ILUMINISMUL.

Trăsături

Iluminismul nu presupune nimic altceva decât libertatea, anume libertatea cel mai puţin vătămătoare
dintre toate libertăţile, aceea de a face uz public de raţiune. (Immanuel Kant)

- neavând un program estetic propriu, Iluminismul nu e un curent literar; Iluminismul (italiană, illuminismo
- Epoca Luminilor) este un curent ideologic şi cultural, care a dominat toate sferele societăţii europene în
secolul al XVIII-lea (secolul luminilor) - Franţa;
- Iluminismul promovează raţiunea şi ştiinţa, având ca scop emanciparea popoarelor prin cultură;
- mişcare de tip burghez, Iluminismul are caracter antifeudal, anticlerical şi antimonarhic.

CONTEXTUL SOCIAL ŞI POLITIC

Ordinea feudală contestată:
• Absolutismul monarhic înseamnă succesiune ereditară la tron, monarhul domneşte prin drept divin,
concentrând toate puterile în stat (legislativă, executivă, juridică). Regele poate să aresteze, să întemniţeze sau să
exileze pe oricare dintre supuşii săi, fără să dea socoteală cuiva.
• Contradicţiile sociale se agravează din cauza proporţiilor celor trei clase care compun societatea franceză:
nobilii (care nu depăşeau 300.000) şi clericii (circa 130.000) deţin toate privilegiile, iar restul de 24 de milioane
(burghezi, intelectuali, meşteşugari, negustori, ţărani etc.), indiferent de avere, erau lipsiţi de orice drepturi.
• Clerul deţine propria putere în stat, are o forţă de care trebuie să ţină seama şi regele. O parte a clerului
formează o clasă privilegiată, posedă 10% din bunurile funciare ale ţării; nu plăteşte impozite, dar percepe ca dijmă
10% din recoltă. Clerul superior trăieşte în lux la Curte, se bucură de influenţă şi de privilegii, în dispreţul virtuţilor de
modestie şi de sărăcie propovăduite de Evanghelii.
• Catolicismul este religie de stat, iar adepţii altor confesiuni şi ateii sunt fie prigoniţi, fie condamnaţi şi ucişi.
• Cenzura politică şi cea religioasă interzic operele realizate în spiritul luminilor (Enciclopedia, 1751), le
condamnă la ardere pe rug, iar pe autori la închisoare (Diderot, 1749), la exil (Voltaire) sau le interzice publicarea
operei în propria ţară (Montesquieu publică Scrisorile persane la Amsterdam, 1721).
Enciclopedia Franceză (1751-1772) este creaţia iluministă majoră elaborată de Diderot şi
d'Alembert, care face operă de popularizare a tuturor descoperirilor ştiinţifice din perspectivă
raţionalistă şi din toate domeniile cunoaşterii. Cenzurată politic şi religios, sortită arderii pe rug,
Enciclopedia este sinteza gândirii ştiinţifice iluministe şi progresiste.

TRĂSĂTURI ALE ILUMINISMULUI

- Filozofia Luminilor concentrează în două cuvinte-cheie (lumina semnifică raţiunea şi cunoaşterea

adevărului şi filozofia pune accent pe idealul uman) noul demers al spiritului uman. Iluminiştii analizează
realitatea înconjurătoare sub toate aspectele ei: inegalităţi sociale, privilegii, intoleranţa, puterea monarhică
şi papală; regândesc realitatea cu puterile raţiunii proprii şi propun modificarea ei.
- mişcarea culturală iluministă se bazează pe ideea de supremaţie a raţiunii şi a civilizaţiei, pe dezvoltarea
gândirii critice şi lupta împotriva prejudecăţilor şi a superstiţiilor, pe afirmarea libertăţii individului, pe
încrederea în ştiinţă, în progres, în rolul programelor de educaţie;
- în Iluminism se afirmă ca model uman filosoful (căruia îi va corespunde în secolele următoare intelectualul
de formaţie laică);

„Omul luminilor" - Filozoful

• are încredere nemărginită în puterea gândirii şi a raţiunii;
• doreşte să alunge prejudecăţile şi conformismul;
• nu acceptă argumentul tradiţiei şi al autorităţii;
• contestă credinţele populare şi superstiţiile;
• crede în progres şi animă speranţele nedreptăţiţilor;
• pune în circulaţie descoperiri tehnice şi ştiinţifice;
• respectă meseriile manuale ce duc la progresul civilizaţiei;
• are vocaţie didactică şi foloseşte o retorică persuasivă;
• este sensibil, imaginativ, sociabil şi adaptat vremii;
• se află în slujba celorlalţi, îşi asumă riscuri.

