ILUMINISMUL

„Îndrăznește să știi”

Petru David
Clasa a XI-a F
 “Raţiunea şi progresul universal
împing înainte mersul istoriei”

”Sapere aude” este o sintagmă latină însemnând „Îndrăznește

să știi”, tradusă uneori și ca „Îndrăznește să gândești”. Este cea mai
faimoasă utilizare a ei ca moto în broșura de promovare a Facultății de
filosofie și mai apare și în argumentarea din eseul lui Immanuel Kant,
„Ce este Iluminismul?” din 1784. Istoric, fraza apare mai întâi la poetul
latin Horațiu, în „Epistole”, sub forma „Dimidium facti qui coepit habet:
sapere aude”.
Iluminismul este un curent ideologic (laic) și cultural, apărut în
Franța în secolul al XVIII-lea (numit secolul luminilor) și care mai apoi
se extinde în întreaga Europă. Iluminismul se caracterizează prin cultul
rațiunii și al științei. Ideea de bază a acestui curent este emanciparea
(luminarea) popoarelor prin cultură și acordă un interes deosebit
răspândirii ei prin școli și prin lucrări de popularizare.
 OMUL LUMINILOR

 "Omul luminilor" este filozoful sau

înțeleptul, care are încredere în puterea
rațiunii umane, crede în progres, respinge
prejudecățile și dogmele, popularizează
descoperirile științei și tehnicii, are vocație
didactică. Iluminismul are caracter
antifeudal, anticlerical și antimonarhic.
 Iluminismul reprezintă
manifestarea ideologică
a unei burghezii aflate în
ascensiune, punctul de
plecare al acestei mișcări
fiind Revoluția burgheză
din 1688, din Anglia,
când parlamentul
votează Declaratia
drepturilor omului.
FACTORI DETERMINANŢI AI
ILUMINISMULUI

• Transformările produse în
societatea umană, pe
multiple planuri, în
perioada Renaşterii.
Umanismul.
FACTORI DETERMINANŢI AI
ILUMINISMULUI
• Modelele politice oferite de state
precum Provinciile Unite (Olanda)
sau Anglia, ca urmare a
revoluţiilor burgheze desfăşurate
pe cuprinsul lor.
 Trăsături ale iluminismului

 Are caracter antifeudal și antidespotic:

Instituțiile feudale erau supuse unor critici severe.
Se cereau anularea privilegiilor feudale, drepturi
sociale și politice egale pentru întregul
popor,deoarece toți oamenii sunt egali prin naștere
și limitarea puterii monarhului. Idealul politic al
luminiștilor este „monarhul luminat”,care își
guvernează supușii cu înțelepciune,garantându-le
drepturi și înfăptuind reforme.
 Are un spirit raționalist și materialist:
Rațiunea constituie pentru iluminiști calitatea
fundamentală cu care natura l-a înzestrat pe om, de
aceea toate fenomenele vieții cunosc o interpretare
materialistă.

 Are caracter anticlerical și laic:

Iluminiștii pledează pentru eliberarea spiritului de
prejudecăți sau superstiții și caută,ca și
umaniștii,să elibereze individul de sub puterea
bisericii,a clerului sau a credințelor populare (de
aceea majoritatea reprezentanților iluminismului
sunt adepți ai ateismului).
 Propune accesul poporului la educație și
emanciparea lui prin cultură :
Educația ține în egală masură și de trup și de
suflet,iar prin instrucție oamenii devin conștienți de
drepturile lor.

