EPOCA LUMINILOR

Între Revoluția engleză și revoluția Franceză

© Diseminarea acestui material în mediul online, altul decât cel folosit în scop
didactic, atrage după sine consecințe de ordin legal. Vă rugăm să vă asigurați că
documentele (în format word, pdf, ppt ș.a.) și înregistrările audio/video sunt făcute
numai cu acordul cadrelor didactice și al tuturor celorlalți participanți la procesul
de predare-învățare online.
• Perioada istorică: sfârșitul sec.17–sec.18 (între Revoluția Engleză din 1688 și Revoluția
Franceză din 1789).
• Precedată și favorizată de Renaștere și Reforma protestantă.
• Consecințe:
• Revoluția Franceză și cea Americană;
• Ideea că societatea este rezultatul unui contract între cei care conduc și cei care sunt conduși;
• Educația devine mai accesibilă și este încurajată;
• Fondarea de universități și biblioteci.

• Romantismul (sec.18-19) constituie o reacție contra universalismului Epocii Luminilor.

• Triumful științelor naturii în secolul 17.
• Metoda de cunoaștere se bazează pe observație.
• Iluminiștii resping autoritatea textelor sacre, precum și pe cea a tradiției.
• Consideră că rațiunea este singura care îi poate salva pe oameni de mizeria
morală și de nedreptăți. Afirmă autonomia rațiunii.
• Accentul cade totodată pe autonomia intelectuală, capacitatea de a gândi pentru
sine. Apare un nou model de educație precum și ideea drepturilor omului.
Aceste drepturi au 3 caracteristici: sunt naturale (inerente oamenilor), egale (la
fel pentru toți), universale (aplicabile oriunde).
 Personalități
FRANȚA ANGLIA, SCOȚIA
• David Hume
• François- Marie Arouet (Voltaire) • Adam Smith
• Charles-Louis de Secondat, baron • Jeremy Bentham
de Montesquieu • Thomas Paine

• Jean-Jacques Rousseau PRUSIA

• Immanuel Kant
• Denis Diderot SUA
• Nicolas de Condorcet • Thomas Jefferson
 Charles de Secondat, baron de MONTESQUIEU (1689-1755)

• Apărător al libertăților civile, al constituționalismului, al păcii, progresului social și economic (dar nu în dauna libertăților
individuale sau al tradițiilor locale și naționale).
• A susținut abolirea sclaviei.
• A susținut libertatea de opinie, domnia legii, detesta extremismul și fanatismul.
• Separarea puterilor în stat era menită să țină orice formă de despotism la distanță.
• A elaborat o teorie rațională a guvernării, convins fiind că societățile sunt guvernate de legi sociale ce pot fi înțelese prin
metode științifice.
• Cu toate acestea, comportamentul politic și social este complex, prin urmare nici societățile nu sunt structuri simple. De aceea
este important de înțeles în ce fel societățile diferă între ele. Legile ar trebui adaptate nevoilor oamenilor pentru care au
fost create.
• Legile nu sunt universale, ci expresii ale dispozițiilor morale ale oamenilor (pentru majoritatea raționaliștilor legile sunt
expresia legilor naturale, prin urmare au un caracter la fel de universal).
• Prin urmare, niciun sistem moral unic nu reprezintă o soluție definitivă pentru problemele cu care se confruntă oamenii
și societățile. Doar despotismul este uniform, societățile libere se află mereu într-o stare de echilibru precar, oamenii încercând
să atingă țeluri diferite.
 Montesquieu, Spiritul legilor (1750)

• O lucrare de teorie politică și de jurisprudență.

• Teoria separării puterilor în stat: legislativă, executivă, juridică. Într-un
stat interesat să păstreze libertatea, fiecare dintre acestea trebuie să fie
independentă de celelalte (pe modelul Angliei). Numai astfel putea fi
eliminat pericolul despotismului exercitat de o persoană, mai multe
persoane sau de către o majoritate.
• Lucrarea a fost o sursă de inspirație pentru Declarația Drepturilor Omului
și Cetățeanului precum și pentru Constituția SUA.
 Apariția ideii de drepturi universale ale omului

• Ideea de drepturi ale omului capătă un conținut numai în context politic. Drepturile omului sunt drepturi într-o societate, nu
în starea de natură.
• 1215, Magna Carta, stabilește drepturile aristocrației engleze în relație cu regele Angliei.
• The Bill of Rights, 1689, Anglia: stabilește legislația engleză, dar nu declară universalitatea sau egalitatea drepturilor
(drepturile sunt ale englezilor).
• 1789, De Lafayette (ajutat de T. Jefferson) elaborează Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului: toți oamenii sunt
egali în fața legii, drepturile omului constituie fundamentul guvernării, suveranitatea trece în mâinile națiunii. Declarația va
produce schimbări legislative: în 1790 este abolit dreptul primului născut, 1791: toți copiii au drept egal de moștenire,
1792: vârsta majoratului este scăzută de la 25 la 21 de ani, este permis divorțul instituțional. De remarcat că în documentul
francez drepturile omului nu au o origine divină sau supranaturală.
• 1791, SUA, T. Jefferson elaborează Bill of Rights, bazată pe Declarația de Independență.
• Femeile primesc drept de vot abia în secolul 20. Până atunci aveau drepturi sociale, naturale, dar nu politice.
• Rolul pe care experiențele individuale (cititul) l-au avut în apariția ideii de drepturi universale. Educarea empatiei (romanul
epistolar în sec.18): oamenii au înțeles că experiențele similare contează mai mult decât viața în același context social și cultural.
(Lynn Hunt, Inventing Human Rights)
 Romantismul german
• Mișcare contra principiilor universale și cosmoplitismului francez.
• Umilită de Franța, Prusia respinge influența străină și modernizarea. Accentul cade pe spiritul național, pe puritatea
limbii germane, pe particularitățile culturale. Este începutul naționalismului german, pe care îl vom regăsi mai
târziu în fascism (național-socialism). E adevărat însă că în secolul 18 era doar o mișcare culturală, literară. (vezi I.
Berlin, The Crooked Timber of Humanity)
• Mișcarea Sturm und Drang (afirmarea pasiunilor, individualității, geniului).
• Reprezentanți: F. W. J. R. von Schelling, J. G von Herder, J.G. Fichte, J.G. Hamann.
• Pentru Herder, fiecare cultură are un centru propriu de gravitație, diferit de al celorlalte. Valorile sunt particulare, nu
universale, de aceea nu poți judeca o cultură după standardele alteia, ci numai înțelegând că este la fel de diferită ca
și propria ta cultură. Fericirea e posibilă numai în această izolare națională. Diferențele culturale sunt diferențe de
esență, chiar dacă avem lucruri în comun (acelea care ne permit să înțelegem alte culturi). Prin urmare, nicio cultură
nu este superioară alteia.
 Bibliografie
• Hannah Arendt, On Revolution, Penguin, 2006
• Isaiah Berlin, The Crooked Timber of Humanity, Princeton, 2013
• Isaiah Berlin, „Montesquieu” în Against the Current: Essays in the
History of Ideas, Princeton, 2013
• Lynn Hunt, Inventing Human Rights, Norton, 2008