1
 Filozoful este definit în Enciclopedia Franceză prin maxima lui Terentius: „Nimic din ceea ce este
omenesc nu-i este străin". (Homo sum, humani nihil a me alienum puto.)
- Iluminismul se defineşte prin cultul raţiunii şi al ştiinţei - eliberate de constrângerile dogmatice şi de
gândirea scolastică1 - şi prin promovarea valorilor umaniste;
- ca mişcare ideologică, Iluminismul se manifestă prin opţiunea fermă pentru o nouă ordine socială
antifeudală şi anticlericală, instituită pe principiul egalităţii naturale a oamenilor;
- iluminiştii au creat conceptul de cetăţean al lumii,căutând societatea ideală;
- Iluminismul e un curent cosmopolit, internaţional; una dintre formele sale de manifestare e masoneria 2;
- sloganul iluminiştilor: Sapere aude! (Kant) - Îndrăzneşte să ştii/să fii înțelept!
- modelul social propus este întemeiat pe eliberare naţională şi emancipare socială, pe toleranţă şi muncă, pe
cultură şi pe „iluminarea" poporului;
- modelul spiritual promovat este cel al omului ca fiinţă luminată, eliberată de superstiţii şi de fanatism
religios, integrată armonios naturii, universului pe care îl stăpâneşte prin raţiune;
- modelul cultural vizează o cultură deschisă la care să aibă acces toţi oamenii, iar modelul literar este
orientat spre funcţia educativă, deci morală şi cognitivă a literaturii;
- caracter anticlerical, antireligios şi ateu;
- un colectiv sub conducerea lui Denis Diderot a elaborat Enciclopedia (1751-1772, în Franţa), ca sumă a
tuturor ştiinţelor;
 dreptul natural (egalitatea prin naştere a tuturor oamenilor);
 idealul social: Jean-Jacques Rousseau - contractul social (oamenii renunţă de bunăvoie la drepturile lor
naturale în favoarea drepturilor civile garantate de instituţia conducătoare);
 idealul politic: monarhul luminat ar fi instituţia ideală în măsură să asigure supuşilor toate drepturile,
guvernând cu înţelepciune şi înfăptuind reformele necesare;
 idealul pedagogic: educaţia naturală ţine seama, în egală măsură de trup şi de suflet, după cum o defineşte
tot J.J. Rousseau în romanul Émile sau despre educaţie.
Mari creatori iluminişti
• în Franţa: Montesquieu (1689-1755), Denis Diderot (1713-1784), Voltaire (1695-1778);
• în Anglia: Daniel Defoe (1660-1731), Jonathan Swift (1667-1745);
• în Germania: Lessing (1729-1781), Goethe (1749-1832).

ILUMINISMUL ROMÂNESC

Iluminismul românesc este mişcarea ideologică şi culturală care se manifestă între 1750 şi 1840
şi care promovează răspândirea culturii raţionaliste moderne şi schimbarea mentalităţilor. Se caracterizează
prin efortul de redeşteptare a conştiinţei naţionale, prin atenţia acordată trecutului şi elaborarea istoriei
poporului şi a limbii. Contextul istoric impune accentuarea luptei de emancipare politică, mai ales în
Transilvania.

