PLANUL MARSHALL ȘI DOCTRINA TRUMAN

CONTEXTUL APARI IEI Ţ PLANULUI MARSHALL

În anul 1947, în urma unei întâlniri a miniştrilor aliaţi de Externe, secretarul de stat
american George C. Marshall, după ce a luat la cunoştinţă situaţia Europei, a fost convins că era
nevoie de o resuscitare a sa, iar iniţiativa trebuia să vină de la Washington. Acesta a elaborat un
Program de Reconstrucţie Europeană (ERP – European Recovery Program), în colaborare cu
consilierii săi, program prezentat în cadrul unui discurs la Universitatea Harvard, pe data de 5
iunie 1947. Înainte de apariţia acestui plan, Statele Unite furnizaseră deja sume importante de
bani în Europa, dar erau strict pentru aprovizionare, reparaţii şi servicii de bază. Un alt aspect
care a favorizat criză şi a dus la apariţia unui astfel de plan a fost anularea acordurilor Lend-
Lease din timpul războiului de către preşedintele Truman. În urma acestei decizii, Marea Britanie
şi Franţa au negociat fiecare acorduri bilaterale cu Statele Unite în vederea aprobării unor
împrumuturi, însă condiţiile impuse erau extreme de restrictive: Marea Britanie trebuia să
renunţe la comerţul preferenţial cu dominioanele şi la controlul cursului valutar, iar Franţa la
tarifele de import protecţioniste1.

Criza europeană a mai avut o consecinţă: în 1947 Marea Britanie a renunţat să mai acorde
ajutor guvernelor grec şi turc în lupta împotriva guerillelor comuniste, ceea ce a determinat
Statele Unite să acorde un împrumut de 400 milioane de dolari pentru cele două ţări, fapt ce a
condus şi el la elaborarea Planului Marshall2.

IMPLEMENTAREA PLANULUI MARSHALL

Propunerile făcute de secretarul de stat Marshall erau inovatoare. Nu era obligatoriu pentru
toate statele europene, condiţiile impuse erau doar generale, iar consilierii americani doar
supravegheau administrarea fondurilor. Planul avea să se desfăşoare pe câţiva ani, împrumuturile
erau nerambursabile, iar sumele puse la dispoziţie erau imense (13 – 17 miliarde de dolari)3.

La câteva zile de la discursul lui Marshall, ministrul de externe francez, Georges Bidault,
alături de cel britanic, Ernest Bevin, au emis un comunicat prin care invitau 22 de state europene
să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. În urma unor
dezbateri anglo-franco-sovietice, URSS refuza participarea la Programul de Reconstrucţie, iar

1
Tony Judt, Epoca postbelica: O istorie a Europei dupa 1945, Editura Polirom, 2008, pg.95
2
Prof. univ.dr.Maria Muresan, Lect.univ.dr. Andrei Josan, Istoria economiei europene: De la revolutia industrial la
Uniuniea Europeana, curs universitar, p.22
3
http://www.bibliotecadigitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=463&idb=
Molotov etichetează Planul Marshall drept „imperialism economic american” şi susţine faptul că
în acest mod statele îşi vor pierde autonomia economică şi independentă4.

La data de 12 iulie 1947 are loc Conferinţa de Cooperare Economică Europeană, la care
participă 16 state: Marea Britanie, Franţa, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Danemarca,
Norvegia, Suedia, Elveţia, Grecia, Turcia, Irlanda, Islanda, Austria şi Portugalia. Împreună,
acestea stabilesc probleme esenţiale ale Europei: mare efort de producţie, obţinerea şi menţinerea
stabilităţii financiare interne, dezvoltarea cooperării economice, soluţionarea crizei dolarului5.

În anul 1948, aprobarea Planului de către Congres a fost facilitată de faptul că urma să aibă ca
beneficiari numai state din Vest, excepţie făcând Grecia şi Turcia. Astfel, Planul a ajuns să fie
considerat şi ca o barieră economică în calea expansiunii sovietice6.

