METODOLOGIA ACTIVITATII DIDACTICE

Prin metoda de invatamant trebuie sa se inteleaga, in general, calea pe

care, potrivit principiilor didactice, o parcurg profesorul si elevul in activitatea
de predare si respectiv de insusire a cunostintelor fundamentale si a
convingerilor, precum si in aceea de formare si dezvoltare a capacitatilor
intelectuale ale elevului. Problema fundamentala a oricarei activitati metodice
este de a gasi, in fiecare faza a procesului de invatamant, forma cea mai
adecvata logicii interioare a procesului de instruire. Si in invatamant, ca de altfel
in orice domeniu, metoda este determinata de continut , iar continutul , la randul
lui , depinde de scopul urmarit. De aici reiese ca , de fapt, domeniul de referinta
al notiunii de metoda nu este categoria de ,,continut”, ci cea de ,,scop”. Prin
urmare , procesul de invatamant este marcat de sistemul pedagogic specific
categoriilor scop-continut-metoda. Relatiile obiective ce exista intre
scopul,continutul si metodele de invatamant se caracterizeaza prin: a) rolul
conducator al scopului fata de continut (materia de invatamant) si de metoda;
b) functia de ,,suport” pe care o exercita materia de predare; c) potentele
instructiv –educative ale acestuia si d) eficacitatea instructiv-educativa a
metodei.
In procesul de invatamant, invatatorul, ca si elevii, actioneaza prin
intermediul unor metode de predare si invatare. Calitatea muncii lor este in
functie de aceste metode; ele constituie o sursa insemnata de crestere a
eficacitatii si eficientei invatamantului. Aplicandu-se metode diferite se obtin
diferente esentiale in pregatirea elevilor. De asemenea , insusirea unor
cunostinte noi poate deveni mai dificila sau mai usoara pentru unii si aceiasi
elevi, in functie de metodele utilizate. In acelasi timp, s-a putut constata ca
exersarea functiilor intelectuale este conditionata nu numai de continuturile
date, ci si de forma in care acestea sunt aduse la cunostinta elevilor, adica de
metodele utilizate.
Metoda reprezinta calea sau modalitatea de a rezolva problemele
instructiei si educatiei.In practica scolara metoda se defineste drept o cale de
urmat in vederea atingerii unor obiective instructiv-educative dinainte stabilite,
ca cele de transmitere si insusire a unor cunostinte, de formare a unor priceperi
si deprinderi, sau mai nou , metoda desemneaza o cale pe care invatatorul o
urmeaza pentru a ajuta elevii sa gaseasca ei insisi o cale proprie de parcurs in
vederea aflarii(redescoperirii) unor noi adevaruri, consemnate in noi cunostinte,
in forme comportamentale etc. In sens general, metoda presupune ansamblul

