Sistemul politic din Germania.

Parlamanterismul clasic al
regimului politic german

Diviziunea Germaniei postbelice

 Diviziunea Germaniei postbelice

• După înfrângerea Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial şi

declanşarea Războiului Rece, ţara a fost împărţită între cele două
blocuri politico-militare concurente – blocul răsăritean şi blocul
occidental
• La Conferinţa de la Potsdam, din 17 iulie - 2 august 1945,
după capitularea necondiţionată a Germaniei din 8 mai 1945, Aliaţii
au împărţit Germania în patru zone militare de ocupaţie: franceză -
în sud-vest; britanică - în nord-vest; americană - în sud şi sovietică -
în răsărit. Fostele provincii germane situate la est de linia Oder-
Neisse (Prusia Răsăriteană, Pomerania şi Silezia) au fost
transferate Poloniei, ţară care a fost, practic, mutată spre apus.
Partea Prusiei Răsăritene din jurul Königsbergului a fost anexată de
Uniunea Sovietică, sub numele de Regiunea Kaliningrad
 Diviziunea Germaniei postbelice

• La Potsdam s-a căzut de acord asupra transferului a aproximativ 7 milioane

de germani din Polonia, Uniunea Sovietică, Regiunea
Sudeţilor din Cehoslovacia,Ungaria, Iugoslavia şi România
• După război, Germania ar fi trebuit să fie guvernată de Comisia Aliată de
Control. Comandanţii militari aveau puterea supremă în zonele lor de
ocupaţie şi acţionau de comun acord în problemele care priveau întreaga
ţară. Berlinul, care se afla în zona de ocupaţie sovietică, a fost, de
asemenea, împărţit în patru sectoare de ocupaţie. Cele trei sectoare
occidentale au devenit ceea ce avea să fie cunoscut mai târziu ca Berlinul
Occidental, iar sectorul sovietic a devenit Berlinul Răsăritean,
capitala Republicii Democrate Germane.
• Unul dintre cele mai importante sarcini pe care şi le propuseseră Aliaţii în
Germania a fost denazificarea. Svastica şi alte simboluri naziste au fost
interzise. A fost stabilit un steag provizoriu german. Acest drapel a fost
folosit, de exemplu, pentru a fi arborat de navele maritime germane până
în 1949, când au fost proclamate, separat, Republica Federală
Germania şi Republica Democrată Germană.
 Diviziunea Germaniei postbelice

• Planurile pentru organizarea unei Germanii unitare postbelice au fost

abandonate odată cu creşterea tensiunilor între foştii aliaţi, care au
culminat cu izbucnirea Războiului Rece.
• Politica iniţială a puterilor occidentale a fost aceea a "pământului sărat" ,
în conformitate cu Planul Morgenthau, care, deşi era, în mod oficial,
respins, a influenţat puternic politica învingătorilor. Unul dintre ultimele
efecte ale acestei politici a fost ocuparea de către francezi, în 1947, a
regiunii germane Saar, bogate în zăcăminte minerale.
• Totuşi, până în 1948, odată cu creşterea rivalităţii dintre Uniunea Sovietică,
pe de-o parte şi, puterile occidentale, pe de alta, care, în plus, au ajuns să
se teamă de comunizarea populaţiei germane sărăcite, politica Statelor
Unite, Marii Britanii şi Franţei faţă de fostul inamic s-a schimbat. Punctul
de cotitură a fost discursul Secretarului de Stat al SUA James F. Byrnes,
intitulatRedefinirea politicii faţă de Germania, susţinut de rapoarte asupra
situaţiei din Germania, (Misiunea economică prezidenţială în Germania şi
Austria
 Diviziunea Germaniei postbelice