 Este un curent ideologic și cultural, nu

un curent literar, deoarece nu are o
estetică proprie sau principii literare
 VALORI ȘI PRINCIPII

•Dreptul de a fi liber
•Egalitatea în fața legii
•Suveranitatea poporului
•Separarea puterilor în stat
•Teoria contractului social prin care
monarhul se angaja să respecte
drepurile și libertățile supușior
 Reprezentanți ai iluminismului
european

 În Franța: Voltaire,Denis Diderot,

Jean-Jacques Rousseau, Louis de
Montesquieu, etc.
 În Anglia: Daniel Defoe, Jonathan
Swift, Henri Fielding, etc.
 În Germania: Johann Wolfgang
Goethe, Isotthold Ephraim Lessing,
etc.
REPREZENTANȚI
OPERA :

“Scrisori persane”

“Spiritul legilor”

CONŢINUT:

• Atitudine critică la adresa instituţiilor şi

moravurilor franceze, impregnate încă
de mentalitatea feudală.
• Atitudine critică la adresa
absolutismului monarchic şi intoleranţei
religioase.
• Promovează principiul separării puterii CHARLES DE MONTESQUIEU
în stat. (1689 – 1755)
REPREZENTANȚI
OPERA:
• “Tratatul despre toleranţă”
• “Candide”
• “Scrisori filosofice”
CONŢINUT:
• Atitudine critică faţă de fanatismul
religios.
• Critică la adresa moravurilor şi
instituţiilor “vechiului regim”.
• Promovarea unor valori liberale şi
a modelului politic al monarhului
luminat.
VOLTAIRE (François Marie Arouet)
( 1604 – 1778)
VOLTAIRE- CITATE CELEBRE

• Libertatea este
sănătatea sufletului.
• Omul este liber
atunci când vrea să fie
liber.
DENIS DIDEROT - CITATE CELEBRE
Faceţi ca binele fiecăruia să fie atât de
strâns legat de binele general încât nici un
cetăţean să nu poată dăuna societăţii, fără
să-şi dăuneze lui însuşi; asiguraţi răsplata
pentru virtute după cum aţi asigurat
pedeapsa pentru ticăloşie.

•Elogiul
contemporanilor noştri
nu-i niciodată curat.
Curat e doar cel al
posterităţii.
 J.- J. ROUSSEAU
OPERĂ:
• “Noua Eloiză”
• “Emil”
• “Contractul social”
CONŢINUT: J.- J. ROUSSEAU
• Dubla natură a fiinţei umane: raţională şi afectivă. (1712 – 1778)
• Noi principii în educaţia copilului.
• Critica întregului sistem social al vechiului regim.
• Promovarea ideilor de libertate şi de egalitate a căror aplicabilitate se
poate realiza numai în baza unui contract social, încheiat între membrii
societăţii cu drepturi egale.
• Principiul suveranităţii naţionale.
• Propune ca formă de guvernământ, republica.
• Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în
faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.
DANIEL DEFOE
• Împreună cu Samuel Richardson, Daniel
Defoe este considerat fondatorul
romanului englez. Primul mare romancier
realist englez, Defoe este un observator
minuțios, preocupat de morala individuală
și socială.

• Participă deschis la viața politică,

încredințându-i-se chiar unele misiuni
secrete. Adevărata sa vocație, cea de
romancier, și-o descoperă abia în jurul
vârstei de 60 de ani, când tipărește
romanul care-l va face nemuritor,
Robinson Crusoe (1719). Îi vor urma Moll
Flanders și Povestea colonelului Jacque
(1722), Jurnal din anul ciumei (1723),
Roxana (1724).

