Viitorul ne plânge – de reverificat

Ca şi tine, m-am născut într-un cămin. Mai mult de atât, m-am născut într-o casă de oameni.
Poate să fie vorba de un apartament, de o garsonieră sau o vilă. Se află în centrul oraşului sau
mijlocul vetrei satului. Ce e sigur, este că nu eu am ales unde să mă nasc, ci a fost decizia părinţilor
mei; şi ei s-au născut tot acolo unde au vrut bunicii mei. De altfel, noi, viitori adulţi, o să putem
alege pentru copiii noştri. Dar ce decizie vom lua? Unde vom locui?
Dacă am trăi de mici în oricare dintre cele două medii, deja în adolescenţă am fi obişnuiţi cu
evenimentele şi procesele ce au loc fie la oraş, fie la sat. Totuşi, diferenţele se observă de când
individul ia contact cu acel mediu din care nu a făcut parte până în momentul respectiv.
Pe străzile oraşelor dăm de ambuteiaje, oameni grăbiţi, care au la ureche cel puţin un telefon
mobil, sunt oameni nervoşi care-şi aşteaptă mijlocul de transport aglomerat. Sunt aşa numiţii
oameni ai asfaltului, predispuşi la îmbolnăvire datorită noxelor. Sunt cei artificiali, cu sentimente de
plastic, cu agende care le măsoară timpul, cei care cred că zgârie-norii, trotuarele, copacii plantaţi
pe ele, parcurile cu pietre şi nisip sau chiar asfalt, toate cred că reprezintă viitorul strălucit al tuturor.
Un om adevărat se va minuna de noul oferit de mediul urban, însă va deveni trist când va
realiza ce înseamnă oraşul de fapt. Nu teatrul, nu opera, concertul în sală acoperită, nu discoteca, nu
muzeul sau băncile, firmele pline de birouri, muncitorii din fabrică, nu ele reprezintă singurul liant
al vieţii. Copilul de la sat va şti să se facă auzit din mocirlă. Va avea o gândire mai trainică, o
imunitate crescută, o altă roşeaţă în obraji, o altă bucurie atunci când primeşte un cadou. El o să
aprecieze ce îi oferă oraşul, dar nu va renunţa la obiceiurile lui sănătoase. Simplitatea s-a dovedit a
fi întotdeauna mult mai apreciată decât falsitatea, mândria, intoleranţa şi prostia.
Uită-te în ochii puri ai acelui copilaş născut în mediul rural. E de înzecite ori mai frumos şi
omenos decât fiul oraşului.
Să scăpăm deci de mania luxului la a doua tinereţe? Să trăim sănătos şi la maturitate să ne
intoxicăm? Sau veşnic să stăm izolaţi în pustiul sufletului nostru?