De ce critica?

Pornind de la un citat cunoscut a lui Leonardo da Vinci: “cu cat citesti mai mult cu atat
iubesti mai mult”,autorul pune sub lupa ideea fundamentala a explorarii cartilor,I
imbinara intre placere si util,intre compasiune si extaz.Mi se pare cu totul relevant sa
citesti o carte din placere,din atractia spre cunoastere a ceea ce se gaseste in spatele
copertii si a modulelor de foi.Dar cand se ajunge a se plasmui literatura automat trebuie
sa fie supravegheata de critica literara precum e visul cenzurat de ratiune in psihanaliza
foeidiana.Prin critica nu se intelege un cumul de riposte caustice,o imputare irelevanta,un
terminator de carti,ci ca pe o modalitate, daca putem spune asa, pentru a disocia literatura
potentiala de cea impotenta.O critica la o carte este un lucru bun,este un feed-back
important atat in ce consta opera cat si in a redacta.Faptele catagrafiate intr-o opera sunt
cu atat mai exponentiale cu cat autorul face ca totul sa se deruleze dupa un tel anume,un
ideal.Degeaba autorul este inconjurat de idei filozofice daca el nu e un filozof
autentic.Degeaba un filolog creaza o epopee daca acea istorisire nu are in punct de
plecare si in care personajele sa oscileze in jurul ei.Asa e si criticul literar,un teoretician
care si-a invatat bine scenariul si care incearca sa determine ca nu toate “piesele de
teatru”sa devina arte poetice.
Dar de ce critica?Cum putem justifica aceasta ideologie destul de laconica si pe atat
prolixa in adevaratul sens al cuvantului ?Este necesara textului literar?
Sunt doua intrebari cu milioane poate de raspunsuri date si adnotate in literatura noastra
dar care nu ne-a facut sa intelegem de ce critica.Amintindu-ne putin despre acel eseu
“Nu!” al lui Eugen Ionescu,un eseu cu tendinta filozofica in care domnia sa constata cu
regret slabirea,nedigerarea criticii literara intr-o societate a literaturii,ca doar ,astazi,un
lucru banal poate devenii arta poetica.Dar de ce Eugen Ionescu acuza critica si in special
tot arsenalul critic?
Buna intrebare,si bune raspunsuri date prin diverse carti etc.Un simplu lucru ma
frapeaza,intr-o societate moderna oare am duce lipsa de critici literari? Nu prea
cred,singura problema e ca piata a fost inundata de sute de dosare,fie ele si literare daca
se pot numi,si ca de varietatile critice actuale nu se mai tine cont.Operele au devenit
independente,oamenii sunt fascinati de acest caracter notoriu pe care i le-ar putea da o
publicatie personalizata.Un critic literar este un interpret,el poate descoperii acea scanteie
care declanseza legatura lui directa cu textul,exact cum cineva ar intra intr-o relatie de
clientelaritate si trebuie sa primeasca ceva,daca nu primeste atunci nu este viabila
relatia.Exact asa se petrece si cu criticul literar,daca el nu recepteaza mesajul dincolo de
“slovele de foc”ale unei creatiuni atunci aceea nu poatea fi numita opera artistica.
De ce in ziua de azi atatea carti despre critica literara,in special la poetii
valorosi,adevarati colosi,oare de ce?
Raspunsul nu-l gasim in teorie ci in practica si aici ma refer la consultarea operelor si
dorinta de a le explica,interpreta, pastrand ideea poetica.O carte fara ideal este ca fructul
fara continut,iar o teorie fara suport ideatic este lipsita de savoare.
Actualmente cei care nu se profileaza pe crearea literaturii se aseaza confortabil in sfera
criticii oculte si pline de nadeste si loialitate.Total fals acceptiunea lor in sfera esteticii si
eticii pentru simplu fapt ca nu sant desavarsiti in hermeneutica textului in difuzarea unui
jurnal erotic plin de compasiune si gratuitate.De aceea critica literara cunoaste
fluctuatii,cunoaste decadere pe terenul accidental al literaturii.Ma simt onorat sa cred ca
avec si cativa critici experimentati si care transforma un text intr-o capodopera,intr-o
epopee pe spatii vaste.
Pornind de la o constructie satirica:”prostii mor,in schimb prostia este vesnica” de
I.L.Caragiale,in care sunt conceptualizate esenta criticii literare.