Romanul Experienţei

Camil Petrescu, “Ultima

noapte de dragoste, întâia
noapte de război”
 EXPERIENŢA
Conform DEX :
Totalitatea cunoştinţelor
pe care oamenii le
dobândesc în mod nemijlocit
despre realitatea
înconjurătoare în procesul
practicii social-istorice, al
interacţiunii materiale dintre
om şi lumea exterioară.
Conform Dicţionarului
Enciclopedic :
Fluxul de
evenimente personale
cunoscute doar de
posesorul lor şi
reprezentând lumea ca
fiind într-un fel sau altul,
fapt exprimat în limbaj
şi în comportament.
 Romanul experienţei reprezintă o orientare
tematică în romanul interbelic, ce valorifică trăirea cât mai
intensă, până la capăt, în plan interior, de către
personaje, a unor experienţe personale definitorii(iubirea,
prietenia, războiul, moartea). Proza experienţei se
bazează pe crearea impresiei de autenticitate, fie prin
utilizarea unor elemente care ţin de realitate(pagini de
jurnal, de gazetă, scrisori, biografii reale etc.), fie prin
fabricarea unora care să dea iluzia realităţii.
Termenul experienţialism este folosit pentru prima
dată de Petru Comarnescu în legătura cu scrierile unor
autori din tânăra generaţie afirmată după Primul Război
Mondial: M. Eliade, A. Holban, Mihail Sebastian, E.
Cioran, M. Blecher.
 GENEZA ROMANULUI
Romanul a apărut în anul 1930, geneza lui stând însă
mult timp sub semnul incertitudinii.
Poet, dramaturg şi strălucit eseist, Camil Petrescu şi-a
descoperit relativ târziu vocaţia de romancier. Iniţial, s-a
anunţat cu un volum de nuvele despre război, în Viaţa
literară din 21 octombrie1929.
Urmează oscilaţii în privinţa titlului: Proces verbal de
dragoste şi de război. După Al.Paleologu, acest titlu ar
ilustra mai direct o concepţie stendhaliană, rămasă intactă şi
în varianta definitivă a cărţii. Criticul afirmă peremptoriu
că : “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
este <<un perfect roman stendhalian.>>”
 CREZUL ARTISTIC :

,,… ca să evit arbitrariul de a pretinde că

ghicesc ce se întâmplă în cugetele oamenilor , nu e
decât o singură soluţie: să nu descriu decât ceea
ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează
simţurile mele, ceea ce gândesc eu…Aceasta-i
singura realitate pe care o pot povesti…Dar
aceasta-i realitatea conştiinţei mele, conţinutul
meu psihologic… Din mine însumi, eu nu pot
ieşi… Orice aş face eu, nu pot descrie decât
propriile mele senzaţii, propriile mele imagini .
Eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi…”
( Noua structură şi opera lui Marcel Proust,
Camil Petrescu)
 ,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

CAMIL PETRESCU

ALTE OPERE:
Titlul iniţial al romanului: ,,Patul lui Procust”
,,Proces verbal de dragoste şi război” ,,Un om între oameni ”
,,Turnul de fildeş”

TEMA

Cartea a II-a:
Cartea I:
,,Întâia noapte de război”
,,Ultima noapte de
dragoste”
Plan obiectiv
Plan subiectiv
 Tema războiului: cu accent pe experienţa
Tema iubirii: cu accent pe radiografia unui contactului nemijlocit cu moartea
sentiment – gelozia

Roman subiectiv modern prin:

gelozie moarte
substanţialitate
autenticitate
Esenţa concretă
iubire a vieţii
Stil monolog interior
anticalofil
boală
război discurs analitic
introspecţie memorie involuntară
 Cartea a II-a:
Cartea I:
,, Întâia noapte de război”
,,Ultima noapte de dragoste”
REMA Subcapitole:
Subcapitole:
1.,,…Întâia noapte de război”
1. ,,La Piatra Craiului, în munte”
2. ,,Fata cu obraz verde, La Vulcan”
2. ,,Diagonalele unui testament”
3.,,Întâmplări pe apa Oltului”
3.,,E tot filozofie”
4.,,Post înaintat la Colham”
4. ,,Asta-i rochia albastră”
5.,, Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”
5.,,Între oglinzi paralele”
6.,,Wer kann Rumanien retten?”
6.,,Ultima noapte de dragoste…”
7.,,Comunicat Apocrif”

Forma memorialistă Jurnal de campanie

Există în romanul lui
Camil Petrescu un
singur personaj care,
într-o lungă confesiune,
reface două experienţe
trăite intens : iubirea şi
războiul.
Personajul feminin,
Ela, este “văzut” doar
prin ochii bărbatului
care are nevoie
continuu de certitudini
în dragoste.
 Nicolae Manolescu afirmă în Arca lui Noe: “Noi n-o
cunoaştem în fond pe Ela decât prin intermediul lui Ştefan şi,
înainte de a încerca să ne facem o idee corectă despre ea,
trebuie să reuşim să-l înţelegem pe el”.

,, Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-şi

arama pe faţă, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în
care o vede Ştefan.În acest caz, putem afirma că singurele
evenimente veritabile nu sunt acelea <<obiective>>, ci acelea
din conştiinţa lui Gheorghidiu.”
 A iubi pătimaş
înseamnă a gâ ndi profund şi
a-i urma pe filosofi; nu
întâ mplă tor, eroul este
student la Filosofie, iar soţia
sa, Ela, studentă la Filologie.
Femeia este,, monada
Ştefan Gheorghidiu, supremă ”, adică “acel punct
personajul narator, este care reflectă în el toată
un erou lucid care îşi existenţa universului”.
expune clar concepţiile ( Leibniz )
despre iubire şi moarte,
despre femeia iubită :,,Cei
care se iubesc au drept
de viaţă şi de moarte
unul asupra celuilalt ”.
 Ştefan Gheorghidiu este un
învins pentru că s-a înşelat în ceea ce
priveşte femeia iubită şi un învingă tor
pentru că şi-a conştientizat eşecul în
dragoste, renunţând la“tot”, plecând.
Pietro Gralla, eroul din piesa Act
veneţian, cu care a fost comparat
Ştefan Gheorghidiu, rosteşte
următoarea replică: ,,Falimentul
iubirii, dacă iubirea a fost, este şi
falimentul minţii”.
Paradoxal, confesiunea dedicată femeii
iubite pune-n centru, de fapt, tră irile în
conştiinţă ale bă rbatului, într-un monolog
în care femeia nu are drept la replică .
Lectorul nu o poate descoperi, dar există
câ teva replici care oferă indicii:
“Orice s-ar întâ mpla cu mine, vreau ca
tu să mă faci femeie. Am suferit prea mult
din cauza ta .(…)Poţi să mă goneşti în
zorii zilei şi să nu mă mai primeşti
niciodată în casa ta.”
Ea despre el: ,, Eşti de o sensibilitate
imposibilă .”
Aceeaşi confesiune îl lasă pe lector să
bă nuiască ce cred celelalte personaje
despre Ela: familia lui Gheorghidiu, Nae
Gheorghidiu, Anişoara, avocatul
Grigoriade.
 El, bărbatul, este:
-un intelectual orgolios,
pătimaş şi lucid în dragoste,
dedicat întru totul femeii pe
care o iubeşte;
-un
inadaptat într-o lume meschină,
incapabilă să-l înţeleagă;
-,,un filosof într-o lume de
neştiutori de carte cinici…”.
(G.Călinescu )
Ea, femeia, este aşa
cum o vede el:
“Simţeam că femeia
aceasta era a mea în
exemplar unic, aşa ca
eul meu, ca mama mea,
că ne întâlnisem de la
începutul lumii peste
toate devenirile,
amândoi, şi aveam să
pierim amândoi.”
 -,,un spirit speculativ şi
oarecum lipsit de simţul realităţii,
care are despre femei păreri
disproporţionate, fie de adulaţie,
fie de dispreţ fundamental egoist,
centrând sentimentele pe ego-ul
propriu, bănuitor din vanitate, cel
puţin la fel de mult ca din iubire,
mai degrabă senzual decât
sentimental...”(N.Manolescu)
“Cu ochii mari, albaştri, vii ca
nişte întrebări de cleştar, cu
neastâmpărul trupului tânăr, cu
gura necontenit umedă şi
fragedă, cu inteligenţa care
irumpea, izvorâtă tot atât de mult
din inimă cât de sub frunte, era,
de altfel, un spectacol minunat.”
,,…era această fată un
continuu prilej de uimire.Mai întâi
prin neistovita bunătate pe care
o risipea în jurul ei…”
 - un erou lucid care îşi
expune clar concepţiile despre
iubire şi moarte, despre femeia
iubită îndeajuns de lucid ca să
nu aibă pretenţia că deţine
adevărul.
,,Făcea totul cu pasiune.”
,,Şi ea, care nu urma decât
franceza şi româna, care
avea oroare de matematici
(…)numai ca să fim
împreună, mă însoţea şi
asculta acum, o oră pe
săptămână ( …), principiile
generale ale calculului
diferenţial.”
 -un ins hipersensibil în
căutare de certitudini pentru că
trăieşte o singură dată un
mare sentiment;
-gelos şi orgolios, trăind într-o
continuă stare de incertitudine.
,,Eu jucasem totul pe această
femeie şi trebuia să trag acum
toate consecinţele care se
impuneau : desfiinţarea mea ca
personalitate.”
,,Dar nu toate sufletele
acestea de carne şi mătase devin
prea târziu şi de prisos, bune.”
Ochii bărbatului văd mai multe
ipostaze ale femeii iubite, de la
sensibilitate şi frumuseţe la
cochetărie şi superficialitate .
 -,,un mare naiv ”
deoarece, la început, este
încântat de frumuseţea şi
inteligenţa Elei, fericit de
admiraţia pe care o provoacă
tuturor, pentru ca după
căsătorie s-o descopere
cochetă şi interesată mai mult
de petrecerile mondene decât
de ,,filozofie în patul conjugal”.
Care este adevărata Ela?
În roman sunt câteva
indicii”obiective”, care introduc
imaginea”reală”a femeii (replici
în dialogul cu Gheorghidiu sau
cu alte personaje ).
 Carl Gustav Jung
vorbea despre:

