INFLUENŢA ACTIVITĂŢII
mici din aerul de la sol), reprezintă cel mai important
SOLARE ASUPRA
ORGANISMULUI UMAN
Organismul uman este ca o celulă a
Universului.
În fiecare zi viaţa pe Pamant începe cu
„salutul” Soarelui. În razele sale, Soarele ne
trimite o parte din sine. Dacă Soarele a avut parte
de linişte şi noi vom fi binecuvântaţi, dar dacă a
fost zbuciumat de furtuni, şi noi îi vom simţi
intemperiile în diverse forme.
Interacţiunea dintre vântul solar şi câmpul
magnetic terestru se manifestă prin diverse
perturbări electromagnetice, foarte variate şi
complexe, care se resimt de organismele vii, mai
evident în timpul aşa-numitelor furtuni magnetice,
când creşte considerabil intensitatea oscilaţiilor
herţiene.
Câmpul magnetic al Pământului în timpul
vânturilor solare
Acest proces este important din punct de
vedere ecologic, deoarece între Pământ, care
posedă sarcină negativă şi ionosfera încărcată
pozitiv, există un spaţiu rezonator (Shuman) cu
spectrul energetic cu frecvenţa de 7,8 Hz.. Această
frecvenţă corespunde ritmurilor biologice esenţiale
ale organismelor vii, şi amplificarea ei
influienţează procesele, care depind de ritmurile
biologice.
Electricitatea atmosferică, (concentraţia de ioni
factor ecologic cu efecte morbide, deoarece
condiţionează procesele chimice vitale din celulă,
determinând funcţionalitatea întregului organism.
Mediul electrochimic acid (cu exces de ioni
pozitivi) este un mediu tonic, hiperton, care intensifică
procesele de fosforilare oxidativă, funcţiile SNV prin
simpaticotonie, intensifică funcţia suprarenalelor, dar
diminuază funcţia tiroidei; ca urmare are loc o
suprasolicitate a aparatului respirator, cardiovascular şi
rinichilor (blochează monoaminooxidaza, creşte nivelul
serotoninei).
Mediul electrochimic alcalin (cu exces de ioni
negativi), induce în organism un pH mai alcalin, care
afectează procesul de fosforilare oxidativă: (reduce
depozitele de ATP), favorizează procesele de hidroliză
intracelulară, parasimpaticotonia, hiperfuncţia tiroidei şi
a ficatului, a suprarenalei, scade nivelul serotoninei.
Aeroionii accelereazâ procesele de absorbţie în
ţesuturile vii, datorită sarcinilor diferite ("+ şi -) a
substanţelor care interacţioneazâ.
Aeroionii cu sarcină negativă au proprietatea de a
activa substanţele chimice specifice din organism:
enzime, vitamine, hormoni, catalizatori ai reacţiilor
biochimice, etc. Acest proces este realizat numai cu
condiţia, ca şi substanţele respective să fie ionizate.
Moleculele neutre din punct de vedere electric ale
proteinelor, lipidelor, glucidelor, sărurilor, nu formează
compuşi biochimici, nu intră în reacţii, nu participă la
metabolism.
Moleculele neutre ale sustanţelor nutritive se
activeazâ prin ciocnire cu moleculele specifice de
proteine sau cu molecule activate. In rezultatul acestor
interacţiuni, în structura lor electronică se produc
modificâri energetice, care le permit participarea la
reacţiile metabolice.
Prin urmare, diminuarea conţinutului de aeroioni
din aer afecteazâ procesele de oxidare tisulară. Iniţial
deficitul de energie se compensează prin reacţii chimice
în secvenţâ anaerobă, dupa care apar perturbâri grave,
ireversiile ce duc la instalarea unei stări morbide.
Toate procesele, sunt într-o dependenţă certă de
activitatea solară, cu perioade ciclice de 11,2 ani.
