ISTORIA IDEILOR

POLITICE II
SPR1, 17 mai 2023
Alexis de Tocqueville
Alexis de Tocqueville
Câteva date biografice
■ Alexis de Tocqueville s-a născut în 1805 la Paris, într-o familie din nobilimea
normandă. Părinții săi, susținători ai monarhiei, au avut legături de familie cu
Malesherbes, avocatul lui Ludovic al XVI-lea. Sunt arestați de guvernul revoluționar
dar scapă de ghilotină și fug în exil în 1794. Familia se întoarce în Franța după
instaurarea lui Napoleon, iar Henri de Tocqueville, tatăl filosofului, devine pair al
Franței și prefect.
■ Tocqueville studiază la colegiul iezuit din Metz filosofia și retorica, apoi, la Paris, face
studii juridice și devine avocat. Tatăl său îi găsește un post de judecător la Tribunalul din
Versailles, în epoca Restaurației.
■ Din această funcție administrativă este trimis în 1831 într-o misiune de documentare în
Statele Unite pentru a observa sistemul penitenciar american.
■ Rămâne în SUA timp de 9 luni, iar călătoria și documentarea făcută acolo îi furnizează
suficient material pentru redactarea uneia dintre cele mai cunoscute opere de știință
politică și sociologie politică din epoca modernă, Despre democrația în America, apărută
în două volume, în 1835 respectiv în 1840.
■ După o călătorie în Anglia, unde l-a cunoscut pe John Stuart Mill, a fost făcut cavaler al
legiunii de onoare și ales în Academia de Științe Morale și Politice. După publicarea celui
de-al doilea volum, în 1840, a fost numit la Academia Franceză.
Cariera politică

■ Intră apoi în politică și este ales deputat, funcție pe care a deținut-o timp de zece ani, până în 1851.
■ Alexis de Tocqueville nu este, spre deosebire de familia sa, un ultra-regalist sau legitimist. Liberal,
acceptă principiul fondator al Revoluției, condamnând în același timp excesele, spre deosebire de
susținătorii Restaurației.
■ Scrie trei rapoarte importante despre abolirea sclaviei, reforma închisorilor și colonizarea Algeriei, care
tocmai a început.
■ După Revoluția din 1848, Tocqueville participă la Adunarea Constituantă și la redactarea noii Constituții.
■ Devine vicepreședinte al Adunării Legislative în 1849, apoi ministru al afacerilor externe pentru Napoleon
al III-lea în timpul mandatului prezidențial, dar se opune loviturii de stat din 1851. Din această cauză este
închis pentru scurt timp, iar odată eliberat, decide să se retragă din viața politică.
■ Reîncepe să scrie și apucă să redacteze prima parte dintr-o altă mare lucrare de știință politică, Vechiul
regim și Revoluția. Moare de tuberculoză în 1859.
1. Irezistibilitatea democrației

■ Democrația are la bază principiul egalității. Revoluția democratică este un fenomen

irezistibil, reprezentând un proces continuu, cel mai vechi și cel mai permanent fapt pe
care îl știm în istorie.
■ Dispariția privilegiilor de clasă (clerul se democratizează, nobilii se ruinează în conflicte
private, apare mica și marea burghezie îmbogățită din comerț și finanțe)
■ Tocqueville observă că fiecare jumătate de secol îl apropie pe nobil de omul obișnuit.
Până la punctul în care trebuie să atribuim un caracter providențial acestui marș spre
democrație.
■ Cu alte cuvinte, acesta este destinul umanității: dezvoltarea treptată a condițiilor egale
este, prin urmare, un fapt providențial și inevitabil. Are drept principalele caracteristici:
este universală, este durabilă; toate evenimentele, ca și toți oamenii, servesc dezvoltării
sale.
Metoda științifică pentru studiul
democrației
■ Necesitatea elaborării unei adevărate științe a politicului pentru
descrierea democrației ca regim politic irezistibil și dominant în epoca
modernă.
■ America are avantajul de a fi fost organizată într-o democrație de la
bun început, pe teritoriul neocupat de alt regim politic anterior.
■ De aceea, T. consideră că America oferă cea mai nealterată proiecție
asupra democrației.
2. Starea socială a americanilor

■ „Starea socială”. Acesta este definită ca produsul unui fapt (de exemplu, localizarea
geografică a țării, climatul său etc.) coroborat cu legile locului. Starea socială este
cauza principală care determină legile, moravurile, ideile unei națiuni.
■ Condiția socială a americanilor este eminamente democratică, datorită faptului că
este formată din emigranți din Europa, prezentând, în condițiile lor de migranți, o
mare egalitate. Acesta este un fenomen istoric rar (o migrație a celor excluși sau a
aventurierilor), care generează o situație politică și socială fără precedent.
■ Prin urmare, diverse elemente contribuie la asigurarea egalității de facto în
societatea americană, atât din punct de vedere al bogăției, cât și al intelectului.
Libera inițiativă și asocierea

