5.

RAPORTUL JURIDIC
1. Concept

Dreptul este o ştiinŃă vie, el reglementând relaŃii interumane. Reglementarea prin

norme de drept pune în lumină numeroase aspecte ale vieŃii sociale. În acest
proces complex, persoanele intră în raporturi sociale, unele dintre acestea
materializându-se în raporturi juridice.
În sens larg, raportul juridic poate fi definit ca fiind acea relaŃie socială
reglementată de o normă de drept.
În sens restrâns, raportul juridic poate fi definit ca fiind acea relaŃie socială,
patrimonială sau nepatrimonială, strict legată de individualitatea persoanei,
în cadrul căreia două sau mai multe persoane sunt titulare de drepturi şi
obligaŃii juridice reciproce, a căror respectare este asigurată, în caz de
nevoie, de forŃa de constrângere a statului.
Trăsăturile raportului juridic sunt următoarele:
a) raportul juridic este un raport social, întrucât se stabileşte totdeauna între
oameni, fie că aceştia participă în nume propriu – ca persoane fizice, fie în calitate
de reprezentanŃi ai unei persoane juridice.
În cadrul societăŃii există numeroase raporturi sociale, însă nu toate raporturile
sociale sunt şi raporturi juridice, fiind că nu toate se nasc, se modifică sau se sting
sub incidenŃa unei norme juridice. Totuşi orice raport juridic este cu necesitate o
relaŃie socială.
 5. RAPORTUL JURIDIC
1. Concept

b) raportul juridic este un raport de suprastructură, pentru că

suportă influenŃa şi influenŃează la rândul său celelalte raporturi sociale
(raporturi materiale, raporturi ideologice, etc. ).
Ca raporturi de suprastructură, raporturile juridice se pot manifesta
într-un grad de interdependenŃă relativă faŃă de raporturile materiale, putând
fiinŃa şi ca o creaŃie a normei de drept.Multe categorii de relaŃii sociale pot să
existe numai ca raporturi juridice ( de ex. raporturile juridice procesuale ).

c) raportul juridic este un raport ideologic. În timp ce relaŃiile

economice, ca relaŃii materiale, se formează între oameni, dar independent
de voinŃa lor, având un caracter obiectiv, raporturile juridice se integrează în
aceeaşi categorie cu relaŃiile politice, morale sau religioase, a căror formare
este condiŃionată de momentul exprimării voinŃei. Ele sunt raporturi care,
formate conştient, au caracter subiectiv, manifestându-se ca raporturi
ideologice.
 5. RAPORTUL JURIDIC
1. Concept

d) raportul juridic este un raport voliŃional. Fiind un raport între

oameni, raportul juridic este un raport de voinŃă. Caracterul voliŃional este dat
de faptul că intervine, pe de o parte, voinŃa legiuitorului, exprimată în norme
juridice, iar, pe de altă parte, voinŃa subiectelor de drept, participanŃi la
raportul juridic. În acest sens, se poate admite dublul caracter voliŃional al
raporturilor juridice (decurgând atât din norma juridică, precum şi din voinŃa
subiectelor raportului juridic concret). În manifestarea caracterului voliŃional
al raportului de drept va trebui să se Ńină seama de ramura de drept în care
participă subiectele raportului juridic.
e) raportul juridic este un raport valoric, pentru că în fiecare relaŃie
ce se creează între participanŃii la circuitul civil îşi găsesc concretizarea
valorile esenŃiale ale societăŃii.
Normele juridice definesc valorile şi instituie obligaŃii pentru
promovarea, încurajarea şi apărarea lor. În desfăşurarea cotidiană a
raporturilor juridice, subiectele de drept concură la ocrotirea, dar şi la
dezvoltarea şi multiplicarea valorilor sociale. Normele juridice, ca modele
valorice, îşi găsesc concretizarea în raporturi juridice.
 5. RAPORTUL JURIDIC
2. SUBIECTELE

Elementele constitutive ale raportului juridic sunt:

