Inainte de BIG BANG , Universuri Paralele , sau Teoria absoluta a Stiintei

Visul de aur al fizicii isi al intregii stiinte il reprezinta gasirea unei teorii unitare si
consistente, care sa explice toate evenimentele din Univers, de la cele mai
neinsemnate pana la aparitia si evolutia Universului insusi. Incepand cu Einstein,
cei mai straluciti savanti au cautat-o zadarnic timp de zeci de ani. Descoperiri
teoretice de ultima ora au reaprins puternic speranta in randul comunitatii
stiintifice, aducand totodata o viziune noua si spectaculoasa asupra Universului.

Drumul spre marea unificare si teoria superstring

Einstein si-a petrecut ultimii 30 de ani din viata incercand sa creeze o teorie care sa
explice cele patru forte fundamentale care guverneaza Universul: gravitatia, forta
electromagnetica si cele doua forte nucleare (tare si slaba). Aceasta teorie a marii
unificari ar fi trebuit sa inglobeze teoria relativitatii generalizate (TRG), care
explica gravitatia, si mecanica cuantica, ce explica celelalte doua forte. O data
gasita, aceasta teorie ar fi trebuit sa explice, in mod consistent, toate fenomenele din
Univers.

Sarcina nu era insa deloc una usoara, pentru ca TRG si mecanica cuantica sunt
doua teorii opuse: in timp ce TRG guverneaza evolutia Universului la scara mare (la
nivel de galaxii, quasari sau gauri negre), mecanica cuantica e o teorie a lumii
subatomice. Din pacate, tentativa lui Einstein a esuat, iar multi fizicieni s-au grabit
sa afirme ca ceea ce Creatorul a despartit, nici un om nu poate uni la loc.

Intr-o exprimare plastica, trecand repede catre fizica zilelor de astazi, drumul spre
marea unificare s-ar putea sa treaca prin hiperspatiu. Despre ce ar fi vorba?
Adaugand dimensiuni suplimentare spatiului fizic tridimensional, fortele
fundamentale ale Universului pot primi o interpretare simpla si eleganta.

Astfel, relativitatea generalizata a lui Einstein introduce timpul ca o a patra

dimensiune, iar in noul context gravitatia nu reprezinta decat o curbare, o
deformare a spatiu-timpului 4-dimensional. In 1921, T. Kaluza adauga o a cincea
dimensiune spatiala si explica lumina (deci forta electromagnetica) ca o deformare,
o vibratie, care se propaga prin hiperspatiul cu 5 dimensiuni.

Teoria lui Kaluza unea relativitatea lui Einstein cu teoria electromagnetismului a lui
Maxwell, care apareau astfel ca doua cazuri particulare ale unei teorii mai generale.
In principiu, daca se adauga noi dimensiuni, se poate construi o teorie care sa
explice toate fortele fundamentale. Desi suna frumos de simplu, dificultatile
matematice ale unei asemenea constructii sunt enorme.

O singura teorie a reusit sa le depaseasca: teoria superstringurilor, conform careia

Universul are 10 dimensiuni: 9 dimensiuni spatiale plus timpul. Dintre dimensiunile
spatiale, primele 3 sunt cele accesibile simturilor noastre, in timp ce celelalte 6 sunt
dimensiuni „contractate“ intr-o varietate geometrica denumita Calabi-Yau,
care are marimea comparabila cu lungimea Plank, 10-35m, deci sunt extrem de
mici.

Teoria superstring poate explica toate cele patru forte fundamentale si priveste
particulele elementare ca pe niste vibratii ale unor corzi microscopice, denumite
stringuri. Astfel se explica si avalansa de particule elementare din asa-numitul
model standard, pe care-l folosesc in mod curent fizicienii: particulele diferite sunt
„note muzicale“ diferite ale acestor corzi.

Fizicienii au fost deosebit de entuziasmati de noua teorie. Prin anii 1980 a renascut
puternic speranta in marea unificare.

Teoria superstring parea candidatul perfect. Era atat de simpla si de eleganta incat
unii au considerat-o o teorie a fizicii secolului XXI, descoperita accidental in secolul
XX. Din pacate, matematica secolului XXI inca nu a fost descoperita, iar teoria
superstring nu a putut fi dezvoltata in intregime. Dar daca ea reprezinta cu
adevarat teoria absoluta a stiintei, atunci trebuie sa explice si evenimentul cel mai
extraordinar petrecut vreodata: nasterea Universului.

