DESCONSIDERARI

Daca, atunci cand ma lovesc de o problema, in loc sa-mi folosesc

abilitatea mea de a gandi si de a rezolva probleme, ma folosesc de
raspunsuri preprogramate, probabil ca nu voi reusi sa-mi rezolv
problema. Este de asteptat sa nu “citesc corect” situatia, sa trec cu
vederea anumite optiuni, sa ignor informatii utile. Toate acestea sunt
denumite desconsiderari (discounts).

Desconsiderarea este definita ca si “ignorarea inconstienta a

informatiilor relevante pentru solutionarea unei probleme” (Stewart &
Joines, TA Today).

De ex.: sunt la servici si trebuie sa mut o masa grea. Incerc sa o mut

spre usa biroului meu dar nu reusesc. Un coleg trece pe langa biroul
meu, ma saluta dar nu se ofera sa ma ajute. Ma simt incurcat,
presupun ca este prea ocupat sau ca nu ma apreciaza, si nu-i cer
ajutorul. Am intrat in scenariul meu si incep sa ma gandesc ca nimeni
nu ma va ajuta si ca niciodata nu voi reusi sa mut masa (traiesc o
injonctiune interna sau interdictie Nu reusi). In continuare Incerc din
greu (un alt mesaj intern, mesaj conducator). Am pus fata tatalui
meu pe prietenul meu si refolosesc un comportament invatat acasa,
ca si copil (probabil ca tatal meu a gandit ca trebuie sa invat sa fac
lucrurile singur si sa nu cedez usor. M-a invatat sa incerc din greu si
sa nu cer ajutor – alte mesaje conducatoare Fii puternic si Incearca
din greu). Pentru a face toate acestea, am ignorat anumite informatii
despre realitatea de “aici” si “acum”. Aceasta este o desconsiderare.
As fi putut sa-l intreb pe prietenul meu si sa nu fac presupuneri. As fi
putut sa-i intreb pe ceilalti, si sa nu-i desconsider. As fi putut evalua
amploarea problemei si sa nu trec cu vederea greutatea mesei.

Desconsiderarea este explicata de catre Schiff ca si “manifestarea

functionala fie a unei contaminari, fie a unei excluderi” (TA Journal,
January 1971). Contaminarea este termenul folosit pentru a explica
prejudecatile si opiniile gresite. Contaminarea apare atunci cand
abilitatea noastra de a testa realitatea este partial afectata de faptul
ca ne bazam pe informatii eronate, invatate in copilarie.

Sunt definite 4 moduri de desconsiderare: a problemei, a importantei

problemei, a posibilitatii de rezolvare a problemei, a persoanelor
implicate in problema.

PASIVITATEA

Comportamentul pasiv poate fi intalnit sub 4 forme: a nu face nimic;

supraadaptarea; agitatia; incapacitatea sau violenta. Atunci cand
prezint una din aceste forme de pasivitate inseamna ca desconsider.

A nu face nimic

Sunt intr-o sedinta si conducatorul invita toate echipele sa participe

la o sedinta de brain-storming. Ne instruieste ca, pe rand, fiecare sa
faca o sugestie iar daca nu avem nici-o sugestie, atunci cand ne vine
randul, sa spunem pas. Incepem iar atunci cand vine randul meu nu
am nici-o sugestie dar nu spun pas. Grupul asteapta dupa mine ca sa
spun ceva. In aceasta situatie am intrat in forma de pasivitate “A nu
face nimic”. Ma simt stingherit si nu pot sa gandesc. Nu iau in
considerare abilitatea mea de a-mi rezolva problema in aceasta
situatie.

Supraadaptarea

Vad la servici un prieten care are o gramada de treaba de facut. Si eu

sunt ocupat, dar ma gandesc ca i-ar place sa ma ofer sa preiau ceva
din treaba lui. Ma simt stresat datorita volumului de munca, dar imi
spun ca ar trebui sa ajut un prieten. Ii ofer ajutor. M-am
supraadaptat si incep sa ma port intr-un mod care sa faca placere.
Gandirea mea este contaminata de comportamentele si credintele
trecute (starea Copil a eului). Nu iau in considerare optiunile care mi
se arata, adica sa ma duc sa vad daca prietenul meu vrea ajutor sau
sa astept sa mi se ceara ajutorul.

Agitatia

Am multe de facut, dar stiu ca imi pot atinge obiectivele daca imi
concentrez efortul asupra sarcinilor. Suna telefonul, raspund si la
celalalt capat este un coleg cunoscut pentru faptul ca ii place sa stea
la taclale. Nu-l opresc din vorbit, dar incep sa am o stare de
anxietate. Piciorul incepe sa penduleze si degetele bat ritmul pe
birou. Ridic cutter-ul si incep sa ma joc cu el. (Imi doresc sa-l
ranesc?). Sunt agitat. Fara a fi constient, caut sa-mi eliberez
sentimentele pastrate in frau. Daca m-as fi gandit, in loc sa ma agit,
as fi realizat care este problema mea si i-as fi spus colegului meu ca
sunt ocupat si nu vreau sa vorbesc cu el in acest moment. Ritmul cu
unghiile, fumatul, mancatul compulsiv pot fi forme de agitatie. In
cazuri extreme, agitatia duce la violenta.

Incapacitatea sau violenta

Am pe birou o gramada de lucrari. Estimez cat timp imi ia pentru

toate si realizez ca nu am sa reusesc sa termin cateva sarcini vitale,
pana la termenul limita. Stau la birou si simt ca ma apuca o migrena.
Iau un medicament si ma duc acasa. Am intrat in Incapacitate,
neluand in considerare abilitatea mea de a rezolva problema. Sper ca
in felul acesta sa-mi faca altcineva treaba. Am o disputa cu
managerul zonal. Imi spune ca se asteapta ca eu sa lucrez pana
tarziu in noaptea asta, si nu este dispus sa-mi dea timp sa negociez
acest aspect cu el. Ies trantind usa si, mergand pe coridor, rup pixul
in doua de suparare. Reactia mea violenta nu-mi rezolva cu nimic
problema si imi consum supararea fara folos, in loc sa o folosesc
pentru a-mi energiza abilitatea de a rezolva probleme.

Intr-un articol din TA Journal despre pasivitate, Schiff remarca: “

Scopul pasivitatii este de a mentine nefunctionarea acelor stari ale
eului care ar provoca contractul de dependenta”. Cu alte cuvinte,
pasivitatea ne ajuta sa cream si sa ramanem in relatii de
dependenta. Mentinand aceste nefuctionari putem reactiva
dependenta disfunctionala timpurie cu o figura parentala, traita in
copilarie. Schiff continua cu “ Cand pasivitatea incepe sa nu mai
functioneze, s-ar putea sa fie o competitie pentru pozitia de Copil
dependent din simbioza”. Adica s-ar putea sa avem un conflict in
legatura cu cine va fi “cel care are nevoie de ajutor” in relatiile
noastre. Competitia ar putea fi simtita ca si o lupta pentru
supravietuire.a.