Universitatea “Ştefan cel Mare Suceava”

Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor

- 2010 -

Manual de utilizare
Translator pseudocod

Student: Ştefan-Ilie Halus

Îndrumător: Remus Prodan
 Cuprins
Prezentare generală______________________________________________ 3

1. Interfaţa aplicaţiei_____________________________________________ 3

2. Configurarea aplicaţiei. ________________________________________ 3

2.1 Setarea căii către directorul aplicaţiei__________________________ 3

2.2 Setarea căii către compilatorul BCC___________________________ 4

2.3 Setarea căii către directorul de output__________________________ 4

3. Scrierea unui program. ____________________________________________ 5

3.1 Crearea unui fişier nou şi salvarea acestuia pe disc. _______________ 5

3.2 Deschiderea unui fişier ______________________________________ 5

3.3 Rularea unui program _______________________________________ 6

4. Noţiuni de sintaxă_________________________________________________ 6

4.1 Declararea variabilelor ______________________________________ 6

4.2 Instrucţiunea „scrie” ________________________________________ 7

4.3 Instrucţiunea „citeste” ______________________________________ 7

4.4 Instrucţiunea „pentru” ______________________________________ 8

4.5 Intrucţiunea „daca”_________________________________________ 8

4.6 Instrucţiunea „cat timp”_____________________________________ 9

4.7 Instrucţiunea „repetă” ______________________________________ 9

4.8 Instrucţiunea 'procedura'_____________________________________ 10

4.9 Instrucţiunea „funcţie” ____________________________________ 10

2
Prezentare generală

Translatorul Pseudocod este o aplicaţie care se comportă asemănător unui compilator

transformând pseudocodul în codul limbajului C.
Programul este destinat celor începători ,aceştia putând realiza programe fără a cunoaşte
vreun limbaj de programare ci un limbaj mai accesibil din punct de vedere al inţelegerii numit
„pseudocod”.

1. Interfaţa aplicaţiei

Utilizatorul poate creea aplicaţii scrise în limbaj pseudocod , translata în limbaj C şi apoi compila
sursa C, toate cu ajutorul acestei interfeţe grafice.

După cum se observă în imaginea de mai sus, design-ul este asemănător cu mediul de
dezvoltare Boland C++ 3.1 ceea ce constituie un avantaj pentru cei care vor urma să dezvolte
aplicaţii in BorlandC++ 3.1.

2. Configurarea aplicaţiei.

Pentru a funcţiona corect aplicaţia trebuiesc realizare anumite setări cum ar fi:
- setarea căii către directorul aplicaţiei
- setarea căii de acces către compilatorul BCC
- setarea căii de acces către directorul de output

2.1 Setarea căii către directorul aplicaţiei

Prin comanda Fisiere  Schimbă directorul..., se deshide o fereastră ca în figura de mai jos.
Aici trebuie setată calea către directorul aplicaţiei. După ce s-a ajuns la destinaţia dorită se apasă
butonul Chdir apoi butonul OK. În cazul de faţă programul se află în C:\PSEUDO\BIN.

3
2.2 Setarea căii către compilatorul BCC

Prin comanda Fisiere  Cale catre BCC… , se deschide o fereastră ca în figura de mai jos.
Aici trebuie să accesat directorul unde este instalat BORLANDC , mai exact în directorul BIN şi
selectat executabilul BCC.EXE. Pentru încheiere se apasă butonul Open.

2.3 Setarea căii către directorul de output

Prin comanda Fisiere  Directorul de output , se deschide o fereastră ca în figura de mai jos.
Aici apare un câmp de text în care trebuie scrisă calea directorului în care aplicaţia va genera
fişierele de ieşire. Este necesar ca această cale să fie validă şi să existe drepturi de scriere în
directorul respectiv. Pentru finalizare se apasă butonul Gata.

4
3. Scrierea unui program.

3.1 Crearea unui fişier nou şi salvarea acestuia pe disc.

Prin comanda Fisiere  Nou, se creează un nouă fereastră de editare. Aceasta are implicit
numele „untitled”. Este recomandat ca imediat după această operaţiune să se realizeze şi salvarea
fişierului prin comanda Fisiere Salvare.

Se alege locaţia de salvare şi se apasă butonul OK.

OBLIGATORIU fişierul salvat trebuie să aibă extensia .PSC

3.2 Deschiderea unui fişier

Fisiere Deschide

5
3.3 Rularea unui program

După scrierea unui program rularea acestuia se face ori apăsând combinaţia de taste Ctrl +F9
ori din bara de instrumente Program  Execută programul.

4. Noţiuni de sintaxă

Orice program începe cu identificatorul “start” şi se termină cu indentificatorul “stop”.

Un program simplu arată astfel,având ca rezultat afişarea pe ecran a mesajului Hello world.

4.1 Declararea variabilelor

Declararea variabilelor se poate face inainte de instructiunea start, sau imediat după aceasta.
Declaraţiile variabilelor trebuie să fie primele instrucşiuni de după identificatorul „start”.
Declaraţiile de variabile întregi folosesc identificatorul 'int' urmat de numele variabilelor ce
se declară. Variabilele pot fi şi de tip tablou, dimensiunile precizându-se prin constante întregi
încadrate de paranteze pătrate.
Declaraţiile de variabile reale folosesc identificatorul 'float' urmat de numele variabilelor ce
se declară. Variabilele pot fi şi de tip tablou, dimensiunile precizându-se prin constante întregi
încadrate de paranteze pătrate.
Declaraţiile de variabile de tip caracter folosesc identificatorul 'char' urmat de numele
variabilelor ce se declară. Variabilele pot fi şi de tip tablou, dimensiunile precizându-se prin
constante întregi încadrate de paranteze pătrate.