Teoria Big Bang si limitele sale

Rezultat al eforturilor depuse in ultimii 80 de ani, modelul Big Bang reprezinta

teoria cosmologica cu cea mai larga acceptare in randul oamenilor de stiinta. Toate
dovezile observationale, de care dispunem pana in prezent, sunt in concordanta cu
aceasta teorie. Intr-o prezentare succinta, teoria Big Bang sustine ca spatiul si
timpul sau nascut in urma cu aproximativ 15 miliarde de ani, dintr-o „mare
explozie“, iar Universul, umplut initial de radiatie si aflat la o temperatura si o
densitate aproape infinite, s-a dilatat treptat, ajungand la dimensiunile actuale.

Cateva probleme mai delicate s-au ridicat de-a lungul timpului in fata acestui
model. Mai intai, observatiile arata ca, in orice parte a Universului am privi,
observam aceleasi structuri la scara larga si avem aceeasi temperatura. Altfel spus,
Universul de azi este deosebit de omogen si aproximativ plat.

Calculele modelului initial arata ca Universul nu ar fi trebuit sa fie omogen, ci,

dimpotriva, plin de regiuni unde spatiul este puternic deformat. Pentru a rezolva
problema, cosmologii au completat modelul cu asa-numita teorie inflationista, care
sustine ca, imediat dupa nasterea Universului, cand varsta acestuia era de doar 10-
35 secunde, acesta a trecut printr-o faza de expansiune extraordinar de rapida,
superluminica, care l-ar fi facut omogen si plat.

Desi pare o explicatie satisfacatoare, nu se cunoaste energia sau forta care ar fi

putut cauza aceasta inflatie. O alta problema a aparut in urma mai multor
observatii, care arata ca in prezent expansiunea Universului se petrece intr-un ritm
accelerat.

Un fapt foarte surprinzator, deoarece, in mod normal, expansiunea ar fi trebuit sa

fie franata de catre forta gravitationala. Singura explicatie cu care au venit fizicienii
o constituie existenta unei asa-numite energii negre (sau energie negativa), care
domina Universul la scara larga, opunandu-se gravitatiei, accelerand expansiunea.
Din nou, nimeni nu cunoaste cauza acestei energii, dar ea a fost pur si simplu
adaugata modelului Big Bang-inflatie.

Dar cea mai mare problema a teoriei Big Bang este ca, in ciuda numelui sau, ea nu
ne spune nimic despre evenimentul Big Bang propriu-zis. Teoria ne spune doar ce s-
a intamplat de la momentul t=10-43 incolo. Intre momentele t=0 si t=10-43, legile
fizicii pe care le cunoastem astazi devin neaplicabile. Desi poate parea un fapt lipsit
de importanta, din cauza intervalului foarte scurt de timp de care vorbim, aceasta
exceptie in aplicarea legilor fizicii nu poate insemna decat un singur lucru, si anume
ca aceste legi nu au un caracter absolut, nu sunt legile ultime ale fizicii, existand un
set de legi mai generale.

In timp ce fizicienii erau preocupati de acesta suparatoare problema, au inceput sa

vina semnale de alarma si dinspre teoreticienii modelului superstring. Se
descoperise o a doua teorie superstring, apoi inca una si, in scurt timp, s-a ajuns in
situatia in care existau cinci teorii superstring independente, fiecare dintre ele
putand uni cele patru forte fundamentale.

Conceptia larg raspandita era ca teoria absoluta a stiintei ar fi trebuit sa fie unica,
iar cele cinci variante pareau sa se indeparteze, incet, dar sigur, de la perspectiva de
a deveni asa ceva. Dezamagirea incepea sa ia locul sperantei in randul fizicienilor.
Teoria „magica“ : teoria M

In disperare de cauza, teoreticienii modelului superstring au adaugat celor 10

dimensiuni, o a 11-a dimensiune spatiala. (In treacat fie spus, teoria
supergravitatiei, un model mai vechi, sustinuse existenta a 11 dimensiuni, dar
aparitia teoriei superstring 10-dimensionale o aruncase intr-un con de umbra.)
Privind din noua perspectiva 11-dimensionala, s-a intamplat un lucru aproape
miraculos: cele 5 teorii superstring apareau ca manifestari diferite ale unei teorii
mai generale, care ingloba, in plus, si teoria supergravitatiei. In contextul noii teorii,
stringurile, si deci toata materia din Univers, sunt conectate intr-o membrana
uriasa.