• Aliaţii occidentali au început să fie preocupaţi de deteriorarea situaţiei

economice din "Trizonă". Planul Marshall conceput de americani pentru
ajutorarea economică a Europei a fost extins şi pentru Germania
Occidentală.
• Reforma monetară, care fusese interzisă de politica ocupaţiei militare, a
fost, în cele din urmă, permisă. Această reformă, care introducea Deutsche
Mark ca monedă naţională, a pus capăt inflaţiei galopante. Sovieticii nu au
fost de acord cu introducerea acestei valute şi s-au retras, în martie 1948,
din sistemul de guvernare tetrapartit şi au declanşat criza Berlinului, în
iunie acelaşi an, blocând orice rută terestră care lega Germania
Occidentală de Berlinul Occidental. Aliaţii occidentali au replicat cu un pod
aerian prin care s-a asigurat aprovizionarea jumătăţii vestice a oraşului.
Sovieticii au pus capăt blocadei după zece luni.
• În 1949, vest-germanii au protestat din ce în ce mai hotărât împotriva
planurilor aliate de dezindustrializare a ţării. Aliaţii occidentali – SUA,
Franţa şi Regatul Unit – au căzut, în cele din urmă, în 1950, de acord
asupra încetării demontării industriei grele germane.
 Cele doua state
• La 23 mai 1949, a fost proclamată Bundesrepublik Deutschland (Republica
Federală Germania) pe teritoriul zonelor de ocupaţie occidentale, iar
oraşul Bonn a fost ales să devină "capitală provizorie", noul stat
declarându-se, la 5 mai 1955, "complet suveran".
• La 7 octombrie 1949, în zona sovietică, a fost proclamată Deutsche
Demokratische Republik (Republica Democrată Germană), având capitala
în Berlinul Răsăritean. Cele două state au fost cunoscute şi cu numele
neoficiale de "Germania de Vest (Occidentală)" şi, respectiv, "Germania de
Est". În ambele state au rămas încartiruite trupe de ocupaţie.
• Fosta capitală germană, Berlinul, a rămas un caz special, fiind împărţit
în Berlinul Răsăritean şi cel Occidental, ultimul fiind, în întregime,
înconjurat de teritoriul Republicii Democrate Germane. Deşi locuitorii
Berlinului de Vest erau cetăţeni ai Republicii Federale Germania, oraşul nu
era, din punct de vedere legal, parte a Germaniei Occidentale, rămânând
sub ocupaţia formală a aliaţilor apuseni până în 1990, deşi administraţia
orăşenească era aleasă de locuitori, nu era impusă din afară.
 Cele doua state
• Germania de Vest a devenit unul dintre aliaţii SUA, Regatului Unit şi Franţei. Ţara s-
a autodefinit ca fiind una cu "economie socială de piaţă", bucurându-se de o
îndelungată perioadă de creştere economică (Wirtschaftswunder – Miracolul
economic german), care a urmat reformei monetare din 1948 şi ajutorului
american oferit prin intermediul Planului Marshall (1948 - 1951).
• Germania de Est a fost, mai întâi, ocupată şi, mai apoi (din mai 1955), aliată
cu Uniunea Sovietică. Republica Democrată Germană, cunoscută şi sub acronimul
deRDG, o ţară cu un sistem politic autoritar, cu o economie de tip sovietic, a
devenit, în scurt timp, cea mai bogată şi avansată din tot blocul răsăritean, fiind, în
acelaşi timp, o ţară de protocol, o "democraţie populară" prin care Uniunea
Sovietică căuta să demonstreze nu numai că "sistemul socialist are o faţă umană",
dar şi că poate fi competitiv economic cu oricine. Cu toate acestea, cetăţenii est-
germani nu au încetat nici o clipă să dorească libertăţile politice, economice şi
prosperitatea din Vest.
• Sovieticii au propus, în 1952, prin Nota Stalin, reunificarea Germaniei şi
dezagajarea superputerilor în Europa Centrală, dar Anglia, Franţa şi SUA au respins
oferta (pe care o considerau lipsită de sinceritate).
 Cele doua state
• Reunificarea Germaniei (în germană deutsche
Wiedervereinigung) a fost un eveniment ce s-a 
înfăptuit oficial la data de 3 octombrie 1990, când 
teritoriul fostei Republici Democrate 
Germane (RDG), proaspăt reorganizat în 
5 landuri, a aderat la legile şi constituţia RFG. Ca 