– SUBIECTELE
– CONłINUTUL
– OBIECTUL

Subiectele raportului juridic

Ca raport social, raportul juridic are ca subiecte oamenii, titulari de drepturi şi obligaŃii
juridice, consideraŃi individual (ca persoane fizice) sau ca participanŃi la anumite organizaŃii.
Încheierea unui raport juridic implică cel puŃin două subiecte de drept, însă sunt multe
cazuri când la raportul juridic participă mai multe subiecte de drept (pluralitatea de subiecte de
drept). Unele dintre subiecte sunt, în cadrul aceluiaşi raport, titulare de drepturi, altele de obligaŃii
sau, în mod corelativ, atât de drepturi, cât şi de obligaŃii.
În cele mai multe raporturi juridice sunt precizate în mod determinat atât titularii de
drepturi, cât şi titularii de obligaŃii, însă sunt şi raporturi în care doar unul dintre subiecte este
precizat – anume titularul dreptului – celelalte subiecte nu sunt determinate, rămânând titulare de
obligaŃii ( ex.: cazul raporturilor de proprietate ).
Aşadar, prin subiect de drept sau subiect al raportului juridic se înŃeleg participanŃii la
raporturile juridice, care sunt titulari de drepturi şi obligaŃii.
 5. RAPORTUL JURIDIC
2. SUBIECTELE

Capacitatea juridică – premisă a calităŃii de subiect de drept.

NoŃiunea de subiect de drept este legată indisolubil de noŃiunea de
capacitate juridică. Individul ca subiect de drept participă la raporturi juridice ca
titular de drepturi şi obligaŃii, în baza recunoaşterii acestei calităŃi de către
normele de drept. Această aptitudine generală de a fi titular de drepturi şi
obligaŃii poartă denumirea de capacitate juridică.
Pot fi subiecte de drept numai persoanele care au capacitate juridică,
astfel încât aceasta apare ca o condiŃie sine qua non pentru ca o persoană să
poată intra în raporturi juridice. Legea stabileşte atât momentul apariŃiei
capacităŃii juridice, cât şi întinderea ei.
În structura capacităŃii juridice intră două elemente:
capacitatea de folosinŃă – este aptitudinea generală şi abstractă a
subiectului de drept de a avea drepturi şi obligaŃii juridice;
capacitatea de exerciŃiu – este aptitudinea subiectului de drept de a-şi
exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaŃiile juridice, prin încheierea de
raporturi juridice.
 5. RAPORTUL JURIDIC
2. SUBIECTELE

În Ńara noastră, capacitatea de folosinŃă începe de la naşterea

persoanei şi încetează o dată cu moartea acesteia.

Nu au capacitate de exerciŃiu: minorul care nu a împlinit vârsta de 14

ani şi persoana pusă sub interdicŃie. Pentru cei ce nu au capacitate de
exerciŃiu, actele juridice se fac de reprezentanŃii lor legali.
Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitate de exerciŃiu
restrânsă. Actele juridice ale minorului cu capacitate de exerciŃiu restrânsă
se încheie de către acesta, cu încuviinŃarea prealabilă a părinŃilor sau a
tutorelui.
Capacitatea deplină de exerciŃiu începe de la data când persoana
devine majoră. Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Minorul care se căsătoreşte, dobândeşte prin aceasta, capacitate deplină de
exerciŃiu.
 5. RAPORTUL JURIDIC
2. SUBIECTELE

Subiectele raporturilor juridice se clasifică în:

a) subiecte individuale – persoana fizică;
b) subiecte colective

a) Persoana – subiect de drept.