De fapt, intreg Universul reprezinta o membrana 10-dimensionala, care pluteste in

hiperspatiul cu 11 dimensiuni. Noul model a fost denumit simplu teoria M, unde M
inseamna membrana, desi unii fizicieni prefera, mai in gluma, mai in serios,
termenii magic, miracol sau mister. Aceste variante sunt justificate prin faptul ca
teoria M reprezinta unul dintre cele mai mari mistere ale stiintei. Desi ecuatiile ei
sunt perfect stabilite, pana astazi nimeni nu a reusit sa le rezolve complet, sarcina
parand sa depaseasca posibilitatile matematicii actuale.

Universuri paralele

Ca si cum ideea ca Universul nostru ar fi o membrana care pluteste intr-un spatiu

cu 11 dimensiuni nu ar fi fost destul de ciudata, au fost propuse altele si mai stranii.
In SUA, mai multi cercetatori de la Universitatea Harvard erau preocupati in mod
deosebit de problema gravitatiei, mai precis de intensitatea deosebit de scazuta a
gravitatiei, comparativ cu celelalte forte fundamentale.

In viata de zi cu zi gravitatia ne apare ca o forta puternica. Pentru a arata ca

lucrurile nu stau chiar asa, este suficient sa ne gandim ca atunci cand ridicam un
obiect oarecare, de fapt, invingem forta gravitationala a unei intregi planete. In noul
context al teoriei M, cercetatorii de la Harvard s-au gandit ca pot explica
intensitatea scazuta a gravitatiei prin „disiparea“ acesteia din universul-
membrana in a 11-a dimensiune a hiperspatiului.

Dar cand au incercat sa demonstreze acesta ipoteza in mod riguros, matematic, a

rezultat ca gravitatia nu „scapa“ in hiperspatiu, ci, dimpotriva, „soseste“
din hiperspatiu in Universul nostru. Iar sursa ei reala nu o poate reprezenta decat
un alt univers, care pluteste si el in hiperspatiu, la celalalt capat al celei de-a 11-a
dimensiuni!

Lucrurile nu s-au oprit insa aici. Mai multi fizicieni au sugerat ideea ca hiperspatiul
nu contine doar doua, ci nenumarate alte membrane. Unele ar putea fi plate si
similare Universului nostru. Altele ar putea fi cilindrice sau toroidale sau ar putea
avea alte forme, din cele mai ciudate. In fine, ar putea exista membrane-univers
care contin materie obisnuita, in timp ce altele ar contine doar energie sau chiar
forme necunoscute ale materiei. Din pacate, pana cand cineva va reusi sa rezolve
teoria M, multe dintre acestea vor ramane doar frumoase ipoteze.

Dat fiind faptul ca a 11-a dimensiune e foarte mica (s-a sugerat o valoare de 10-20
metri) inseamna ca aceste universuri paralele sunt foarte aproape de noi.

La mai putin de 1 milimetru de noi ar putea exista un alt univers! Pentru cei care se
gandesc de pe acum la calatoria intr-un univers paralel, detinem o informatie nu
prea incurajatoare: se pare ca aceste membrane-univers nu interactioneaza decat
prin intermediul fortei gravitationale.

Altfel spus, materia sau radiatia electromagnetica nu pot parasi membrana din care
fac parte. Iar daca va ganditi ca o ciocnire intre Universul nostru si universul in
care doriti sa ajungeti v-ar fi de folos, suntem nevoiti sa va contrazicem, pentru ca
un astfel de eveniment ar putea insemna nici mai mult, nici mai putin decat
echivalentul unui Big Bang! De fapt, aceasta ultima idee este de data foarte recenta.