Detaliile Planului au fost elaborate până în aprilie 1948 în cadrul unor negocieri. Din partea
S.U.A. , s-a creat Administraţia Cooperării Economice (ECA), cu sediul la Paris, instituţie ce
urma să evalueze necesarul de ajutor şi să supervizeze cheltuielile efective, iar din partea Europei
de Vest, a fost înfiinţată Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC), în scopul
coordonării ajutoarelor solicitate şi a promovării liberalizării comerţului şi plăţilor în Europa7.

În iunie 1949, Republica Federală Germana se va alătura şi ea Organizaţiei pentru Cooperare

Economică Europeană8.

ROLUL ŞI SCOPUL PLANULUI MARSHALL

Allen Dulles, directorul CIA, a menţionat în legătură cu acest Program, faptul că a fost creat cu
rolul de a repune pe picioare cel mai important partener comercial al SUA şi pentru ca Europa să
poată intra în competiţie cu ei pe piaţa mondială, pentru a fi capabilă să cumpere produsele
americane. Planul Marshall impune un control indirect asupra economiei celor care beneficiază
de el, însă s-a rezumat doar la a asista la procesul de absorbţie a fondurilor9.

Scopul Planului este evidenţiat chiar de secretarul de stat american în timpul discursului său:
„a rupe cercul vicios şi a restaura încrederea europenilor în viitorul economic al ţărilor lor şi al
Europei ca întreg”. Astfel, scopul primordial era acela de a reface şi reabilita industria,
agricultura şi domeniul financiar al statelor afectate de criză10.

Principalele obiective ale Planului erau acelea de a reduce barierele vamale, de a elimina criza
dolarului, de a ajuta la cooperarea dintre state, alcaturirea unui plan comun de redresare şi, din

4
Maria Muresan, Andrei Josan, op.cit., pg. 24
5
Tony Judt,op.cit. pg. 97
6
Maria Muresan,Andrei Josan, op.cit., pg. 30
7
Maria Muresan,Andrei Josan, op.cit., pg 30
8
Tony Judt,op.cit., pg. 99
9
Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, Volumul V, Editura Institutul European,1998, pg 229
10
Maria Muresan, Andrei Josan,op.cit., pg 30
punct de vedere politic, de a împiedica înaintarea comunismului spre vestul Europei. Statele
Unite şi-au propus aprovizionarea cu bunuri, sub forma gratuită, cu condiţia formulării unei
cereri anuale, de către fiecare stat beneficiar. În acest mod, statele au fost obligate să îşi facă
planuri anticipate cu privire la administrarea fondurilor, ceea ce a condus la numeroase negocieri
şi consultări nu numai cu Statele Unite, ci şi cu celelalte state din vest11.