• Critica îl consideră, pe bună dreptate,

drept părintele romanului realist englez.
JOHANN WOLFGANG GOETHE

• Johann Wolfgang Goethe, a fost un poet

german, ilustru gânditor și om de știință,
una dintre cele mai de seamă personalități
ale culturii universale. Goethe încerca să
lege poezia, științele naturale, filozofia și
politică. Activități practice și întîlnirile cu
alți oameni, sunt reflectate în operele sale
poetice și literare. Lucrările lui poetice, se
bazează întotdeauna pe întâmplări
concrete. Goethe era fascinat de teoria
cunoașterii a lui Kant.
Iluminismul românesc
Iluminismul românesc este o mișcare culturală și ideologică,care
se manifestă între 1780 și 1830.
În Țara Românească și Moldova această mișcare are mai slabe
ecouri, deoarece coincide în mare parte cu domniile fanariote. Ideile
iluminismului francez pătrund aici prin filieră greacă sau rusă,punând mai
mult accent pe aspectul filozofic,pe condiția umană.
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala
Ardeleană şi cu reverberaţiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în
serviciul idealului naţional, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor,
prin demersul la istorie, la istoria limbii şi a poporului. Iluminismul
românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor
revendicări politice.
În Transilvania însă, iluminismul apusean își găsește o coordonată
specifică în mișcarea ideologico-politică și cultural literară a burgheziei
românești,de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al
XIX-lea,cunoscută sub numele de Școala Ardeleană ,care are ca principal
obiectiv obținerea libertății și a egalității în drepturi sociale și politice a
românilor din Transilvania cu celelalte națiuni privilegiate.
Pe plan politic, reprezentanții
Școlii Ardelene redactează un
memoriu cu revendicările lor
(dreptul natural,dreptul libertății
individuale, principiul egalității)
intitulat Supplex Libellus
Valachorum Transilvaniae , pe
care îl adresează împăratului
Leopold al II-lea,în anul 1771.
Pe plan cultural, contribuția Școlii Ardelene
s-a îndreptat spre studiul istoriei și al limbii
române,spre dezvoltarea științelor naturii și a
învățământului . S-au constituit două direcții
de activitate: emanciparea poprului prin
cultură, concretizată în sprijinirea accesului
la educație și popularizarea științelor vremii
(Gheorghe Șincai inițiază înființarea a 300 de
școli in limba română, se scriu
abecedare,aritmetici,catahisme ș.a.) și
direcția erudită, care cuprinde tratatele de
istorie, filologie, teologie, filozofie ale celor
patru corifei ai Școlii Ardelene: Samuil
Micu-Klein(1745-1806), Gheorghe
Șincai(1754-1816),Petru Maior(1761-1821),
Ion Budai-Deleanu(1760-1820).
 Învăţământul a contribuit şi el la răspândirea ideilor iluministe.
Academiile domneşti, întemeiate în Ţara Românească între 1678- 1688, în
Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură al Răsăritului
ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru
tipărirea de cărţi. Între 1700 şi 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărţi dintre
care 617 în româneşte, iar 182 în greceşte, latineşte, slavă, etc. Procentul de carte laică
a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase.
Printr-un jurnal de călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu Golescu,
luminatul boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde contrastele
dintre civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă
operă realizată în spirit iluminist este epopeea Ţiganiada de I.Budai- Deleanu. În Ţara
Românească şi în Moldova, Chesarie Râmniceanul şi Leon Gheuca răspândiseră idei
iluministe datorate lecturilor din raţionaliştii francezi şi, în special, din Enciclopedia lui
Diderot.
Corifeii Școlii Ardelene:
 Samuil Micu-Klein(1745-1806);
 Gheorghe Șincai (1754-1816);

 Petru Maior (1761-1821);

 Ion Budai-Deleanu (1760-1820).

 GHEORGHE
ŞINCAI
Gheorghe Şincai a fost un istoric, filolog, traducător,
poet,reprezentant al Şcolii Ardelene.
Ca director al învăţământului greco-catolic din Transilvania a adus
o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspândire a culturii în
mediul rural. A elaborat alaturi de Samuil Micu prima gramatică
tipărită a limbii române: Elementa linguae daco-romanae sive
valachicae (Viena, 1780). A studiat la Târgu Mureş, Cluj, Bistriţa, Blaj,
Viena şi Roma, în ultimele două oraşe împreună cu Samuil Micu,
nepotul episcopului Inocenţiu Micu-Klein.
S-a dovedit un poliglot, însuşindu-şi temeinic: greaca, latina,
maghiara, germana, italiana şi franceza. Informaţia şi cultura i-au permis
ocuparea funcţiei de bibliotecar al Colegiului de Propaganda Fide din
Roma, având permisiunea de a cerceta orice fel de documente. În Italia,
precum şi în Ungaria şi la Viena, a cercetat bibliotecile, copiind şi
transcriind cu exactitate orice referire la istoria românilor.
GHEORGHE ŞINCAI
 A depus o muncă asiduă de
luminare a maselor, dedicându-se
carierei didactice şi contribuind la
întemeierea unui număr
impresionant de şcoli confesionale
greco- catolice (în număr de peste
300). În anul 1784 a fost numit
director general al şcolilor
româneşti unite din întreaga
Transilvanie.
 În scopuri didactice a tradus şi a
elaborat manualele fundamentale:
Abecedarul, Gramatica, Aritmetica
şi Catehismul, adaptând sau creând
terminologia necesară înţelegerii
acestora de către elevi.
 SAMUIL MICU