■ Principiul suveranității poporului din America este recunoscut prin cutume și proclamat
prin legi. Poporul se conduce pe sine, prin intermediul celor patru ipostaze ale societății
politice americane: comuna, comitatul, statul și Uniunea.
■ Mai presus de toate, americanii recurg, mai mult decât în orice altă țară, la asociații
private, o formă alternativă a uniunii la legătura politică, cu statul. Americanul păstrează
încă o anumită neîncredere față de stat (poate datorită originilor sale ca străin, imigrant,
în conflict cu statul țării sale de origine).
■ Ulterior, Tocqueville va rezuma această neîncredere a cetățeanului american față de
puterea publică, la originea liberalismului societății americane, după cum urmează: din
perspectiva democratică, guvernul este un rău necesar.
■ Aceste asociații private au multiple obiective (de exemplu, ligile virtuții). În Statele Unite,
indivizii se asociază în scopuri de securitate publică, comerț și industrie, morală și religie.
3. Democrația și selecția meritocratică. Clasa politică.
■ Această multitudine de asociații constituie o contra-putere salutară împotriva tiraniei majorității. Când un
partid politic devine dominant, toată puterea publică trece în mâinile sale. Asociațiile, ca contragreutate,
sunt, prin urmare, eminamente utile.
■ Tocqueville subliniază totuși riscul și limitările acestor asociații din perspectiva sferei individuale. Trebuie
avut în vedere faptul că scopul asociațiilor este de a direcționa opinii și de a nu le obliga, de a sugera
legea, nu de a o face.
■ În America, libertatea de asociere este nelimitată, ceea ce prezintă un pericol, cel al anarhiei, dar face
posibilă evitarea riscului înființării unor societăți secrete.
■ În general, politicienii americani sunt mediocri. Acesta este efectul sufragiului universal direct, care îi face
pe oamenii ignoranți să prefere șarlatani atractivi (populiști) sau refuză, din invidie, să aleagă persoane
care, din cauza averii lor, au putut beneficia de o educație bună.
■ Astfel, vulgaritatea membrilor Camerei reprezentanților din Washington îl surprinde pe vizitatorul
european. Majoritatea sunt lucrători sau comercianți care nu știu întotdeauna să scrie corect. Pe de altă
parte, membrii Senatului, pentru că sunt aleși prin vot universal indirect, provin dintr-un context social mai
înalt și mai bine educat. Sunt avocați, generali, oameni de stat etc.
Tirania majorității

■ Democrația se bazează pe principiul puterii celui mai mare număr. Pentru că

majoritatea alegătorilor au votat pentru un astfel de partid, o astfel de lege
va fi adoptată.
■ Dar vocea majorității nu este întotdeauna și vocea înțelepciunii. Tocqueville
este îngrijorat așadar de consecințele posibile ale unor decizii proaste
aplicate în virtutea principiului majorității care dictează și care poate evolua
în tiranie a majorității.
■ Prin urmare, riscul Americii nu este excesul de libertate, ci tirania, cea a
majorității. Pentru a evita acest lucru, Constituția Americii creează frâne și
sisteme de verificare și de ponderare.
■ Puterea legislativă trebuie să reprezinte majoritatea, iar puterile executive și
judiciare trebuie să aibă propria lor putere independentă, de control.
■ Tirania majorității poate duce la o standardizare a reprezentărilor mentalului
4. Tocqueville și analiza geopolitică.
Progresul, comerțul și raportul cu
■ Într-un impuls vizionar, Tocqueville avansează predicția că America, precum și Imperiul Rus, vor juca în
democra
în care scria acesteția
viitor un rol crucial în echilibrul lumii, depășindu-i pe englezi și pe francezi, dominau globul, în momentul
rânduri: „există astăzi pe pământ două mari popoare care, pornind de la nimic, par să
avanseze spre același obiectiv: sunt rușii și anglo-americanii [...] Fiecare dintre ele pare chemată de un
plan secret al Providenței pentru a ține, într-o zi în mâinile lor destinul câte uneia din jumătățile lumii”.
■ Autorul nu propune America drept model de urmat pentru națiunile europene. Contextul istoric, geografic,
sociologic nu este același, așa că trebuie să fim atenți, spune el, să nu aplicăm același model pentru
aceste țări diferite: influența exercitată de natura țării și faptele anterioare în constituțiile politice trebuie
întotdeauna luată în seamă, la fel și în cazul definirii libertății. (idee prezentă deja la Montesquieu)
■ Egalitatea inerentă a unei democrații favorizează anumite idei, de exemplu cea a progresului. Odată cu
egalitatea, clasele se reunesc, utilizările, legile variază. Noi adevăruri sunt descoperite. Aceste schimbări
arată clar că omul are o capacitate nelimitată de progres, de auto-îmbunătățire.
■ Într-o democrație, egalizarea condițiilor înseamnă că indivizii nu mai dețin un rang prestabilit într-o clasă
socială.
5. Democrația, echilibrul social și progresul
economic în societatea industrializată
■ Democrația americană se bazează, de asemenea, pe productivitate și pe diviziunea
muncii, conceptualizată de Adam Smith în Bogăția Națiunilor. Cu siguranță, diviziunea
muncii crește productivitatea. Fiecare muncitor, executând o singură sarcină, ajunge să
dobândească o dexteritate care îi îmbunătățește performanța.
■ Tocqueville observă însă că pe măsură ce lucrătorul se ameliorează, omul din el se
deteriorează. Referindu-se explicit la Adam Smith, Tocqueville se întreabă retoric la ce ne
mai putem aștepta de la sufletul unui om care a confecționat 20 de ani ace de cusut?
Muncitorul devine încăpățânat, slab, dependent, concentrat pe un lucru. Stăpânul de
partea sa dobândește o perspectivă din ce în ce mai generală.
■ Obsesia productivității tinde deci să aibă un impact negativ asupra egalității de șanse,
care trebuie deci garantată prin alte seturi de măsuri de siguranță.
■
6. Cultura politică democratică. Valori și
moravuri democratice
■ Tocqueville definește onoarea ca un set de reguli specifice unui popor (deosebit de
moravuri, de legi universale): onoarea se referă mai degrabă la un set de opinii
comune și reciproc acceptate în societate.
■ Valorile susținute de sentimentul de onoare sunt cele prin care o societate se
coagulează.
■ În cazul societății americane, valorile coagulante sunt cele legate de libertate,
prosperitate și fericire. Pasiunea îmbogățirii nu este privită rău de americani, ci ca o
ambiție nobilă și stimabilă, în vreme ce în anumite părți ale Europei, ea este
considerată a fi lăcomie servilă.
7. Raportul democrație-revoluție