BENEFICIARI

Un raport al CIA din 1947 susţinea faptul că „cel mai mare pericol pentru securitatea
Statelor Unite este posibilitatea unui colaps economic în vestul Europei şi venirea la putere a
elementelor comuniste”. Un alt raport al comitetului ce coordona Departamentele de Stat, de
Război şi al Marinei prezenta acelaşi pericol: „Este important să păstram în mâini prietene
zonele care conţin sau protejează surse de metal, petrol şi alte resurse naturale, care conţin
obiective tactice sau zone situate strategic, care au potenţial industrial substanţial, care poseda
efective civile şi militare organizate în număr semnificativ...” Astfel se poate explica şi interesul
Statelor Unite de a reabilita economia europeană, mai ales cea din vest şi de ce numărul
beneficiarilor era atât de mare şi suma alocată atât de ridicată. Cei mai importanţi beneficiari ai
Programului au fost Marea Britanie, Franţa, Italia şi Germania de Vest. Însă şi celelalte state au
beneficiat de importante fonduri ce le-au ajutat să îşi redreseze economia. În Italia, în primul an,
au fost importate cantităţi semnificative de cărbune şi cereale şi s-au consolidat sectoarele aflate
în criză şi industria textilă. Ulterior însă, 90% din fondurile primite au fost folosite pentru a
dezvolta ramura investiţiilor tehnologice, energetice, în agricultură şi pentru a moderniza reţeaua
de transport şi a fost neglijată producţia bunurilor de consum. În această situaţie, consilierii
americani au încercat să determine guvernul să ia anumite măsuri necesare: introducerea
impozitelor progresive, relaxarea politicii de austeritate şi permiterea scăderii rezervelor de
valută, însă fără succes. Franţa a răspuns pozitiv la apelul Statelor Unite de a învesti şi de a
moderniza. În 1949, producţia industrială şi agricolă depăşeau nivelul din 1938. Cu toate acestea,
percepţia francezilor asupra planului a fost una defavorabilă, 64% dintre adulţi declarându-l ca
fiind „nefast”pentru ţară.În Austria planul a dat roade deoarece a ajutat populaţia să iasă din criza
alimentelor.În Grecia, situaţia a fost mult mai favorabilă Planului deoarece a stăvilit un război
civil, a condus la dispariţia sărăciei, fermierii au primit catâri pentru a-şi dezvolta afacerile, iar în
anul 1950, fondurile Marshall reprezentau jumătate din produsul naţional brut. Au fost însă şi tari
care au dorit să participe la programul de reabilitare, dar presiunea execitata de URSS le-au
determinat să renunţe. Ministrul de externe cehoslovac Jan Masaryk accepa invitaţia de a
participa la Conferinţa din iulie 1947. În această situaţie, Stalin face presiuni asupra Guvernului
cehoslovac, catalogând această chestiune drept una de care depinde prietenia dintre URSS şi
Cehoslovacia. Drept urmare, Masaryk cedează în fata presiunilor şi îşi anunţa retragerea de la
Conferinţă. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Ungaria şi Polonia, ambele state fiind obligate să
renunţe la a participa la Planul Marshall şi să accepte planurile economice ale Uniunii Sovietice.
Un alt stat care refuză ajutorul american este Finlanda, sub motivaţii politice şi geografice. În
11
http://marshallfoundation.org/marshall/the-marshall-plan/marshall-plan-speech/
fapt, Finlanda a dus o politică de prietenie cu Uniuniea Sovietică, cu care a încheiat şi un Acord
de Prietenie, Cooperare şi Ajutorare în aprilie 1948. Acest pact prevedea faptul că Finlanda era
obligată să opună rezistenţă atacurilor Germaniei sau aliaţilor săi fie asupra Finlandei, fie asupra
URSS-ului prin Finlanda. În acelaşi timp, i-a fost recunoscută neutralitatea în timpul Războiului
Rece, motiv pentru care a şi refuzat participarea la Planul Marshall12.

UTILIZAREA FONDURILOR FURNIZATE PRIN PLANUL MARSHALL

Aceste fonduri au fost utilizate în diferite moduri de către statele beneficiare:

→ Scutiri de taxă de transport pentru 16,8 milioane de pachete cu ajutoare private pentru
Europa,

→ Construirea unui port în North Borneo (Malaezia) pentru a ajuta colonia britanică să exporte
cauciuc,

→ Asistentă în construirea de căi ferate şi sisteme de irigaţie în Nordul Africii (colonie

franceză),

→ 50 milionae de dolari în domeniul medical pentru combaterea tuberculozei,

→ Program de asistenţă tehnică: peste 3000 de europeni au făcut stagii de câte 6 luni în diverse
întreprinderi americane,

→ Un program similar s-a desfăşurat şi în domeniul agricol,

→ Ford Motor Co. din Marea Britanie a primit fonduri pentru înlocuirea utilajelor necesare în
producţia de autoturisme, camioane şi tractoare pentru export,

→ Otis Elevator Co. din Statele Unite a ajutat la modernizarea fabricilor britanice,

→ Portugalia a achiziţionat echipamente cheie şi materiale pentru construcţia de vapoare

destinate pescuitului,

→ Industria aviatică franceză a primit fonduri pentru cumpărarea anumitor componente

necesare în producţia de avioane,

→ Cultura unei plante producătoare de alcool din Scoţia a fost subvenţionată cu 6.5 milioane de
dolari, reducând importurile Marii Britanii şi contribuind la revitalizarea produselor farmaceutice
şi de material plastic, etc13.