Evenimentele importante care au determinat mişcarea iluministă

Transilvania
• 1691 - Transilvania este recunoscută ca principat autonom în Imperiul Habsburgic;
• 1698-1701 - O parte din clerul ortodox din Transilvania împreună cu credincioşii din parohiile respective
realizează unirea cu Roma sau Uniaţia şi constituie Biserica greco-catolică; cele două diplome ale împăratului
Leopold al II-lea le conferă preoţilor şi românilor uniţi drepturi egale cu ale celorlalte trei naţiuni: ungurii, saşii,
secuii;
• 1759-1761 - Are loc prigoana habsburgică împotriva ortodoxiei, nerecunoscută ca religie şi doar „tolerată"; prin
hotărârea din 1571, luată de Dieta Transilvaniei, au fost consacrate ca religii „recepte" (oficiale) cea romano-catolică,
evanghelică-luterană, calvinist-reformată şi unitariană;

1
SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S. f. Curent filosofic dominant în Evul Mediu în Europa Occidentală creștină, care
îmbină dogmele religioase cu tradiția mistică și intuitivă a filosofiei patristice, iar mai târziu cu aristotelismul; p. ext. mod de
gândire și de activitate intelectuală formalistă, pedantă, ruptă de viață, de experiență.
2
Masonerie (francmasonerie) — societate secretă dezvoltată în secolul al XVIII-lea, în Scoţia şi Anglia, din vechile bresle ale
constructorilor. Unind reprezentanţi ai aristocraţiei şi ai noii burghezii intelectuale care împărtăşeau ideile iluministe, cosmopolite,
eclectice şi care se identificau cu ajutorul unor simboluri şi ritualuri specifice, masoneria se va răspândi în întreaga Europă şi va
avea un rol important în revoluţiile secolului al XIX-lea şi în formarea statelor naţionale.

2
• 1784 - Răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan;
• 1785 - Reformele împăratului „luminat" Iosif al II-lea impun desfiinţarea iobăgiei în Transilvania;
• 1791 - Cărturarii ardeleni înaintează Curţii de la Viena petiţia Supplex Libellus Valachorum.
Moldova şi Ţara Românească. Evenimentele care marchează mişcarea iluministă
• 1711 şi 1716 - încep domniile fanariote;
• 1818 - Gheorghe Lazăr, după studii făcute la Viena, vine din Transilvania la Bucureşti, ia fiinţă şcoala
românească de la „Sfântul Sava", unde studiază Ion Heliade-Rădulescu, iar mai târziu tinerii care alcătuiesc generaţia
paşoptistă;
• 1821 - Mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu încheie secolul domniilor fanariote şi deschide epoca
modernă;
• 1828 - Prin Pacea de la Adrianopol, turcii pierd monopolul asupra comerţului în principate şi astfel ţările
române intră în sfera de interes a marilor puteri europene.
• în secolul domniilor fanariote (1711-1821), influenţele Iluminismului francez pătrund în acest spaţiu, fie prin
lectura presei şi a cărţilor, fie prin mijlocirea „protipendadei" greceşti şi cercurile ofiţerilor ruşi. Spiritul iluminist
persistă până târziu, în activitatea culturală a lui Ion Heliade-Rădulescu şi în cea didactică a lui Gheorghe Lazăr.