1
operatiilor ce se constituie ca instrument al actiunii umane prin intermediul
caruia subiectul(cercetatorul)dezvaluie esenta lumii obiective.
Procedeele reprezinta auxiliare ale metodei sau parti componente,
elemente structurale metodice.Astfel ,vorbind intr-o alta acceptiune, metoda
este ansamblul de procedee si procedeul reprezinta componenta metodei.
Mijloacele de invatamant reprezinta materialele didactice pe care le
folosim in lectie. Materialele didactice sunt traditionale si moderne.
Lectia este cu atat mai bine organizata cu cat putem sa imbinam intr-un
mod ideal metodele clasice cu cele moderne, respectiv materialele didactice
traditionale ,clasice, cu cele moderne. Intre metoda, procedeu si mijloc de
invatamant exista o strasa interrelatie, ele sunt absolut necesare in organizarea si
desfasurarea procesului de invatamant. Trbuie sa stim cand folosim anumite
procedee in contextul metodei expunerii sistematice a cunostintelor, in contextul
demonstratiei, al conversatiei, a metodelor de munca independenta, sau
procedee in contextul metodelor moderne: problematizarea, algoritmizarea,
modelarea, invatarea prin descoperire, invatare-investigare,cercetare etc.
De asemenea este foarte interesant sa stim cand trebuie sa folosim
materialele didactice: prealabil lectiei, concomitent cu lectia sau dupa ce se
termina lectia pentru consolidarea cunostintelor.
In cadrul unei metode, procedeele pot varia ca numar si pozitie, isi pot
schimba locul, fara sa afecteze atingerea scopului urmarit. Varietatea
procedeelor face metoda mai atractiva, mai interesanta si mai eficace. Intre
metoda si procedeu relatiile sunt dinamice: metoda poate deveni ea insasi un
procedeu in cadrul altei metode; tot asa un procedeu poate fi ridicat la rang de
metoda la un moment dat. De ex. prezentarea unei planse , demonstrarea unui
fenomen, pot constitui un simplu procedeu in cadrul metodei povestirii,
explicatiei, descrierii sau conversatiei euristice. Dar si invers, explicatia poate
deveni un procedeu in cazul demonstratiei unui fenomen etc.
Ansamblul metodelor de predare si invatare utilizate constituie ceea ce se
numeste metodologia procesului de invatamant (metodologia instruirii,
metodologia activitatii didactice in sens restrans). Ea studiaza, totodata, natura,
functiile,locul si clasificarea metodelor, principiile si regulile care stau la baza
utilizarii lor optimale.
Metodologia are un caracter dinamic, se distinge prin flexibilitate si
suplete, permanenta deschidere la innoire, preocupare de racordare la cerintele
actuale ale invatamantului.
Metodele indeplinesc cateva functii, unele cu caracter general si comun,
altele cu caracter particular. Dintre functiile cu caracter general, pot fi amintite:
- functia cognitiva- de organizare si dirijare a cunoasterii, de elaborare a
unor noi cunostinte;
- functia instrumentala(operationala)- de intermediar intre elev si
materia de studiat, intre obiective de indeplinit si rezultate;
- functia normativa- de a arata cum anume sa se procedeze, cum sa se
predea, cum sa se invete,incat sa se obtina cele mai bune rezultate la
conditiile date
2
 - functia motivationala- de stimulare a curiozitatii, de trezire a
interesului si a dorintei de a cunoaste si actiona; de energizare a
fortelor intelectuale ale elevilor;
- functia formativ –educativa- de exersare si dezvoltare a proceselor
psihice si motorii, concomitent cu insusirea cunostintelor si formarea
deprinderilor; de influentare si modelare a atitudinilor, opiniilor,
convingerilor, sentimentelor, calitatilor morale etc.
In afara de acestea ,fiecare metoda detine, de obicei, o functie specifica,
prin care se impune fata de alte metode care-i confera o anumita identitate. De
exemplu,exercitiul este exercitiu si nu altceva, tocmai prin functia lui aparte,
formativa de noi structuri operatorii, de noi priceperi si deprinderi, prin repetitie
a unor actiuni sau operatii. Alte metode pot detine si unele functii adaptate unor
sarcini concrete. De exemplu, conversatia poate servi simultan sau succesiv la
realizarea mai multor obiective: la descoperirea unor cunostinte noi (sub forma
de concluzii, generalizari) obtinute pe baza prelucrarii datelor existente deja in
minte (conversatia euristica); la fixarea ori la sistematizarea si verificarea
cunostintelor insusite; la dirijarea invatarii etc.
Aceasta inseamna ca o metoda sau alta poate avea un caracter polifunctional.

CONDITIONAREA SOCIAL – ISTORICA A METODELOR.

OBIECTIVITATEA METODELOR DE INVATAMANT

Metodele de invatamant au evoluat si s-au dezvoltat in raport de societate.