• Născut în 1745 la Sadu, judeţul

Sibiu, decedat in 1806, 15 mai, la
Budapesta. Cel mai in vârstă dintre
corifeii Şcolii ardelene, provine dintr-
o familie recent
înnobilată, ce a dat şi pe episcopul
Inochentie Micu.

Studii la Blaj si Viena (teologice si folozofice). Profesor la Blaj, prefect de stutii în Viena
apoi cenzor al cărţii româneşti la Buda. Participă la redactarea memoriului Supplex
libellus valachorum Transilvaniae (1791). I se datorează prima carte românească tipărită
cu litere latine : Carte de rogacioni pentru evlavia omului creştin, 1779 şi, împreună cu
Şincai, cea dintîi abordare a gramaticii limbii române ce a văzut lumina tiparului -
Elementa, linguae daco-romanae sive valachicae, 1790.
 ŢIGANIADA
Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor, poemation iroico-comico-satiric,
alcătuit din 12 cântece de maiestrul cântăreţ Leonachi Dianeu,
îmbogăţit cu multe însemnări şi băgări de seamă, critice, filosofice,
istorice, filologice şi gramaticae de către Mitru Perea.
- s-a păstrat în două variante
- prima terminată la 1800, publicată pentru prima dată după moarte
scriitorului
de Theodor Codrescu în revista Buciumul român, în 1875 (doar o
parte) iar în 1877, în întregime
A doua variantă
- a fost terminată de către autor în 1812 , tipărită în 1925, de Gh.
Cardaş
Deosebirea dintre cele două variante :
- povestirea aventurilor ţiganilor.
- apare un anume Becicherec Iştoc, tot ţigan, dar care nu are nici o
legătură cu restul povestirii
- episod scos în varianta a doua,dar valorificat în poemul Trei viteji.
ȚIGANIADA
Țiganiada sau tabară țiganilor
este singura epopee în limba
româna, fiind scrisă de Ion Budai-
Deleanu, care a fost un mare scriitor
și filolog al literaturii romînești.
Epopeea este o scriere a veacului
sau, căci autorul este la curent cu
literatura europeană, el însuși fiind
după cum remarcă George
Călinescu “Un om cu Țiganiada”.
Semnificația titlului “Țiganiada”
este unul alegoric, deoarece autorul
sub întruchiparea țiganilor ascunde
aspirațiile iluministe ale românilor
din Ardeal.
ȚIGANIADA
Epopeea este subintitulată Poemation
eroi-comico-satiric, fiind alcătuită după
modelul clasic, dintr-un prolog și
douăsprezece cânturi. Acțiunea, de
factură comică, alegorică, satirică, este
plasată în epoca domniei lui Vlad Țepeș.
În opera lui Ion Budai-Deleanu se
regăsesc diverse idei iluministe precum:
importanța libertății pentru dezvoltarea
personalității umane, respingerea
dogmelor și a constrângerilor,
emanciparea socială, satirizarea
slăbiciunilor omenești: lenea, lipsă de
onestitate, înfumurarea, parvenitismul,
dar mai ales ipocrizia și lăcomia
reprezentanților bisericii.
EPOPEEA LUI GHILGAMEŞ

• Ghilgameș (Ghilgamesh) reprezintă un erou mitic și semizeu (mai

exact: doua treimi zeu si o treime om), comun principalelor mitologii
din Mesopotamia, personajul central al unei capodopere de poezie
mitografică, apărute în Sumer, reluate în Akkadd, în Babilonn, în
Asiria ș.a., sub numele conventional modern de Epopeea lui
Ghilgameșș (în versiunea akkadiană a magului Sinlikiunninni are titlul
Despre cel care a văzut totul; mai completă însă versiunea asiriană, în
12 tăblițe sau cânturi, păstrată în Biblioteca lui Assurbanipal).
 EPOPEEA LUI
GILGAMEȘ