Iluminismul românesc • are coloratură naţională, preocupându-se de felul în care s-au format
poporul şi limba română; • nu produce ruptura cu tradiţia umanistă ca în culturile apusene; • impune
orientarea către modelul cultural european; • încearcă să obţină recunoaşterea românilor ca naţiune în
Transilvania.
Iluminiştii din ţările române
- întemeiază şcoli româneşti, traduc manuale, creează limbajul ştiinţific;
- transformă vechea istoriografie în ştiinţă istorică;
- elaborează istorii ale limbii, gramatici, dicţionare;
- combat teoriile străine privind etnogeneza românilor şi formarea limbii române;
- în contextul istoric respectiv, susţin în mod exagerat puritatea originii romane şi puritatea limbii;
- fac călătorii de studii sau de cunoaştere a civilizaţiei apusene;
- fac acte filantropice, ridicând spitale, aziluri, şcoli;
- Gheorghe Asachi, în Moldova, şi Gheorghe Lazăr, în Ţara Românească, întemeiază învăţământul superior
în limba română (1818);
- au loc primele reprezentaţii teatrale în limba română (în 1816, la Iaşi; în 1818, la Bucureşti)
- apare presa, primele gazete româneşti fiind conduse de Ion Heliade Rădulescu (Curierul românesc -1829)
şi Gheorghe Asachi (Albina românească - 1829);
- în ţările române, este bine reprezentată literatura sub forma unui clasicism întârziat (G. Călinescu), prin
poeţii Văcăreşti, în Ţara Românească, şi Costache Conachi, în Moldova; prin operele lor au contribuit
hotărâtor la formarea limbii române literare;
- Dinicu Golescu, boier muntean, scrie primul jurnal românesc: Însemnare a călătoriei mele; cartea este un
adevărat program iluminist. „Scopurile sale sunt pedagogice: el doreşte să informeze, să convingă, să
influenţeze.” (Mircea Iorgulescu)
Şcoala Ardeleană: mişcare culturală dezvoltată în Transilvania în ultimele decenii ale secolului al
XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, ai cărei principali reprezentanţi sunt Gheorghe Şincai, Samuil
Micu-KIein, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu. Învăţaţii ardeleni — care au beneficiat de studii în Europa
Occidentală (Viena, Roma), în mare măsură ca urmare a apartenenţei lor la Biserica Unită (greco-catolică,
apărută în 1697) — continuă ideile cronicarilor, în primul rând afirmând romanitatea românilor şi originea
latină a limbii. Ei scriu lucrări de istorie şi filologie, traduc şi adaptează lucrări de popularizare; majoritatea
fiind clerici, le aparţin şi scrieri religioase. Samuil Micu-KIein şi Gheorghe Şincai publică, în 1780, prima
gramatică românească tipărită (în latină), Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (= Elemente ale
limbii daco-române sau valahe). Împărtăşind ideile iluministe din epoca lor, preocuparea pentru ştiinţă şi
educaţie, reprezentanţii Şcolii Ardelene pun un accent caracteristic pe afirmarea naţională a românilor din
Imperiu. Principalele lor lucrări istorice sunt: S. Micu, Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor
(manuscris); Gh. Şincai, Hronica românilor şi a mai multor neamuri (1808); Petru Maior, Istoria pentru
începutul românilor în Dachia (1812), Istoria beserecei românilor (1814). Literatura e reprezentată în mod
original doar de Ion Budai-Deleanu, autor al unei opere atipice — Ţiganiada, scriere complexă şi neaşteptat
de modernă.
• Din punct de vedere literar, Iluminismul românesc nu este foarte bine reprezentat. Autorul celei mai

3
importante opere literare a Iluminismului românesc şi totodată al primei epopei din literatura română,
Ţiganiada, este Ion Budai-Deleanu. Scrisă după modelul Iliadei lui Homer, Ţiganiada are două versiuni (în
jurul anului 1800, respectiv, 1812). Din păcate, epopeea rămâne în manuscris vreme de şapte decenii, fără să
poată influenţa evoluţia literaturii române. Este publicată în revista Buciumul român de la Iaşi între 1875 şi
1877, iar în volum apare abia în 1925, la Bucureşti. Epopeea este subintitulată Poemation eroi-comico-
satiric, fiind alcătuită după modelul clasic, dintr-un prolog şi douăsprezece cânturi. Acţiunea, de factură
comică, alegorică, satirică, este plasată în epoca domniei lui Vlad Ţepeş. În opera lui Ion Budai-Deleanu se
regăsesc diverse idei iluministe precum: importanţa libertăţii pentru dezvoltarea personalităţii umane,
respingerea dogmelor şi a constrângerilor, emanciparea socială, satirizarea slăbiciunilor omeneşti: lenea,
lipsa de onestitate, înfumurarea, parvenitismul, dar mai ales ipocrizia şi lăcomia reprezentanţilor bisericii.

Reprezentanţi:
Franţa: Voltaire (Candide), Denis Diderot, Montesquieu, Jean Jacques Rousseau, Beaumarchais; •
Germania: Kant, Lessing, Herder, Schiller, Goethe (Faust); • Anglia: Daniel Defoe, Jonathan Swift, Locke,
Hume; • Italia: Carlo Goldoni
Ţările române: • Ion Budai-Deleanu – Ţiganiada; • Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele; • Şcoala
Ardeleană (Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu).