Persoana ( cetăŃenii, străinii, apatrizii ) intră în cele mai multe raporturi juridice.
AcŃionând ca titulare de drepturi şi obligaŃii, persoanele îşi satisfac drepturile şi
interesele legitime garantate de ConstituŃie şi legi. CetăŃenii statului, în principiu, pot să
participe la toate raporturile juridice, bucurându-se în acest sens de capacitate juridică
generală. CetăŃenii pot intra în raporturi de drept atât între ei, cât şi cu statul, cu organele
statului, cu organizaŃiile economice sau cu organizaŃiile nestatale.
În anumite limite, pot participa ca subiecte de drept străinii şi apatrizii. Participarea
acestora în raporturi juridice se află în competenŃa de reglementare juridică naŃională. În
România, străinii au aceleaşi drepturi fundamentale ca şi cetăŃenii români, excepŃie făcând
drepturile politice. În baza ConvenŃiei privind statul apatrizilor (în vigoare din 1960), aceştia
sunt asimilaŃi cu cetăŃenii străini care intră pe teritoriul altui stat.
 5. RAPORTUL JURIDIC
2. SUBIECTELE

b) Subiectele colective de drept.

Din această categorie fac parte: statul – ca subiect de drept, în mod
direct şi în nume propriu, îndeosebi în raporturile de drept internaŃional public
şi în acelea de drept constituŃional. În raporturile civile el se manifestă ca
subiect de drept prin intermediul Ministerului de FinanŃe şi prin organele sale
financiare teritoriale; organele de stat – sunt subiecte de drept în raporturile
juridice în cadrul atribuŃiilor stabilite de lege şi pe baza sarcinilor ce le au de
îndeplinit. Raporturile juridice în care intră organele de stat sunt raporturi de
competenŃă, care determină capacitatea acestor organe. Organele de stat au
drepturi şi obligaŃii pe care le exercită în virtutea sarcinilor ce rezultă din
actele normative ce sunt puse la baza activităŃii lor; persoanele juridice - ca
subiecte distincte, persoanele juridice au o organizare de sine stătătoare, un
patrimoniu distinct de cel al membrilor ce le compun şi urmăresc scopuri
care trebuie să fie în concordanŃă cu interesul general, bunele moravuri şi
ordine publică. Persoana juridică dobândeşte capacitate de folosinŃă de la
data înregistrării. Persoana juridică nu poate avea decât drepturi care
corespund scopului ei stabilit prin lege, act de înfiinŃare sau statut.
 5. RAPORTUL JURIDIC
3. ConŃinutul raportului juridic

ConŃinutul raportului juridic este alcătuit din totalitatea drepturilor şi

obligaŃiilor subiectelor dintr-un raport juridic determinat, drepturi şi obligaŃii
prevăzute de norma juridică.
Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscută de norma de drept
subiectului activ (persoană fizică sau juridică) în virtutea căreia acesta poate,
în limitele dreptului şi ale moralei, fie să aibă o anumită conduită, fie să
pretindă o conduită corespunzătoare, constând în a da, a face sau a nu face
ceva, de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forŃei de coerciŃie a statului
în caz de nevoie.
ObligaŃia juridică constă în îndatorirea subiectului pasiv al raportului
juridic de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv
corelativ, conduită care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva şi
care la nevoie poate fi impusă prin forŃa de constrângere a statului.
 5. RAPORTUL JURIDIC
3. ConŃinutul raportului juridic

Clasificarea drepturilor subiective.

În funcŃie de opozabilitatea lor, drepturile subiective sunt.
a) absolute – este acel drept în virtutea căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a face
apel la altcineva pentru a şi-l realiza. Sunt absolute drepturile personale nepatrimoniale şi drepturile reale;
b) relative – este acel drept în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită
determinată, fără de care dreptul nu se poate realiza. Sunt relative drepturile de creanŃă.

