MIRCEA ELIADE

Maitreyi (1933) și Nuntă în cer (1938)

1. Menționarea a patru trăsături ale operei narative ale lui Mircea Eliade; 4
puncte

Mircea Eliade apare în literatura dintre cele două războaie ca unul dintre reprezentanții de
seamă ai „noii generații” care s-a impus după 1930. Venind printre primii cu o problematică de
tip existențialist, autorul impune o nouă viziune romanului românesc, proza lui ajutând la
înnoirea literaturii române datorită originalității. Literatura română reușește să fie înnoită
datorită direcțiilor trasate de Eugen Lovinescu. Eugen Lovinescu este inițiatorul modernismului
românesc, modernizare care pornea de la ideea că există un spirit al veacului care impune
procesul de sincronizare a literaturii române cu literatura europeană, cunoscut și ca principiul
sincronismului. Modernismul este un termen generic care include tpate curentele și
manifestările literare manifestate în Europa de la finalul secolului al XIX-lea și prima jumătate a
secolului al XX-lea: expresionism, simbolism, avangardism etc. Modernismul presupune
atitudini anticlasice, antitradiționale și anticonservatoare. Reprezentantul modernismului este
Gabriel Tarde, care vorbește despre o „teorie a imitațiilor‟, teorie pe care Eugen Lovinescu o
preia și o promovează în cadrul revistei și cenaclului „Sburătorul”. Alți reprezentanți moderniști
ai literaturii române sunt: Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu, George Călinescu,
Mircea Eliade etc.
Mircea Eliade, pe lângă proză, ajută la contribuirea literaturii române și prin cercetări
științidice și filozofice, articole, eseuri, toate acestea bazându-se pe o diversitate tematică
nemaiîntâlnită la un alt autor român. Varietatea subiectelor din eseurile lui Eliade se revarsă în
mod natural în romanele sale, de la problema de orientalistică la eros, moarte, modă, literatură,
totul bazat pe o trăire autentică, care este singurul mod de cunoaștere a vieții. Mircea Eliade este
de părere că unui romancier nu i se poate cere să-și exprime sentimente și să realizeze descrieri,
subliniind faptul că „o creație epică reflectă în bună parte și mijloacele de cunoaștere ale epocii,
sensul vieții și valorilor omului, cunoașterile științifice și filozofice. (Fragmentarium)
Scriitorul pledează pentru o literatură a autenticității generată de experiența trăită și scrisă
într-un stil direct, neînflorit.
Romanele și nuvelele lui Eliade, publicate în țară și în străinătate, sunt scrise între 1930 și
1980, scriitorul aderând, chiar de la început, la estetica autenticității. Eliade valorifică proza
experienței, bazându=se pe crearea impresiei de autenticitate, fie prin utilizarea unor
elemente care țin de realitate (pagini de jurnal, scrisori, biografii), fie prin fabricarea
unora care să pară reale.
Alte procedee moderniste prin care se individulaizează romanele eliadești sunt: ilustrarea
conceptului de „epic pur”, de factură gidiană, care creează eroul lucid, dominat de dorința de
cunoaștere de sine, care-și ordonează epic experiențele trăite, prezența timpului obiectiv și
subiectiv, elementele de analiză psihologică, utilizarea monologului interior, a introspecției,
narațiunii la persoana I (fapt ce conferă scrierii caracter subiectiv și autenticitate).

2. Ilustrarea a două dintre trăsăturile menționate, valorificând două texte narative aparținând
lui Mircea Eliade; 4
puncte
Două dintre romanele moderne de referință ale scriitorului Mircea Eliade sunt Maitreyi și
Nuntă în cer, publicate în anul 1933, respectiv în 1938.
Ambele romane sunt moderne de tip subiectiv, având caracter de confesiune, încadrându-se
prozei eliadești a autenticității, a experienței trăite, de factură gidiană. Narațiunea se constituie ca
un jurnal intim, fiind scrisă la persoana I, oferind textului caracterul autenticității.
În Maitreyi, tânărul Allan, un inginer de 24 de ani, relatează experiența trăită în India, care-i
va marca destinul, punând în lumină trista poveste erotică cu o indiancă de 17 ani, Maitreyi, dar
prezentând, în același timp, crâmpeie din cultura asiatică pe care le descoperă în timpul acestei
experiențe.
Nuntă în cer, în schimb, conține două experiențe erotice în care sunt implicați doi bărbați,
Andrei Mavrodin și Barbu Hașnaș și o singură femeie, Ileana/ Lena, drama iubirii fiind
provocată, pe rând, de respingerea ori de nevoia de maternitate a soției, care nu concordă
cu dorințele bărbaților.