Intensitatea activitţii solare diferă considerail de
la un ciclu la altul, însă caracteristic pentru toate ciclurile
este intensificarea bruscâ a activităţii solare (de la
minimum la maxim) în decurs de numai 3-4 ani, şi AFECTAREA SISTEMULUI
reducere lentă , pe parcursul a 7-8 ani. In acest
interval mai pot avea loc intensificări bruşte a
CARDIOVASCULAR ÎN REZULTATUL
activitâţii solare, dar de scurtă durată (una – la ACŢIUNII FURTUNILOR SOLARE
câteva luni).
Viaţa pe Pământ, sub toate aspectele sale Încă la începutul secolului XX, fondatorul
este influienţată de această periodicitate, care se heliobiologiei, A.Cijevski, a constatat o corelaţie directă
manifestă prin evenimente majore sociale şi între apariţia unor epidemii, morbiditate, mortalitate şi
naturale: calamităţi, secetă, recolte sărace sau activitatea solară. Deşi condiţiile mediului interplanetar
bogate , migraţii neadecvate ale animalelor, influienţează activitatea tuturor organelor şi sistemelor, a
insectelor, peştilor; accidente rutiere, etc ). remarcat,că, în primul rând este afectat sistemul nervos
Fazele de minimă şi maximă activitate central (funcţiile integrative, compensatorii, de
solară au o implicaţie directă în vitalitatea, autoreglare).
morbiditatea, reproducerea şi mortalitatea nu
numai a macro-, dar în mod deosebit a
microorganismelor. Există o corelaţie certă între
activitatea solară şi periodicitatea, particularităţile
epidemiilor. Activitatea solară influienţează
virulenţa microorganismelor.
Conform studiilor efectuate în diferite ţări,
pe perioade mai îndelungate de timp, şi prin
prelucrarea datelor statistice, privind evenimentele
majore pe parcursul mai multor cicluri solare, s-a
constatat, că în perioadele de maximă activitate
solară sunt mai răspîndite epidemiile de: holeră,
tifos, meningită cerebrospinală, dizenterie. În
perioadele de minimă activitate solară, în anumite
locuri se remarcă difteria, în perioadele
intermediare ia amploare gripa. Sistemul nervos
Şi în aceste procese sunt implicaţi
aeroionii. Excesul de ioni negativi este favorabil
rezistenţei macro-organismului, şi defavorabil Acest fapt a fost confirmat ulterior pe un studiu al
agentului patogen, a cărui dezvoltare şi mortalităţii (200 000 de cazuri), efectuat statistic în
multiplicare se realizează prin reacţii de marile oraşe din Europa de Vest, din care rezultă, că
oxidoreducere. Mediul acid, produs al excesului modificarea bruscă a activităţii solare provoacă în primul
de ioni pozitivi, facilitează dezvoltarea, rând moartea bolnavilor cu afecţiuni grave a sistemului
multiplicarea şi agresiunea specifică a agenţilor nervos central, apoi cardiovascular, după care urmează
patogeni. cei cu afecţiuni ale organelor interne (8, 9, 15).
În ziua creşterii activităţii solare, se înrăutaţeşte
starea bolnavilor hipertensivi , cresc valorile tensiunii
arteriale, diastiolice cu 4,4-5,6%, sistolice. cu 1,3-2,6%;
Numărul de cazuri cu infarct miocardic creşte progresiv,

LicăHurubaşRomu
fiind maxim a doua zi după erupţia cromosferică, când şi
mortalitatea creşte cu 10-20% (2, 8). S-a constatat că,
infarctele, care au loc în timpul furtunilor solare şi
geomagnetice sunt mai grave, evoluează cu complicaţii.
 Deasemenea, s-a remarcat o periodicitate
diurnă în afectarea bolnavilor cardiovasculari în
timpul furtunilor solare şi geomagnetice;
majoritatea cazurilor de înrăutăţire a sănătăţii se
manifestă la orele 22 a timpului local , apoi la orele
13, mai puţin ca la ora 22 şi minimum la orele 4.
(8, 10, 12).