În funcŃie de natura conŃinutului lor, drepturile subiective se împart în:

a) patrimoniale – acele drepturi cu conŃinut economic, care poate fi exprimat pecuniar;
b) nepatrimoniale – acele drepturi subiective al căror conŃinut nu poate fi exprimat în bani.
La rândul lor, drepturile patrimoniale se împart în:
a) drepturi reale – acel drept în virtutea căruia titularul său îşi poate exercita prerogativele asupra unui
bun fără concursul altcuiva;
b) drepturi de creanŃă – acel drept în temeiul căruia subiectul activ ( creditor ) poate pretinde
subiectului pasiv (debitor) să dea, să facă sau să nu facă ceva.
Drepturile nepatrimoniale (personal nepatrimoniale) se împart în:
a) drepturi care privesc existenŃa şi integritatea fizică şi morală a persoanei – dreptul la viaŃă, dreptul
la sănătate, dreptul la onoare;
b) drepturi care privesc identificarea persoanei – dreptul la nume, dreptul la domiciliu şi reşedinŃă;
c) drepturi decurgând din creaŃia intelectuală – drepturi nepatrimoniale ce izvorăsc din opera literară,
artistică ori ştiinŃifică şi din inveŃie.
 5. RAPORTUL JURIDIC
3. ConŃinutul raportului juridic

În funcŃie de corelaŃia dintre ele, drepturile subiective se împart în:

a) principale – acele drepturi care au existenŃă de sine stătătoare,
nedepinzând de vreun alt drept;
b) accesorii – acele drepturi a căror soartă juridică depinde de
existenŃa altui drept subiectiv, cu rol de drept principal.

În funcŃie de gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile subiective se

împart în:
a) pure şi simple – acele drepturi care conferă maximă certitudine
titularului său, întrucât nici existenŃa şi nici exercitarea lor nu depind de vreo
împrejurare viitoare, un asemenea drept putând fi exercitat imediat după
naşterea lui;
b) afectate de modalităŃi – acele drepturi a căror existenŃă sau
exercitare depind de o împrejurare viitoare, certă ori incertă.
 5. RAPORTUL JURIDIC
3. ConŃinutul raportului juridic

Clasificarea obligaŃiilor juridice.

În funcŃie de obiectul lor, se disting trei subclasificări ale obligaŃiilor juridice:

a) obligaŃia de a da (este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real); –
obligaŃia de a face (îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu ori de a preda un lucru)
şi – obligaŃia de a nu face (corelativă unui drept absolut – înseamnă îndatorirea generală de a nu
face nimic de natură a aduce atingere acelui drept; corelativă unui drept relativ – înseamnă a nu
face ceva ce ar fi putut face, dacă debitorul nu s-ar fi obligat la abŃinere);
b) obligaŃie pozitivă (a da, a face) şi – obligaŃie negativă (a nu face);
c) obligaŃie de rezultat (numită şi determinată), acea obligaŃie care constă în îndatorirea
debitorului de a obŃine un rezultat determinat) şi – obligaŃie de diligenŃă (numită şi de mijloace),
acea obligaŃie care constă în îndatorirea debitorului de a depune toată stăruinŃa pentru obŃinerea
unui anumit rezultat, fără a se obliga la obŃinerea acelui rezultat).

În funcŃie de sancŃiunea ce asigură respectarea obligaŃiilor juridice, se disting:

a) obligaŃii perfecte – acele obligaŃii a căror executare este asigurată în caz de
neexecutare de către debitor, printr-o acŃiune în justiŃie şi obŃinerea unui titlu executoriu ce poate fi
pus în executare silită;
b) obligaŃii imperfecte – acele obligaŃii a căror executare nu se poate obŃine pe cale
silită, dar odată executate, de bună voie de către debitor, nu este permisă restituirea ei.
 5. RAPORTUL JURIDIC
4. Obiectul raportului juridic

Prin obiect al raportului juridic înŃelegem conduita pe care subiectele

de drept o stabilesc în cadrul unui raport juridic, ca urmare a exercitării
drepturilor şi îndeplinirii obligaŃiilor.
Raporturile juridice iau naştere între oameni, drepturile şi obligaŃiile
fiind întotdeauna norme de conduită ale oamenilor.