Acestea sunt conditionate social si istoric, ele isi au obiectivitatea lor. Metodele
sunt determinate de progresul social existent in societate si de interesele claselor
dominante in societate.
Astfel in scoala feudala metodele erau dogmatice, mecaniciste, elevii
invatau reproductiv, de cele mai multe ori fara sa inteleaga, invatarea catehetica;
catehismul fiind metoda ,dar si cartea religioasa prin care atat intrebarile cat si
raspunsurile se memorau fara sa dezvolte inteligenta, intelegerea ,explicatia.
Perioada de ascensiune a burgheziei a criticat vehement invatamantul si,
in general , metodele de invatamant. Citandu-l pe Montaigne, acesta considera
scoala sa ,, o tortura a mintii”, dar preconiza un invatamant formativ, inca din
sec.XVI. Multiplele critici ale reprezentantilor umanismului burghez au
insemnat o ameliorare a metodei ca un raspuns al necesitatii de evolutie si
progres in contextul burgheziei.
Comenius, in ,,Didactica magna” preconizeaza metode ce au darul sa
incite interesul, curiozitatea copilului, sa-i creeze posibilitatea de a intelege
relatiile, conexiunile; Pestalozzi creaza metodicile in intreg procesul de
invatamant; John Locke preconiza cunoasterea pe calea senzoriala; Rousseau a
militat pentru metode independente de munca, de studiu, de cercetare.
Pedagogi romani au criticat scoala timpului- Creanga, Caragiale,
Eminescu; si alti oameni de litere, de catedra, preocupati de metodele culturii,
invatamantului si ale educatiei, au preconizat metode umanitare de instructie si
educatie. Eminescu a criticat metodele dogmatice care n-aveau darul sa suscite
3
interes, sa realizeze flexibilitatea gandirii copilului, posibilitatea de intelegere,
de pricepere, de interpretare a fenomenului.
Intelegem ca metodele au evoluat in raport cu evolutia societatii, de
interesele claselor dominante in societate. Prin astfel de metode mecaniciste,
dogmatice, nu se urmarea luminarea poporului, se mentinea dimpotriva, in mod
tacit,dar constient acel obscurantism, acea ignoranta,acele stari de inapoiere prin
care se exploata crunt.
Fenomenele incep sa fie inlaturate in retrospectiva si evolutia societatii,
ele culmineaza cu evolutia si revolutia democratica in diferite state; cu
exigentele contemporane, cu implicatiile progresului contemporan, acele
tehnologii care se integreaza tot mai mult in problematica scolii, a posibilitatilor
de a edifica tot mai mult invatamantul, de a-l lega de nevoile productiei, ale
tehnicii, ale stiintei, ale artei, de a realiza rapid personalitatea umana pe
coordonatele multilateralitatii si ale armoniei si evolutiei lor.

SISTEMUL METODELOR UTILIZATE IN INVATAMANTUL

PRIMAR
In general, se pot adopta criterii diferite de clasificare a metodelor.
Analizate in functie de izvorul principal al cunoasterii sau invatarii scolare, care
poate fi: a) experienta social-istorica sau mostenirea culturala; b) experienta
individuala dedusa din contactul mijlocit sau nemijlocit cu lumea obiectelor si
fenomenelor realitatii si c) experienta dobandita prin actiune(practica) de
interventie activa, transformatoare a realitatii. Metodele se pot ordona astfel:
A. Metode de transmitere si insusire a cunostintelor:
a)metode de comunicare orala, dintre care unele pot fi:
- expozitive; povestirea, descrierea, explicarea, instructajul etc.,iar
altele:
- conversative(dialogate): conversatia, conversatia euristica, discutia
colectiva, problematizarea etc;
b) metode de comunicare scrisa(de munca cu manualul); lectura
explicativa, lectura independenta etc.
B. Metode de explorare si descoperire (de invatare prin descoperire
dirijata sau nedirijata):
a)metode de explorare directa( nemijlocita) a obiectelor si fenomenelor:
observarea sistematica si independenta, efectuarea de mici experiente si
experimente, examinarea relicvelor si a documentelor istorice, studiul de caz
etc.;
b) metode de explorare indirecta prin intermediul substitutelor realitatii:
demonstratia cu ajutorul imaginilor, graficelor, priectiilor fixe si dinamice,
inregistrarilor electronice si magnetice, modelelor, machetelor etc.
C. Metode bazate pe actiune;
a) metode de invatare prin actiune reala: exercitii, algoritmi operationali,
lucrari practice etc.;

4
 b) metode de invatare prin actiune fictiva (simulata):jocuri didactice,
invatare dramatizata etc.
La toate acestea se mai poate adauga o metoda complexa si anume
instruirea programata, ca si invatarea asistata de calculator.
Privite din punctul de vedere al organizarii activitatii, aceste metode pot
fi individuale, de grup (echipa) sau colective.