La inceputul lui 2001, hiperspatiul era vazut ca o zona linistita, in care membranele-
univers plutesc, fara a interfera intre ele. De atunci insa a inceput sa se
raspandeasca ideea ca membranele nu sunt statice, iar ciocnirile dintre ele sunt
chiar foarte posibile. Analizand implicatiile acestei idei, cativa pionieri curajosi ai
teoriei M, Paul Steinhardt de la Universitatea Princetown, Neil Turok din
Cambridge si Burt Ovrut de la Universitatea din Pennsylvania, sustin ca au gasit
explicatia celui mai mare mister din Universul nostru, momentul creatiei sau Big
Bang. In continuare, va prezentam cea mai recenta dintre ele.

Universul etern si ciclic

Ideea ca Universul nostru ar fi ciclic nu e chiar noua pentru stiinta, fara sa mai
punem la socoteala mitologia sau filozofia. In 1930, R. Tolman prezenta un model de
univers in care Big Bang-ul, expansiunea, contractia si Big Crunch-ul (marea
prabusire) se repetau ciclic. In cadrul teoriilor de la acea data, aparea insa
problema entropiei Universului, care crestea cu fiecare ciclu, facand ca fiecare etapa
de expansiune sa fie mai lunga decat precedenta. Privind inapoi, in timp, durata
ciclurilor se micsora si ar fi trebuit sa existe un ciclu initial. Astfel, problema
filozofica fundamentala a „originii timpului“ era lasata nerezolvata de modelul
lui Tolman.

Actualul scenariu ciclic pleaca de la imaginea 11-dimensionala, pe care teoria M o

are asupra Universului (care probabil ar trebui redenumit Multivers) si care
contine doua membrane aflate la capetele celei de-a 11-a dimensiuni. Una dintre
membrane este universul vizibil, cealalta este un univers paralel, care
interactioneaza doar gravitational cu materia din universul vizibil. Universul
paralel isi face astfel simtita prezenta, sub forma misterioasei materii intunecate
cautata atat de mult de catre astronomi (vezi ST 5/2001).

In acest cadru, spatiul si timpul exista vesnic. Big Bang nu reprezinta inceputul
timpului, ci doar un moment de legatura cu o perioada anterioara de contractie.
Fiecare ciclu contine o perioda de expansiune usor accelerata, precum cea observata
in prezent, care dureaza suficient de mult (trilioane de ani) pentru a dilua materia
din Univers, pana cand aceasta se „topeste“ in neant, iar Universul devine gol.

Problema entropiei din modelul lui Tolman este astfel eliminata. Urmeaza, din
perspectiva noastra 4-dimensionala (einsteiniana), o perioada de contractie, care se
termina prin tranzitia de la Big Crunch la Big Bang, cand materia este recreata. Din
aceasta perspectiva 4-dimensionala, aparent, are loc disparitia timpului si spatiului.
Din hiperspatiul 11-dimensional, perspectiva este cu totul alta.

Zece dintre dimensiunile spatiale nu dispar, temperatura Universului ramane finita,

iar timpul curge in mod continuu. Singurul lucru care se intampla in tranzitia de la
Big Crunch la Big Bang e disparitia temporara a celei de-a 11-a dimensiuni, altfel
spus cele doua membrane-univers se ciocnesc, proces care (dupa cum sugereaza
calculele) duce la crearea de materie noua.

Aceste cicluri nu au un inceput si se repeta la nesfarsit. Mai mult, acest proces este
stabil, in sensul ca, daca parametrii sistemului sunt modificati dintr-o cauza
oarecare, modelul va reveni negresit la parametrii initiali, dupa un timp.
Mecanismul inflatiei nu mai este necesar, deoarece in urma expansiunii accelerate,
din ciclul anterior, cele doua membrane au devenit aproape paralele si netede
inainte de ciocnire, deci generarea de materie are loc in mod uniform, explicand
omogenitatea Universului la scara mare.

Un ultim amanunt. Din perspectiva einsteiniana, 4-dimensionala, Universul

oscileaza intre perioade de expansiune si contractie. Vazut din 11-dimensiuni,
Universul este infinit, in sensul ca cele doua membrane se intind la infinit, iar ceea
ce oscileaza e doar distanta dintre ele, a 11-a dimensiune.

