Sunteți pe pagina 1din 1

Cursul: III Data:

Tema: Iluminismul - raţiune, drepturi, implicarea oamenilor în viaţa politică


Iluminismul a fost un curent filosofic şi social-politic, ai cărui reprezentanţi doreau:
 asigurarea drepturilor politice şi cetăţeneşti pentru toţi oamenii, a libertăţii şi egalităţii tuturor, încă
de la naştere;
 luminarea oamenilor prin ştiinţă şi cultură;
 explicarea lumii cu ajutorul raţiunii;
 toleranţă religioasă.
Curentul a fost ideologia burgheziei şi a avut un caracter antiabsolutism.
Iluminismul a apărut, în secolul al XVIII-lea, în Franţa, iar ideile sale au fost difuzate prin lucrarea
Enciclopedia sau Dicţionarul general al ştiinţelor, artelor şi meseriilor, editat de Diderot, d’Alembert şi alţii,
din 1751, dar şi prin presă, broşuri sau saloane literare. Ideile iluministe s-au difuzat şi în alte ţări europene
(Austria, Prusia, Rusia, Spania etc.).
În Transilvania, Iluminismul s-a manifestat în cadrul curentului numit Şcoala Ardeleană (reprezentanţi:
Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuil Micu etc.). În Moldova şi în Ţara Românească, reforme iluministe au
introdus unii domni fanarioţi, precum Constantin Mavrocordat, care a eliberat ţăranii dependenţi, a modernizat
administraţia, etc.
Ideile iluministe i-au atras şi pe unii monarhi despoţi luminaţi, ca Frederic al II-lea, în Prusia, Iosif al
II-lea, în Imperiul Habsburgic, Ecaterina a II-a,în Rusia şi alţii, care au introdus reforme în ţărilor lor.
Iluminismul a stat la baza organizării societăţii moderne, iar ideile sale au fost afirmate în documentele
revoluţiilor americană şi franceză, din secolul al XVIII-lea.

Studiu de caz. Montesquieu şi Jean-Jacques Rousseau

 Montesquieu (1689-1755) a criticat despotismul. În lucrarea Despre spiritul legilor, a susţinut


separarea puterilor în stat, după modelul monarhiei constituţionale engleze.
 Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) a scris lucrările Discurs asupra inegalităţii dintre oameni şi
Contractul social. Dorea ca oamenii să fie liberi şi egali în drepturi încă de la naştere.

S-ar putea să vă placă și