Sunteți pe pagina 1din 3

DEZVOLTAREA FUNCŢIILOR COGNITIVE ŞI A LIMBAJULUI – PIAGET

INTRODUCERE
Testele de inteligenţă au fost introduse iniţial pentru a rezolva probleme practice şi au
servit acestui scop foarte bine. S-a observat că oamenii au devenit mai intelectuali pe măsură ce
au înaintat în vârstă, ei au devenit mai capabili să înţeleagă mersul lucrurilor. Aceste teste nu au
descris coerent căile în care funcţionarea mentală la o vârstă diferă de cealaltă. Descrierile
coerente ale schimbărilor care au avut loc în dezvoltarea intelectuala a copilului au fost în mare
parte contribuţia psihologului Jean Piaget. Începând din 1920 a observat şi intervievat copiii apoi
a înregistrat răspunsurile. Înregistrările sale se găsesc în volume cum ar fi: “Limbajul şi gândurile
unui copil “(1926), “Judecata morală a unui copil”.
Teoria sa ne ajută să înţelegem cum un comportament se dezvoltă şi altul îl urmează, cum
un copil capătă experienţă privind concepţiile personale despre lume, cum valorile morale se
dezvoltă treptat, cum imaginaţia este formată şi cum se schimbă, cum se dezvoltă cunoştinţele
despre ştiinţă, abilitatea de a clasifica, de a generaliza şi discriminarea creşte cu experienţa
copilului, acesta învăţând simbolurile sistemelor.
Când limba este învăţată dezvoltarea cognitivă se schimbă. Dezvoltările acestui sofisticat
sistem de simboluri reprezintă motivul complex ce caracterizează oamenii.

ETAPELE DEZVOLTĂRII
Piaget considera că dezvoltarea intelectuală poate fi clasificată din patru puncte de vedere:
-senzoriomotorie
-preoperaţională:
-preoperaţională
-intuitivă
-operaţional concretă
-operaţional formală

ETAPA SENZORIOMOTORIE
Este specifică perioadei cuprinse între naştere şi doi ani când copilul îşi dezvoltă abilităţile
cu ajutorul perceperilor simple şi activităţilor de mişcare. Copiii învaţă să:
-se perceapă diferit în funcţie de obiectele care îi înconjoară;
-să fie stimulaţi prin lumini şi sunete;
-încearcă să aibă experienţe interesante;
-definesc lucrurile prin manipularea lor;
Un exemplu corespunzător acestei trepte este cel al unui copil care încearcă să sugă din
vârful uni biberon când acesta este ţinut invers. După o lună sau două copilul va învăţa să întoarcă
biberonul. Acest exemplu se numeşte dezvoltarea permanentă prin obiecte. De la naştere şi până
la doi ani copiii schimbă neînţelegerile cu învăţarea şi maturizarea.
Un alt exemplu este cel al copilului lui Piaget care la trei luni şi jumătate fiind pus în braţele
tatălui în poziţie de alăptat a rămas nedumerit însa atunci când a fost pus în braţele mamei a
deschis gura larg.
Cunoaşterea pentru copiii sub doi ani constă în repertoriul lor de acţiuni cu obiectele din
mediul înconjurător. Ceea ce face un copil, de la o acţiune simplă la ceva complicat contribuie la a
da acestuia senzaţia de stăpân al lumii.
Dacă un copil se angajează într-o activitate aceasta trebuie să-i fie benefică. Privind cu
atenţie copilul putem învăţa cum acesta se vede pe sine raportându-se la obiectele înconjurătoare
şi cum aceste raportări vor contribui la dezvoltarea de mai târziu.