Obs!
În doctrină s-au purtat numeroase discuŃii asupra noŃiunii de obiect al
raportului juridic şi asupra faptului dacă obiectul este un element necesar
sau nu al raportului juridic. În cadrul acestor discuŃii, s-au exprimat şi opinii
potrivit cărora obiect al raportului juridic ar fi bunurile materiale sau bunurile
şi acŃiunile. Asemenea opinii neagă în fapt caracterul de element necesar al
obiectului juridic. Aceste opinii nu pot fi primite deoarece nu au în vedere
întreaga sferă a raporturilor juridice. Unele raporturi juridice – de ex. în cazul
exercitării dreptului de vot – nu vizează un lucru material.
 5. RAPORTUL JURIDIC
5. CondiŃiile raportului juridic

ApariŃia sau naşterea unui raport juridic are loc întotdeauna în contextul unor premise
şi/sau condiŃii. În literatura noastră juridică nu există un punct de vedere unitar nici
cu privire la numărul, nici la denumirea sau delimitarea acestora în categoriile de
„premise”, respectiv, de „condiŃii”. Astfel, unii consideră că „premisele” raportului
juridic îl constituie: normele juridice, subiectele raportului juridic şi faptele juridice,
în timp ce alŃii consideră norma juridică şi faptul juridic drept condiŃii ale raportului
juridic.
Aşadar, pentru apariŃia şi existenŃa unui raport juridic sunt necesare cel puŃin
următoarele condiŃii (sau premise):
a) Să existe norma juridică prin care să se reglementeze acel raport şi, să existe
faptul juridic.
Norma juridică: este acea condiŃie sau premisă care face ca un raport social să
devină din raport nejuridic sau extrajuridic un raport juridic sau să creeze ea însăşi
un asemenea raport. Rolul determinant al normei juridice în apariŃia raportului
juridic constă în aceea că: stabileşte conduita, acŃiunea, inacŃiunea, drepturile,
obligaŃiile etc. în cadrul acelei relaŃii; stabileşte calitatea subiectelor sau ale părŃilor
în acel raport (calitatea, de exemplu, de: reclamant, pârât, debitor, succesor,
rudenie etc.); stabileşte faptele şi împrejurările care au relevanŃă juridică în acel
raport; stabileşte răspunderea şi sancŃiunea pentru nerespectarea prevederilor
dispoziŃiei din acea normă.
 5. RAPORTUL JURIDIC
5. CondiŃiile raportului juridic

ExistenŃa normei juridice ca o condiŃie a raportului juridic nu trebuie înŃeleasă însă în

mod strict, îngust, în sensul că dacă nu avem normă juridică expresă — nu avem
nici raportul juridic. Aceasta deoarece raporturile dintre oameni în viaŃa socială
sunt mult mai bogate şi diverse în modul lor de manifestare decât le-ar putea
prevedea normele juridice în formulările lor concise, ipotetice şi general-abstracte,
iar organele de justiŃie sesizate despre încălcarea unor drepturi nu pot refuza
protecŃia legală a acestora pe considerentul că nu există norme juridice exprese cu
referire directă la acel raport.

b) Faptele juridice : reprezintă a doua condiŃie esenŃială pentru apariŃia unui

raport juridic.
Faptele juridice sunt acele împrejurări — acŃiuni omeneşti sau evenimente — care,
potrivit normelor juridice, atrag după ele sau determină apariŃia, modificarea sau
stingerea unor raporturi juridice. Este vorba aşadar, numai de acele împrejurări de
care normele juridice leagă anumite consecinŃe juridice. Aceste împrejurări sunt
cuprinse, de regulă, în ipoteza normei juridice. Anumite împrejurări sunt ocrotite şi
încurajate de norma de drept, altele sunt prohibite.
 5. RAPORTUL JURIDIC
5. CondiŃiile raportului juridic