Conştientul

Psihicul uman

Inconştientul Inconştientul
colectiv personal
 Cele patru arhetipuri universale sunt:

1. Persona-masca asumată de persoana

în raporturile cu ceilalţi;
2. Anima/Animus -proiecţia figurii
masculine/feminine;
3. Umbra-natura instinctuală;
4. Sinele-nucleul inconştientului
colectiv.
 Conform arhetipurilor lui Jung, Umbra
poate fi considerată ca având un rol decisiv în
determinarea comportamentului lui Gheorghidiu.
Pe măsură ce conflictul său interior se amplifică,
acesta dă naştere unor gânduri din ce în ce mai
iraţionale, apar emoţii disfuncţionale şi în final
comportamente dezadaptative (îşi urăşte viaţa, îşi
doreşte cu necesitate ca prin război să schimbe
ceva, manifestă diferite comportamente
distructive- aşa-numitele acte de curaj- care în
final îi aduc lauri).
 Noi nu putem crea o imagine obiectivă a
Elei, deoarece aceasta este prezentată doar din
perspectiva personajului principal, ea neavând
dreptul de a se apăra. Însă din ce reiese din
descrierea lui Gheorghidiu, Ela corespunde
arhetipului Persona. Aceasta îşi asumă o mască
în societate cu scopul de apărare a Eului. Însă nu
ne putem da seama care este adevărata Ela,
deoarece nu ştim cu certitudine dacă aceasta este
cea reală în interacţiunea cu Ştefan sau în
grupurile sociale în care ei pătrund.
 Bibliografie
• Berce, Sanda , Nostalgia prezentului şi modernitatea romanului românesc, Cluj -Napoca,
Editura Echinox, 2000;

• Cãlinescu, Matei , Cinci feţe ale modernitãţii, Bucureşti, Editura Polirom, 2005;

• Iancu , Marin, Vlădescu, Andreea, Lăzărescu, Rodica, Limba şi literatura română , Manual
clasa a X-a, Bucureşi, Editura Corint, 2005:

• Lovinescu, Eugen, I storia literaturii române contemporane, Bucureşti, Editura Minerva, 1975 ;

• Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc (vol. II ), Bucureşti, Editura
100+1 GRAMAR ;

• Sasu, A. , Vartic, Mariana , Romanul românesc în interviuri, vol.II, Bucureşti, Editura Minerva,
1985 ;

• Ungureanu, Cornel, Proza româneascã de azi, Bucureşti, Editura Cartea Româneascã, 1985 ;

• Internet, www.didactic.ro
 Realizatori

Diana Ploscaru Valentin Daniel Mălăescu

Mecherel
Clasa a XII-a E
C. N. “Mircea cel Bătrân”,
Rm.Vâlcea

Coordonator , Prof.drd. Geanina Oprea