Simbolismul

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la finele secolului XIX, care

se opunea naturalismului și parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și
fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat și descifrat cu ajutorul simbolurilor;
mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent

Adesea se consideră că poeți ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte
din acest curent, dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.

Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți
cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mișcării în
1886, în ziarul Le Figaro.

Manifestul simbolist
În acel articol, Jean Moréas vorbește despre o artă care va fi inamica declamației, a
didacticismului sau a falsei sensibilități și proclamă că poezia trebuie să sugereze, nu să
descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate și prețioase și a
versurilor impare ce ar permite reînnoirea limbajului poetic.

Deși simbolismul francez a durat foarte puțin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea
științifică, raționalistă. Pe drumul deschis de simbolism au pășit ulterior Arthur Rimbaud cu
experieța clarviziunii, s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondențelor și una din
temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte.

Dintre temele simboliste pot fi citate: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea
femeii, decadenta, arta pentru artă.

Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles
(„Vocalele”), un exemplu perfect de sinestezie literară și Charles Baudelaire în poemul
Correspondances („Corespondențe”), în care natura este definită drept un "templu de
simboluri".

Trăsături
În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar
spre deosebire de răceala și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica
interioară a ideii.

Originile şi propagarea simbolismului

Simbolismul este un curent literar apărut in Franţa in a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, ca o reacţie împotriva romantismului şi a parnasianismului (mişcare literara
apărută la rândul ei ca o reacţie împotriva romantismului, a efuziunii sentimentului in
poezie şi care a împins poezia in extrema cealaltă, aceasta devenind un simplu
exerciţiu tehnic, o simplă relatare impersonală). Apare ca o consecinţă a nevoii de
înnoire a liricii. Simbolismul înapoiază poeziei emoţia şi sensibilitatea, nu în mod direct,
ci recurgând la diverse mijloace – sugestie, analogie, aluzie, transmiţând diverse stări şi
senzaţii neobişnuite, imprecise.
Termenul de „simbolism” provine din limba greacă , symbolon, şi a intrat în limbă prin
limba franceză. Simbolul este un înlocuitor al vorbirii directe, care conduce la aflarea
sensului prin analogie, comparaţie. Se folosea pentru construirea imaginilor artistice si
pentru punerea acestora in evidenţă. Acest termen a fost folosit pentru prima dată de
Jean Moréas intr-un articol - manifest numit Le symbolisme (18 sept. 1886), publicat in
ziarul Le Figaro. În acest articol Jean Moréas a pledat pentru noul curent şi a delimitat
caracteristicile acestuia.
Acest curent însumează o serie de trăsături comune manifestate fie în proză, fie în
poezie: cultivă o sensibilitate şi emoţii mai rafinate; se scontează pe forţa sugestiei,
imaginaţiei – reverii, călătorii imaginare spre ţinuturi necunoscute, îndepărtate; se
cultivă enigmaticul şi intimismul, nevrozele şi misterul, morbidul şi lugubrul; se
manifestă preferinţa pentru decoruri şi peisaje autumnale (ploioase, ceţoase, cu corbi in
zare); apare poezia oraşelor, fie ele mari, fie târguri provinciale, triste melancolice,
anihilate, cuprinse de spleen; abordarea unor teme sociale – inaderenţă,
inadaptabilitate, revoltă antifilistină, antiburgheză; se afirmă conştiinţa vidului şi a
derutei interioare, a izolării morale, a damnării artistului în societate; deschide drumul
grupărilor şi tendinţelor moderniste propriu-zise.
Simbolismul a fost mai întâi o mişcare literară, apoi artistică, reunind un număr mare de
artişti din întreaga lume, având la bază un program estetic bine conturat. Această
mişcare este la origine franceză, din Franţa propagându-se in toată Europa şi apoi în
America. Câţiva reprezentanţi ai simbolismului în literatura universală sunt: Emile
Verhaeren (Belgia) , Boris Pasternak (Rusia), Rainer Maria Rike (Germania), Ruben
Dario, Antonio Machado (Spania), Gabriele D’Annunzio (Italia) etc. În Franţa s-au
remarcat : Maurice Rollimat, Stéphane Mallarmé, Paul Verlaine, Arthur Rimbaud,
Tristan Corbière, Jules Laforgue, etc.
Dintre toţi reprezentanţii acestui curent in Franţa, Charles Baudelaire ocupă un loc
deosebit. Deşi apare în timpul romantismului, poezia sa e datorată clasicismului,
barocului, parnasianismului şi anunţă, totodată, simbolismul. Drept urmare, Baudelaire
este receptat nu numai ca un precursor al simbolismului, ci ca un părinte spiritual al
poeziei moderne din secolul al XX-lea . „Cu Baudelaire lirica franceză devine un fapt
european” .
Ca şi în celelalte ţări ale Europei, simbolismul francez pătrunde şi în România. Înainte
de orice manifestare simbolistă în România, a pătruns opera lui Baudelaire. Primul
contact s-a făcut înainte de moartea acestuia, prin intermediul lui Titu Maiorescu care
este interesat de opera critică a poetului şi de traducerile din Poe.
SIMBOLISMUL EUROPEAN