urmare RDG-ul a dispărut ca entitate statală, 
alipindu-se oficial la Republica Federală 
Germania(RFG). 
• Din anul 1985 în RDG începuse o criză 
economică, socială şi politică. Procesul, care a 
culminat cu această nouă unire, este denumit die
Wende (schimbarea direcţiei din RDG).
 Parlamentul german
• Bundestagul este din 1949 parlamentul federal unicameral al Republicii 
Federale Germania, ales de popor prin vot universal. Bundestagul 
alege cancelarul federal (prim-ministrul federal), al cărui mandat durează 
până la constituirea unui alt nou Bundestag (de regulă 4 ani). Bundestagul 
este organul principal legiuitor german (legislativul), alături de alte patru 
organe federale implicate în procesul legislativ federal:
• Preşedintele Federal, Bundespresident;
• Guvernul Federal, Bundesregierung;
• Consiliul Federal al landurilor, Bundesrat;
• Curtea Constituţională Federală, Bundesverfassungsgericht.
• Legile de interes federal, propuse de exemplu de către guvern, trebuie să 
fie hotărâte de Bundestag. (Există şi legi la nivel de land; acestea nu trec 
prin Bundestag.) Legile de interes federal ce ating nemijlocit şi interesele 
landurilor sunt supuse în plus şi aprobării în Consiliul Federal Bundesrat. În 
caz de diferenţe se apelează la Comisia de mediereVermittlungsausschuss. 
În final orice lege aprobată, pentru a intra în vigoare, necesită şi 
promulgarea (semnarea) de către Preşedintele Federal.
 Parlamentul german
• Orice lege poate fi supusă verificării din partea Curţii Constituţionale 
Federale, Bundesverfassungsgericht. În caz că aceasta decide că legea 
contravine constituţiei Germaniei, Grundgesetz, legea trebuie modificată 
corespunzător, de obicei până la o dată precizată, dar fără a ieşi între timp 
din vigoare.
• Sediul Bundestagului se află în incinta clădirii Reichstag în Berlin. În zilele 
noastre Reichstag desemnează numai clădirea respectivă, şi nu un organ 
politic actual.
• Pe treapta administrativă cea mai înaltă se află Bund (Federaţia germană, 
Germania)
• Pe a doua treaptă de sus se află Bundesländer ( landurile Germaniei - 16), 
grupate în 2 categorii:
– Flächenländer (13 landuri „cu suprafaţă”);
– Stadtstaaten (3 oraşe-stat: Berlin, Brema şi Hamburg).
• Sub landurile cu suprafaţă stă scris (Regierungsbezirke) (ceea ce semnifică 
faptul că unele din aceste landuri dispun de o treaptă intermediară de 
regiuni administrative de tip Regierungsbezirk).
 Parlamentul german
• Landurile cu suprafaţă, indiferent dacă dispun sau nu 
de Regierungsbezirke, sunt subîmpărţite în districte 
rurale (numite Landkreis sau Kreis, în funcţie de land) 
şi districte urbane, numite kreisfreie Stadt (oraşe care nu ţin 
de vreun district rural).
• Districtele rurale sunt şi ele subîmpărţite şi mai fin, în diverse 
moduri, în funcţie de landul în care se află. Unele districte 
rurale se subîmpart în subunităţi numiteAmt. În sfârşit, 
districtele, şi acolo unde există şi subunităţile Amt, se 
subîmpart, mai departe, în subunităţi 
numite Gemeinde (comune). În unele landuri există şi unităţile 
de tip Verbandsgemeinde, o grupare de comune.
• După cum se vede, subdivizarea administrativă a Germaniei 
nu este foarte unitară, datorită diversităţii de tradiţii istorice din 
regiunile ţării.
 Presedintele si cancelarul
• Preşedintele federal al Germaniei (în germană Bundespräsident) 
este şeful de stat al RFG, pe scara ierarhică cel mai înalt organ 
constituţional al Germaniei. Conform constituţiei (Grundgesetz), 
puterea sa din cadrul sistemului politic al ţării este limitată, 
conţinând în primul rând sarcini reprezentative. El trebuie să fie o 
„pouvoir neutre” (putere neutră, nepărtinitoare), preşedintele tuturor 
cetăţenilor şi rezidenţilor din Germania.
• Preşedintele poate fi considerat ca aparţinând de 
puterea executivă din stat, dar în acelaşi timp el se află deasupra 