Dacă norma de drept reprezintă în acest context o condiŃie general-abstractă a

existenŃei raportului juridic, faptul juridic reprezintă o condiŃie concretă pentru naşterea
raportului juridic. Raporturile juridice concrete iau naştere ca rezultat al producerii unor
împrejurări de fapt prevăzute în normele de drept.
Normele juridice — prin ele însele — nu creează decât în mod virtual
posibilitatea apariŃiei unui raport juridic concret. Ele nu declanşează raporturi juridice
dacă nu intervin şi situaŃiile de fapt prescrise de normele respective. O dată cu apariŃia
unei situaŃii de fapt se concretizează şi subiectele, conŃinutul şi obiectul raportului
juridic respectiv.
Un exemplu în acest sens ar putea fi un raport juridic de muncă, care, deşi are
o serie de reglementări în Codul muncii sau legislaŃia muncii, totuşi el va lua naştere
numai în condiŃiile în care se materializează o acŃiune din partea celui care
intenŃionează să se angajeze în muncă, materializare care constă în depunerea unei
cereri de angajare la subiectul care doreşte să angajeze. Aşadar, chiar dacă există
norme juridice care reglementează un raport de muncă, acest raport nu va lua naştere
fără existenŃa cererii de angajare şi, bineînŃeles, fără acceptarea acesteia de către cel
care angajează, potrivit normelor care reglementează încheierea contractului de
muncă, adică fără „acŃiunea” sau „fapta” subiecŃilor.
 5. RAPORTUL JURIDIC
5. CondiŃiile raportului juridic

Pornind de la criteriul prezenŃei sau a lipsei voinŃei omului în realizarea

faptului juridic, cea mai simplă clasificare a faptelor juridice poate fi realizată în:
evenimente şi acŃiuni.

a) Evenimentele: sunt acele fapte generatoare de raporturi juridice care nu

depind de voinŃa omului, producându-se independent sau relativ independent de
aceasta, dar ale căror rezultate produc consecinŃe juridice, consecinŃe pe care însă
norma juridică le prevede în mod expres. În această categorie sunt incluse
fenomenele naturale ca de exemplu : naşterea, moartea, accidentele, împlinirea unui
termen, calamităŃile naturale (inundaŃii, trăsnet, incendii, cutremur) ş.a., „evenimente”
care devin „fapte juridice” în măsura în care consecinŃele lor sunt supuse unor
reglementări juridice.
Unul şi acelaşi eveniment poate fi generator de diferite raporturi juridice diferite
sau să determine fie apariŃia unor raporturi, fie stingerea sau modificarea altora. Un
asemenea exemplu ar fi decesul unei persoane: un asemenea eveniment stinge toate
raporturile juridice în care defunctul era subiect, pe de o parte, iar pe de altă parte,
deschide raporturile de succesiune.
Trebuie reŃinut însă faptul că nu orice eveniment intră în categoria "faptelor
juridice" întrucât nu orice eveniment produce efecte juridice, adică efecte sau
consecinŃe reglementate prin norme de drept.
 5. RAPORTUL JURIDIC
5. CondiŃiile raportului juridic

b) Spre deosebire de evenimente, acŃiunile reprezintă manifestări de voinŃă ale oamenilor care produc
efecte juridice (dau naştere, modifică sau sting raporturi juridice) ca urmare a reglementării lor prin
normele de drept. În măsura în care acŃiunile sunt sau nu conforme normelor de drept, spunem că
sunt licite sau ilicite. De asemenea, acŃiunile pot fi săvârşite sub forma faptelor omisive sau
comisive. Fapta omisivă sau omisiunea constă în abŃinerea subiectului de a face ceea ce trebuia
să facă în virtutea prevederilor normei, iar „comisiunea” sau fapta comisivă este conduita
materializată în mod direct, orientată spre o anume finalitate.
AcŃiunile juridice licite care sunt săvârşite în conformitate cu normele de drept şi cu scopul direct,
manifest de a produce efecte juridice mai poartă şi denumirea de acte juridice.
ÎnŃelesul concret al termenului „act” decurge din contextul în care este utilizat şi de atributul sau
atributele cu care este asociat în expresia respectivă;
Luat ca termen de sine stătător, termenul „act” poate avea în limbajul juridic mai multe înŃelesuri,
astfel:
— În cel mai larg sens al său, el este înŃeles ca „manifestare de voinŃă” materializată sub
forme diferite: ca un înscris sau document, ca o acŃiune sau inacŃiune sau, într-o expresie mai
largă, ca „faptă umană”. AcŃiunile sau faptele omeneşti pot fi juridice sau nejuridice după cum
sunt sau nu cuprinse în sfera unor reglementări ale normelor de drept. De aici şi o primă posibilă
delimitare între „actele” omeneşti ca „acte juridice” şi „acte nejuridice” (morale, etice, culturale etc.);
— Expresia sau noŃiunea de „act” sau „acte juridice” are înŃelesul de acŃiune sau faptă
omenească prevăzută sau cuprinsă în sfera reglementărilor juridice şi care urmăreşte (ca
manifestare de voinŃă) naşterea, modificarea sau stingerea anumitor raporturi juridice. Prin urmare,
nu toate acŃiunile sau faptele — ca acte omeneşti în general — au implicit şi calitatea de a fi „acte
juridice”.
 5. RAPORTUL JURIDIC
5. CondiŃiile raportului juridic

