Reconstrucția Europei.

Planul Marshall
Pe baza cărții lui Tony Judt, Postwar. A History of Europe
since 1945, Vintage, 2010
© Diseminarea acestui material în mediul online, altul decât cel folosit în scop
didactic, atrage după sine consecințe de ordin legal. Vă rugăm să vă asigurați că
documentele (în format word, pdf, ppt ș.a.) și înregistrările audio/video sunt
făcute numai cu acordul cadrelor didactice și al tuturor celorlalți participanți la
procesul de predare-învățare online.
 Amnezia colectivă

• După război a avut loc o schimbare de atitudine – toată lumea dorea să uite
ce s-a întâmplat, prin urmare mulți dintre cei care au colaborat cu naziștii au
fost absolviți de orice responsabilitate (Franța, Olanda, Austria, Belgia etc.)
• Noile partide politice din Austria aveau nevoie de votul foștilor naziști
pentru a guverna.
• În Germania de Est, foști naziști au fost recrutați de autoritățile comuniste iar
victimele politice ale noului regim comunist erau de multe ori arestate de
către polițiști veniți din rândurile naziștilor.
• Mitul rezistenței în Occident (rezistența cea mai puternică a venit din partea
grecilor, iugoslavilor, polonezilor și ucrainienilor).
 Refacerea instituțiilor politice și a industriei

• Coalițiile de stânga și centru-stânga (socialiști, social-democrați).

• Creștin-democrații vin la putere în tările vestice (Germania, Italia) unde dețin
„monopolul asupra votului catolic”. Program: reconciliere, stabilitate, importanța
familiei, reforme sociale.
• Încrederea publicului îndreptată spre politicieni mai în vârstă, a căror ascensiune
nu a depins de perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
• Planificare socială și asistență socială din partea statului după război (sănătate,
educație, transport, pensii și facilități pentru pensionari etc.). Statul devine un
administrator al resurselor pe care le poate redistribui în funcție de nevoi.
• Naționalizarea industriilor (Franța), minelor, căilor ferate (Marea Britanie).
• Planul lui Jean Monnet de modernizare a industriei franceze (1945) depindea
de accesul la resursele Germaniei. Tot Monet a fost și persoana care a
inspirat Planul Schuman (9 mai 1950): punerea în comun a întregii producții
de cărbune și oțel a Germaniei și Franței pentru a preveni un alt război.
• Viitorul Europei depindea de reconstrucția cât mai rapidă a Germaniei după
război și nu de pedepsirea ei economică.
• Avantajul Germaniei îl constituiau fabricile rămase aproape intacte și
echipate.
 Planul Marshall
• Europa nu mai avea resurse. Alimentele și cărbunele puteau fi cumpărate din SUA, dar
trebuiau plătite în dolari de care țările europene nu dispuneau.
• Criza dolarilor însemna și că Europa nu se putea reface economic și industrial deoarece nu
avea cu ce plăti importurile foarte necesare de materie primă și utilaje.
• În 1947, majoritatea țărilor nu aveau deloc dolari (Romania, Ungaria) și inflația era foarte
mare, Germania nu avea deloc monedă (pachetele de țigări, în special americane, țineau locul
monedei naționale – cu 600 de țigări îți puteai cumpăra o bicicletă în Berlinul de vest).
• Populația era nu doar înfometată, ci și deprimată, iar SUA se temea că o Europă vulnerabilă
poate cădea ușor în mâinile Moscovei.
• Planul secretarului american de stat George C. Marshall anunțat la Harvard, la 5 iunie 1947.
• 1947-1951
• 17 țări europene
• 13 miliarde de dolari
• Comitetul European de Cooperare Economică
gestiona împărțirea fondurilor.
• PNB-ul țărilor a crescut cu până la 25%.
• Președintele Truman a extins planul și în alte țări
slab dezvoltate (Point Four Program).
• Imediat după încheierea războiului, SUA a acordat împrumuturi țărilor europene
(Marea Britanie, Franța, Italia, Polonia, Grecia, Danemarca). Dar acești bani abia
acopereau necesarul pentru subzistență, nu puteau fi direcționați către investiții
iar împrumuturile erau condiționate (Marea Britanie trebuia să renunțe la colonii).
• Planul Marshall era diferit! Țările europene puteau decide singure unde
direcționau banii în funcție de necesitățile domestice ale fiecăreia.
• De asemenea, a permis țărilor să se reconstruiască fără a reduce standardul de
viață și așa scăzut, fără a-i priva pe cetățeni de servicii sociale și de necesarul de
hrană. Acest lucru a permis guvernelor să nu ia măsuri drastice, nepopulare, care
ar fi putut agita șovinismul și favoriza autoritarismul.
• În Franța, unde ajutorul american nu era deloc popular, 50% din investițiile
publice din Planul Monnet s-au făcut cu banii furnizați de planul Marshall.
• Diplomatul britanic Oliver Franks spunea că Planul Marshall „a pus în mâinile
europenilor bani cu care să-și cumpere instrumentele reconstrucției.”
• Țările europene erau obligate să colaboreze: bunurile către Europa erau livrate pe
baza cererilor, apoi tările europene le puteau vinde între ele.
• Înainte de război, Germania era cea mai mare piață din Europa, astfel încât economia
ruinată a Germaniei bloca refacerea tuturor economiilor europene. Cărbunele german
era vital pentru repunerea în funcțiune a industriei franceze. Prin urmare, Planul
Marshall a ridicat Germaniei de Vest toate restricțiile și a interzis Franței să ceară
despăgubiri de război (așa cum se întâmplase după Primul Război Mondial).
• Deși un plan economic, ajutorul Marshall a avut implicații politice majore pentru
Europa de Vest, ajutând la consolidarea democrațiilor liberale.
 Bibliografie
• Tony Judt, Postwar. A History of Europe since1945, Vintage, 2010