Sunteți pe pagina 1din 1

COMUNICAT PNL SECTOR 2

Primarului Neculai Onţanu îi este oficial frică de PNL!

PNL Sector 2 anunță campania de ridicare abuzivă a corturilor PNL Sector 2 din
campania de informare a PNL intitulată Noi facem economie, la ordinele primarului
Neculai Onțanu. Astăzi, la orele 7.30 dimineaţa, a fost ridicat ultimul cort al PNL situat în
Piaţa Iancului după ce ieri au fost ridicate cele din Piaţa Delfinului şi Obor.
Reprezentanţii ADP sector 2 au ridicat toate aceste corturi fără să aibă asupra lor niciun
document oficial. PNL sector 2 a depus plângere la Poliţie sesizând furtul celor trei corturi.
Menţionăm faptul că această campanie de informare a PNL are toate autorizațiile necesare din
partea Primăriei Generale.
Disperat, primarul sectorului 2 Neculai Onțanu manifestă metehnele unui edil comunist din anii
50 și ordonă discreţionar unor direcții din primărie care ar trebui să servească publicului să se
comporte precum propria gardă personală și practic, să încalce legea.

În urma acestui demers ilegal şi abuziv ale edilului comunist Neculai Onţanu, PNL Sector 2
anunţă prelungirea perioadei campaniei de informare cu încă o lună şi mărirea numărului
de puncte de informare! Invităm cetăţenii sectorului 2 care s-au săturat de guvernarea lui Emil
Boc şi de abuzurile primarului Onţanu să vină să semneze pentru programul liberal şi pentru
dreptul la liberă exprimare!

Luni 23.08.2010, orele 16.00 organizaţia de tineret a PNL sector 2 se va reuni în Parcul din
faţa Primăriei Sectorului 2 cu scopul de a protesta faţă de furtul corturilor PNL şi
abuzurile primarului Onţanu. Invităm toţi cetăţenii sectorului 2, indiferent de convingerile
politice, să se alăture acestui demers.

Important: Materialele video şi audio cu dovezile abuzurilor de mai sus puteţi găsi pe site-ul
PNL sector 2: http://www.pnl-sector2.ro.

Pentru detalii suplimentare vă stă la dispoziţie: Dan Cristian Popescu, Preşedinte PNL sector 2,
Tel: 0745123023

Bucureşti

20.08.2010

S-ar putea să vă placă și