Sunteți pe pagina 1din 2

Improvizări succesive

Acest exerciţiu constă în a impune elevilor dintr-o echipă obligaţia ca,


într-un interval de timp foarte scurt, să conceapă povestiri, mici istorii,
utilizând un suport oarecare.
Grupul de elevi este divizat în cinci echipe, fiecare fiind compusă din patru până la
șase membri. Echipele se retrag în spaţii diferite, astfel încât să fie feriţi de orice indiscreţie.
Profesorul trebuie să scrie pe nişte fişe teme adecvate, în timp ce echipa, înainte de a începe,
trage la sorţi una dintre aceste fişe.
Prima echipă trebuie să compună un poem pe o temă dată în zece minute. Versurile
pot fi libere, dar subiectul trebuie respectat.
A doua echipă are posibilitatea de a asculta un scurt pasaj muzical pe marginea căruia
trebuie să imagineze o mică istorie. Trei elevi vor fi desemnaţi să facă public, ceea ce şi-au
imaginat.
A treia echipă va elabora o istorie în episoade. În faţa întregului grup, profesorul
propune o istorie, relatând doar un prim episod şi oprindu-se în momentul în care povestirea
devine plină de suspans. Elevii vor scrie continuarea logică a povestirii, iar după zece minute,
ei povestesc în faţa tuturor episodul respectiv.
A patra echipă trebuie să inventeze o istorie plină de peripeţii, pe care o va scrie pe o
foaie. Când cele zece minute acordate s-au scurs, elevii înmânează textul profesorului, care îl
păstrează, urmând să-i citească următoarei echipe ultima frază a acestuia. Echipa următoare
va folosi această frază pentru a elabora urmarea.
A cincea echipă va lucra cu magnetofonul. Elevii vor trebui să se succeadă, pentru a
citi un scurt pasaj dintr-un text oarecare, care nu va depăşi patru sau cinci rânduri. Pentru
fiecare elev, cel mai important lucru este să-şi preschimbe vocea, imaginându-şi un mod de a
vorbi diferit de cel obişnuit.
Cele cinci echipe revin într-un spaţiu comun după ce prima fază, de zece minute, se
încheie.
Prima echipă îşi citeşte poemul; poate fi recitat de unul sau de mai mulţi membri care
ar putea să se deghizeze, dându-i astfel un aspect mai percutant.
Cea de-a doua echipă povesteşte istoria pe care a compus-o plecând de la fundalul
sonor.
Cea de-a treia echipă povesteşte episodul care constituie continuarea la ceea ce s-a
spus, având grijă să se oprească într-un moment neaşteptat, astfel încât să solicite la maximum
imaginaţia creatoare a echipei care va urma.
A patra echipă nu are altceva de făcut decât să încredinţeze fişa profesorului, care o
păstrează până la sfârşitul exerciţiului.
A cincea echipă ascultă, la rândul ei, tot ceea ce spun primele echipe, dar nu
acţionează în niciun fel.
În mod succesiv, cele cinci echipe fac un schimb de activitate, astfel încât, la sfârşitul
exerciţiului (cam după o oră), împreună, să realizeze un poem, să compună o istorie pornind
de la un fond sonor, să elaboreze o istorie în episoade, să scrie urmarea ultimei fraze dintr-o
istorie redactată de o altă echipă şi să participe la o înregistrare.
La sfârşitul exerciţiului se ascultă istoria scrisă de diferitele echipe, luând ca punct de
plecare ultima frază a secvenţei precedente. În acest moment, se ascultă, de asemenea, toate
înregistrările, fiecare echipă trebuind să încerce să recunoască vocea elevilor care au
intervenit în ultimele cinci înregistrări succesive.
Acest exerciţiu necesită multă creativitate din partea elevilor, cărora li se cere ca,
într-un timp foarte scurt, să producă extrem de mult, dar în acelaşi timp este extrem de
amuzant, iar elevii execută cu multă plăcere diferitele activităţi care le sunt propuse.
Improvizări succesive

Profesorul împarte clasa în cinci echipe de câte 4 până la 6 elevi. Fiecare echipă primește o
sarcină de lucru, după cum urmează:

a. Echipa nr.1: trebuie să realizeze un poem gen monolog pe o temă dată;


b. Echipa nr.2: ascultă un scurt pasaj muzical pe marginea căruia trebuie să imagineze un
monolog argumentativ.
c. Echipa nr 3: pornind de la un text de 3-4 rânduri, elevii trebuie să continue mesajul
textului cu un monolog narativ.
d. Echipa nr 4: să-și imagineze un scenariu în care 4 personaje trebuie să rostească câte
un monolog.
e. Echipa nr.5: primește un text pe care membrii echipei trebuie să-l interpreteze în
moduri diferite (tristețe, bucurie, furie etc)

După 10 min grupurile prezintă sarcinile de lucru avute. Acest exerciţiu necesită multă
creativitate din partea elevilor, cărora li se cere ca, într-un timp foarte scurt, să producă
extrem de mult, dar în acelaşi timp este extrem de amuzant, iar elevii execută cu multă plăcere
diferitele activităţi care le sunt propuse.

S-ar putea să vă placă și