Analiza psihologică pune în lumină, în ambele opere, intelectualul analitic și lucid,
dezvăluindu-i acestuia o capacitate sporită de autoanaliză. Allan întruchipează intelectualul
lucid, care se confruntă cu misterul civilizației indiene, dominat de eros, în timp ce Mavrodin și
Hașnaș își împărtășesc poveștile de iubire eșuate, trăite în tinerețe.
3. Evidențierea modului în care se reflectă viziunea despre lume în cele două texte narative
alese; 4
puncte
Elementele de compoziție ale romanelor ajută la identificarea viziunii despre lume a
autorului.
În anul 1928, Mircea Eliade pleacă în India, la Universitatea din Calcutta, pentru a învăța
sanscrita și pentru a studia filozofia hindusă cu ilustrul profesor Dasgupta. Va locui în casa
profesorului și o va cunoaște pe fiica acestuia, Maitreyi, și își va consemna într-un jurnal
experiența trăită în India, iar acest jurnal va sta la baza viitoarei sale creații epice, Maitreyi, în
care autorul esențializează mitul iubirii și motivul cuplului. Acest aspect dovedește caracterul
de autenticitate al romanului și modalitatea narativă gidiană utilizată de autor în vederea
realizării acestei capodopere.
Particularitatea acestui roman constă în faptul că e un jurnal autocomentat, în care sunt
prezentate două voci auctoriale: prima este cea a tânărului care trăiește o poveste intensă erotică
și o experiență inedită, iar a doua este cea a maturului, o voce mai analitică, lucidă, care
reinterpretează anumite gesturi, acțiuni, gânduri, acestea fiind consemnate între paranteze.
 Tema romanului este iubirea între eroi care aparțin unor mentalități și religii diferite, care
vine în completarea temei intelectualului care trece printr-o experiență formativă.
Romanul debutează cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, și este scris la
persoana I pe baza însemnărilor făcute de autor în cei trei ani petrecuți în India. Incipitul îl
constituie ezitarea naratorului-personaj care ar fi vrut să știe cu exactitate ziua în care a cunoscut-
o pe Maitreyi. Jurnalul realizat în timp obiectiv, adică timpul real al evenimentelor, îi provoacă
personajului-narator stări de nedumerire și confuzie, deoarece atunci când scrie romanul, în timp
subiectiv, întâmplările nu mai au pentru el aceeași însemnătate. Este surprins de faptul că, inițial,
în plan subiectiv, Maitreyi nu i se părea deloc frumoasă, dimpotrivă, i se părea că „avea ochii
prea mari și prea negri”, iar „buzele erau cărnoase și răsfrânte”. Îmbolnăvindu-se de o „malarie
gravă”, profesorul său, Narendra Sen, tatăl lui Maitreyi, îl invită pe Allan să locuiască în casa lor.
La început, Allan o disprețuiește pe Maitreyi, însă ajunge, în final, ca prin intermediul acestei
tinere, să cunoască adevărata dragoste. Potrivit normelor societății, cei doi sunt incompatibili,
deoarece cei doi au mentalități diferite și aparțin unor lumi și religii distincte. Maitreyi încearcă
să se opună sentimentului erotic care se naște între cei doi, însă este copleșită și se lasă purtată de
valurile acestei iubiri, conștientă fiind că își sacrifică poziția socială, cât și onoarea familiei.
Maitreyi, în ciuda vârstei, va deveni mentorul lui Allan, cea care îl va iniția pe acesta nu doar
în valențele culturii asiatice, dar și în tainele iubirii orientale, totodată fiind cea care-l
bulversează prin scenele ei lacrimogene, prin incertitudinile pe care le expune, de multe ori.
Relația lor nu durează multe deoarece Chabur, sora mai mică a Maitreyei, va spune adevărul
doamnei Sen, mama acestora. Între ei are loc o ruptură la care contribuie și incompatibilitatea
celor două lumi, a celor două civilizații și religii, imposibilitatea căsătoriei dintre un alb european
și o bengaleză.
Allan încearcă mai multe experiențe erotice cu diverse femei (cu Jenia Isaac, cu Geurtie), iar
Maitreyi, cu vânzătorul de fructe, însă cei doi vor aparține pe vecie unul altuia (datorită ritualului
logodnei). Sfârșitul brusc al acestei relații proiectează această iubire în ideal și chiar dacă Allan
va reintra în existența obișnuită, nimic nu îi va aduce satisfacție deplină, fiindcă amintirea Indiei
și a Maitreyei îl vor marca definitiv.
