Raducanu Cristina XII E

Invatamantul incotro?

Invatamantul romanesc este unul dintre cele mai performante laturi ale
societatii romanesti.Ganditi-va la zecile, sutele de cercetatori, oameni de stiinta,
ingineri care fac cariera in importante institute, companii din Occident si care, prin
contributia lor, au revolutionat dezvoltarea mondiala. Ce-ar fi lumea fara un Henry
Coanda, arta mondiala fara contributia unui Constantin Brancusi? Ar fi mai saraca in
valori, in etaloane. De mai bine de 20 de ani guvernele Romaniei au manifestat o
neglijenta continua fata de invatamantul romanesc, insa si in conditiile precare,
invatamantul romanesc a fost si este o rampa de lansare pentru oameni de o deosebita
valoare.

Fenomenul îngrijorător al slabei utilizări sau chiar al şomajului actual în

creştere, care se manifestă printre absolvenţii institutelor superioare de învăţământ din
ţară, este de obicei explicat prin criza economică. Ministrul Daniel Funeriu preciza că
"reformarea sistemului de învăţământ românesc este o operaţiune imposibil de realizat
dacă nu se reformează universităţile - din punct de vedere moral - care sunt centrele
de putere ale acestui sistem".
Este oare posibil să avem un învăţământ bun în timp ce situaţia economică a
ţării este critică? Ideea existenţei unui învăţământ de calitate în ţara noastră este o
iluzie în care se complac - fără a fi vina lor - mulţi dintre cetăţenii noştri. Realitatea
este din păcate foarte crudă, învăţământul şi cercetarea sunt de mai multe decenii în
criză, iar efectele acesteia se văd în nereuşitele din activitatea socio-economică de
astăzi şi se vor vedea cu atât mai dramatic în evoluţiile viitoare ale ţării noastre.

Trecutul glorios
"Viitorul unei naţiuni este hotărâtor de modul în care acestea îşi pregăteşte
tineretul", afirma încă din secolul al XVII-lea marele umanist olandez Erasmus
Desiderius. România secolului XXI, aşa cum o receptăm noi astăzi, a fost pregătită
încă din partea a doua a secolului al XIX-lea. Atunci a început modernizarea rapidă a
tuturor instituţiilor ţării noastre, care aveau un pronunţat caracter feudal. Această
dezvoltare s-a datorat în principal banilor obţinuţi din exportul de cereale de pe marile
latifundii ce aparţineau elitei moşierilor artisocraţi, fonduri ce au contribuit şi la
dezvoltarea învăţământului, a şcolilor de toate gradele.

Efortul a fost imens. Într-un interval scurt, ce a cuprins perioada anilor 1859-
1918, în ciuda inegalităţilor sociale s-au anulat diferenţele ce ne situau la periferia
Europei. Între cele două războaie mondiale, ţara noastră a avut unul din cele mai bune
sisteme de învăţământ din Europa ca structură, rezultate, dar mai ales eficienţă.
Ctitorii învăţământului României moderne, Spiru Haret şi Constantin Anghelescu, au
plecat de la zero şi nu aveau niciun fel de sprijin bugetar.

Prezentul şi viitorul
În România anului 2010, nu mai este un secret pentru nimeni faptul că
analfabetismul a atins incredibila cifră – neoficială - de 20% iar previziunile pentru
anii urmatori sunt tot mai sumbre tinand cont de statisticile actuale.

Rectorul Gheorghe Barbu al Universităţii din Piteşti declara: "Instrucţia este o

investiţie pentru viitor. Ea nu se poate face decât dacă există o voinţă politică pentru
Raducanu Cristina XII E

reformă dar şi cu asigurarea unei finanţări corespunzătoare. O mai largă autonomie a

universităţilor pentru a le face capabile să atragă bani din domeniul privat ar fi de
gândit şi absolut necesară. Este nevoie de o legislaţie corespunzătoare pentru
parteneriate public-private".

Problemele învăţământului românesc nu vor putea fi rezolvate dacă nu se vor

instituţionaliza analize şi dezbateri periodice ale problemelor semnalate. Totodată, ar
trebui să apară anual, o carte albă a analizării şi realizării obiectivelor propuse, deci un
raport care să cuprindă şi modul de cheltuire a fondurilor alocate. Precum şi un
control draconic, fiindcă se ştie încă din anchititate că "niciodată nu vor fi respectate
legile într-un stat, unde nu există frică de pedeapsă", aşa cum bine zicea marele
filozof grec Sofocle.

În timp ce ţările înconjurătoare depun eforturi deosebite pentru a recupera

rămânerea în urmă din punct de vedere economic, tehnico-ştiinţific, medico-sanitar şi
educaţional, faţă de ţările Uniunii Europene, România se întoarce cu faţa la trecutul ei
recent şi întoarce spatele tineretului ei, deci dezvoltării şcolii şi implicit viitorului
naţiunii.

Succesele internaţionale ale olimpicilor români precum şi cele ale

absolvenţilor noştri care lucrează în Occident sunt însă un motiv de mândrie şi
speranţă pentru noi românii. Poate că tocmai condiţiile nefavorabile au stimulat voinţa
acestor tineri de a arăta lumii că şi românii pot obţine performanţe profesionale de
excepţie.