Charles Baudelaire este considerat precursorul simbolismului francez, prin poemul

Corespunderi. Versurile din Florile raului exprima drama omului modern, obsedat de
ideea mortii. Cultiva forta de sugestie, armonia si sinestizia. În poezia europeana,
Maeterlinck este cel care a cultivat, cu mai multa perseverenta, misterul.
Simbolistii si, în general, poetii noii tendinte în care se amesteca si influente parnasiane
sau chiar neoclasice (de tip Moreas) cultiva o serie de teme romantice, atractia
exoticului, de pilda, însa cele mai frecvente ramân motivele melancoliei, tristetii si crizei
sufletesti ; poezia lor aduce sugestia unor teritorii sufletesti obscure, neexprimate înca
si greu de exprimat, a starilor de spirit nehotarâte, incerte, a vagului, nervii, astenia,
pozele lor mimeaza uneori ipostaze romantice (damnarea, fantasticul, rituri initiatice de
tip infernal), însa acestea sunt dublate de un scepticism secret, de constiinta unei
velnice imposibilitati, ca un blestem al gestului mereu neterminat.

SIMBOLISMUL ROMÂNESC

Simbolismul românesc a avut doi mari reprezentanti: Alexandru Macedonski si George

Bacovia. Alti simbolisti notabili au fost: Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Stefan Petica,
Elena Figaro.
Spre deosebire de simbolismul francez, cel românesc nu s-a opus parnasianismului, ci
l-a integrat, astfel în rodeluirile lui Alexandru Macedonski, coexistând elemente preluate
din ambelel curente.Cercetatorii curentului cultural considera ca exista doua etape în
simbolismul românesc, una ampla, între 1880-1914 si cealalta mai succinta, între 1914-
1920. Asadar, simbolismul autohton a parcusr o perioada de patru decenii în care,
datorita acestui curent, s-a înnoit poezia româneasca. Simbolistii considera ca limbajul
poetic se bazeaza pe sugestia sonora a cuvintelor si pe corespondentele secrete între
idee si forma acusticp sub care ea apare; astfel, pentru simbolistul francez Stephane
Mallarme, pozeia trebuie sa fie capabila sa sugereze cititorului sentimentele si, mai
ales, senzetiile traite de autor: "A numi un obiect înseamna a suprima trei sferturi din
placerea pe care ti-o da un poem, placere care consta în bucuria de a ghici încetul cu
încetul."
Simbolisii selecteaza din lexic cuvinetele cele mai melodioase si mai muzicale, capabile
sa sugereze trairile acestora. Alexandru Macedonski susstine ca "arta versurilor nu este
nici mai mult, nici mai putin decât arta muzicii", iar poetul francez Paul Verlaine
lanseaza ideea binecunoscuta: "Muzica înainte de toate!"
Simbolistii au modificatsi versificatia, pentru ca au renuntat la rimele traditionale si au
introdus versul liber. Macedonski este primul poet român care a publicat, în 1890,
creatii în versuri libere, fara rima si fara ritm. Ulterior, el arenuntat la aceasta formula
prozodica, considerând ca poezia neversificata se apropie prea mult de proza ritmata.
Alti poeti simbolisti au continuat sa cultive versul alb, precum Ovid Densusuianu sau Ion
Minulescu, acesta din urma cazând în exces si într-un retorism pretios si grandilocvent.
Universul simbolist s-a remarcat prin urmatoarele teme si motive lirice: motivul citadin al
orasului sau al târgului provincial, ale caror monotonie si viata mediocra rpovoaca
nevoia de evadare spirituala în tarâmuri misterioase (spatii orientale sau utopice); tema
marii plecari, conceputa ca o calatorie eterna spre necunsocut; tema naturii, receptata
nu ca peusaj exterior, ci ca stare sufleteasca; motivul ploii si al toamnei, care apare în
mod constant la toti simbolistii; motivul iubirii întelese nu ca împlinire ideala, ci resimtite
ca nevorza; motivul instrumentelor muzicale care acompaniaza melancolia sufleteasca
si exprima emotii grave (vioara, mandolina, harfa) ori violente (fluierul, fanfara); motivul
solitudinii fiintei, care desinde din poezia romantica. În simbolism, imaginea singuratatii
îsi pierde grandoarea, devenind elegiaca si intima. Efectele ei sunt melancolia si
„spleen”-ul, un amestec de tristete, dezolare si plictiseala profunda. Spleen-ul simbolist
a fost exprimat, prima oara în literatura universala, de Charles Baudelaire, iar la noi, de
Stefan Petica, Traian Metescu si, mai ales, de Geroge Bacovia.