• Epopeea lui Ghilgameș este un poem epic din

Mesopotamia antică. Este cea mai veche scriere literară a
umanității, datând de la începutul mileniului al III-lea
î.Hr. aparținând culturii sumero-babiloniene. S-a păstrat,
lacunar, pe 12 tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian
Assurbanipal, de la Ninive și povestește faptele eroice ale
legendarului rege al cetății Uruk. Poemul a fost descoperit
abia în secolul al XIX-lea. Probabil de origine sumeriană,
dar absorbit și adaptat de civilizațiile succesive ale
Mediteranei orientale, poemul conține multe elemente
mitologice care vor apărea în literaturile și tradițiile
mitologico-religioase ale civilizațiilor ulterioare.
• Potrivit mitului, la solicitările cetățenilor
oprimați din Uruk, zeii le-au trimis acestora o
creatură uriașă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru
a-l provoca la luptă corp la corp pe regele
Ghilgameș, care îi tiraniza și le necinstea
fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o
victorie clară de nici o parte, astfel încât
Ghilgameș și Enkidu au devenit prieteni
nedespărțiți. Cei doi au călătorit, au fost părtași
la nenumărate aventuri, și-au dovedit eroismul
și curajul înfruntând creaturi fantastice
periculoase, fapte care le-au dus faima peste
mări și țări.
• Prietenia dintre Ghilgameș și Enkidu era atât de strânsă încât a
deranjat divinitățile. Zeița Iștar, protectoarea Uruk-ului, a
încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameș cu declarații
de iubire. Când însa acesta o respinge cu agresivitate și trufie,
zeița se răzbună ucigându-i prietenul iubit. Regele se confruntă
pentru întâia oară cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi
ființe și cu implacabilul destin al oamenilor, supuși inevitabil
morții.
EPOPEEA LUI GILGAMEȘ

• Neconsolat, puternicul Ghilgameș pleacă în

căutarea nemuririi, despre care aflase că fusese
acordată de zei, în mod exceptional, unui
singur om, înțeleptului Uta-napiștim,
supraviețuitorul Marelui Potop, cu care
divinitățile pedepsiseră omenirea. Tradiția
despre Uta-napiștim se va regăsi mai târziu în
Biblie în relatările despre Noe. Uta-napiștim îi
dă lui Ghilgameș cheia accesului la nemurire, o
plantă aflată pe fundul mării. Dar, în final eroul
nu va obține nemurirea, el eșuând la testul
inițiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameș
se întoarce în lumea oamenilor, al cărei
exponent este, resemnându-se să construiască
lucruri la fel de efemere ca el însuși.
EPOPEEA LUI GILGAMEȘ
• Ceea ce este fundamental în
epopeea lui Ghilgameș se poate
numi drama existențială a
omului, lupta lui cu forțele
oculte și perspectiva înfrângerii
lor, raportul cu femeia și raportul
de prietenie între oameni, teama
de moarte și setea de nemurire;
paralel, mitul rezumă alegoric
istoria devenirii și destinul
oamenilor ca societate:
vânătoarea, păstoritul, civilizația
urbană, constituirea statului
arhaic, catastrofele cosmice,
marile întrebări ale gândirii.
ENEIDA

• Eneida, considerată epopeea

națională a romanilor, este un
poem epic aparținând
scriitorului latin Vergilius.
Alcătuită din 12 cărți, grupate
în două părți, corespunzătoare
celor două epopei ale lui
Homer, marele model literar
al poetului latin.
 SUBIECTUL

