FIȘĂ DE LUCRU 6

Grupa II
,,Felix lăsă capul în jos, jenat. Pascalopol părea emoționat.
- Domnule Felix, spune-mi drept, bărbătește, de ce nu mai vrea să mă primească
domnișoa
Ra Otilia?
- Dar eu…eu nu știu…eu.
Felix se făcuse roșu la față. Pascalopol înfipse întrebarea drept ca un ac de injecție.
- O iubești pe domnișoara Otilia? Spune-mi ca unui părinte.
Felix, supus unei astfel de inchiziții, simți că nu era încă bărbat și se tulbură. Tăcerea lui era
afirmativă.
- Va să zică o iubești, trase Pascalopol încheierea. Nici nu se putea altfel. Ca bărbat
sunt pu
țin indispus, dar ca prieten te înțeleg și te aprob. Domnișoara Otilia e o fată rară. Însă dă-mi
voie să adaug: Ești sigur că o vei iubi mereu?
Felix făcu un gest de mică indignare. O va iubi – zicea el muțește – în veci.
- Știu, știu – urmă Pascalopol – acum o iubești înflăcărat, ca orice tânăr însă poate să
fie la
mijloc un fenomen de tinerețe, exuberanță. Și ești, sigur că Otilia te va iubi întotdeauna? Nu
mă exprim bine. De iubit te va iubi mereu, căci e o fată excelentă, dar, zic, ești sigur că va
fi mereu fericită? Otilia, o cunosc prea bine, e un temperament de artistă care simte nevoia
luxului, a schimbării. A o închide acum într-o căsătorie înseamnă să-I deformezi caracterul,
să-I stingi avântul, grația. […] O cunosc pe Otilia de când era mica și pot spune că a crescut
sub ochii mei.[…] N-aș putea să spun dacă iubesc pe domnișoara Otilia ca părinte sau ca
bărbat, n-am voit să pun de-acum această gravă chestiune. Nici domnișoara Otilia nu știe
bine. Faptul este că avem nevoie unul de altul și că ne înțelegem. Poate că domnișoara Otilia
trece numai printr-o criză (asta este primejdia care ne pândește pen oi, oamenii în vârstă) și
își închipuie că te iubește (nu vreau să te jignesc), poate te iubește cu adevărat, cee ace n-ar
fi de mirare. Ești un tânăr de ispravă, frumos, intelligent. Dar a vă căsători acum e o
nebunie, crede-mă. Sunteți prea tineri și nu vă cunoașteți bine unul pe altul. Pe domnișoara
Otilia eu o cunosc bine. E ca o rândunică: închisă în colivie moare. […]

De atunci Felix n-o mai vazu niciodata pe Otilia. Află numai ca se casatorise cu
Pascalopol, pe care-l uri din nou. Razboiul dadu lui Felix, peste cativa ani, prilejul de a se
afirma inca de tanar. Dupa incheierea pacii fu aproape numaidecat profesor universitar,
specialist cunoscut, autor de memorii si comunicari stiintifice, colaborator la tratate de
medicina cu profesori francezi. Se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra,
prin sotie, intr-un cerc de persoane influente.
Pe Pascalopol, Felix il intalni, o data, in tren, in drum spre Constanta.
 FIȘĂ DE LUCRU 6

Era batran de tot, uscat la fata, dar tot elegant, si aproape nu mai semana cu cel de
altadata.Fălcile îi tremurau când vorbea. Fu Pascalopol cel care îl recunoscu pe Felix.
-Mă mai cunoști? Eu sunt Pascalopol!
După câteva vorbe banale, moșierul scoase din buzunat o fotografie care înfățișa o doamnă
foarte picante, gen actriță întreținută, și un bărbat exotic, cu floare la butonieră. Fotografia
ear făcută la Buenos Aires.
- Nu știi cine e?, întrebă Pascalopol pe nedumeritul Felix. Otilia!
Speriat, Felix se mai uită o data. Femeia era frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era
fata nebunatecă. Un aer de platitudine feminine stingea totul. Avusese dreptate fata: noi nu
trăim decât cinci- sașe ani.!
- Și de ce v-ați despărțit?
- O! pentru nimic. Eram prea bătrân, vedeam că se plictisește, era o chestiune de
umani-
tate s-o las să-și petreacă liberă anii cei mai frumoși. S-a căsătorit bine și-mi scrie, uneori.
Pe dumneata te-a iubit foarte mult și mi-a spus chiar că, dacă ar ști că suferi, nu s-ar da
înapoi de a mă înșela cu dumneata. Mi-a spus aceasta … dar n-a făcut-o. A fost o fată
delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigma.” (cap. XI)

Cerință:
1.Otilia este caracterizată, mai ales, prin tehnica modernă a comportamentismului (fapte,
gesturi, replici), ființa ei asimilând ingenuitatea și maturitatea, pragmatismul și naivitatea,
frivolitatea și înțelepciunea. Desprinde din textul-suport de mai sus modul în care este
reflectată personalitatea Otiliei în conștiința lui Pascalopol.