Sunteți pe pagina 1din 2

CÂNTEC DE FINAL – Fecioara La Munte DUMINICA XXV DUPĂ RUSALII

1. Fecioara la munte pe stânci apăru 4. Prin ţările toate minunea se-afla, FOAIE LITURGICĂ DUMINICALĂ
Ea pleac-a Sa frunte, salut-O şi tu Norodul în gloate la stâncă-alerga. PAROHIA GRECO-CATOLICĂ ARAD-CENTRU
„Nasterea Sfintei Fecioare Maria”
Refren: 5. A tuturor mamă iubeşte-acest loc,
Ave, ave, ave Maria, Ave Maria. Pe toţi Ea ne cheamă, ne-aşteaptă cu
BIS foc.

2. Copilei fricoase pe când se 6. O, Tu, Preacurată, priveşte-ne-aci,


închina Arată-ne-ndată că Mamă vei fi.
Şi gârlei spumoase, un vuiet şoptea;

3. Copila-l pronunţă cu glasul


tremurând
Iar gârla-l anunţă cu-n vuiet
crescând
„Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta,
ANUNŢURI: din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău,
iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Lc 10,27)
• Duminica, 14.11.2010, Comemorarea domnului Corneliu Coposu
(ora 11.30) CÂNTEC DE ÎNCEPUT – Spirite, Sfinte
1. Spirite Sfinte, Lumină lină, 4. Lumea-i cuprinsă de-o oarbă ură
• Luni, 15.11.2010, Inceputul Postului Nasterii Domnului
Al vieţii noastre Dăruitor; Şi iadul fierbe îngrozitor.
• Luni, 15.11.2010, Sf.Albert cel Mare Vino din ceruri, o vino, vino, Vino, o, vino, spre noi te-ndură,
• Vineri, 19.11.2010, incepe reuniunea ASTRU-AGRU-ATCM la Şi fii-ne astăzi Mângâietor. Şi fii-ne astăzi Întăritor.
centrul iezuit “Manresa “ din Cluj (participa delegate de la AGRU
Arad-Centru) 2. Am pierdut calea cea bună, dreaptă, 5. Spirite Sfinte, Limină lină,
• Sambata, 20.11.2010, cateheza grupului de copii si adolescent Şi-ntru păcate ne-am cufundat. Spre ceruri zboară al nostru dor.
O, vino, vino, toţi Te aşteaptă, Vino în lumea de lacrimi plină
(oficiul parohial)
Ca şi pe-un soare prealuminat. Şi fii-ne astăzi Mângâietor.

3. Ne-apasă multe dureri şi patimi, 6. Nori de primejdii ne împresoară,


Umblăm cu trudă grele cărări. Mii de necazuri ne colpeşesc;
O, vino Sfinte, strigăm cu lacrimi, Vino, o, Sfinte, la noi coboară,
Dă-ne tărie în strâmtorări. Fii-ne scăpare şi scut ceresc.
4
1
Tropar/Condac întoarce». 36 Cine dintre aceştia trei crezi că este aproapele celui căzut în
PRIMA LECTURA (APOSTOL) mâinile tâlharilor?" 37 El a răspuns: "Cel care a avut milă de el". Atunci Isus
Ef 4,1-7
i-a spus: "Mergi şi fă şi tu la fel!"
Aşadar, vă îndemn, eu, prizonierul în Domnul, să vă comportaţi în mod
vrednic de chemarea pe care aţi primit-o: 2 cu toată umilinţa şi blândeţea, cu
îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, 3 străduindu-vă să
menţineţi unitatea Duhului în legătura păcii. 4 Este un singur trup şi un
singur Duh, după cum aţi şi fost chemaţi la o singură speranţă, aceea a CÂNTEC LA ÎMPĂRTĂŞANIA CREDINCIOŞILOR –
chemării voastre. 5 Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur Vreau lângă Dumnezeu
botez, 6 un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toate, prin
toţi şi în toţi.7 Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui
Cristos.
1. Vreau lângă Dumnezeu, să fiu 4. Când zorile revin, când trec de
mereu! greu,
EVANGHELIA
Oricât ar fi de greu, necazul meu, Iar viaţa mi-o închin Domnului meu;
Lc 10, 25-37
25 Oricât voi suferi, cântarea mea va fi: Zidesc un viu altar, în inima mea iar,
Iată că un învăţat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: Vreau lângă Dumnezeu, să fiu Vreau lângă Dumnezeu, să fiu
"Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?" 26 El i-a zis: mereu! mereu!
"Ce este scris în Lege? Cum citeşti?" 27 Acesta a răspuns: "Să-l iubeşti pe
Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată 2. Pe-ndepărtate căi de-aş înnopta, 5. Când calea mi-oi sfârşi, aici pe
puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi". 28 El Şi-o piatră căpătâi dacă aş avea, pământ,
i-a spus: "Ai răspuns bine, fă aceasta şi vei trăi!" Tot fericit aş fi, şi-n vis aş glăsui:
Voios când voi păşi în Locul Sfânt;
29 Vreau lângă Dumnezeu, să fiu Atunci s-a împlinit al meu dor
Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: "Şi cine este
mereu! nesfârşit.
aproapele meu?" 30 Isus a continuat: "Un om cobora de la Ierusalim la Vreau lângă Dumnezeu, să fiu
Ierihoni şi a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au 3. Calea-mi în sus spre cer de s-ar mereu!
strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. 31 Din întâmplare, a îngusta,
trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. 32 La Eu vreau mereu să sper că voi scăpa,
fel şi un levit, trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. 33 Căci nu-ndeşert alerg, ci ştiu pe ce
Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el şi, văzându-l, i s-a făcut drum merg;
Vreau lângă Dumnezeu, să fiu
milă. 34 Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn şi vin. Apoi,
mereu!
urcându-l pe animalul său de povară şi ducându-l la un han, i-a purtat de
grijă. 35 În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus:
«Îngrijeşte-te de el şi ceea ce vei mai cheltui îţi voi da când mă voi
2 3

S-ar putea să vă placă și