• Primele șase cărți prezintă

călătoria lui Aeneas de la plecarea
Pergament al cântului IV din Eneida, anii 400 d.Hr.
din Troia până la sosirea în
Latium. Asemănătoare cu
Odiseea, această parte a epopeii
Ultimele șase cărți prezintă luptele dintre troieni
înfățișează evenimentele care au
și populațiile din Latium, conduse de Turnus,
avut loc în al șaptelea an de
regele rutuliilor. După ce pleacă din Cartagina,
rătăciri pe mare. După ce flota lui
Aeneas debarcă la gurile Tibrului, unde domnea
Aeneas este aruncată de furtună
pe țărmurile Africii, regina Latinus; fiica acestuia, Lavinia, urma să devină
Cartaginei, Didona, îi găzduiește soția lui Aeneas; Turnus, logodnicul Laviniei,
pe troieni și organizează în pregătește războiul împotriva lui Aeneas. Din
cinstea lor un banchet. această luptă, eroul troian iese victorios,
apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale
istorice.
ILIADA ȘI ODISEEA
• epopee
ILIADA
ELENA DIN TROIA
• În lucrare se povestește legenda războiului troian,
provocat de o intrigă sentimentală din lumea
olimpienilor. Deoarece frumosul Paris, fiul regelui
Priam, o declară pe Afrodita cea mai frumoasă
dintre zeiţe, Hera şi Atena hotărăsc să răzbune
această nedreptate. Când Paris o răpeşte pe
frumoasa Elena de la curtea lui Menelaos, el se se
avântă în luptă de partea oştilor aheei.
• În timpul nunţii Elenei cu Menelaos, toate
căpeteniile ahee care râvniseră la mâna ei juraseră
că, dacă cineva va păta cinstea lui Menelaos, vor
sări în apărarea lui. Astfel, Agamemnon, Ulise,
Ahile, Nestor, Diomede, Aiax şi alţii pornesc o
expediţie împotriva Troiei, care era condusă de
regele Priam.
• La un moment dat aheii sunt pe cale de a părăsi
asediul Troiei şi de a se întoarece acasă. Dar zeiţa
Atena îl incintă pe Odiseu să împiedice retragerea
şi să nu-i lase să triumfe pentru că ei n-o s-o
cedeze pe Elena deoarece din cauza ei muriseră
mulţi greci.
 CONCLUZIE
Epoca Luminilor s-a tradus print-o perioadă în
care oameni având o rațiune „de nezdruncinat”, au căutat
să descopere principii valabil universale care să guverneze
umanitatea, natura și societatea, și să acționeze în baza
acestora. Epoca luminilor a constituit o cotitură importantă
în dezvoltarea spirituală a omenirii, o victorie semnificativă
a rațiunii asupra concepțiilor mistico -religioase din Evul
mediu. Luând naștere în diverse țări, in diferite perioade de
timp, aceasta mișcare totdeauna a fost produsul unui mediu
socio-istoric bine determinat. Enciclopedia lui Denis
Diderot reprezintă chintesența spiritului Iluminismului, sau
al Epocii Rațiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul
la Paris, mișcarea a dobândit un caracter internațional prin
faptul ca s-a răspândit în saloane cosmopolite.
Filosofia teoretică din epoca luminilor este
dublată de filosofia practică cu caracter social-politic. In
operele din acest domeniu sunt abordate probleme de drept
natural, chestiuni privitoare la suveranitatea popoarelor,
egalitatea indivizilor sau modul de guvernare.
Iluminismul a pretins eliberarea ființei umane
de sub tutela sa auto-indusa. “ Tutela este incapacitatea
ființei umane de a-şi folosi abilitățile cognitive in lipsa
instrucțiunilor de la o alta persoană. Această tutelă este
auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absența
rațiunii, ci in absența hotărârii şi a curajului de a lua
hotărâri fără instrucțiuni de la o altă persoană.
BIBLIOGRAFIE

• 1.
https://historia.ro/sectiune/general/revolutia-intelectuala-
aparitia-iluminismului
• 2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Iluminism
• 3.https://istorie-edu.ro/istoria-universala/22-iluminismul.
• 4.https://www.didactic.ro/materialedidactice/prezentare-
iluminismul-cls11