 TRATAREA DIFERENTIATA A COPIILOR CU CERINTE

EDUCATIVE SPECIALE
Prof. consilier: Craciunoiu Silvia, Gr.Sc."A.Saligny"Craiova

Urmarind formarea si structurarea personalitatii copilului, in mod

inevitabil ne punem intrebarea : "De ce fiecare copil este unic in felul
sau?De ce in acelasi timp, el este asemanator cu ceilalti copii de varsta
lui?Ce anume il face pe el unic si in acelasi timp similar cu ceilalti?De
vreme ce ei, in familie,in gradinita in scoala pot avea aceleasi
oportunitati educative pentru dobandirea cunostintelor si
abilitatilor,care sunt procesele si factorii care duc la similitudine si
unicitate in acelasi timp?"
G. Bontila face urmatoarea remarca, incercand sa raspunda unor
asemenea intrebari:"Intrucat toti elevii (?) au fost pusi in conditii
identice pentru a asimila notiunile continute in materialul care le-a fost
predat,este usor de presupus ca diferentele in gradul sau nivelul de
achizitii se datoreaza diferentelor de structura individuala".
Prin urmare s-a constatat ca nu toti copiii sunt educabili in acelasi grad
- nu toti dispun de aceeasi zestre ereditara,de aceleasi posibilitati de
organizare interioara a experientei,au acelasi ritm si stabilitate timp.Cu
alte cuvinte,nu orice influenta organizata sau spontana,asupra copiilor
devine in mod nemijlocit si factor al dezvoltarii lor.Natura
personalitatii, ca produs al mediului si al ereditatii,este intodeaun a
unica, ea este decisiva pentru comportament in orice situatie
data.Dar,cu cat vom obtine mai multe date despre copil si vom alcatui
astfel un tablou complex si integrativ,cu atat il putem modela mai
usor,adaptand actiunile noastre caracteristicilor sale.
Adaptarea procesului instructiv- educativ la particularitatile de varsta
si individuale ale copiilor este conceptual cheie la care s-a ajuns
pornind de la ideea lui Ian Amos Comenius conform careia "din
instructia pentru oameni nu trebuie exclus nimeni,decat
neoamenii".Acelasi autor afirma in secolul al XVII-lea, in opera
"Didactica Magna"ca "este imposibil de a gasi o minte atat de
redusa,careia educatia sa nu-i poata fi de ajutor".
Pe aceeasi linie a adaptarii procesului de invatamant astfel incat acesta
sa devina accesibil tuturor,se inscrie si conceptul "educatiei pentru
toti".Aceasta inseamna o sansa data tuturor copiilor si o preocupare ca
indiferent de particularitatile si diferentele individuale,toti copii sa se
poata bucura de educatie si instruire.Educatia pentru toti are in vedere
nevoia de a deschide structurile de educatie pentru a primi si sprijini
toti copiii. Scolile pentru toti sunt percepute ca scoli ale
comunitatii,deschise,flexibile,democratice si inovatoare. Acesta poate fi
un mijloc de imbunatatire a educatiei in general,prin reconsiderarea
sprijinului care se acorda anumitor copii.Se recomanda renuntarea la
impartirea copiilor pe categoriisi considerarea fiecarui copil ca o
persoana care invata intr-un anumit ritm si stil,deci care poate avea
nevoie de un sprijin diferit.
Ridicarea sistematica a nivelului calitativ al invatamantului,sporirea
permanenta a eficientei acestuia presupun initierea unui sistem de
masuri vizand atat marirea continua a proportiei elevilor cu randament
scolar superior,cat si combaterea situatiilor in care,din diferite
motive,unii copii inregistreaza, in anumite etape de scolarizare, un
esec de integrare scolara.Astfel problema prevenirii si combaterii
dificultatilor de adaptare scolara,sub toate aspectele sale,elucidarea
cauzelor care determina dificultatile respective reprezinta o tema
prioritara,iar cautarea modalitatilor concrete de recuperare si sprijinire
este o sarcina a fiecarui cadru didactic.
In categoria copiilor cu cerinte educative speciale, a caror principala
caracteristica este dificultatea de adaptare scolara, sunt integrati copiii
cu deficiente(senzoriale,mintale,fizice),copiii intarziati
pedagogic,scolar,copiii cu dificultati de invatare si cei cu tulburari de
comportament.