■ Întrucât totul se schimbă în mod constant în democrații, riscăm necontenit revoluții? În

general, revoluțiile par să distrugă inegalitatea, însă democrațiile sunt caracterizate de o
mare egalitate de condiții. Există puțini cetățeni bogați și săraci, din clasa mijlocie, care
sunt în mod natural conservatori sau în favoarea unor reforme simple: oamenii
democrațiilor nu doresc în mod firesc revoluții, ci se tem de ele.
■ Cauza este simplă: orice revoluție amenință proprietatea, însă majoritatea oamenilor din
democrații dețin proprietatea. La fel, o revoluție strică, în general, întreprinderile și
industriile.
■ Întrucât există mulți într-o democrație, stabilitatea socială este ceea ce își dorește toată
lumea: moravurilor revoluționare sunt incompatibile cu exercitarea comerțului, sursă de
prosperitate și progres general. Comerțul este în mod natural dușmanul tuturor
pasiunilor violente.
8. Riscurile democrației: egoismul și
abandonarea sferei publice
■ Tocqueville se teme că indivizii, într-un sistem democratic, conduși de egoism, vor ajunge să-și
urmărească doar interesul privat, egoist, liniștea, respingând orice teorie nouă, orice inovație.
■ Pericolul democrațiilor constă în faptul că ele rămân invariabil fixate în aceleași instituții, aceleași
prejudecăți, aceleași moravuri, astfel încât rasa umană se oprește și se limitează; că spiritul se
retrage în sfera privată, fără a produce idei noi; că omul este epuizat în mici mișcări solitare și
sterile și că, în timp ce se agită constant, umanitatea nu mai avansează.
■ Cetățenii repliați în sfera privată sunt înclinați în mod natural să acorde tot mai multă putere
statului, deoarece pasiunea lor pentru egalitate îi conduce către renunțarea la poziții de influență
în raport cu alți cetățeni.
■ Ei preferă să încredințeze această putere statului. Încetul cu încetul, statul concentrează toate
puterile.
■ Într-o democrație, guvernul considerându-se responsabil pentru acțiunile și destinul individual al
cetățenilor, se angajează să ghideze și să clarifice fiecare dintre ele în diferitele acte ale vieții sale
și, dacă este necesar, să-l facă fericit în ciuda sa.
9. Noul despotism de origine democratică.
Responsabilitatea cetățenească
■ Democrațiile pot da naștere unui nou tip de despotism: fie cel al tiraniei majorității,
fie cel al statului atotputernic, paternalist, care ocupă spațiul lăsat liber de cetățenii
retrași în sfera privată: „Vreau să-mi imaginez sub ce caracteristici noi ar putea
apărea despotismul în lume: văd o mulțime nenumărată de oameni similari și egali,
care se întorc fără încetare asupra lor pentru a obține plăceri mici și vulgare cu care
își umplu sufletul”.
■ Statul rămâne singura legătură între ei: deasupra acestora se ridică o putere
imensă și tutelară, care își asumă singura responsabilitate de a le asigura plăcerea
și de a le veghea soarta.
■ Acest stat dezvoltă o relație cu cetățenii similară celei dintre părinți și copii, iar
natura puterii politice într-o democrație este incompatibilă cu acest tip de legătură.