În timpul furtunilor geomagnetice în
organism se intensifică mecanismele de adaptare,
şi în primul rând funcţia antioxidativă pentru
protecţia membranelor celulare şi intracelulare. La
persoanele bolnave (în mod special în cazul
afecţiunilor cronice), funcţiile protectoare ale
sistemului antioxidativ fiind insuficiente, continuă
modificările biochimice cu acumulări de metaboliţi
toxici, care din cauza măririi permeabilităţii
membranelor celulelare şi a vaselor, ajung în sânge
cu repercusiuni profunde asupra organismului.
MODIFICARI REOLOGICE CAUZATE
DE PERTURBAREA ACTIVITĂŢII
SOLARE ŞI GEOMAGNETICE
Sângele în circulaţie (in vivo), reprezintă
un sistem coloidal-electrostatic, în care sarcinile
electrice ale elementelor morfologice şi a
proteinelor plasmatice împiedica ciocnirea şi
agregarea particulelor aflate în continua mişcare,
menţinând astfel activitatea fiziologica la nivel
optim.
Suprafaţa elementelor morfologice ale
sângelui: hematiile, trombocitele şi leucocitele
posedă sarcină negativă.
Deasemenea, de sarcină negativă dispun şi
proteinele plasmatice: albuminele şi globulinele.
(3,4)
Numai fibrinogenul posedă sarcină
pozitivă. .
Sarcinile electrice, câmpurile electrice şi
magnetice ale particulelor sângelui circulant
asigură dispersarea lor, menţinându-le la anumite
distanţe, optime pentru fluiditatea şi echilibrul
dinamic al întregului sistem, împiedicând
agregarea lor.
Sistemele electrostatice şi magnetice a sângelui
dispun de un înalt grad de sensibilitate faţă de influenţele
electrice (câmpuri electrice, radiaţie ionizantă) şi
reactionează prompt prin mărirea stabilitaţii sau
sedimentarea elementelor, în functie de polaritatea
electrica a sursei, care actionează asupra sistemului
circulator. Sarcinile negative măresc stabilitatea
elementelor morfologice ale sângelui sau le menţin
stabile, împiedicand descărcarea lor.
Sarcinile pozitive neutralizează sarcina negativă a
particulelor, diminuând stabilitatea sistemelor
electrostatice sanguine, favorizând adeziunea particulelor
şi coagularea. Câmpul electromagnetic neadecvat
afectează structura membranei celulare, şi particulele, işi
modifică sau iși pierd sarcina electrică.
Astfel, în timpul furtunilor magnetice, se schimbă
compoziţia electrică a sângelui: globulinele, având
sarcină slab negativa, îşi pierd usor stabilitatea şi trecând
prin punctul izoelectric (zero), se reâncarcă pozitiv. Ca
urmare, neutralizează sarcinile negative ale hematiilor şi
albuminelor. Fibrinogenul, fiind cu sarcină pozitivă,
adera pe suprafaţa hematiilor, favorizând agregarea şi
sedimentarea lor
Leucocitele, care au înglobat particule toxice îşi
pierd sarcina (stabilitatea electrostatică), se unesc şi
sedimentează. Trombocitele, posedă sarcină puternic
negativă, având un rol deosebit în protecţia
mecanismelor de coagulare. Acţiunea distructivă a
câmpului electromagnetic neadecvat se manifestă prin
pierderea sarcinii şi eliberarea în sânge a trombochinazei.
Din aceste motive, în primele zile ale furtunii
magnetice se constată o creştere a activităţii
tromboplastice, care favorizează producerea infarctelor şi
trombozelor, iar după 3-4 zile se remarcă o diminuare a
activităţii tromboplastice, creşterea concentraţiei
antitrombinelor şi evident, apariţia hemoragiilor.
Cunoaşterea acestor aspecte ar permite o mai
bună gestiune a actului medical şi elaborarea metodelor
de prevenţie şi protecţie a bolnavilor, în mod deosebit cu
afecţiuni cronice, care sunt mai vulnerabili în timpul
furtunilor solare.