ETAPA PREOPERAŢIONALĂ
Este caracteristică perioadei cuprinse între doi şi patru ani, când copiii folosesc limbajul
pentru a-i ajuta să-şi dezvolte conceptele, concepte ce sunt personale, uneori false şi care au
nevoie să fie corelate cu realitatea. Experienţa este esenţială pentru învăţarea formelor
lingvistice, se poate sa spui unui copil “Este prea multă apă! Este posibil să o verşi!” şi copilul o va
vărsa. Oare copilul îţi testează răbdarea sau este incapabil să înţeleagă relaţia complexă dintre

1
termenii “prea multă”? Piaget menţionează ca copilul are nevoie de experienţe pentru a înţelege
relaţia dintre termeni.
În treapta de preoperaţional, copilul:
- nu poate aranja lucrurile într-o ordine;
- nu poate desena interferenţele dintre lucruri (dacă John e mai înalt ca Joe, iar Joe e mai
înalt ca Jim, rezultă că John e mai înalt ca Jim?). Această interferenţă nu este posibilă la o astfel
de vârstă.
- sunt incapabili sa clasifice lucrurile după un anumit criteriu;
- nu pot clasifica obiectele;
Incapabilitatea copilului la acest stagiu de a face multiple clasificări este exemplificată prin
faptul că un copil nu-şi poate recunoaşte profesorul în altă ipostază decât cea de la şcoală.
De exemplu, fiica lui Piaget, la vârsta de doi ani, nu şi-a recunoscut sora îmbrăcată în
costum de baie decât după ce aceasta s-a schimbat de costum.
În stagiul intuitiv, semnificativ perioadei patru-şapte ani, copilul emite concluzii bazate pe
impresii vagi şi raţionamente care nu sunt corelate cu lumea reală. Cum limbajul devine
important, se pot face mai multe raţionamente.
Un exemplu este cel al lui Miller care dând copiilor 2 desene, le cere să ridice mâna dreaptă
atunci când pot identifica desenul cu fundal gri. Cele două desene sunt: unul cu un cerc luminos
roşu pe fundal galben, iar celălalt cu un cerc verde pe fundal gri.
Copiii la trei ani sunt atenţi la culori şi ignora caracteristicile verbale, ei ai ridicat mâna
dreaptă fiind dominaţi de câmpul perceptiv, nu de sistemul verbal. Copiii la patru ani sunt confuzi.
Încetul cu încetul, la şapte ani, copiii învaţă să reacţioneze la sistemul de simboluri într-o
manieră remarcabilă şi să comunice perceperile lor intuitive. La şapte ani, copiii transformă
conţinutul în mintea lor, aceasta întâmplându-se doar dacă au experienţa cuvintelor.
La acest stagiu copilul devine capabil să:
- formeze clase sau categorii de obiecte, dar să nu fie conştient de ele;
- să înţeleagă relaţiile logice, să lucreze cu ideea de număr;
În treapta intuitivă copiii devin capabili să formeze clase şi categorii de obiecte, să observe
relaţii şi să lucreze cu ideea de număr.

ETAPA OPERAŢIONAL CONCRETĂ


Este caracteristică vârstei cuprinsă între şapte şi unsprezece ani, când copilul devine
capabil să execute operaţii logice variate, dar cu lucruri concrete. Gândirea operaţională
înlocuieşte impresii cu concluzii. Copiii îşi imaginează operaţiile şi anticipează rezultatul.
Un exemplu ar fi cel al unui copil care nu poate spune dacă luna arată la fel pe ambele
părţi însă ajuns în stagiul de operaţional concret el poate manipula în mintea sa ideea de lună şi
constata că arată la fel pe ambele părţi.
Copiii devin capabili să aibă idei logice complexe ca compunerea, asociativitatea şi
reversibilitatea.

ETAPA OPERAŢIONAL FORMALĂ


În acest stagiu caracteristic vârstei cuprinse între unsprezece şi paisprezece ani subiecţii
devin capabili să gândească logic prin abstracţie. Gândirea ştiinţifică a tipului de deducţie ipotetică
este acum posibilă. Ei pot trage concluzii, oferă interpretări şi se dezvoltă ipoteze. Gândirea lor a
devenit flexibilă şi puternică. Ei pot:
- să lucreze cu toate posibilităţile logice fără a avea nevoie să determine care dintre ele
se regăseşte în lumea reală. Această capacitate nu se referă la o imagine simplă atât timp cât şi
copiii mai mici se puteau angaja în gândire fantezistă ci se referă la o expunere sistematică de
alternative logice.
- să urmeze o analiză combinatorică de posibilităţi. Astfel, fiind date două posibile cauze
C1 şi C2 şi un rezultat r subiecţii pot formula următoarele posibilităţi:
C1 sau C2 cauzează r
ambele C1 şi C2 cauzează r
nici C1 nici C2 nu cauzează r
C1 poate cauza r dar C2 nu
C1 poate cauza r dar numai dacă C2 lipseşte
- să generalizeze din afirmaţii bazate pe un tip de conţinut în diferite alte moduri.