Cauzele fenomenelor de inadaptare scolara si de esec la invatatura
sunt multiple: cauze cu prevalenta biologica(ereditatea
patologica,aberatii cromozomiale,tulburari ale metabolismului,afectiuni
ale SNC, deficiente senzoriale,mintale,motrice);cauze cu prevalenta
bio-psihica (starea precara a sanatatii unor copii,tulburari caracteriale
si de comportament pe fondul unor afectiuni psihice, insuficienta
mintala,senzoriala,motrica,tulburari ale vorbirii,stari
anxioase,fobii,timiditate); cauze cu prevalenta sociala (mediu familial
alterat,educatie scolara inadecvata,influenta nociva a unor
particularitati psihice ale parintilor, greseli de educatie in familie sau in
scoala,influente negative exercitate de mediul extrascolar sau
extrafamilial).
Sistematizand cauzele fenomenelor de inadaptere scolara,desi acestea
sunt foarte diferite,ele se pot grupa in doua caetgorii distincte: cauze
individuale(intrinseci) ce tin nemijlocit de starea concreta biopsihica a
copilului intr-un moment dat,de prezenta unor insuficiente fizice sau
psihice,a unor maladii organice cu caracter cronic,a unor fenomene de
dismaturitate anatomofiziologica,a unor tulburari de personalitate;
cauze de mediu(extrinseci) ce tin de ambianta socio-familiala si
educativa.
Caracteristici ale invatarii la scolarul cu cerinte educative speciale
Invatarea eficienta se bazeaza pe intelegere, pe descoperirea activa de
catre cel care invata a demersurilor proprii domeniului studiat, pe
cautarea de solutii si rezolvarea situatiilor problema,pe exercitii
repetate,urmarind stocarea informatiilor si acumularea de
experienta,in perspectiva reactualizarii si a aplicarii lor in practica.
Toate aceste informatii raman valabile si in cazul copiilor cu cerinte
educative speciale. La acestia insa - in raport de tipul si gravitatea
dificultatilor intampinate sau de caracteristicile deficientei - atat
intelegerea cat si stocarea si aplicarea informatiei si a experientei sunt
stanjenite sau chiar blocate.Dificultatile concrete pe care le intampina
acestia,se pot manifesta in toate tipurile de invatare, predominand
insa dificultatile in invatarea cognitiva(mai ales la deficientii
mintal),dificultatile in invatarea instrumentala (mai ales la deficientii
senzorial),in invatarea afectiva (la cei cu tulburari
comportamentale).De aceea este important sa se elaboreze acele
modalitati de abordare a elevilor respectivi care sa asigure deblocarea
procesului invatarii,diminuarea dificultatilor intampinate in acest
proces,inlaturarea barierelor din calea adaptarii.Se pune un accent
deosebit pe orientarea ludica si afectivazarea activitatilor de
invatare,pe esalonarea materialului de invatat in secvente bine
delimitate dar temeinic inlantuite intre ele,pe utilizarea imbinata si
echilibrata a mijloacelor de lucru intuitive,verbale si practice pe
asocierea si integrarea activitatilor de invatere cu activitati de terapie
complexa si specifica:ergoterape,meloterapie,terapia tulburarilor de
limbaj si a celor psihomotorii.
Astfel,in aceste situatii invatarea ne apare nu numai ca factor de
dinamizare a proceselor dezvoltarii psihosociale,ci si ca factor de
echilibrare treptata,de corectare a abaterilor de la traseul obisnuit al
dezvoltarii,cu alte cuvinte,ca un factor important pentru dezvoltarea
compensatorie,in conditiile unei invatari orientate formativ.
Este necesara o atentie deosebita in elaborarea metodelor si a
tehnicilor de abordare a invatarii la copilul deficient mintal,care
prezinta anumite caracteristici ale dinamicii dezvoltarii
psihointelectuale(limitarea zonei proximei dezvoltari si lipsa
dinamismului operational,vascozitatea genetica - incapacitatea
acestuia de a se desprinde rapid si definitiv de stadiile precedente ale
dezvoltarii mintale,heterocronia - intarziere in dezvoltarea mintala si
dizarmonii in structura personalitatii,inertia oligofrenica-rigiditatea
reactiilor adaptative si comportamentale).Fenomenele mentionate se
concretizeaza in anumite dificultati pe care acesti elevi le intampina in
viata scolara: nu solicita din proprie initiativa ajutorul,nu resimte
nevoia de feed-back,participarea sa la actul invatarii fiind adesea
mecanica,stereotipa(de aceea, obiectivul major al activitatilor de
invatare il reprezinta modelarea,largirea zonei proximei
dezvoltari);incetinirea,stagnarea dezvoltarii psihointelectuale si
alunecarea spre modalitati de rationare proprii stadiilor anterioare(de
aceea se recomanda aplicarea principiului comutativitatii,care in
practica didactica nemijlocita poate insemna revenirea temporara la
procedee de invatare bazate pe exercitiu ludic ,punerea accentului pe
intuitia concreta,dar ramanerea peste limitele necesare la procedee
adecvate unor stadii anterioare poate insemna "baterea pasului pe
loc").