Ursu Răzvam
ELECTROENCEFALOGRAMA
Electoencefalograma (EEG) reprezintă
înregistrarea semalelor electrice ce rezultă din
activitatea creierului. Transmiterea informaţiei în
creier se realizeaza prin semale electrice iar EEG
permite înregistrarea acestor semale. Nu se stie cât
de mult din fiecare tip de activitate neuronală
(potenţiale de acţiune, potenţiale sinaptice, etc.)
contribuie la realizarea ei. Amplitudinea undelor
înregistrate reflectă numărul neuronilor care
funcţionează sincron la un moment dat. În mod
normal amplitudinea undelor este în jur de 100
microV. Electrozii de înregistrare pot fi plasati in
anumite cazuri direct pe cortex, iar în acest caz se
înregistreaza o electrocorticograma, amplitudinea
undelor fiind mai mare, în jur de 1-2 mV. Scăderea
amplitudinii in cazul EEG se explică prin efectul
izolator al cutiei craniene.
Tipuri de unde
O electroencefalogramă normală se caraterizează
prin existenţa unui ritm dominant de aproximativ
10 Hz şi o amplitudine medie de 20-100 micoV
(figura 1).Amplitudinea reflectă numărul de
neuroni care funcţioneaza sincron şi nu gradul de
activiate al fiecarui neuron. Când creierul este
activ (starea de veghe) predomină undele de mică
amplitudine; când creierul este inactiv (în timpul
somnului profund) predomină undele de
amplitudine mare si frecventa mică deoarece
neuronii tind sa funcţioneze sincron.
Au fost identificate mai multe tipuri de unde (ritmuri)
cerebrale:
1. Undele alfa
Sunt oscilaţii de amplitudine micţ, aproximativ 50
microV si frecvenţă medie, 8-13 Hz (cicli pe secundă). În
mod normal, amplitudinea lor creşte şi descreşte regulat
formând fusuri caraceristice (figura 2). Se presupune că
aceste unde reflecta activitatea electrică sincrona a
neuronilor din cortexul occipital. De cele mai multe ori
undele alfa indică o stare de veghe relaxată. Sub
influenţa activităţii senzoriale şi în special a excitatiilor
luminoase are loc o reactie de oprire a undelor alfa şi de
creştere a ponderii undelor beta. Acelaşi fenomen se
produce şi în cazul unei activităţi corticale, a unei stări
emotive, etc.
2. Undele beta
Se caracterizează printr-o frecvenţa de 13-30 Hz şi o
amplitudine de 5-30 microV (figura 3). Spre deosebire de
ritmul alfa, undele beta sunt foarte nergulate şi semnifică
o desincronizare a activităţii neuronilor corticali. Undele
beta reflectă activitatea neuronilor din cortexul frontal şi
parietal anterior.
3. Undele teta
Sunt unde cu o frecvenţă de 4-8 Hz şi o amplitudine
maximă de 20 microvolţi (figura 4). Deşi sunt normale la
copii, prezenţa lor la adulţii în stare de veghe este
considerată anormală.
 În cazul hemoragiilor localizate între cortex şi
cutia craniana, EEG se caracterizează printr-o
amplitudine mică a undelor, deoarece hematomul
împinge cortexul în jos, mărind astfel distanţa dintre
sursa de semnale electrice si electrozii de înregistrare. În
cazul crizelor de epilepsie, EEG se caracterizează printr-
4. Undele delta
o sincronizare puternica, la o frecvenţă de aproximativ 3
Aceste unde au cea mai mare amplitudine şi o
Hz pe secundă. Neuronii funcţionează asadar, sincron iar
frecvenţă mică de maximum 4 Hz (figura 4). Sunt
căile motoare care pleacă din cortex sunt stimulate ritmic
caracteristice fazelor de somn profund sau stărilor
în acelasi timp determinând puternice contracţii. EEG se
de anestezie în care sistemul reticulat activator
foloseşte şi pentru a diagnostica moartea cerebrală.
ascendent este inhibat. Prezenţa undelor delta la
Undele cerebrale apar în mod spontan chiar şi în
adulţi, în stare de veghe semnifică existenţa unor
sittuatiile de pierdere a cunostinţei sau comă iar absenta
lezuni cerebrale. Aceste unde pot sa apară în orice
lor este considerată o dovada clinica a morţii cerebrale.
derivaţie, neexistând practic zone corticale de
maximă incidenţă.