Am vazut ca modelul universului ciclic ofera raspunsuri la multe dintre problemele

nerezolvate ale modelului anterior, Big Bang-inflatie, precum cele legate de originea
timpului si spatiului, destinul Universului, rolul energiei intunecate. Pe langa
eliminarea artificiului inflatiei, este explicat si asa-numitul mister al monopolilor
magnetici.

Aceste particule, niciodata detectate, ar fi trebuit sa fie produse masiv in scenariul

Big Bang, dar nu si in cel al universului ciclic. Totusi, dovezile observationale de
care dispunem pana in prezent sustin, in egala masura, ambele modele. Conform
teoriei M, masurarea fondului de unde gravitationale sau a polarizarii fondului de
microunde vor constitui teste cruciale, care vor decide intre inflatie si universul
ciclic.

Pentru cei care se intreaba ce foloase va aduce omenirii aceasta posibila „teorie
absoluta“ a stiintei, in afara de speculatii mai mult sau mai putin empirice, sa ne
amintim ca descoperirea gravitatiei si a legilor mecanicii de catre Newton ne-au
deschis usile revolutiei industriale, legile lui Faraday si Maxwell ne-au propulsat in
epoca electricitatii, iar teoria relativitatii a lui Einstein in cea nucleara.

Intr-o buna zi, teoria M va determina poate destinul speciei umane si, cine stie,
chiar pe cel al vietii inteligente din Univers.
- Universuri paralele-
In ipoteza nasterii Universului printr-o explozie a particulei primordiale aglomerate din
materie hiperdensa si energie, fizicienii au apreciat ca, in prima fractiune de secunda,
tanarul Univers ar fi avut o circumferinta de ordinul a 4 ani lumina. Dupa scurgerea a
miliarde si miliarde e ani de la acest fantastic eveniment, timp in care materia s-a
autoorganizat in sute de milioane de insule galactice proiectate intr-o expansiune
continua, dimensiunile edificiului spatial au devenit enorme. Dupa Steven Weinberg –
unul din cei mai cunoscuti fizicieni contemporani -, circumferinta universului ar fi de
ordinul a 125 mii de milioane de ani lumina, ceea ce ar corespunde la un diametru de 40
miliarde de ani lumina.
Mintea mereu iscoditoare a omului, afland o astfel de ipoteza, a si conceput o noua
incursiune in necunoscut lansand noi intrebari care-si cauta raspunsuri : dincolo de
hotarele respective, ce ar putea fi oare in imensitatea spatiala? Ar fi doar un gol infinit,
sau ar mai puta fi oare si alte universuri ? Fiindca pentru acest „dincolo” cele mai
moderne mijloace tehnice ale cercetarii radioastronomice nu ne pot oferi inca nici un fel
de informatii, fizicianul Richard Gott a incercat in anii anteriori sa ofere un raspuns
teoretic; in acest sens el a elaborat o interpretare fizico-matematica originala a solutiilor
generale ale ecuatiilor care stau la baza teoriei relativitatii.
Pornind de la t = 0, respectiv momentul initial al nasterii Universului, interpretarea fizico-
matematica a indicat un volum nul dar de o densitate infinita. Pentru valori crescande ale
timpului Universul a fost gasit in plina expansiune, dar cu o crestere continua a densitatii.
Cum orice sistem de coordonate ofera ata valori pozitive cat si valori negative in raport
cu punctul singular 0 interpretarea solutiilor sistemului respectiv de ecuatii in cazul
variatiei semnificative a valorilor diferitor parametri specifici, l-a condus pa fizicianul
american la captivanta constatare -teoretica, bineinteles- a existentei a trei universuri,
care de fapt nu ar avea nimic comun unul cu altul!
Un prim Univers, dominat de prezenta si manifestarile materiei obisnuite –acela in care
traim si pe care il observam cu totii- ar fi situat in domeniul valorilor crescande (pozitive)
ale timpului.
Pentru zona cu timpul avand valori negative , ar rezulta ca evenimentele s-ar produce in
sens contrar fata de Universul nostru; acolo ar domina antimateria, ale carei particule
elementare sunt ca ale materiei obisnuit pentru noi dar, datorita inversarilor simetrice ale
unor elemente fundamentale (tipm, sarcini electrice) ar fi ca o imagine in oglinda a
structurii cosmice materiale cunoscute noua.
Din deductiile matematice, cele doua universuri temporale apar ca fiind ingradite de
anumite zone care constituie un fel de bariere fizice imposibil de traversat de orice corp,
sau chiar semnal, din lumea materiei respectiv antimateriei; dar chir mai mult, acestea
apar ca fiind separate intre ele de un al treilea univers, in cadril caruia domnesc cu totul
alte legi fizice, insusi timpul fiind lipsit de semnificatie.
Moartea si universurile paralele
“Acum Besso, a plecat din această lume ciudată, cu puţin înaintea mea. Asta nu
înseamnă nimic. Oamenii ca noi ştiu să facă distincţia între trecut, prezent şi viitor
pentru că este o iluzie.” Aceste cuvinte le-a rostit Albert Einstein atunci când prietenul
său Besso a murit.

