Sunteți pe pagina 1din 2

Managerul şi stilul de conducere

Managerul este un individ sau un grup de indivizi care asigură desfăşurarea procesului de
management îndeplinind funcţii manageriale şi de execuţie.
Managerul diferă de leader prin poziţia şi autoritatea oficială de care dispune. Managerul
prezintă câteva trăsături şi anume:
- are o dublă profesionalizare;
- dispune de autoritate şi răspundere;
- influenţează comportamentul salariaţilor;
- dispune de cunoştinţe necesare eficientizării relaţiei cu salariaţii;
- suportă solicitările şi stresul funcţiei de conducere, etc.
Managerul desfăşoară o activitate specifică domeniului care corespunde profilului organizaţiei
şi poziţiei ierarhice pe care o ocupă având caracteristici psihologice impuse de personalitatea
sa. Astfel, managerul poate fi un model pentru unii salariaţi, adoptă un stil propriu de conducere,
dezvoltă o anumită cultură managerială etc.

Leadership-ul exprimă:
- abilitatea unui individ de a-i determina pe alţii să participe într-o anumită direcţie;
- un proces de orientare a unor indivizi prin mijloace de comunicare şi convingere;
- un complex de elemente care vizează încrederea în persoanele antrenate într-o
anumită direcţie, misiunea sistemului analizat, decizia colectivă şi motivarea resurselor
umane.
Activitatea de management presupune leadership, fiind mai complexă decât acesta din urmă
care este limitat şi determinat de caracteristicile personale ale leaderului, cunoştinţele acestuia,
climatul din organizaţie şi mediul de afaceri.

Puterea pe care o exercită leaderul poate fi:


 legitimă, consfinţită de poziţia oficială pe care o ocupă în organizaţie;
 de recompensare, determinată de capacitatea leaderului de a răsplăti salariaţii potrivit
contribuţiei lor la derularea activităţii;
 coercitivă, bazată pe folosirea unor elemente motivaţionale extrinseci negative, tip
constrângere;
 a exemplului personal, atunci când leaderul reuşeşte să genereze încredere în rândul
salariaţilor;
 informaţională, când există controlul asupra deţinerii şi furnizării unei informaţii;
 profesională, distantă de abilităţile fizice şi intelectuale pe care le pune în valoare în
procesul muncii.

Stilul de conducere desemnează modalitatea concretă de exercitare a rolului de manager.


Stilul de conducere are un rol deosebit într-o organizaţie, cel puţin din următoarele
considerente:
 influenţează relaţiile interpersonale dintre manager şi salariaţi;
 are posibilitatea extinderii prin imitare la alte niveluri ierarhice;
 influenţează climatul organizaţional;
 determină metodele de management ce vor fi folosite.
În practica managerială se cunosc mai multe stiluri de conducere:
a)
- autoritar care impune centralizarea autorităţii şi dictează salariaţilor decizii la adoptarea
cărora nu au contribuit;
- democratic care se bazează pe încrederea managerului în subalternii pe care îi implică în
adoptarea deciziilor;

1
- liber care se bazează pe lipsa de implicare a managerului în derularea activităţilor, care
funcţionează aproape automat, în sistem de autoreglare şi influenţare reciprocă.
b)
- stilul organizatorului, care acţionează pe considerente de raţionalitate economică;
- stilul participativului, care are în esenţă preocuparea pentru desfăşurarea muncii în
echipă;
- stilul întreprinzătorului care urmăreşte înregistrarea celui mai bun efect;
- stilul realistului care se bazează pe încredere şi respect faţă de salariaţi;
- stilul maximalistului, care presupune orientarea activităţilor în funcţie de obiectivele
urmărite;
- stilul birocratului, care pune accent pe grade şi titluri dobândite;
- stilul paternalistului, care exagerează şi vorbeşte mai mult decât este necesar;
- stilul tehnocratului care urmăreşte menţinerea poziţiei de conducere.

Stilurile de conducere sunt influenţate de factori:


 fizici, biologici;
 psihologici;
 psihosociali.

Scheme şi corelaţii

Stilurile de conducere