TEMA ÎN TEXTE

1. Găsiţi ideile iluministe din următorul fragment, având în vedere şi aprecierea critică citată:
■ „Acum au sosit acel timp bine primit ca românii, smulgându-se din grosul întuneric al urâtei neştiinţe, să
se deştepte a-şi lămuri limba sa cea română şi, lucrând cu bunul său talent, să se procopsească [instruiască,
n.n.] întru ştiinţe, din care se naşte întregirea naţiei şi tot felul de fapte bune." (Petru Maior, Disertaţie
pentru începutul limbei româneşti)
■ „Este aici un crez luminist autentic, întemeiat pe ştiinţă, o încredere neţărmurită în raţiune şi în capaci-
tăţile creatoare ale poporului român.” (Pompiliu Teodor, în Istoria literaturii române, II)
2. Exprimaţi-vă părerea despre cele afirmate de Nicolae Iorga, ţinând cont şi de următoarele sugestii:
„Literatura lor este o literatură de idei şi de luptă; curentul lor este închis între cei patru pereţi ai unei
biblioteci. Îţi pare rău că suflete aşa de mari nu s-au lăsat libere pe drumurile cele mari ale literaturii.” (N.
Iorga, Istoria literaturii româneşti. Introducere sintetică)
• Nicolae Iorga nu ţine seama de specificul epocii; • reprezentanţii Şcolii Ardelene au intenţionat să se
impună în circuitul ştiinţific european, nu să scrie literatură; • iluminiştii români nu aveau talent literar; •
literatura română nu avea tradiţie, iar limba literară nu era formată.
3. Citiţi cu atenţie fragmentul următor:
„Binele l-au învăţat oamenii întâi unii de la alţii, neamurile mai pre urmă unul de la altul, precum vedem în
istorii: că elinii prin călătorii la Eghipet au tras de acolo luminările ştiinţilor, multe din meş teşuguri, şi
romanilor, strămoşilor noştri, înmulţite le-au comunicat. Iar aceştia în toată Evropa cea luminată le-au
revărsat, şi aceasta, din zi în zi sporindu-le, însutit roditoare le-au făcut."
(Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele)
■Identificaţi concepţia despre progres a autorului. ■ Indicaţi fragmentul unde este exprimată ideea lati-
nităţii românilor.
DUPĂ TEMĂ
1. Un scop polemic, oricât de nobil ar fi el, justifică neadevărul în ştiinţă? Argumentaţi.
2. Ce credeţi că mai este valabil astăzi din ideologia iluministă? Gândiţi-vă la politică, filosofie, etică şi mai ales la
şcoală şi la pedagogie.

ILUMINISMUL - OPINII CRITICE

„Latiniştii erau siliţi să cutreiere, singuri, cu săptămânile, ţinuturi şi ţări, cu desagii în spate, să treacă ape şi munţi,
să-şi aducă volumele tot de ei scrise, de la Viena, de la Buda, de la Bucureşti. Altele trebuiau aduse pe măgari, chiar de la
Ţarigrad. Ce-i mâna, ce-i întărea, ce-i întărâta? Numai credinţa singură. O credinţă cum nu se mai găseşte decât în Faptele
apostolilor. Cărţile erau pentru ei cărămizi pentru zidirea lumii, şi ei se simţeau chemaţi să pună umărul la zidirea lumii
româneşti..."
(Lucian Blaga, Şcoala ardeleană-latinistă, în Izvoade, 1972)

