După Al doilea Război Mondial, Europa era distrusă şi sărăcită aproape complet.

Era nevoie
de un plan de reconstrucţie, de ajutor economic şi tehnic.Planul Marshall este cel care urma
să rezolve problemele existente pe continentul european la acea dată.
Planul Marshall (en : The Marshall Plan), cunoscut oficial ca European Recovery Program
(ERP), a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat
aliaţilor europeni din al doilea război mondial.

1. Europa la acea vreme În timp ce în Europa Centrală şi de Est partidele comuniste îşi
consolidau poziţiile de putere, pe plan internaţional, suspiciunile şi neînţelegerile dintre
Aliaţi creşteau, lucru care a sud la apariţia a numeroase divergenţe din ce în ce mai puternice.
Marile puteri aliate în timpul razboiului: SUA, Marea Britanie şi URSS, încep din 1945 să
aibă numeroase divergenţe privind organizarea postbelică a lumii. Neîncrederea dintre ele,
estompată până acum datorită intereselor comune, creşte pe masură ce dezacordurile se
înmulţesc.
Pe de altă parte, metodele folosite de URSS în statele ocupate de Armata Roşie încep să
dezvăluie occidentalilor intelesul sovietic al cuvântului ,,democraţie”, iar lansarea celor două
bombe atomice asupra Japoniei îi întăreşte lui Stalin convingerea că este necesară o zonă cât
mai întinsă înspre estul Europei şi pe teritoriul continentului asiatic pentru a avea
posibilitatea de a proteja aşa numita ,,patrie a comunismului”.A fost un moment simbolic,
rămas în istorie ca începutul războiului rece; acest moment memorabil a fost discursul pe
care primul ministru al Marii Britanii l-a rostit la Fulton, în Statele Unite ale Americii, de
faţă fiind şi presedintele Harry Truman. Rostit la 5 martie 1946, discursul a lansat pentru
prima dată, în mod oficial, ideea împărţirii Europei de o "cortină de fier". Churchill a criticat
în termeni duri politica sovietică şi şi-a exprimat dorinţa realizării unei alianţe între SUA şi
Marea Britanie pentru oprirea expansiunii sovietice. ,,Ceea ce doresc ei (sovieticii - n.n.),
afirma primul ministru britanic, sunt roadele războiului şi extinderea neîngradită a puterii şi
doctrinei lor”. Preşedinte american Truman a optat în politica faţă de URSS pentru doctrina
propusă de aşa-numitul ,,grup de la Riga” din cadrul serviciului său diplomatic. Exponentul
acestui grup era George Kennan, diplomat care lucrase la Ambasada de la Moscova si
autorul unei ,,telegrame lungi”, redactată în februarie 1946. Aici el face o descriere
amanunţită a politicii externe a URSS ale cărei baze erau, în opinia lui, ,,în întregime
ideologice”. De aceea, SUA trebuia să riposteze pe masură prin promovarea unei politici de
ingradire a statelor din lagarul socialist. Termenul de ,,politică de îngrădire” a devenit în cele
din urmă o caracteristică a mandatului lui Truman.SUA s-au găsit la finele războiului în
situaţia de a gestiona o Europă Occidentală distrusă economic şi macinată de rivalităţi
naţionale. Cea mai accentuată rivalitate era aceea dintre Franţa şi Germania. Franţa se
opunea cu virulenţă oricărui program de dezvoltare economică pentru vecinul său. Pe de altă
parte, Marea Britanie avea nevoie de resursele naturale ale Germaniei şi forţează creşterea
producţiei anuale în regiunea Ruhr. În acest climat, George Marshall vine cu o propunere de
nerefuzat.

2. Planul generaluluiSecretarul de stat american George Marshall vine cu o propunere

ingenioasă, inspirată din ideile lui Kennan, care rezolva totodată divergenţele franco-
germane. În principal, Marshall, pe baza conceptului de ,,ajutor economic reciproc” acordat
statelor europene, propunea ajutorarea de către Statele Unite ale Americii pentru refacerea
economiilor statelor europene, economii distruse de război. Condiţia era ,,integrarea şi
coordonarea programelor economice” ale acestor ţări, la nivelul fiecărui guvern din statele
care erau de acord să participe la proiect. Marshall a lansat această propunere după
întoarcerea de la Conferinţa ministrilor de Externe de la Moscova, unde se discutaseră
problemele legate de reorganizarea postbelică a lumii. Europa, devastată de război, tocmai a
trecut printr-una din iernile cele mai dificile din istoria sa. ,,Naţiunile Europei se confruntau
cu inflaţia ridicată, iar guvernele social-democrate se opuneau adaptării măsurilor draconice
de redresare economică sugerate de economiştii liberalismului clasic”.
În perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, nevoile Europei erau mult
mai mari decât capacitatea SUA de a plăti. Piaţa europeană a ramas fără monedă
convertibilă. Chiar dacă ţările europene au multiplicat acordurile comerciale bilaterale,
acestea au rămas de nivel foarte limitat în raport cu nevoile existente în timp ce deficitele au
epuizat rezervele în aur si dolari. Ceva trebuia făcut, atât din raţiuni umanitare, cât şi în
vederea stopării răspândirii ideilor comuniste. Discursul său din 5 iunie 1947, rostit în Aula
Universităţii Harvard, anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică destinat
refacerii economiilor europene cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, de fapt un
plan comun pentru reconstrucţia Europei, cunoscut ulterior ca Planul Marshall. Aşa cum a
declarat ulterior într-o conferinţă de presă, planul se adresa tuturor statelor europene, ,,pentru
a le ajuta să-şi reconstruiască economiile distruse de război”, inclusiv Uniunii Sovietice. Însă
Statele Unite au pus o condiţie pentru această ofertă: statele europene erau nevoite să
participe, respectiv să adere la o instituţie însărcinată cu gestiunea colectivă a ajutorului
acordat şi să elaboreze un program de reconstrucţie europeană. Era pentru prima dată când
statele europene s-au vazut puse în situaţia de a fi nevoite să acţioneze împreună ca o unitate
economică unită.