celor trei puteri din stat (executiv, legislativ, judiciar - vezi Separarea 
puterilor). Cele mai importante împuterniciri politice de stat ale 
preşedintelui german sunt:
• hotărăşte dacă dizolvă Bundestagul (parlamentul), atunci 
când cancelarul (prim-ministrul) primeşte un vot de neîncredere din 
partea Bundestagului,
• împuterniciri speciale în cazul unui guvern minoritar,
 Presedintele si cancelarul
• aprobă şi semnează legile federale, ca ultim pas pentru 
intrarea acestora în vigoare.
• Preşedintele federal este ales pentru 5 ani de către Adunarea 
(sau Convenţia) Federală (Bundesversammlung), un organ 
constituţional care se întruneşte exclusiv în acest scop. 
Adunarea Federală este constituită din toţi membrii 
parlamentului german (Bundestag), plus un număr egal de 
membri, politicieni sau nu, în general personalităţi din viaţa 
publică, aleşi special numai pentru acest scop de 
către landtaguri (parlamentele landurilor).
• Preşedintele federal poate fi reales la încheierea unui mandat, 
dar numai o singură dată. La îndeplinirea sarcinilor sale el este 
ajutat de Oficiul Preşedintelui Federal (Bundespräsidialamt). 
Primă reşedinţă oficială a preşedintelui este Palatul Bellevue 
în Berlin, iar a doua este Vila Hammerschmidt în Bonn.
 Presedintele si cancelarul
• Cancelarul Germaniei este şeful guvernului Germaniei. Titlul oficial 
în germană este Bundeskanzler(in) (cancelar federal în traducere), uneori 
prescurtat doar la Kanzler(in). Termenul, originar din cuvântul 
latin cancellarius, datează din Evul Mediu. Cancelarul federal al
Germaniei este şeful guvernului federal (prim-ministrul) din Republica 
Federală Germania. El numeşte miniştrii guvernului său şi are dreptul de a 
stabili direcţia politică generală a guvernului (Richtlinienkompetenz). 
Cancelarul este de facto funcţionarul de stat cel mai puternic, dar ocupă 
abia locul trei în ierarhia politică protocolară din Germania, după 
preşedintele statului (Bundespräsident) şi după preşedintele 
(Bundestagspräsident) parlamentului Bundestag, acest for legislativ fiind 
singurul organ federal ales direct de „poporul suveran”.
• Cancelarul este ales de Bundestag pentru o perioadă de patru ani şi poate fi 
eliberat din funcţie înainte de termen numai printr-o moţiune de neîncredere 
votată şi aprobată de Bundestag. El poate desigur şi să demisioneze.
• Din 2005, cancelar federal al Germaniei si pana in prezent este Angela 
Merkel, din partea partidului creştin-democrat CDU, 
 Sistemul partidist german
• Sistemul partidist are in vedere modul de structurare, de
functionare a partidelor politice in cadrul vietii politice
dintr-o societate. El se refera cu precadere la numarul
partidelor politice care exista intr-o societate si prin a caror
participare se deruleaza, se realizeaza viata politica din
cadrul acesteia.
• Notiunea de sistem partidist a fost folosita pentru prima
oara in perioada interbelica si avea in vedere numarul si
natura partidelor politice dintr-o societate care erau
angajate in viata politica. O explicatie pertinenta definirii
notiunii de sistem partidist, fara a o identifica cu partidele,
o face M.Duvenger care considera sistemul de partide drept
''formele si modalitatile de coexistenta a mai multor partide
dintr-o anumita tara''.
 Sistemul partidist german
• bipartidism perfect – doua partide stapanesc jocul politic parlamentar; doua
partide mari obtin peste 90% din voturi: modelul britanic actual; partidul din
opozitie ajunge automat la putere
• bipartidism imperfect – doua partide si jumatate controleaza jocul politic; doua
parte obtin 70-75% din voturi, iar un partid mai mic castiga 10-15%. Apar doua
partide mari, nu suficient de puternice pentru a ajunge singure la guvernare, astfel
ca se aliniaza cu un partid minor care le asigura majoritatea pentru guvernare. In