2
Adolescenţii în treapta operaţional formală au crezut că pot organiza informaţia în diferite
moduri faţă de ceea ce a fost posibil în etapa operaţional concretă.
De exemplu, într-un experiment a lui Piaget, copiilor li s-au dat 4 flacoane la fel, cu
conţinut fără miros şi lichide fără culoare. Primul flacon conţinea acid sulfuric diluat, al doilea
apă, al treilea apă oxigenată şi al patrulea sulfură. O sticlă cu pipetă conţinând iodat de potasiu
este adăugată şi au denumit-o G. Combinând flaconul 1 cu 3 şi cu G se obţine culoarea galbenă.
S-au dat copiilor două pahare, în primul era combinaţia 1+3 iar în celălalt era apă. În timp ce copii
priveau surprinşi combinaţiile existente în fiecare pahar s-au pus şi câteva picături de G în fiecare
pahar şi s-au notat diferitele reacţii. Copiii au fost puşi apoi să reproducă culoarea galbenă
utilizând flacoanele 1, 2, 3, 4 şi G în ce mod doresc.
Se dau două înregistrări al acestui experiment, unul este al unui copil de şapte ani şi altul
al unui copil de paisprezece ani.
Copilul de şapte ani, după multe încercări şi sugestii primite reuşeşte să reproducă culoarea
galbenă dar când este pus sa încerce din nou nu îşi mai aminteşte ce flacoane a folosit.
Comportamentul lui nu este la întâmplare, sunt elemente ale gândirii sistematice şi ale activităţii
organizate ce fac parte din etapa preoperaţională. Totuşi, încercările lui sunt insuficiente. El putea
folosi doar câteva din posibilele combinaţii de la început.
La copilul de paisprezece ani se observă folosirea gândirii formal operaţională. El reuşeşte
imediat. Limbajul său este clar ipotetic–deductiv, gândeşte ştiinţific cu “dacă…, atunci”.
Conform teoriei lui Piaget această gândire ştiinţifică nu o întâlnim la copiii foarte mici, e
nevoie de experienţă şi maturitate.

PROCESUL DEZVOLTĂRII
Copiii se angajează în procesul de căutare al unui echilibru între ceea ce percep în prezent,
ştiu şi înţeleg şi pe de o parte ce văd în noile fenomene, experienţe sau probleme. Dacă reuşeşte
să se adapteze la noua situaţie acest echilibru nu este perturbat.
Adaptarea cuprinde doua forme: asimilarea şi acomodarea.
Asimilarea este procesul de schimbare a ceea ce este perceput astfel încât să se
potrivească cu structurile cognitive prezente în timp ce acomodarea este procesul invers, de
schimbare a structurilor cognitive astfel încât să se potrivească cu ceea ce este perceput.
Asimilarea este comparată cu actul mestecatului şi digeratului în ideea transformării hranei
în ceva folositor organismului.
Acomodarea este comparată cu funcţiile corpului în procesul de nutriţie cum ar fi:
deschiderea gurii, contracţia muşchilor esofagului şi stomacului şi secreţia sucului gastric.
Asimilarea şi acomodarea sunt procese simultane, fiind cele 2 părţi ale unei monede, în
procesul menţinerii echilibrului între persoană şi mediul care o înconjoară.

DEZECHILIBRUL ŞI TEORIA PIAGENTIANĂ


După Piaget, dezechilibrul apare atunci când ne confruntăm cu evenimente noi care nu fac
parte din structura noastră cognitivă.
De exemplu, Brainard a atacat această teorie menţionând că echilibrul nu are origini
biologice. Teoria lui Piaget a fost atacată şi de Boden, care a subestimat cu succes înţelegerea
cognitivă de către copii la diferite vârste.
Teoria piagentiană, după ce a fost criticată şi evaluată totuşi nu a fost discreditata. Ideile
lui Piaget au fost clarificate considerându-se că teoria sa despre adaptare este remarcabilă, încă
robustă după 60 de ani de dezvoltare.