Sunteți pe pagina 1din 3

REZOLUTIA CONSILIULUI DE COORDONARE AL

MUNICIPIULUI BUCURESTI, PROPUSĂ SPRE APROBARE


BIROULUI POLITIC CENTRAL AL PARTIDULUI NATIONAL
LIBERAL

„Jos mâinile de pe Bucureşti!”

Partidul Naţional Liberal denunţă tentativa guvernării


Băsescu-Udrea-Boc de ocupare politico-economică a
Municipiului Bucureşti.

Actuala putere derulează, deja, un plan de acţiuni al cărui scop


este acapararea banului public produs de bucureşteni, prin
măsuri legislative neconstituţionale, dublate de acţiuni
propagandistice, care au menirea de a cosmetiza imaginea
dezastruoasă a Elenei Udrea. Proiectul de modificare a Legii
administraţiei publice locale, aflat în lucru la Ministerul
Administraţiei şi Internelor, are drept scop centralizarea deciziei
administrative în mâinile Consiliului General, dominat de
reprezentanţii PD, prin desfiinţarea, de facto, a sectoarelor
Capitalei. În acest mod, gruparea politico-financiară
patronată de Traian Băsescu şi Elena Udrea, care se face
responsabilă de dezastrul economic al României, ar avea
la dispoziţie un buget local comparabil cu bugetul
naţional. Acesta este sensul campaniei neruşinate lansate
de Elena Udrea, sugestiv intitulată „Bucureştiul meu!”.

Apreciem că această viziune primitivă, de tip mafiot, care


contravine normelor europene în materie de administraţie
publică şi normelor bunului-simţ, loveşte grav în
interesele bucureştenilor. Desfiinţarea sectoarelor Capitalei
produce două efecte: extinderea clientelismului politic şi
scăderea dramatică a calităţii serviciilor publice într-un oraş
oricum deficitar la acest capitol. Primăriile de sector au acţionat
în ultimii zece ani, în virtutea descentralizării atribuţiilor edilitare,
atât ca un factor de progres urbanistic al Bucureştiului, cât şi, de
multe ori, ca o plasă de protecţie în faţa grupurilor de rechini
imobiliari adunate, în general, în jurul primarilor generali ori al
consilierilor generali ai Partidului Democrat. Fără primăriile de
sector, Parcul Bordei ar fi fost distrus, iar străzile secundare la
Capitalei ar fi rămas doar o sumă de cratere, ca în anii 1990.

Ca formaţiune politică aflată pe primul loc în simpatiile şi


opţiunile bucureştenilor, Partidul Naţional Liberal are obligaţia de
a se bate cu toate armele pe care le are la dispoziţie pentru a
împiedica aplicarea planului mafiot „Bucureştiul Elenei Udrea”.

Lansăm un apel public către gruparea Băsescu-Udrea-Boc:


„Jos mâinile de pe Bucureşti!”. Le amintim acestor oameni
că Bucureştiul nu este nici al Elenei Udrea, nici al soţului
său, şi nici măcar al lui Traian Băsescu. Bucureştiul este al
bucureştenilor şi al României.

Ţinând cont de această realitate, somăm Partidul Democrat să


abandoneze proiectul de transformare a Capitalei în feudă.
Cerem Partidului Social Democrat să abandoneze pasivitatea
complice pe care o manifestă în acest caz şi să ia poziţie în
favoarea cetăţenilor Bucureştiului. În caz contrar, vom face tot
ceea ce depinde de noi pentru ca bucureştenii să aibă ultimul
cuvânt, exprimat în cadrul unui referendum local.

În acelaşi timp, Partidul Naţional Liberal construieşte


propria ofertă pentru bucureşteni, bazată pe două
principii de natură să transforme Capitala într-un oraş
prosper şi civilizat: creşterea gradului de autonomie
locală, prin aducerea deciziei cât mai aproape de cetăţean
şi profesionalizarea aparatului administrativ prin
înlocuirea criteriului politic de promovare în funcţii, cu
criteriul managerial. Apreciem că numai recurgând la
aceste principii, vom putea să spunem, fără demagogie,
că Bucureştiul este şi de drept, dar şi de fapt, al
bucureştenilor.

S-ar putea să vă placă și