Cei mai mulţi dintre noi când ne gândim la moarte, un sentiment de panică pune stăpânire
pe sufletul nostru. Ne este frică de moarte şi am fost învățați că totul se termină.
Lucrurile nu stau chiar aşa. O nouă teorie, a biocentrismului ne oferă perspective
interesante atunci când vine vorba de moarte.

Un aspect cunoscut al fizicii cuantice ne demonstrează că niciun eveniment nu poate să

fie predictibil într-un mod absolut. În acest sens fiecare eveniment se poate întâmpla într-
un univers diferit. Biocentrismul şlefuieşte această teorie oferind o explicaţie plauzibilă.
Există un infinit de universuri iar evenimentele se întâmpla altfel în fiecare univers. Toate
universurile există simultan indiferent de ceea ce se întâmplă între ele. Uneori aceste
universuri paralele interacționează între ele şi probabil că în acest fel evenimentele sunt
influențate.

Moartea se definește prin deteriorarea corpului dar în niciun caz nu trebuie confundată cu
moartea absolută. Creierul este comparabil cu o fântână de energie care funcționează la
20 de Waţi care nu dispare niciodată. Una dintre axiomele ştiinţei este că energia nu
moare niciodată, nu poate să fie creată şi nici distrusă. De aici şi până la ideea la care au
ajuns oamenii de știință nu este decât un pas. Această energie trece dintr-un univers în
altul atunci când corpul moare.

Pe care traictorie ne aflam?

[/caption]

Un alt aspect al biocentrismul este legătura reală între timp şi spaţiu care nu sunt exact
ceea ce credem noi ci doar nişte instrumente pentru a pune fundamentul realității. Aceste
două instrumente nu pot măsură energia şi nici s-o ţină într-un singur univers. Timpul şi
spaţiul sunt uneltele pe care le folosim noi în universul nostru dar asta nu înseamnă că ele
sunt temelia a tot ceea ce înseamnă “tot“. Atunci când timpul şi spațiul lipsesc nici
moartea nu îşi mai găsește locul.

Moartea nu este punctul în care totul se termină. Este un punct în care

fiecare îşi găsește locul inițial. Corpul se transformă în praf şi se îmbină cu universul
actual iar energia trece într-un alt univers, acolo unde îi este locul.
Fizica cuantica demonstreaza existenta universurilor
paralele, precum si posibilitatea de a calatori in timp

Strania descoperire de catre fizicienii de la Universitatea California din Santa Barbara

semnifica, pe intelesul tuturor, ca un obiect pe care-l puteti vedea in fata, poate exista
simultan intr-un univers paralel; astfel calatoria in timp ar fi mai mult decat posibila si n-
ar fi doar o secventa dintr-un film SF, anunta site-ul FoxNews.

Totul a pornit de la o foarte subtire bucata de metal, o “paleta” avand grosimea parului
uman, incredibil de mica, dar ce poate fi vazuta cu ochiul liber. Cercetatorul Andrew
Cleland de la Universitatea din California mai sus mentionata, a racit aceasta paleta intr-
un frigider, a micsorat lumile, si, sub un recipient special, a scos tot aerul pentru a elimina
vibratiile. Apoi, a apucat-o ca un diapazon, dar a remarcat ca paleta se misca, dar si
ramanea nemisca in acelasi timp!