Sintetizând lista de mai sus, sumele acordate au servit în principal la finanţarea importurilor
europene de produse agricole (alimente, furaje, îngrăşăminte chimice: 32,1% din totalul sumelor

12
Tony Judt,op.cit., pg. 100
13
http://en.wikipedia.org/wiki/Marshall_Plan
alocate prin ERP) şi materii prime plus produse semifinite (48,3%, în special combustibil şi
bumbac). Numai 14,3% din valoarea totală a fost utilizată pentru utilaje şi vehicule, adică pentru
bunuri de investiţii autentice iar în cazul Germaniei de Vest chiar mult mai puţin (3,3%)14.

EFECTELE PLANULUI MARSHALL

Unul dintre cele mai importante efecte ale Planului Marshall îl reprezintă înfiinţarea Uniunii
Europene a Plăţilor (EUP), în 1950, cu scopul de a extinde comerţul şi de a crea o casă de
compensaţii pentru debite şi credite în monede europene. Timp de 8 ani, cât a fost funcţională,
EUP a avut importante contribuţii la expansiunea comerţului între ţările vest europene şi a
condus la un număr cât mai mare de colaborări între aceste state.I se poate aduce meritul că a
obligat statele europene să lucreze împreună, să colaboreze, să întreprindă planuri economice şi
să-şi coordoneze activităţile15.

De asemenea, un alt efect important a fost împiedicarea apariţiei unei crize politice datorită
dezvoltării economice, dispariţiei foametei, a crizei cărbunelui. Astfel a întărit încrederea
investitorilor în stabilitatea politică din Europa.Dolarii au început să se acumuleze în rezervele
băncilor centrale. Apoi încep să se dezvolte monedele europene: lira sterlină, marca germană şi
altele16.

Planul Marshall a făcut mai uşoară acceptarea de către Marea Britanie şi Franţa a reintroducerii
Germaniei de Vest în circuitele politice şi economice. În acelaşi timp, a deschis calea unei
cooperări mai strânse între cele două ţărmuri ale Atlanticului, dar mai ales a accelerat procesul de
construcţie europeană.Un alt beneficiu al Programului a fost împiedicarea statelor să vireze către
comunism17.

Făcând un bilanţ, 88,3 % din cheltuielile totale ERP au fost acordate direct, iar 11,7 % au
reprezentat credite acordate pe termen lung, cu termene de rambursare favorabile.Între 1947 –
1951, cât timp a funcţionat planul, media PNB (produsului naţional brut) a crescutcu 30%. După
cum am menţionat mai sus, producţia industrială şi agricolă din Franţa, în 1949, a depăşit nivelul
din 193818.

În anul 1952, Planul Marshall a fost înlocuit cu Proceduri de Acordare a asistenţei Mutuale, iar
Programul de Reconstrucţie Europeană a fost înlocuit cu Ajutorul Social Reciproc la sfârşitul
anului 195119.

14
http://en.wikipedia.org/wiki/Marshall_Plan
15
Maria Muresan, Andrei Josan, op.cit., pg. 32
16
Maria Muresan, Andrei Josan, op.cit., pg.33
17
Maria Muresan, op.cit., pg. 31
18
Idem, pg. 35
19
Idem, pg. 36
DOCTRINA TRUMAN

După moartea lui Roosvelt, în 1945, la președinția Statelor Unite ale Americii a venit Harry
Truman. Acesta era cel de-al 33-lea președinte al acestui stat. Harry Truman s-a născut în
Missouri pe data de 8 mai 1884. Și-a petrecut mare parte din tinerețe la ferma familiei sale.Ajuns
la președinția Americii avea să se confrunte cu suspiciunile puterii legislative pe care aceasta le
avea față de liderul executivului în acea vreme20.

Pe planul politicii economice interne, va reuși să impună adoptarea unei legi importante:
„Legea forței de muncă”; aceasta prevedea ca Guvernul să asigure creșterea economică,
înființând Biroul de Consilieri Economici (îl ajuta pe președinte să crească procesul de integrare
a celor întorși acasă după război și să crească procentul de producție și puterea de cumpărare).
Deși a încercat o rezolvare a problemei de factor intern, teama de comunism a oprit acest lucru21.