6
4.2 Instrucţiunea „scrie”

Scrierea este operaţia de bază prin care rezultatele lucrărilor sunt afişate la dispozitivul de
ieşire (monitor).
Sintaxă:
scrie <lista de iesire>

<lista de iesire> - poate conţine unul sau mai multe elemente separate prin virgulă. Un element
poate fi identificator sau constantă alfanumerică (un şir de caractere încadrat de ghilimele ("x= " ,
"solutia este:" , "1").

Elemntele liste de ieşire sunt afişate secvenţial pe un rând nou astfel: - identificatorii
provoacă afişarea valorii variabilei respective din acel moment; - dacă elementul este o constantă
alfanumerică se afişează şirul de caractere din ghilimele.

4.3 Instrucţiunea „citeste”

Citirea este operaţia de bază prin care datele sunt transferate în memoria calculatorului.
Sintaxa:
citeste <lista de variabile>
<lista de variabile> - reprezinta o succesiune de identificatori de variabila separate prin virgule.

Pentru execuţia operatorului de citire calculatorul aşteaptă introducerea unui număr de valori egal
cu numărul de elemente din lista de variable. Prima valore va fi atribuită primei variabile de listă, a
doua valoare celei de-a doua variabile, etc...

7
4.4 Instrucţiunea „pentru”

Structură iterativă
Aceasta permite executarea unei / unor instrucţiuni atât timp cât o variabilă de tip contor se
încadrează între anumite limite.
Variabila este incrementată automat după fiecare execuţie a instrucţiunilor din corpul buclei.
Sintaxa este:
pentru CONTOR=VALOARE_START, VALOARE_FINALA, PAS executa
INTRUCTIUNI_SIMPLE
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
@

sau
pentru CONTOR=VALOARE_START, VALOARE_FINALA cu pasul PAS executa
INTRUCTIUNI_SIMPLE
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
@
În cazul plasăriii unei instrucţiuni simple pe aceaşi linie, dupa cuvântul 'executa' se va executa acea
instrucţiune, nemaifiind necesară prezenţa simbolului '@'.

4.5 Intrucţiunea „daca”

Structura decizională Aceasta structură permite ca în funcţie de valoarea unei expresii logice să se
execute un grup de instrucţiuni sau un altul. Sintaxa pentru această structură este următoarea:

1. daca EXPRESIE_LOGICA atunci INSTRUCTIUNE_SIMPLA

2. daca EXPRESIE_LOGICA atunci INSTRUCTIUNE_SIMPLA

altfel INSTRUCTIUNE_SIMPLA

3. daca EXPRESIE_LOGICA atunci

INTRUCTIUNI_SIMPLE
INTRUCTIUNI_SIMPLE

8
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
altfel
INTRUCTIUNI_SIMPLE
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
@

Secţiunea 'altfel' poate lipsi. În acest caz nu se va executa nimic dacă expresia logică este falsă.

4.6 Instrucţiunea „cat timp”

Structură repetitivă cu test iniţial - execută grupul de instrucţiuni care urmează până la
simbolul '@' atât timp cât condiţia de test este adevarată.
Sintaxă:
cat timp CONDITIE executa INTRUCTIUNI_SIMPLE
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
@
Prezenta condiţiei de test la început sau final determina ca instrucţiunile din interior să se
execute cel puţin o dată la structura cu test final, iar la cea cu test initial pot să nu se execute
niciodată dacă iniţial condţia este falsă.

4.7 Instrucţiunea „repetă”

Structură repetitivă cu test final - execută instrucţiunile până când condiţia de test
devine adevarată. Sintaxă:
repeta
INTRUCTIUNI_SIMPLE
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
pana cand CONDITIE

9
4.8 Instrucţiunea 'procedura'

Pentru porţiunile din program utilizate în mod repetat se pot utiliza proceduri. Declararea
procedurilor se face după declararea variabilelor globale.
Sintaxa de declarare a procedurilor este:

procedura nume_procedura(tip_parametru nume_parametru,tip_parametru

nume_parametru, .. .,tip_parametru nume_parametru)
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
sfarsit

Procedurile sunt folosite pentru preclucrări de date. Ele pot primi date prin intermediul listei de
parametri, sau pot accesa variabile globale ale programului. Apelul unei proceduri se face
specificând numele procedurii şi lista de parametrii. Apelul reprezintă o instrucţiune simplă şi nu
poate fi inclus într-o expresie.

4.9 Instrucţiunea „funcţie”

Pentru porţiunile din program utilizate în mod repetat se pot utiliza funcţii. Declararea
funcţiilor se face după declararea variabilelor globale. Sintaxa de declarare a funcţiilor este
asemănătoare cu cea pentru proceduri, cu deosebirea că trebue să existe în corpul funcţiei cel puţin
o instrucţiune 'intoarce' care să asigure returnarea unui rezultat:

10
 Sintaxă:
functie nume_functie(tip_parametru nume_parametru,tip_parametru nume_parametru, ..
.,tip_parametru nume_parametru)
INTRUCTIUNI_SIMPLE
.........
INTRUCTIUNI_SIMPLE
intoarce expresie_returnata
sfarsit

Funcţiile sunt folosite pentru prelucrări de date. Ele pot primi date prin intermediul lstei de
parametri, sau pot accesa variabile globale ale programului. Spre deosebire de proceduri funcţiile
pot întoarce un rezultat şi deci pot fi folosite în expresii matematice. Apelul unei functii se face prin
specificarea numelui funcţiei şi a parametrilor efectivi. Apelul funcţiei poate apărea într-o expresie
de tip dreapta.

11