Cunoasterea particularitatilor psihofizice ale elevilor reprezinta conditia
necesara adoptarii strategiilor de tratare diferentiata a elevilor, atat
sub raportul nivelului exigentelor continutului instruirii,cat si al
modalitatilor de instruire-invatare.Din aceasta
perspectiva,reusita\nereusita scolara se prezinta ca o stare relativa,in
raport cu exigentele normelor scolare.
Concluzia subliniaza necesitatea punerii de accord a solicitarilor scolii
cu capacitatile de invatare ale elevilor,precum si de adaptare a
acestora la activitatea scolara.In acest sens,obtinerea succesului scolar
presupune o adaptare cu dublu sens:pe de o parte a copilului la
activitatea scolara,iar pe de alta parte a scolii la factorii interni ai
acestuia.Aceasta relatie constituie temeiul aprecierii multor autori
potrivit careia insuccesul scolar indica mai degraba "inadapterea" scolii
la elev decat esecul acestuia in fata cerintelor scolii.
Definirea strategiei de prevenire\combatere a insuccesului scolar
implica si o alta determinare.Esecul scolar apare,cu exceptia unor
situatii grave, nu ca fenomen general,cuprinzand grupuri mai mari de
elevi(componentii unei scoli sau ai unei clase),ci priveste,de
regula,anumiti subiecti,este un fenomen scolar preponderant
individual.In consecinta,prevenirea si combaterea esecului presupune
cunoasterea formei concrete de manifestare si a cauzelor specifice care
l-au generat.
In acest sens, profesorii si educatorii trebuie sa-i asigure elevului
cadrul social adecvat(scoala,clasa,cerc)pentru dezvoltarea diferentiata
pana la individualizare prin descoperirea si cultivarea aptitudinilor
personale,a trasaturilor caracteristice proprii,a unui stil cognitiv
individual,a unui ritm de invatare si dezvoltare adaptat
fiecaruia.Aceasta conceptie este sustinuta din punct de vedere
psihologic de afirmatia ca subiectul se individualizeaza prin
comportament si activitatea sa, prin reactivitatea si stilul sau(Paul
Popescu Neveanu).In domeniul educatiei individualizarea semnifica
adaptarea influentelor si a metodelor la specificul individual al fiecarui
om,la posibilitatile si trebuintele sale printr-o dezvoltare armonica.
Principiul individualizarii in teoria didactica afirma ca educatia trebuie
sa porneasca de la diferentele cantitative si calitative dintre tinerii de
aceeasi varsta,generate de unicitatea personalitatii lor.Se preconizeaza
ca in locul unei atitudini nivelatoare si egalizatoare trebuie sa se
procedeze la diferentierea activitatilor
fundamentale(jocul,invatarea,munca,creatia)potrivit particulatitatilor
individuale si la acomodarea instruirii la posibilitatile psihofizice de
asimilare ale fiecarui copil sau tanar.
Perspectiva individuala porneste de la urmatoarele ipoteze:un copil sau
un grup de copii poate fi identificat ca special;acest copil(grup)are
nevoia de predare-invatare individualizata ca raspuns la problemele
identificate;este bine ca sa invete impreuna si separat de ceilalti
copii;fiecare are nevoie de atentie,iar dificultatile determinate de
tulburari ale invatarii se pot rezolva impreuna in clasa prin contribitia
tuturor resurselor.
De asemenea,invatarea este mult mai placuta si mai eficienta daca in
clasa de elevi: se foloseste invatarea in interactiune;se negociaza
obiectivele invatarii;se demonstreaza,se aplica si apoi se analizeaza
reactiile;se realizeaza o evaluare permanenta ca raspuns al invatarii;se
asigura sprijin pentru profesor si pentru elevi.
Antrenarea unor strategii de sprijinire a invatarii in clasa este deosebit
de importanta pentru dezvoltarea unui program de invatare
eficient.Cele mai utile metode si tehnici sunt: climatul social
favorabil;cunoasterea comportamentelor de invatare tipice fiecarui
elev;invatarea in perechi;invatarea de la copil la copil;echipa sau
cuplul de profesori in predare;parintii ca parteneri;imbunatatirea
formelor de comunicare cu alti profesionisti din afara
scolii;perfectionarea continua a scolii,a practicii profesorilor si a
formelor de invatare.

BIBLIOGRAFIE:
 Bandila A.,Rusu C. - "Dictionar selectiv: psihopedagogie
speciala,defectologie medico-sociala", Editura Pro Humanitate,
Bucuresti,1999;
 Cretu V. - "Educatia pentru drepturile copilului",Editura
Semne,Bucuresti,1999
 Ghergut A. - "Psihopedagogia persoanelor cu cerinte educative
speciale:stra