Sunteți pe pagina 1din 3

Planul Pleven

Conjunctura politica

- Războiul din Coreea a fost evenimentul politic care a declanşat discuţiile cu


privire la reînarmarea Germaniei, apărarea NATO nemaifiind capabilă de a garanta
siguranţă ţărilor Europei de vest.

- La fel cum Coreea de Sud fusese atacată de la nord de Coreea de Nord, Germania
Federală risca să fie atacată de la est de Rusia după modelul coreean.

- Într-o astfel de situaţie, aparatul militar american şi NATO nu puteau face faţă
unui eventual atac sovietic, reînarmarea trupelor germane fiind singura modalitate de a
întări apărarea Europei de Vest.

- Europa dispunea doar de 10 Diviziuni US şi 12 Diviziuni ale statelor membre


europene NATO  nu puteau rezista celor 170 de diviziuni sovietice

- SUA nu mai era singurul stat care deţinea bomba atomică.

- Ideea reînarmării Germaniei a provocat un şoc în Europa dar mai ales în Franţa.

- Începând cu 1945 politica externă franceză a avut ca prioritate împiedicarea


Germaniei Federale să devină o putere militară.

- Propunerea americană a trezit printre populatia franceză o adevarată teama de un


nou atac german iar obtinerea unei aprobări din partea poporului era imposibilă cu toate
că aportul militar al Germaniei la apărarea Europei de Vest era esenţial.

- O soluţie de compromis - integrarea Germaniei în NATO fără ca acesta să deţină


conducerea asupra trupelor sale.

- Franţa se opune deoarece, prin supunerea trupelor germane conducerii NATO,


Germania Federală ieşea astfel de sub controlul francez şi intra sub puterea de influenţă a
Americii.

- O altă solutie avea să fie propusă de Winston Churchill, care propunea crearea
unei armate europene care să fie subordonată unui minister de apărare european.

Planul Pleven

- Planul Pleven s-a născut pe baza ideii lui Winston Churchill şi Rene Pleven, (sef al
guvernului francez) ,care a prezentat Consiliului N.A.T.O. proiectul C.E.A. in octombrie

1
1950 la sugestia lui Jean Monnet  la 24 octombrie 1950 a fost făcut public în faţa
Adunării Naţionale Franceze.

- Proiectul, era instrument al unei aparari comune, din care urmau sa faca parte
fortele militare ale Frantei, Germaniei, Italiei, Belgiei, Olandei, Luxemburgului si Marii
Britanii, aceasta din urma refuzand de la inceput sa participle la acest proiect.

Principalele puncte ale planului erau:

• Crearea unei armate europene

• Ministerul de apărare european avea rolul de a pune în aplicare directivele date de


un consiliu alcătuit din ministrii ţărilor membre.

• Integrarea trupelor germane în armata europeană avea să aibă loc după principiul
“cea mai mică unitate posibilă”.

• Ţările membre pot să păstreze puterea de decizie asupra trupelor pe care nu le


introduc în armata europeană.

- Scopul - integrarea trupelor germane într-o armată europeană, subordonată unui


minister de apărare european, fără să fie necesară o aderare a Gemaniei Federale la
NATO, evitând crearea unui Minister de apărare german.

- Germania era vizibil discriminată nefiindu-i permisă existenţa unor unităţi militare
mari sub comandă germană fiind astfel un partener cu drepturi limitate.

- S.U.A., Marea Britanie şi Italia vedeau în acest plan o manevră a francezilor de a


întârzia reînarmarea Germaniei şi îl considerau ineficient din punct de vedere militar.

- Planul a fost subiect de negociere începând cu anul 1950 până în 1952 şi a condus
la semnarea Tratatului de creare a Comunităţii Europene a Apărării  speranţa într-o
uniune politică a Europei.

- Pe parcursul negocierilor, poziţia Germaniei în cadrul armatei europene se


îmbunătăţise considerabil  forma finală a planului nu mai corespundea cu planul
propus de Pleven.

Eşuarea

- Tratatul a fost ratificat de cinci state inca din primavara anului 1953.

- În Franța, modificarea compunerii politice a Adunarii Naționale a transformat


ratificarea intr-o incertitudine.

2
- Pe plan internațional: moartea lui Stalin,in 1953 - crează iluzia unei
îndepărtări a pericolului sovietic;

- Argumentele aduse de Franţa pentru a justifica eşuarea ratificarii au fost:


transmiterea drepturilor de decizie militară unei autorităţi supranaţionale şi tratarea
Germaniei ca partener egal.

- În Franța, nici un guvern nu a indraznit sa prezinte tratatul Parlamentului pana la


Pierre Mendes-France, care a incercat in timpul verii 1954 sa obtina din partea celor cinci
state aprobarea pentru modificarea sa substantial  tentativa esuata, iar Mendes–France
a sesizat Adunarea Nationala asupra problemei ratificarii, neangajand responsabilitatea
guvernului sau asupra acestui punct.

- Pe 30 august 1954 Adunarea Nationala a refuzat sa autorizeze ratificarea.

- Esecul sau a provocat negocierea rapida a acordurilor de la Paris (23 octombrie


1954 ) ratificate de Franta la sfarsitul anului, incluzand Marea Britanie  au realizat, in
mod paradoxal, ceea ce Franta dezaprobase in 1950, si anume: reinarmarea R.F.G. care a
intrat in N.A.T.O. prin iesirea de sub statutul de ocupatie.

- C.E.A. avea ca vocatie gerarea unei armate europene multinationale in stransa


legatura cu N.A.T.O.

- Statele membre ale C.E.A. nu puteau pastra decat forte limitate la dispozitia lor in
scopurile indicate de tratat  esentialul politicii de aparare era transferat astfel
comunitatii care avea un caracter supranational.

- C.E.A. relua din punct de vedere institutional structura C.E.C.O., cu o diferenta


importanta si anume, organul interguvernamental (Consiliul) detinea puterile de decizie
esentiale, organul independent (Comisariatul) avand un rol de gestiune intins.

- Proiectul C.E.A. era insotit de un proiect de Comunitate Politica: prevedea un


executiv bicefal, un parlament bicameral si o curte.

- Proiectul Comunitatii Politice trebuia sa asigure coordonarea politicilor externe ale


statelor, realizarea unei piete comune, fiind prevazut un mecanism de extindere
progresiva a competentelor sale => o noua tentativa de a crea o comunitate cu competente
largi ce presupunea un abandon de suveranitate in domeniul foarte sensibil al politicii
externe si abandonuri ulterioare de suveranitate in alte domenii.

- Falimentul acestui proiect s-a datorat imposibilitatii istorice de a abandona teza


functionalista, a procesului gradual de creare a comunitatii.