Finalul deschis al romanului întreține misterul frumoasei Maitreyi, mai ales pentru că ni se
dezvăluie faptul că Allan încă nu este capabil să înțeleagă alegerile pe care ea le-a făcut după
plecarea lui.
Viziunea despre lume a autorului este oglindită chiar într-o afirmație proprie a
acestuia: „Orice se întâmplă în viață poate constitui un roman.” Într-un plan secund iubirii
tragice, evoluția relației, experiența unui european în India, reușește să redea într-o
manieră originală și savuroasă elemente ale culturii indiene, desfășurarea vieții de familie
indianp și o proiectare a mentalității încorsetate de dogme și legi, religie și tradiție.
Maitreyi apare ca exponentă a femeii orientale ce atrage prin senzualitatea mascată de
inocență și care reușește să evadeze dintre zidurile culturii, dorind o mai mare deschidere
spre întreaga lume.
Nuntă în cer are ca punct de plecare aspecte autobiografice consemnate de autor în
„Memorii” (idila dintre Mircea Eliade și Nina Mareș, viitoarea lui soție. La fel ca Andrei
Mavrodin și Eliade era convins, înainte de a o întâlni pe Nina, că întemeierea unei familii sau o
căsătorie i-ar afecta cariera de scriitor).
 Nuntă în cer este un roman a cărui relatare se face la persoana I, este un roman de
confesiune, introspecție, analiză lucidă și de caracter de metaroman al cărții.
Tema romanului este, la fel ca în Maitreyi, iubirea ca experiență totală, „dragoste perfectă”
(cum afirmă autorul). Cartea are în centru Mitul Androginului, conform căruia la început, pe
pământ, existau ființe androgine care arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi
bărbați sau un bărbat și o femeie. Ființele androgine aveau puteri absolute. Zeii se tem de forța
lor și decid să îi despartă, iar pământul devine o zonă letargică, tot mai mulți dintre ei murind de
tristețe. Drept urmare, este creat Erosul, pentru a semăna iubire. După ce androginii au fost
separați, oamenii își petreceau viața căutându-și jumătatea. Cei norocoși care se găseau, se
contopeau, formând ființa de odinioară. Romanul abordează și tema destinului (predestinarea
iubirii; tema este subliniată mai ales de prezicerile pe care doica i le spune Ilenei cu privire la
viața ei).
Titlul susține caracterul de metaroman al cărții și coincide cu titlul romanului din roman,
scris de Andrei Mavrodin, autorul ficțional. Pentru a imortaliza marea sa iubire pentru Ileana, dar
și pentru a-i cere astfel iertare. De aceea romanul este o poveste în poveste, o proiecție în abis,
tehnică narativă modernă introdusă de scriitorul Andre Gide în Falsificatorii de bani.
Romanul este alcătuit din două părți simetrice, care cuprinde două povestiri, având în centru
aceeași femeie – Ileana- Lena, fapt sugerat abia în ultimul capitol.
Pretextul naratic este demult asimilat cu tradiția literară: doi bărbați se întâlnesc la vânătoare,
din întâmplare, și își povestesc marea dragoste, într-o noapte, într-o cabană, în Munții Harghitei,
ceea ce constituie rama povestirii propriu-zise.
Prima parte cuprinde istoria de iubire mai recentă dintre tânărul scriitor Andrei Mavrodin și
Ileana, încheiată brusc din cauza dispariției neașteptate a femeii. Partea a doua are în centru o
poveste de iubire încheiată în urmă cu 8-9 ani, trăită de tânărul și aventurierul Barbu Hașnaș și
Lena, o tânără misionară. Ambele povestiri sunt relatate la persoana I, din perspectiva unor
personaje-narator. Al treilea narator aparține ramei și intervine subtil la persoana a III-a, spre a
surprinde stările sufletești ale celor două personaje-naratori, declanșate de rememorarea iubirii.
Conflictul este interior, erotic, aflându-se în centrul romanului și definind experiența de
cunoaștere a celor doi bărbați care, dincolo de propriul egoism, nu pot pătrunde misterul
feminității. Un alt conflict interior este cel dintre creație și existență și se află în plan secund, este
al artistului Mavrodin.
Mavrodin este cel care se confesează primul, spunându-și povestea de iubire încheiată în
urmă cu un an și desfășurată, în cea mai mare parte, în Bucureștiul interbelic. O întâlnește pe
Ileana la o petrecere banală și e fascinat „de degetele ei lungi, aproape transparente”. După un
timp de la căsătorie, rămâne însărcinată, însă, la auzul acestei vești, Mavrodin dă dovadă de un
egoism specific creatorului (gândind că nu își poate găsi împlinirea decât în creație). Dându-și
seama că soțul ei nu e pregătit să-și asume responsabilitatea pentru a crește un copil, Ileana se
sacrifică, avortează și îl părăsește pentru a nu-i îngrădi acestuia libertatea de creație.