Actele juridice, datorită marii lor diversităŃi, pot fi clasificate după mai multe criterii. De exemplu :
După numărul de voinŃe cuprinse în acel act, sunt: actele juridice unilaterale (în care se manifestă
o singură voinŃă — de exemplu, un ordin sau un testament, o ofertă publică de recompensă
etc.) ; actele juridice bilaterale (în care sunt prezente două voinŃe - de exemplu, un contract,
un împrumut etc.) , actele multilaterale (în care sunt întrunite mai multe voinŃe — act de
asociere, contract colectiv etc.) ,
După scopul sau interesul patrimonial urmărit în acel raport, actele juridice pot fi : actele juridice
oneroase (sunt cele în care interesele sunt urmărite în mod reciproc de către părŃi) ; actele
juridice gratuite (în care nu se urmăreşte obŃinerea unui echivalent patrimonial - donaŃia,
gratuitatea etc.) ;
După calitatea subiectelor care îşi manifestă voinŃa, actele juridice pot fi : actele oficiale [cele
emise de către organele puterii de stat, denumite şi acte publice , actele juridice neoficiale -
toate celelalte acte încheiate în temeiul normelor juridice între subiectele de drept privat
(numite şi acte private).
După modul formelor cerute de lege pentru încheierea lor, actele juridice pot fi: consensuale —
când se nasc prin simplul acord de voinŃă al părŃilor, fără altă formalitate; formale sau
solemne — când legea cere pentru validitatea lor forma scrisă sau uneori şi forma autentică,
iar pentru unele acte chiar, forma solemnă (căsătoria, tratatele internaŃionale etc.).
După criteriul efectelor, actele juridice pot fi: constitutive — când prin încheierea lor se creează o
situaŃie juridică nouă sau se modifică situaŃia anterioară; şi declarative — când prin încheierea
lor nu se constituie sau modifică drepturi ci, se recunoaşte sau constată existenŃa unei situaŃii
(drepturi sau obligaŃii).
 5. RAPORTUL JURIDIC

Întrebări:

1. Raportul juridic: definiŃie şi trăsături.

2. Subiectele raportului juridic: concept şi capacitate juridică.
3. Subiectele raportului juridic: subiecte individuale şi colective.
4. ConŃinutul raportului juridic: definiŃie şi elemente componente
5. PrecizaŃi drepturile subiective în funcŃie de opozabilitatea lor
6. PrecizaŃi drepturile subiective în funcŃie de natura conŃinutului lor
7. Care sunt drepturile subiective în funcŃie de corelaŃia dintre ele? dar în funcŃie de gradul de
certitudine conferit titularului?
8. ArătaŃi care sunt obligaŃiile juridice în funcŃie de obiectul lor şi de sancŃiunea ce asigură respectarea
acestora.
9. CondiŃiile raportului juridic: norma juridică
10.CondiŃiile raportului juridic: faptul juridic