3. Extrase din Prelegerea lui Marshall (1947)“Nu cred că trebuie să vă atrag atenţia,
domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă. Acest lucru este evident pentru toţi oamenii
cu putere de judecată. Dar cred că una din dificultăţi este că problema este atât de complexă,
încât numeroasele relatări prezentate publicului prin intermediul presei şi radio-ului
împiedică formarea unei imagini clare asupra situaţiei. În plus, locuitorii ţării noastre se află
departe de acele zone ale lumii, prin urmare este dificil pentru ei să înţeleagă sărăcia şi
corolarele acesteia, reacţiile unei populaţii ce suferă de multă vreme, respectiv efectele
acestor reacţii asupra guvernelor lor şi modul în care acesta se leagă de efortul nostru de a
promova pacea în lume.

Planul Marshall (1947) (traducere: Cristina Rat)

In Iunie 1947, Secretarul de Stat George C. Marshall a ţinut o prelegere la Universitatea

Harvard în care a conturat ceea ce urma să devină Planul Marshall. Europe, devastată de
război, tocmai a trecut printr-una din iernile cele mai dificile din istoria sa. Naţiunile Europei
se confruntau cu inflaţia ridicată, iar guvernele social-democrate se opuneau adaptării
măsurilor draconice de redresare economică sugerate de economiştii liberalismului clasic.
Ceva trebuia făcut, atât din raţiuni umanitare cât şi în vederea stopării răspândirii ideilor
comuniste.

Statele Unite au oferit un ajutor de până la 20 bilioane USD cu condiţia ca naţiunile europene
să se organizeze pentru a redacta un plan raţional privind utilizarea acestei sume. Pentru
prima data, acestea trebuiau să acţioneze ca o singură unitate economică, să colaboreze.
Marshall a oferit de asemenea un ajutor Uniunii Sovietice şi statelor socialiste din Europa de
Est, dar Stalin a etichetat programul drept un truc şi a refuzat să participe. Foarte probabil,
acest refuz al lui Stalin a făcut posibilă acceptarea planului de către Congresul American.

Trebuie menţionat că planul Marshall a fost şi în beneficiul economiei americane. Banii

urmau să fie folosiţi pentru a cumpăra bunuri din Statele Unite, care erau transportate peste
Atlantic cu vase comerciale americane. Dar planul a funcţionat. Până în 1953 SUA a
transferat cca 13 bilioane, iar Europa stătea din nou pe picioare. Mai mult, planul a inclus şi
Germania de Vest, care a fost astfel reintegrată în comunitatea ţărilor europene.

În afară de contribuţia sa la refacerea Europei, planul Marshall a condus la redactarea

planului Schuman, care la rândul său a generat Euratom, apoi Comunitatea Cărbunelui şi a
Fierului şi Piaţa Comună, trasând direcţia pentru ceea ce urma să devină Uniunea Europeană.
Sub multe aspecte, planul Marshall a satisfăcut şi pe cei care doreau a politică externă a SUA
generoasă şi idealistă, şi pe cei care promovau un realpolitik (o politică externă realistă).
(traducere din The Marshall Plan:
http://usinfo.state.gov/usa/infousa/facts/democrac/57.htm)

Extrase din Prelegerea lui Marshall (1947)

“Nu cred că trebuie să vă atrag atenţia, domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă.
Acest lucru este evident pentru toţi oamenii cu putere de judecată. Dar cred că una din
dificultăţi este că problema este atât de complexă, încât numeroasele relatări prezentate
publicului prin intermediul presei şi radio-ului împiedică formarea unei imagini clare asupra
situaţiei. În plus, locuitorii ţării noastre se află departe de acele zone ale lumii, prin urmare
este dificil pentru ei să înţeleagă sărăcia şi corolarele acesteia, reacţiile unei populaţii ce
suferă de multă vreme, respectiv efectele acestor reacţii asupra guvernelor lor şi modul în
care acesta se leagă de efortul nostru de a promova pacea în lume.

(…) (urmează o descriere a dificultăţilor economice cu care se confruntă statele europene,

starea de paragină a fabricilor, lipsa de bunuri de subzistenţă, inflaţia ridicată etc. – n.t.)

Adevărul este că necesităţile Europei în ceea ce priveşte importul de hrană şi alte bunuri de
consum pentru următorii trei-patru ani depăşesc cu mult capacităţile ei de a plăti pentru
aceste produse străine. Prin urmare, ea trebuie să primească un ajutor sau se va confrunta cu
o deteriorare foarte gravă a situaţiei economice, sociale şi politice.

Remediul este distrugerea cercului vicios şi redarea încrederii popoarelor europene în

viitorul economic al ţărilor lor cât şi al Europei întregi.
(…)

Este deja evident că, înainte ca Guvernul Statelor Unite să îşi continue ajutorul pentru
ameliorarea situaţiei şi încercările Europei de a-şi reveni, trebuie să existe o oarecare
înţelegere între statele Europene … Acestea este o problemă a Europei. Iniţiativa, în opinia
mea, trebuie să vină din partea Europei. Rolul acestei ţări este de a oferi un ajutor prietenesc
pentru schiţarea unui program European, în măsura în care acest lucru este convenabil
(practic) şi pentru noi. Programul trebuie să fie comun, acceptat de mai multe state, dacă nu
de toate ţările Europei.”