Acest lucru pare contradictoriu, si e aproape imposibil de inteles daca nu v-ar chema
Einstein. Dar chiar asta s-a intamplat. Si e un lucru foarte ciudat.

Cum a fost posibil acest lucru?

Pentru a incerca sa intelegeti, trebuie sa ganditi in termeni mici. Mai mici decat un atom.
Electronii, care se invart in nucleul unui atom, se rotesc cu viteze diferite in acelasi timp;
de aceea, ei sunt greu in a fi “prinsi”. Acest lucru se poate intampla, doar cand masuram
pozitia unui electron pe care il fortam sa aiba o anumita pozitie specifica. Fizicianul
Andrew Cleland a avut aceasta idee stralucita de a aplica acelasi principiu al electronului
unui atom si in cazul unui obiect vizibil cu ochiul liber.

Ce inseamna toate aceste lucruri mai pe inteles? Sa spunem ca in Oklahoma iti vei vizita
matusa. Dar, in alt univers paralel, acolo unde particulele atomice nu se pot mentine, tu te
vei uita la serialul de desene animate “The Simpsons”. Acest lucru pare ceva SF, dar se
bazeaza pe stiinta reala.

“Atunci cand observi ceva intr-o anumita stare, aceasta teorie imparte Universul in
doua parti”, a declarat Cleland site-ului FoxNews.com, incercand sa explice cum de sunt
mai multe Universuri si cum putem vedea doar unul dintre ele.

Teoria multiversului spune ca intreg Universul “ingheata” in timpul observatiei si putem

vedea doar o realitate. Astfel, la un moment dat, putem vedea doar o minge de fotbal in
aer, dar, in alt Univers, mingea de fotbal deja a cazut pe teren.
Sean Carroll, fizician la California Institute of Technology, accepta bazele stiintifice ale
teoriei multiversurilor, chiar daca aceasta nu poate fi dovedita. “Doar daca ne-am putea
imagina o super-avansata civilizatie extraterestra care ar fi rezolvat acest lucru, noi nu
suntem afectati de existenta mai multor universuri”, afirma Carroll. “Dar, cineva ar
putea inventa o masinarie prin care sa se poata face comunicarea intre ele”.

Felul ciudat in care percepem timpul

Carroll mai sugereaza faptul ca noi nu simtim timpul, ci il percepem cum trece. De
exemplu, timpul trece mai repede cand ne aflam pe un rollercoaster si trece foarte incet
atunci cand ne aflam intr-o sala de lectura. Ultimele minute inainte de incheia vor parea
ca orele.

Inapoi in Viitor

“Timpul ne pare ca o strada cu unic sens, in care se circula de la trecut la prezent”,

afirma Fred Alan Wolf, fizician si autorul a numeroase carti in domeniul fizicii cuantice.
“Dar exista teorii care urmaresc nivelurile anumitor campuri cuantice, particule ce
traverseaza atat inapoi, cat si inainte in timp”.

Wolf ne spune ca timpul – cel putin in mecanica cuantica – nu se misca inainte ca o

sageata. Se misca in zig-zag, iar fizicianul crede ca este posibil in a construi o masina
care sa faca posibila calatoria in timp.

Sa luam exemplul lui Sergei Krikalev, un astronaut rus care a zburat in sase misiuni
spatiale. Richard Gott, un fizician de la Universitatea Princeton, afirma ca Krikalev are o
varsta mai mica cu 1/48 dintr-o secunda decat noi restul, intrucat a zburat la viteze foarte
mari. Si a avea mai putini ani decat cineva inseamna ca ai calatorit in viitor, pentru ca nu
mai experimentezi acelasi prezent ca ceilalti. Intr-un sens se poate spune ca Krikalev a
calatorit in viitor!