Truman și-a exploatat capacitatea de a reface „Noua Orientare” a lui Roosvelt, propunând o
serie de reforme liberale, ce au caracterizat președinția sa. Acesta este considerat ca inițiatorul
„Cruciadei anticomuniste” de după război. Imediat după război, tensiunile cu URSS au crescut,
perioada marcând începutul Războiului Rece22.

La 21 februarie 1947 britanicii au informat autoritățile americane de faptul că ei nu mai erau

capabili să asigure bunăstarea în Grecia și Turcia și să oprească pericolul comunist ce le
pândea23.

Grecia prezenta, după patru ani de război, un mare avantaj pentru URSS. Dispunând de
resurse puține pentru supraviețuire, fiind o țară destul de săracă după război, având destui
partizani comuniști care să mobilizeze masele, cu o armată și administrație dominate de corupție
și abuzuri, era o țintă ușoară în fața comunismului24.

Marea Britanie, care deținea pe teritoriul Greciei 40 000 de oameni și care îi acorda acesteia
sprijin militar și financiar, fiind și ea într-o situație grea după război, nu mai era capabilă să îi
acorde ajutor. Prin urmarea, aceasta le va cere americanilor să suporte costurile conflictului din
regiunea de E pentru a salva Grecia și Turcia de comunism. Truman va accepta această idee și va
decide să acorde acestora sprijin. De fapt, ajutorul american era cerut nu doar pentru stoparea
expansiunii comuniste, ci și pentru menținerea și dezvoltarea relațiilor economice25.

20
Corneliu Nicolescu, America. Războiul mondial. Războiul rece. Destindere, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca,
2010, p. 11
21
David McCullough, Truman, Editura Simon & Schuster, New York, 1992, p. 37.
22
http://ro.wikipedia.org/wiki/Harry_S._Truman.
23
Corneliu Nicolescu, op. Cit,p.11
24
Ibidem, p. 13.
25
Ibidem, p. 17
 Ceea ce era greu de făcut pentru Truman era să mobilizeze sprijinul public și pe cel al
Congresului. Nu era ușor pentru americani, deoarece tradiția lor spunea că nu trebuie să se
amestece în conflicte străine26.

Secretarul de Stat, George Marshall, propusese, la 17 februarie, în fața Congresului un plan de

asistență economică pentru Grecia și Turcia, însă majoritatea congresmanilor erau sceptici.
Secretarul Dean Acheson a prezentat problema ca fiind una gravă, ce necesita clar intervenția lor,
căci, altfel, ar fi lăsat cale liberă sovieticilor în Asia, Europa de V și pe câmpurile petrolifere din
Orientul Mijlociu. Convinși, congresmanii l-au lăsat pe Truman să rezolve problema în ochii
opiniei publice (a fost și condiția cu care au acceptat planul)27.

Astfel, la 12 martie 1947, Truman a solicitat în cadrul unei sesiuni a Congresului suma de 400
milioane de dolari pentru acordarea de sprijin Greciei și Turciei. Greciei urmau să-i fie acordați
250 milioane de dolari, iar Turciei 150 milioane de dolari28.

Trebuie să spunem că dinainte de anunțarea doctrinei, la 6 martie 1947, Truman a ținut un

discurs la Universitatea Baylor, prin care a afirmat că dezvoltarea relațiilor economice depinde
de americani29.

Revenind la sesiunea Congresului, Truman a afirmat și faptul că SUA era obligată să acorde
sprijin oricărui stat liber „care luptă împotriva încercărilor de subjugare aparținând unor
minorități armate sau unor forțe din exterior”. Doctrina ce o enunța va fi cunoscută sub numele
de „Doctrina Truman”, doctrină ce îi va da, practic, Americii, rolul de polițist internațional.
Această doctrină, votată la mijlocul lunii mai, va pune bazele politicii americane din timpul
Războiului Rece30.

O lună mai târziu, administrația Truman va propune un nou plan de asistență economică în
vederea reconstrucției Europei31.

Pe 5 iunie 1947, Secretarul de Stat, George Marshall, a fost invitat la Harvard pentru a primi
diploma de absolvire. Având acordul lui Truman, Marshall a ținut aici un discurs prin care
explica faptul că politica americană trebuie să ajute statele care „suferă de foame, sărăcie,
disperare și haos”. Preciza că politica nu era îndreptată împotriva vreunei doctrine sau stat și că
avea porțile deschise și pentru URSS și sateliții săi32.