TENDINTE SI ORIENTARI NOI IN MODERNIZAREA

METODELOR DE INVATAMANT

Modernizarea invatamantului impune regandirea fundamentala a

tehnologiei didactice.Nu modernizam facand apologia metodelor moderne si
respingand pe cele clasice, ignorand unele adevaruri clasice si preluand teze
adesea neintelese, aplicate trunchiat, neadecvat, nediferentiat.
Invatamantul modern de azi, nu-si propune edificarea celei de-a doua
revolutii coperniciene. Literatura moderna pe plan national si mondial
contureaza temeliile acestei mari revolutii care in opera instructiei pleaca de la
cel ce se instruieste- elevul- spre cel ce instruieste - profesorul.
Lupta intre scoala clasica si cea moderna, intre educatia veche si educatia
noua este deschisa, angajanta, revolutionara.,, Ea s-a pus in serviciul copiilor
concreti asa cum sunt ei in sine, si nu cum se simt prezentati de ideologiile
doctrinarilor; scolarii activi cauta sa cultive in ei umanul,tot umanul, punandu-le
la indemana realul, tot realul. Ei cauta sa produca in educatie aceeasi revolutie
pe care a produs-o Copernic in astronomie (Claparede) : in loc de a face pe copil
sa graviteze in jurul programelor si orarelor preconcepute, invatamantul este
acela care va gravita de aici inainte in jurul lui. Copilul are dreptul la un mediu
construit pe masura lui.”
Concluzii
1.Educatia noua (stiintifica) realizeaza necesitatea integrarii plenare a
copilului, prin fortele sale proprii, in universul cunoasterii, al productiei si al
vietii.
2.Se impune reanalizare scolii in forme, organizare, continut, metode,
mijloace; trecerea de fapt, de la traditional si empiric la modern si stiintific.
3. Elevul invata prin fortele sale proprii, individual si independent, din
interes si sete de cunoastere, fara tutela si amenintari, sanctiuni si privatiuni.
4. Profesorul va invata de la elev; exigenta sa se face in raport cu natura
umana a celor ce-i educa, mai bine spus,, ce se educa”.
5. Scoala dogmelor si a sanctiunilor ,va deveni scoala creatiei si a
libertatii de intelegere, cunoastere, cautare, integrare in productie si viata a
elevului la toate varstele.
6. Metoda este calea de acces a copilului pentru propria sa umnizare;
pentru trecerea sa din stadiul de natura la cel al umanitatii, pentru a-l integra
plenar in nevoile vietii prezentului si ale perspectivei, ale viitorului. De aici
gasim atatea si atatea incercari, preocupari, solutii ,investigatii, uneori chiar erori
in a crede ca metodele moderne inseamna totul, cele traditionale nu- si mai au
5
ratiune sau, dimpotriva, altii raman conservatori si pastreaza cu sfintenie traditia,
ignorand incercarile, innoirile posibilitatile de modernizare si optimizare ale
procesului de invatamant.
,, Metodele noi – subliniaza Jean Piaget – sunt cele care tin seama de
natura proprie a copilului si fac apel la legile constitutiei psihologice a
individului si la legile dezvoltarii lui.Cu cat o metoda este mai adecvata situatiei
psihologice date, cu atat efectele aplicarii ei vor fi mai evidente; nici o metoda
nu poate fi considerata la fel de eficienta pentru orice situatie, pentru orice
categorie de elevi si mai ales pentru toti elevii. De aceea ,unele metode prezinta
variante diferite pentru varste diferite, pentru stadii de dezvoltare intelectuala
diferite.Insasi alternanta metodelor si procedeelor, durata utilizarii lor in
clasa,etc. tin seama de o psihologie diferentiala. Gandirea concreta a scolarului
din clasele I- IV bazata pe elemente intuitive, ca si fluctuatia atentiei lui vor
impune utilizarea unui material intuitiv bogat si variat, un apel mai frecvent la
metoda demonstratiei, precum si o mai mare alternanta si variatie a metodelor;
predominarea gandirii abstracte la adolescenti, va face posibila aplicarea unor
metode care se vor baza mai putin pe elementele intuitive si mai mult pe cele
logice, pe stimularea conceptualizarii. Aceasta inseamna ca nu numai
individualizarea elevilor sufera transformari, ci si comportamentul profesorului
se adapteaza la conditiile psiho- sociale ale clasei, realizandu-se o adevarata
dialectica pedagogica – dupa expresia lui H. Wallon – in care elevii si
profesorul se afla intr-o constanta interactiune si acomodare reciproca, subtila si
neincetata. Informatiile pertinente despre performantele fiecarui ins in parte si
ale grupului scolar cu care se lucreaza, in ansamblu, stau la baza cumpanirii
metodelor de lucru, constituie temeiul rational pe care profesorul isi construieste
metodologia ce urmeaza sa o aplice pe mai departe, comportamentele sale de
viitor.