Povestea de iubire dintre Hașnaș și Lena începe dintr-o întâmplare, ca de altfel toate
evenimentele din viața acestuia, în decorul magic al Veneției. La întoarcerea în țară, cei doi se
căsătoresc. Spre deosebire de primul cuplu, de data aceasta Lena refuză să aibă un copil, venind
în contradicție cu decizia soțului său, motivându-și opțiunea prin aceea că nu vrea ca și copilul
să fie o întâmplare.
 Finalul este deschis, cei doi bărbați sunt convinși că Ileana și Lena sunt una și aceeași
persoană, chiar dacă nu se precizează acest lucru. Destinul ei rămâne un mister, deși probabil că
a murit, după cum îi prezisese doica ei.
Nuntă în cer ilustrează dragostea situată deasupra a tot ceea ce este uman, inclusiv a
controlului sentimentelor sau a modului în care acestea sunt resimțite de către îndrăgostiți.
Deși devenită clișeu, imaginea iubirii în forma găsirii jumătății pierdute se regpsește cu
precădere în opera lui Eliade, cu precădere în acest roman. Viziunea despre lume a lui
Eliade se reflectă în acest roman, prin intermediul asocierii temei iubirii și temei destinului,
aflate în tragică opoziție. Perspectiva autorului este, de fapt, realizarea tragică a
incompatibilității posibile între o dragoste unică, grandioasă și imposibilitatea incluziunii
acesteia în destinul celor doi îndrăgostiți. Deși autorul vorbește despre o iubire karmică,
inevitabilă pentru o perioadă, „garanția durabilității ei este nulă”.
4. Prezentarea câte unei particularități de construcție a personajului în fiecare text narativ
ales; 4
puncte
În Maitreyi, portretul eroinei este realizat dintr-o perspectivă subiectivă de către personajul-
narator Allan. Inițial, inginerul englez nu se simte atras de Maitreyi, ba chiar o consideră urâtă,
realizându-i un portret fizic din care reiese asta „avea ochii prea mari și negri”, iar „buzele ei
erau prea cărnoase și răsfrânte”. Treptat devine curios de persoana ei, dorind să înțeleagă ce taine
ascunde această indiancă. Din caracterizarea indirectă, din relația cu celelalte personaje, reiese
faptul că Maitreyi este o persoană darnică, uneori răutăcioasă, trecând de la o stare la alta, mai
ales de față cu Allan. Este foarte ascultătoare de tatăl ei, respectând toate regulile acestuia.
Iubirea pe care o simte pentru Allan o va schimba treptat. Amprenta iubirii o va face pe Maitreyi
să sufere adevărate schimbări de comportament, devenind din fata ascultătoare, care respectă cu
strictețe regulile lumii în care trăiește, ajunge să comită păcate majore, inimaginabile.
Personajul cu adevărat fascinant din Nuntă în cer este Ileana/ Lena, închipuirea eternului
feminin. Ea a fost asemănată de critica literară cu eroinele romanelor rusești (mai ales ale lui
Turneghiev). Prin caracterizarea indirectă – din fapte, gesturi, atitudini- ea este un amestec de
nehotărâre și incertitudini. Drama ei este cauzată de neconcordanța temporală a iubirii, dorindu-
și, ulterior nedorindu-și să fie mamă. Portretul ei se constituie în oglinzi paralele, din
perspectiva celor doi naratori implicați. Oricum, indiferent de dorințele bărbaților, tot femeia este
cea care găsește forța de împotrivire, căci, de fiecare dată, femeia găsește forța interioară care
desface legătura, dispărând definitiv din viața lor și închizându-se enigmatic în sine.

5. Susținerea unei opinii prin valorificarea referinței critice ... . 4

puncte
Conform sintezei pe care criticul literar George Călinescu o face operei lui Mircea Eliade, el
este „cea mai inhtegrală (și servilă) întrupare a gidismului în literatura română”. Tot acesta
susține că „un artist e cu atât mai adânc, cu cât trăiește mai intens”, cu cât pune mai multe
probleme care sunt „trăiri-experiențe”. Criticul este de părere că literatura poate renaște doar
dacă autorii fac sacrificiul de a-și asuma trăiri, iar Eliade reușește să facă acest lucru,
„identificând prezența transcendentului în experiența umană”.