Sunteți pe pagina 1din 3

Criza a influentat evolutia burselor din intreaga lume.

Bursa de Valori Bucuresti este de


asemenea vulnerabila dupa dezastrul financiar extern, iar efectele au fost vizibile in special la
nivelul capitalizarii bursiere. Din aceasta perspectiva, perdantele de pe bursa sunt companiile
farmaceutice, cele care activeaza in industrie, dar si societatile financiar - bancare, cu pierderi de
peste 70%. Scaderile de pe BVB si-au accentuat ritmul la jumatatea anului 2008, valoarea actiunilor
fiind in scadere cu mai mult de 7%, astfel incat bursa a inregistrat cea mai mare pierdere din ultimii
3 ani, prin reducerea semnificativa a valorilor companiilor listate.
Fiind o piata mica si cu investitori putini, BVB reactioneaza mai puternic la criza internationala
decat restul burselor europene. Sentimentul negativ se pastreaza in continuare ridicat in piata, si dat
fiind contextul extern, investorii refuza sa intre pe piata, in ciuda preturilor extrem de scazute si a
performatelor economice inregistrate de companiile autohtone.
Tranzactiile de la Bursa de la Bucuresti au fost suspendate temporar in conditiile in care cele mai
lichide companii inregistrau scaderi de peste 9%.
In Romania actiunile BRD au fost cele mai afectate. Titlurile BRD au cunoscut cea mai mare
scadere - 14%, aproape de minimul admis de Bursa de Valori Bucuresti.
Efectele crizei economic-financiare, anticiparea unor evolutii foarte slabe la nivel global si
autohton, panica investitorilor au fost cele care au determina traiectoria negativa a bursei romanesti.
Dupa dezastrul din 2008, nu existau prea multi analisti care sa spere ca in 2009 vom asista la o
intoarcere a trendului de scadere a cotatiilor la BVB, trend inceput la mijlocul lui 2007 si continuat
pana in februarie 2009, moment in care indicele BET era cu 82% mai mic fata de maxim, iar BET-
FI scazuse cu 92% – cu alte cuvinte, cine a investit 100 de lei in SIF-uri in iulie 2007, in februarie
2009 mai avea doar 8 lei.
Mai mult, capitalizarea burselor din intreaga lume s-a redus de la $63 de mii de miliarde in
octombrie 2007 la $28.7 mii de miliarde in februarie 2009, ceea ce inseamna o scadere de 54.4%
- valoarea DJIA era cu 53% mai mica fata de maximul din octombrie 2007, indicele londonez FTSE
100 scazuse cu 47%, iar cel german DAX cu 55%.
Luna februarie 2009 insa, a reprezentat punctul de plecare al unuia dintre cele mai semnificative
raliuri bursiere din istorie, in urmatoarele 10 luni DJIA castigand 60%, FTSE 54%, DAX 57%, BET
148% iar BET-FI 204%.
Totusi, aceste cresteri trebuie tratate cu moderatie pentru ca procentele sunt inselatoare - in cazul
SIF-urilor spre exemplu, castigul de 90% din acest an vine dupa scaderea de 84% din 2008, ceea ce
inseamna ca cine a investit 100 de lei in aceste societati in decembrie 2007, mai avea 16 lei in
decembrie 2008, iar cresterea de 90% din 2009 a dus suma la 30.4 lei, cu aproape 70% mai mica
decat cea investita initial.
Pentru a compensa o scadere de 84%, este necesara o crestere de peste 500%, adica de 6 ori (!!)
– scadererile exagerate din 2008 fiind si motivul cresterilor uriase din 2009.

Cine a cumparat in februarie insa, a castigat in 10 luni echivalentul dobanzii bancare pe cel putin 5-6
ani. Mai jos evolutia din ultimii doi ani a bursei de la Bucuresti.

In ce priveste perspectivele pentru anul 2010, in cazul BET – indicele care cumulaza cele
mai reprezentative 10 companii cotate la BVB, este foarte greu de crezut ca performanta din 2009 va
fi repetata, insa nu trebuie sa uitam ca desi a crescut cu 60% in acest an, valoarea sa se afla cu 57%
sub valoarea maxima inregistrata in 2007, iar o crestere de 25-30% in 2010 este perfect posibila.
Aceasta crestre insa este conditionata atat de situatia sectorului bancar – Banca Transilvania si BRD
au o pondere cumulata de 43.9% in BET – cat si de evolutia economica generala a Romaniei, o
crestere a PIB de peste 1.3% cat estimeaza guvernul si o tinere sub control a deficitului bugetar,
putand aduce cresteri semnificative pe bursa, fara sa egaleze insa performantele din acest an.
Evolutia bursei de la Bucuresti este in mare masura dependenta si de evolutia burselor de
dincolo (in special de cea americana) iar o evolutie mai putin fericita a economiilor dezvoltate poate
trage in jos si bursa romaneasca, indiferent de mersul economiei autohtone.
Comparatie 2008 vs 2009 din punctul de vedere al evolutiilor bursiere

http://www.findnews.ro/Efectele-crizei-pe-Bursa-de-Valori-Bucuresti-230843.html
http://www.realitatea.net/
http://www.antena3.ro/stiri/economic/cad-bursele-din-intreaga-lume-in-romania-actiunile-brd-sunt-
cele-mai-afectate_54149.html
wall-street.ro

S-ar putea să vă placă și