26
Ibidem, p. 18
27
Ibidem, p. 166.
28
André Fontaine, Istoria Războiului Rece, vol. II, Editura Miltară, București, 1992, p. 49.
29
Ibidem, p.50
30
David McCullough, op. cit., p. 562
31
Corneliu Nicolescu, op. cit., p. 167
32
André Fontaine, op. cit., p. 51.
 Reacțiile europene la discursul lui Marshall din 5 iunie 1947 de la Universitatea Harvard au
fost favorabile. Politica sa va fi descrisă de londonezul „Times” ca fiind „politic curajoasă și
economic constructivă„, fiind privită cu simpatie și de agenția „ France Press”33.

Desigur, Truman vedea ajutorul ca unul ce ar înlătura condițiile economice precare din
Europa ce ar fi putut fi speculate de comuniști, dar și ca pe un plan de pe urma căruia SUA ar
putea să-și intensifice vânzările, beneficiind de piețele de desfacere din V Europei. Planul,
cunoscut sub denumirea de „Planul Marshall” (după numele Secretarului de Stat care îl
promovase) a fost văzut de izolaționiștii de stânga și de dreapta ca fiind „o pomană dată de
America”. Cu toate acestea, planul a avut succes. Suma de 17 miliarde de dolari a fost alocată
pentru refacerea economică a 16 state pe o perioadă de 5 ani. Europa de Vest a prosperat, la fel și
afacerile americane din acea perioadă34.

Deși, după cum a enunțat Truman, porțile planului erau deschise și pentru URSS, aceasta a
refuzat să ia parte la plan din 2 motive: și ea trebuia să participe cu bani pentru refacerea Europei
centrale și de V și nu putea cheltui banii după bunul plac, fiind ținută o evidență asupra scopului
în care erau cheltuiți banii americani. Refunzând să ia parte la plan, Rusia va garanta, fără să
vrea, succesul acestuia35.

Știm că reacția sovietică va fi rapidă și categorică: la jumătatea lui 1947 aduce în Ungaria un
guvern comunist, în februarie 1948 și în Cehoslovacia; va iniția Blocada Berlinului, pe care
Truman o va contracara cu „Operațiunea Vittles” (crearea unui pod aerian prin care populația
Berlinului era aprovizionată)36.

Sprijinul acordat Germaniei de V s-a intensificat, începându-se pregătirile pentru crearea unei
alianțe de securitate colectivă a Atlanticului (înființarea NATO în 1949) și înființându-se RFG.
Ca răspuns la provocare, URSS a creat RDG și a înființat o alianță militară rivală, Pactul de la
Varșovia (1955)37.

Prin urmare, toate aceste acțiuni prin care, practic, SUA și URSS împărțiseră Europa de după
război în două tabere militare rivale au ca punct de început politica americană ce fusese enunțată
anterior de Doctrina Truman38.

33
David McCullough, op. cit.,p.563
34
Corneliu Nicloescu, op. cit., p.168.
35
David McCullough, op. cit., p. 563.
36
André Fontaine, op. cit., p. 97.
37
David McCullough, op. cit., p. 565
38
Corneliu Nicolescu, op. cit, p. 169
BIBLIOGRAFIE

1.Fontaine, André, Istoria Războiului Rece, vol. II, Editura Miltară, București, 1992.

2.McCullough, David, Truman, Editura Simon & Schuster, New York, 1992.

3.Nicolescu, Corneliu, America. Războiul mondial. Războiul rece. Destindere, Editura CA

Publishing, Cluj-Napoca, 2010.

4.http://ro.wikipedia.org/wiki/Harry_S._Truman.

5.Tony Judt, Epoca postbelica: O istorie a Europei dupa 1945, Editura Polirom, 2008

6. Prof. univ.dr .Maria Muresan, Lect.univ.dr. Andrei Josan, Istoria economiei europene: De la
revolutia industrial la Uniuniea Europeana, curs universitar,
7.http://www.bibliotecadigitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=463&idb=

8.Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, Volumul V, Editura Institutul European,1998