“Newton a spus ca timpul e universal, si ca toate ceasurile bat la fel. Cu teoria

relativitatii a lui Einstein stim ca e posibila calatoria in viitor. Cu teoria gravitatii a lui
Einstein, legile fizicii asa cum le percepem astazi ne arata ca e posibila chiar si calatoria
in trecut. Dar, pentru a vedea daca aceasta se poate realiza, trebuie sa invatam noile
legi ale fizicii de la nivelul cuantic”, a afirmat Gott. Si pentru asta incepem c-o paleta
pusa sub un recipient special. Urmatorul pas ar fi acela de a invata sa folosim si obiecte si
mai mari. Astfel, am putea trece in universuri paralele, manipuland doar cativa electroni.
Ben Bova, autor SF conclude: “Poate ca cineva a inventat deja masina timpului, iar
istoria noastra este constant schimbata, dar noi nu putem sesiza ciudateniile de-a lungul
timpului”.

Da asa este experimentul philadelphia si montauk

Calatoria in timp cea mai sigura este cea de la montauk in care se calatorea la nivel
spiritual, aceasta calatorie nu era periculoasa deoarece nu putea creea paradoxuri. La
montauk se folosea o statie de radar, care era alesi numai oamenii cu puterii
extrasenzoriale, acolo se mai folosea un dispozitiv cu cristale, care amplifica puterea
gandului pana in materializa, adica se putea materializa orice, absolut orice, dar dupa ce
era deconectat amplificatorul, ceea ce aparea disparea in hiperspatiu.
Experimentul philadelphia din 1943 s-a dovedit a fi un esec, dar in acelasi timp si un
succes, s-a calatorit in viitor, dupa cum stiti oamenii de la bordul naveiau murit, alti au
innebunit etc.
Dar Duncan Cameron, cae se afla la bordul navei a fost trimis in viitor prin anul 2700 si
ceva.
La philadelphia s-a creat un paradox sau o bula temporala, care ameninta nu numai terra,
ci si intraga noastra dimensiune fizica, deoarece facea sa se anuleze toata materia
universului nostru, dar neavand treaba cu celelalte universuri.
Au reusit la limita sa se intoarca inapoi in 1943 sa opreasca generatoarele de pe USS
eldrige si au salvat si terra si universul, dar a ramas doar bula temporala care apare din 20
in 20 de ani in care apare Duncan Cameron. Duncan Cameron dupa ce s-a intors din
experiment a constata ca intrarea in alte timpuri, mai exact calatoria prin hiperspatiu, il
facea sa imbatraneasca foarte rapid, adica el de la varsta lui de 20 de ani, ajungea sa
moara in cateva zile. Guvernul chiar vroia chiar sa-l elimine deoarece stia prea multe, dar
s-au gandit ca daca il omoara creaza in paradox fara oprire si sa luat decizia(nu este sf. ce
spun in continuare), de a-i scoate din acel corp care oricum imbatranea procesul de
imbatranire fiind celerat nu se putea face nimic, de a-i scoate sufletul cu o tehnologie
ultrasecreta si transmitrea lui intr-un copil care urma sa fie nascut de catre niste parinti,
platiti de guvern sa faca acel copil, acelui copil chiar din burta mamei i-a fost trimis
sufletul lui Duncan Cameron si acel copil a devenit Duncan Cameron, caruia i-a fost
stearsa memoria sa nu-si mai aminteasca prin ce experimente a trecut, repet nu puteau sa-
l omoare, el trebuia sa moara de batranete.
Duncan Cameron care il stim astazi si-a amintit prin cea ce a trecut cand lucra in baza
militara montauk, o anume statie de radar folosita la proiectari in timp, dupa cum spunea
si el ca ea distorsiona spatiu si timpul, chair fara sa fie pusa in functiune, deoarece avea o
forma geometrice complexa, asa si-a putu amintii cine este si prin ce a trecut.
Va recomand dvs. sa vedeti filmul Montauk 1.Eu ce am spus aici este doar 5% din toata
acesta imensa poveste.

Cat despre comunicarea intre universuri ea se face cu ajutorul telepatiei sau gandul
accelerat, iar materia este “gandul impietrit” in “timp lent” sau campul gravitational, dar
gravitatia si excitatia sunt un spectru, asa cum mintea si relitatea, viata si moartea nu sunt
separate.
Schimbul de informatii telepatice se face instantaneu oriunde in toate universurile,
necontand distanta.Cand s-au verificat aceste unde ale creierului, s-a ajuns la concluzia ca
oamenii pot comunica cu mortii prin materializarea gandului.