5. Undele gama
Au o frecveta mare in jur de 30-100 Hz
(figura5). Acestea se inregistreaza pe
electroencefalograma in conditii de activitate
corticala superioara, ca de exemplu: perceptia,
rezolvarea unor probleme complicate, teama,
constiinta, etc.
ELECTROCARDIOGRAMA
Scârla
Electrocardiograma (EKG,ECG) este un test ce
masoară impulsurile electrice ale inimii.Inima este o
pompă musculară formată din patru camere. Cele două
camere de sus sunt denumite atrii, iar cele de jos,
ventricule. Un sistem natural electric, face ca muşchiul
inimii să se contracte şi să pompeze sângele către
plămâni şi restul corpului.

Semnificatia clinica a EEG

Undele înregistrate în timpul

electroencefalogarmei reflectă modificări cerebrale
normale (induse de vârstă, diferiţi stimuli) sau
patologice. EEG este folosit în mod curent pentru
diagnosticarea şi localizarea unor leziuni cerebrale.
Deasemenea, este un test util pentru a diagnostica
hemoragii craniene (hematoame), crize de
epilepsie, tumori, infecţii, boli degenerative sau
metabolice, dereglări ale somnului.
 Activitatea electrică a inimii poate fi
detectată de la nivelul pielii prin nişte mici discuri
metalice, denumite electrozi. In timpul
electrocardiogramei electrozii sunt ataşaţi de piele
la nivelul toracelui, braţelor şi picioarelor. Aceştia
sunt conectaţi la un aparat ce transformă
impulsurile electrice într-o reprezentare grafică, pe
care o înregistrează pe hârtie. Această reprezentare
grafică, ce apare sub forma unei linii, este analizată
de aparat şi mai apoi de către medic.O
electrocardiogramă poate să arate:
- dovezi ale măririi de volum a inimii
- semne ale unui flux sanguin insuficient la nivelul
inimii
- semne ale unor leziuni noi sau vechi ale inimii
(infarcte)
- probleme ale ritmului cardiac (aritmii)
- modificări ale activităţii electrice, determinate de
un dezechilibru electrolitic
- semne de inflamaţie a sacului ce înconjoară inima
(pericardite).
Investigaţii
O electrocardiogramă este indicată
pentru:evaluarea unei dureri de piept inexplicabile,
în special când se suspicionează un posibil infarct;
alte cauze posibile ale durerii de piept ce pot fi
diagnosticate printr-o electrocardiogramă sunt
aritmiile, hipertrofia unei camere (peretii camerei
sunt îngroşaţi), inflamaţia sacului ce înconjoară
inima (pericardita), scăderea fluxului
-diagnosticarea hipertrofiei ventriculare
sanguin către inima (ischemia)
-monitorizarea activităţii electrice ale inimii
-diagnosticarea hipertrofiei ventriculare
-monitorizarea eficienţei şi a efectelor secundare ale unor
medicamente ce pot afecta activitatea electrică a inimii
-verificarea funcţionării unor dispozitive mecanice
(peace-makere sau defibrilatoare) implantate în inimă cu
scopul de a menţine regulat ritmul acesteia.
O electrocardiogramă poate fi folosită pentru a
evalua simptomele unei afecţiuni cardiace (precum o
durere inexplicabilă de piept, dispneea, ameţeli, palpitaţii
sau o stare de slăbiciune) sau funcţia cardiaca, atunci
când există factori de risc pentru boli cardiace (precum
diabetul zaharat, hipercolesterolemia, fumatul,
hipertensiunea arterială, sau istoric familial de afecţiuni
cardiace la vârste tinere).