Germania, fie Partidul Social Democrat, fie Democratii Crestini se aliaza cu Uniunea
Liber Democrata pentru a forma guvernul.
• multipartidism pur – cele doua partide dominante obtin impreuna 40-50% din
voturile electoratului. Exista un numar de peste 4 partide care ajung in Parlament,
care se vad silite sa se coalizeze pentru a guverna. Multipartidismul presupune
existenta coalitiilor.
• multipartidism cu partid dominant – un partid dominant obtine aproximativ
40% din voturi, restul revine celorlalte partide. D exemplu in Romania, PSD se
coalizeaza cu UDMR pentru a guverna.
 Caracteristici ale sistemului electoral
german
• In sistemul german de vot ,alegătorul, exact ca la sistemul de vot paralel, are două voturi. Cu unul
alege în colegiul său un reprezentant. Cel de-al doilea vot îl acordă unei liste de partid.
•
Logica sistemului german este foarte diferită. Mandatele sunt alocate conform unei proceduri
destul de complicate. În sistemul german, esenţială este lista de partid. Votul pe liste determină
procentul mandatelor din Parlament. Iată cum funcţionează acest sistem.
•
Să presupunem că in Parlament sunt 100 de parlamentari . In urma alegerilor ,un partid a primit 30
la sută din voturile de pe lista de partid. Asta înseamnă că are dreptul la 30 la sută din mandatele
din Parlament ceea ce înseamnă că are dreptul la 30 de mandate.
•
În pasul doi, verificăm în câte colegii partidul a câştigat mandate prin vot direct.
Să presupunem că a câştigat în 20 din aceste colegii. Acestea sunt mandatele pe care partidul le
primeşte direct. Însă noi ştim deja că partidul are dreptul, în final, la 30 de mandate. De unde
provin restul de 10? De pe lista de partid.
•
Observăm câteva caracteristici ale sistemului german. Lista de partid este folosită "în compensaţie".
De aceea sistemul german se mai numeşte uneori "sistem cu compensare". Mulţi deputaţi vin din
colegiile uninominale. De aceea, sistemul german mai este numit uneori "sistem cu selecţie
personalizată".
 Caracteristici ale sistemului electoral
german
• Numarul circumscriptiilor uninominale este insa 50% din numarul total
al parlamentarilor. Cate circumscriptii uninominale reuseste sa castige un
partid sau altul nu are nicio influenta in rezultatul alegerilor, raportul de
forte final al partidelor in Parlament.
• Restul de 50% din numarul parlamentarilor, cei alesi de pe liste, se aloca
in asa fel incat numarul total al parlamentarilor fiecarui partid sa reflecte
proportional numarul de voturi pentru partid (buletinul de vot pentru
lista partidului)
• În cele din urmă însă, forţa unui partid este dată doar de votul pe listă.
Spre deosebire de sistemul de vot paralel,
 Concluzii
• Germania s-a opus dezindustrializarii tarii de catre aliati in 1949 , ceea ce afacut
in ziua de azi ca Germania sa fie o tara foarte puternica .
• Sistemul german este in esenta un sistem proportional, care asigura
reprezentarea corecta in Parlament a optiunilor politice ale electoratului.
• Raportul de forte dintre partide, majoritatile si minoritatile parlamentare, au o
legatura directa cu votul cetateanului, cu numarul de voturi pe care le strange
fiecare partid (sau alianta). Nu exista voturi “pierdute” si cetateni nereprezentati
in Parlament (decat alegatorii care au votat partide care nu trec pragul electoral).
Astfel, sistemul german este un sistem inteligent, care introduce in cadrul unui sistem
proportional caracteristici ale sistemului uninominal, imbinand avantajele ambelor, si
eliminand in acelasi timp toate dezavantajele si efectele negative ale uninominalului
majoritar.
• Este un sistem care nu a fost esential modificat de 60 de ani si care a dat
Germaniei o democratie puternica, reprezentativa, in spiritul si litera unei
republici parlamentare. Sistemul de vot este aplicat cu succes si la alegerile
pentru parlamentele landurilor federale.