OBIECTIVELE SCOLII MODERNE SI RENOVAREA METODELOR

DE INVATAMANT

1. Elevul invata prin cat mai multe simturi; cunoasterea sa este rezultatul
propriilor observatii si analize; a studiului naturii generale si umane.
2. Lumea sa nu va fi privita pe fereastra scolii; se va integra la varsta
frageda in studiul nemijlocit al lumii materiale si spirituale.
3. Educatia permanenta realizata in scoala moderna va facilita elevului
integrarea sa plenara in scoala, productie, cercetare.
4. Scolile moderne trebuie sa devina,, atelierele umanitatii (Comenius),
sa- si deschida larg portile spre marile probleme ale educatiei prezentului si mai
ales al viitorului.
5. Eficienta scolii contemporane rezida in metode; metodele active
elibereaza copilul de catusele conformismului, mecanicismului si
dogmatismului.
Reinnoirea metodelor intr-o scoala moderna este determinata de cateva
mobiluri dinamizatoare ale scolii actuale si de perspectiva, cum sunt:
6
 -promovarea unui tip de personalitate umana multilaterala, polivalenta si
armonios dezvoltata, cu spirit revolutionar, ferm, dinamic, flexibil, creator;
-afirmarea invatamantului ca o forta a progresului social, solicita, de
asemenea, introducerea si folosirea unor metode care sa asigure o crestere
substantiala a randamentului muncii cuplului profesor – elev;
-realizarea unitatii invatamantului cu cercetarea si activitatea productiva,
care va ridica valoarea formativa a intregii activitati scolare;
-valorificarea tehnicilor moderne de comunicare umana in folosul
instructiei si educatiei scolare pentru a-i spori eficienta;
-progresele psihologiei si ale stiintelor pedagogice in societatea
contemporana ,care fundamenteaza metodele didactice si obliga la
reconsiderarea conceptului de ,, metode active” ,sprijinind individualizarea
invatamantului si dezvoltarea motivatiei;
-orientarea sistemului de invatamant dupa principiile educatiei
permanente obliga, de asemenea, la o reconsiderare a metodologiei didactice –
in sensul dezvoltarii unei autoinstruiri si autoeducatii.(I. Cerghit)
Didactica moderna nu impune folosirea metodelor si procedeelor ca pe
niste retete, ci, dimpotriva, tinand seama de numeroasele criterii valabile ,in
alegerea lor lasa libertate deplina profesorului. Aceasta optiune se va face in
urma unei analize temeinice a fiecarei situatii didactice, in functie de specificul
disciplinei si dupa criterii precise, cum ar fi: obiectivul si scopul urmarit,
continutul si tipul activitatii, particularitatile de varsta si nivelul de pregatire a
elevilor, normele (legile) de desfasurare a procesului didactic, forma de
organizare a activitatii(individuale, pe grupe, colective),personalitatea
profesorului etc. Multimea criteriilor atesta dificultatea de a opta, dar si
creativitate din partea celui care alege si aplica.

7
 BIBLIOGRAFIE

I.CERGHIT Didactica
I.T. RADU Manual pentru cls.a X –a –scoli normale
E. POPESCU Editura didactica si pedagogica, R.A.- 1997
L. VLASCEANU

I.CERGHIT Metode de invatamant

Editura didactica si pedagogica , Bucuresti - 1976

NICOLAE N. CEAUSESCU Pedagogie

Didactica generala si teoria educatiei vol .II
Ministerul Invatamantului si Stiintei
Academia de Educatie Fizica-Bucuresti -1992

N.C.MATE Probleme de psihopedagogie scolara I.C.P.P.D. Bucuresti