despre atribute biologice si sociale importante, cum ar
fi identitatea, specia, genul, varsta, precum si starea emotionala. (E. Fox st al.,2000,61)

Introducere sau ceva de genu Este adevarat ca putem descrifra interlocutorul sau pe cei din
jurul nostru fara sa comunicam verbal cu ei? Da, cu ajutorul comunicarii nonverbale il putem
citi. Fie ca este trist, vesel, abatut, nervos etc. , limbajul trupului ii va scoate la suprafata
trairile interioare........(bla bla )
Paul Ekman si Wallance V. Friesen (1971, 1975) au identificat trei componente ale fetei in
comunicarea emotiilor. Prima componeneta este reprezentata de partea de sus a fetei, fruntea
si sprancenele. A doua, partea de mijloc: urechile, ochii si pometii obrajilor. In fine, cea de-a
treia componenta, partea de jos a fetei, nasul, gura si barbia. Toate acestea ilustreaza sase
tipuri de de emotii: furia, dezgustul, teama, bucuria, supararea, satisfactia si surprinderea,
recunoscute ca fiind universale (L. Sullivan si S. Kirkpatrick, 1996, 391). Pe langa acestea,
Jonathan Haidt si Dacher Keltner (1999) mai supun atentiei si alte stari: jena, rusinea,
compasiunea, amuzamentul, muscarea limbii, acoperirea fetei si mirarea.
Cercetarile arata de multe ori expresia fetei umane influenteaza comportamentul, atitudinile si
felul in care sunt priviti a celor cu care interactionam. De exemplu o persoana care zambeste
mai mult decat una care afiseaza o atitudine distanta va fi mai agreata de catre cei cu care
intra in contact decat cealalta persoana. De asemenea invidizii care au trasaturi copilaroase
pot primi in sala de judecata sentinte favorabile datorita aspectului lor angelic care ii
influenteaza pe jurati. Aspectul lor imatur poate fi reprezentat de maxilare rotunde, ochi mari
si sprancene subtiri.
Rasul si zambetul
Aparand in foarte multe situatii, rasul este considerat a fi tot o expresie faciala, mai ales daca
avem in vedere faptul ca acesta apare la oameni dupa primele doua luni de viata (D. Keltner si
G. Bonanno, 1997, 688). H.C. Foot si A.J. Chapman (1976) gasesc si cea mai importanta
functie a rasului: comunicarea. Argumentul principal: mentine cursul interactiunii, interesul si
atentia partenerului comunicational. Mai mult, rasul poate schimba conotatia discursului,
mai ales atunci cand raspunsul interlocutorului nu este cel asteptat, si mai poate fi inteles si ca
fiind rezultatul manifestarilor, cum ar fi bucuria si fericirea. De asemenea, in situatiile de
tensiune poate avea rol de stabilizator. Concluzie: rasul mediaza conversatia, prin urmare
dialogul produce satisfactie ambelor parti.
David Cohen (1992/1997, 44-45) argumenteaza existenta a trei tipuri de zambete: zambetul
sincer, care se contureaza si se stinge incet pe toata fata, exprimand o proportionalitate a

manifestarii muschilor fetei; zambetul nesincer este stramb si asimetric, durabil, dar si
foarte scurt uneori, si zambetul nervos, care se manifesta cu rapiditate si nu dureaza prea mult.
Starile emotionale produc frecvent schimbari ale expresiilor faciale. Este imposibil sa stim
daca expresiile faciale ale subiectilor pot fi recunoscute ca expresii emotionale.
Cercetatorii s-au intrebat daca expresiile faciale pot identifica nationalitatea sau cultura
celui care le exprima. Abigail A. Marsh et al. (2003, 373) au demonstrat ca pot exista astfel de
accente ale expresiilor faciale care apar in urma diferitelor emotii. Cercetatorii notau ca
diferentele culturale sunt intensificate in timpul actului de exprimare a emotiilor. Prin
urmare, expresiile emotionale pot functiona ca limbaj universal, fiind in acelasi timp unul cu
accente regionale
Privirea
Mark Knapp (1978) citat de Joseph A. DeVitto (1988, 151-152) prezinta patru functii
majore ale comunicarii ochilor. Prima se refera la cautarea si obtinerea feedback-ului. Ochii
sunt foarte des folositi in cautarea raspunsul sau a unei confirmari din partea celor cu care
interactionam. Femeile, de exemplu, apeleaza mult mai des decat barbatii la strategia privirii
ochi in ochi in momentul in care interactioneaza cu o alta persoana, indiferent de sexul
acesteia. O astfel de abordare sugereaza in majoritatea cazurilor deschiderea, certitudinea si
siguranta celor transmise, dar la fel de bine si intimidate. O alta functie este accea ca ochii
(privirea)contribuie la indicarea faptului ca persoana de langa noi isi poate incepe speech-ul
printr-o simpla miscare a ochilor (J. DeVitto, 1988, 151). Cand profesorul adreseaza o
intrebare elevilor la ora de curs, acesta nu trebuie sa numeasca o anumita persoana, chiar daca
el cunoaste numele tuturor elevilor din sala, ci le observa expresivitatea ochilor. Printr-un
astfel de comportament el vede cine stie, doreste si vrea sa raspunda, dar si cei care nu cunosc
raspunsul la intrebarea sa (J. DeVitto, 1988, 151).
In fine, compensarea distantei fizice: miscarile ochilor sau privirea compenseaza de multe
ori distanta fizica dintre doua persoane. De exemplu, flirtul. Chiar daca sunt la o distanta
destul de mare unul de celalalt,contactul vizual insistent dintre doi tineri aflati la o petrecere
micsoareaza distanta fizica, apropriindu-i, mai ales cand exista si atractie sexuala.
In alte cazuri, o astfel de privire devine un adevarat intrus. Cand ne uitam fix in ochii
unei persoane patrundem adanc in intimitatea ei, facand-o sa roseasca ori sa se rusineze printro simpla plecare a ochilor sau sa reactioneze foarte dur, ripostand verbal.

Plecand de la astfel de aspecte, Allan Pease (1992/1995, 139 141) identifica urmatoarele
tipuri de priviri: privirea oficiala intalnita in relatiile de afaceri, unde interlocutorii isi
concentreaza privirea asupra zonei ochilor persoanei cu care interactioneaza; privirea de
anuraj, indreptata sub nivelul ochilor celeilalte persoane. In intalnirile dintre cunoscuti sau
prieteni, privirile persoanelor ce interactioneaza cad in zona dintre ochi si buze; privirea
intima dintre doua persoane apropriate sau cuplu. Se concentreaza in zona dintre ochi, barbie
si piept, coborand incet pe corpul partenerului.
Citirea fetei contribuie intr-o mare masura la rezolvarea conflictelor. Ceea ce cuvintele
incearca sa ascunda aduce la iveala fata, conturandu-se astfel prima impresie fata de
persoanele cu care interactionam.
Concluzii
Putem spune ca citirea fetei este o stiinta? Sau invatam, putin cate putin, din experienta sa
descifram aceasta stiinta? Raspunsul se afla undeva la mijloc. Trebuie sa respectam
urmatoare conditie: nu putem privi o expresie faciala in mod izolat. Se impune sa luam in
considerare intreaga gama de gesturi ce o insotesc, tinuta corporala si tonalitatile vocii pentru
a intelege multiplele aspecte ale unei situatii (A.Pease, 1995, 23-24).