4
 „Cu rădăcini în Renaştere, Iluminismul se defineşte prin cultul raţiunii, al ştiinţei, al umanismului,
prin antifeudalism şi antidogmatism, prin propovăduirea unei noi ordini sociale şi spirituale care să elibereze
omul de superstiţii şi fanatism religios. Ideea de bază este aceea a necesităţii „luminării“ poporului.
Toleranţă, cultură, muncă, încredere în raţiune sunt tot atâtea căi propuse spre propăşirea tuturor sub semnul
egalităţii naturale a oamenilor şi al capacităţii raţiunii de a asigura înţelegerea şi stăpânirea universului.”
(Irina Petraş - Teoria literaturii)
„În fixarea datelor între care se dezvoltă literatura «Luminilor» în România – şi, în general, în fixarea
marilor diviziuni ale literaturii române moderne –, va trebui să ţinem seama mai presus de orice de această
întrepătrundere de concepţii şi de curente. Una dintre trăsăturile caracteristice ale literaturii «Luminilor» este
nota ei militantă. Această trăsătură domină literatura română până la data la care ea vine în contact cu
romantismul occidental, în cursul celui de-al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea. În linii mari,
fenomenul ce ne preocupă se desfăşoară între anii 1779–1829. În 1779 apare de sub teascurile tipografiei
prima carte în care pătrunde ceva din crezul renaşterii române din Transilvania, Cartea de rugăciuni a lui
Samuil Micu, iar în 1829 încep să fie publicate primele traduceri româneşti dintr-un scriitor romantic,
Meditaţiile lui Lamartine în traducerea lui Heliade Rădulescu. Ştim cât este de arbitrară o determinare
cronologică strânsă atunci când este vorba de manifestări ale spiritului. Peste baricadele cronologice
fenomenul încătuşat în felul acesta îşi aruncă valurile sale [...] Preocupările filosofice ale «Luminilor» erau
determinate de împrejurările în care mişcarea a luat naştere. După definiţia recentă a lui Guido de Ruggiero,
prin «lumini» se înţelege un curent filosofic care are ca semn raţiunea umană, înţeleasă în funcţiunea ei
esenţială de a lumina minţile întunecate de ignoranţă sau de prejudecăţi şi de a da astfel o viziune a lumii în
care totul să se înlănţuiască în chip raţional, care să înlăture misterul, miracolul, credinţa oarbă. Faptul acesta
nu trebuie înţeles însă în sensul că ne aflăm în prezenţa unei mişcări filosofice unitare; dimpotrivă, privită în
izvoarele sale, ea se caracterizează printr-o mare varietate de direcţii, care contrastează viu între ele:
materialism, empirism, raţionalism în sensul strâns al cuvântului, idealism, senzualism. Există însă un
anumit spirit al «Luminilor» care circulă prin toate aceste curente şi le uneşte. Aceasta înseamnă că raţiunea,
de la care «Luminile» iau nume şi conţinut, are şi un înţeles mai cuprinzător, în spiritul căruia ea este
concepută ca instrumentul unic de cercetare, chiar dacă în mod aparent este destinată să se eclipseze în
rezultatele obţinute prin mijlocirea sa. În acest sens toate curentele concentrate sub eticheta generală a
«Luminilor» sunt străbătute de raţionalism. Iar pentru Kant, definiţia acestei mişcări se concentra în
comandamentele de: «Sapere aude!» «Habe Mut dich deines, eigenen Verstandes zu bedrinen!» –
«Îndrăzneşte să ştii!», «Îndrăzneşte să te slujeşti de propria raţiune!»“
(D. Popovici, La littérature..., p. 20 şi 41)

„Înainte de toate, încrederea în raţiunea umană (este) cea care constituie, prin excelenţă, lumina acestui
secol (XVIII). Raţiunea este «lumina naturală» opusă unei «lumini supranaturale» a Revelaţiei de ordin
religios. Încrederea în luminile raţiunii implică o voinţă subsecventă de a înlătura tot ce poate întuneca, vicia
aceste lumini. Or, opusă raţiunii nu este numai acea lumină supraraţională, suprafirească a Revelaţiei ci, mai
curând, ignoranţa, proasta utilizare a «facultăţilor » cognitive. În voinţa lor de a înlătura ignoranţa,
iluminiştii au încercat să elibereze spiritul uman de diversele piedici în calea unei bune desfăşurări a
procesului de cunoaştere raţională. De aici preocupările lor logice. De aici lupta împotriva superstiţiilor, a
prejudecăţilor, a oricărui obscurantism. O lucrare de ştiinţă popularizată, precum aceea a lui Gheorghe
Şincai, Învăţătura firească spre surparea superstiţiei norodului, se înscrie perfect în cadrul vederilor
iluministe. Căci raţionamentul filosofilor din secolul al XVIII-lea se vrea militant, pedagogic în sensul cel
mai înalt, «luminător».“
(Nicolae Balotă, Umanităţi, p. 85-88)