Pregatirea pentru electrocardiogramă
Medicul care efectueaza electrocardiograma
trebuie informat asupra medicaţiei pe care pacientul o are
prescrisă. Unele medicamente pot influenţa rezultatele
electrocardiogramei.
Mod de efectuare
Electrocardiograma este efectuată de obicei de
catre un cadru medical, iar rezultatul este interpretat de
către un medic, precum un internist, un medic de familie,
cardiolog sau chirurg.Pacientul primeste de obicei EKG-
ul ca dovadă a examinării sale de către un medic.
Electrocardiograful este portabil, astfel incat EKG-ul
poate fi efectuat, practic, oriunde. În cazul spitalizării,
pacientul poate fi monitorizat cardiac continuu printr-un
electrocardiograf; acest proces este denumit
telemetrie.Înainte de efectuarea EKG-ului, pacientul
trebuie sa-si îndeparteze toate bijuteriile şi hainele de pe
jumătatea superioara a corpului, de la nivelul mâinilor şi
a picioarelor.
În timpul electrocardiogramei pacientul va sta
întins pe o masă sau pe un pat. Zonele de la nivelul
pieptului, mâinilor şi a picioarelor unde vor fi plasaţi
electrozii, sunt curăţate şi eventual rase, pentru a furniza
o suprafaţă curată şi neteda. Între piele şi electrozi poate
aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repozitionati in
fi plasat un gel special sau nişte mici tampoane Rezultate
îmbibate cu alcool sanitar, pentru a îmbunătăţi
conducerea impulsurilor electrice. Pot fi folosiţi şi
Electrocardiograma este o reprezentare
electrozi de unică folosinţă ce nu necesită gel sau
grafica cu un tipar caracteristic a impulsurilor
alcool.
electrice generate de inimă.
În cazul aparatelor mai vechi, electrozii
trebuie repozitionaţi în timpul testării. După
terminarea investigaţiei electrozii şi gelul sunt
îndepărtaţi. Pe durata efectuării testului, pacientul
nu trebuie să se miste sau să vorbeasca, deoarece
activitatea musculară poate influenţa rezultatul.
Pentru rezultate optime, pacientul trebuie să stea
întins, nemiscat şi să respire normal; uneori
medicul poate ruga pacientul să-şi ţină respiraţia
pentru câteva secunde. O electrocardiogramă
durează în medie 5 până la 10 minute. În unele
cazuri, această perioadă se poate prelungi, de
exemplu, atunci când se masoară ritmul cardiac.
Părţile componente ale EKG-ului sunt denumite
De retinut!
unda P, complexul QRS, segmentul ST si unda T:
- unda P reprezintă înregistrarea activităţii electrice a
Electrocardiograma este o investigaţie
camerelor superioare (atriile)
nedureroasă. Electrozii si gelul pot fi reci atunci
- complexul QRS reprezintă înregistrarea activităţii
când sunt aplicaţi. Pacientul poate simţi o senzaţie
electrice a camerelor inferioare (ventriculi)
de căldură sau înţepătură, atunci când zona în care
- segmentul ST apare ca o linie dreaptă între complexul
vor fi ataşaţi electrozii este curăţata şi rasă. Pielea
QRS si unda T; un segment ST supra sau subdenivelat
şi părul pot fi trase atunci când electrozii sunt
corespunde unui muşchi cardiac lezat sau care nu
îndepărtaţi, ceea ce poate crea un mic disconfort.
primeşte suficient sânge
- unda T corespunde perioadei în care ventriculii se
Riscuri relaxează din punct de vedere electric şi se pregatesc
pentru o nouă contracţie.
Nu există riscuri asociate cu efectuarea
unei electrocardiograme. Acesta este un test foarte
sigur. În cele mai multe din cazuri, nu există
motive pentru care un pacient să nu poată efectua o
electrocardiogramă.

Ţâ
Electrozii detectează numai impulsurile produse de
inimă. Prin corp nu trece nici un curent electric
provenit de la aparat, deci nu există riscul de
electrocutare.

Câmpul magnetic al Pământului în timpul

vânturilor solare