Reducerea diferenţelor de prosperitate

Deşi Uniunea Europeană este una dintre cele mai bogate zone de pe glob, există diferenţe
considerabile între regiunile sale sub aspectul veniturilor şi al oportunităţilor. Prin politica sa
regională, UE transferă resurse din zonele prospere în cele mai sărace. Scopul constă în
modernizarea regiunilor mai puţin dezvoltate pentru a le da posibilitatea să ajungă la nivelul
celorlalte regiuni din UE.

• Prezentare generală
• Legislaţie
• Informaţii suplimentare

Solidaritate şi coeziune

Politica regională este un instrument de solidaritate financiară şi, în acelaşi timp, un puternic
motor al coeziunii şi al integrării economice. Prin solidaritate se încearcă a se aduce un ajutor
concret cetăţenilor mai defavorizaţi şi regiunilor mai puţin dezvoltate. Coeziunea se sprijină pe
principiul că avem de câştigat, cu toţii, din reducerea decalajelor dintre regiuni în ceea ce
priveşte venitul şi gradul de bogăţie.

Există mari diferenţe în ceea ce priveşte nivelul de prosperitate existent între statele membre ale
UE şi în interiorul acestora. Din punctul de vedere al PIB-ului pe cap de locuitor (unitatea de
măsură standard a gradului de bunăstare) cele mai prospere regiuni se situează în mediul urban –
Londra, Bruxelles şi Hamburg. Luxemburgul, cea mai prosperă ţară din UE, este de peste şapte
ori mai bogată decât România şi Bulgaria, cele mai sărace state membre şi ultimele care au
aderat la Uniune.

Efectele dinamice ale apartenenţei la UE, la care se adaugă o politică regională solidă şi bine
orientată, pot genera rezultate pozitive. În acest sens, cazul Irlandei este încurajator. În timp ce în
1973, anul aderării la UE, PIB-ul Irlandei reprezenta 64% din media înregistrată la nivelul UE, în
prezent este unul dintre cele mai ridicate din ţările Uniunii. Una dintre priorităţile politicii
regionale este de a face ca standardele de viaţă din ţările care au aderat la UE începând cu anul
2004 să ajungă la nivelul mediu înregistrat în UE, cât mai rapid posibil.

Cauzele decalajelor

Decalajele dintre regiuni pot avea diverse cauze. Poate fi vorba despre dezavantaje persistente
cum ar fi amplasarea geografică, despre mai recentele schimbări socio-economice sau despre o
combinaţie între aceşti factori. Adesea, impactul acestor dezavantaje se face simţit prin excludere
socială, învăţământ de proastă calitate, niveluri ridicate de şomaj şi infrastructuri
necorespunzătoare. În cazul anumitor state membre, o parte din decalaje se datorează fostele lor
sisteme economice centralizate.

Preţul succesului

Politica regională investeşte în oameni.

Odată cu aderarea acestor ţări, UE a reorganizat şi restructurat cheltuielile pentru dezvoltarea

regională. În perioada 2007-2013, acestea vor reprezenta 36% din bugetul UE, adică aproximativ
350 de miliarde de euro. Vor fi avute în vedere trei obiective: convergenţa, competitivitatea şi
cooperarea, grupate sub denumirea de „politică de coeziune”.

Atenţia se concentrează în special pe statele membre din Europa Centrală şi de Est, la care se
adaugă regiunile cu nevoi speciale din alte state ale UE. Cele 12 ţări care au aderat începând cu
anul 2004 vor primi 51% din bugetul total alocat politicii de dezvoltare regională pentru perioada
2007-2013, deşi acestea reprezintă mai puţin de un sfert din populaţia totală a UE.

Finanţarea provine din trei surse diferite, în funcţie de tipul de asistenţă şi de beneficiar.

• Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) finanţează programele axate pe

infrastructură generală, inovaţie şi investiţii. Banii proveniţi din FEDER sunt destinaţi
celor mai sărace regiuni din UE.
• Fondul Social European (FSE) finanţează proiecte de formare profesională şi alte tipuri
de programe de asistenţă în domeniul ocupării şi creării de locuri de muncă. Ca şi în
cazul FEDER, toate ţările din UE pot beneficia de asistenţă prin intermediul FSE.
• Fondul de Coeziune finanţează proiectele care au ca obiect protecţia mediului,
infrastructura de transport şi dezvoltarea în domeniul surselor de energie regenerabile. De
acest tip de finanţare pot beneficia doar ţările în care standardul de viaţă se situează sub
90% din media înregistrată la nivelul UE, adică cele 12 state membre care au aderat cel
mai recent la UE, la care se adaugă Portugalia şi Grecia. Spania, care a beneficiat până
acum de asistenţă prin intermediul Fondului de Coeziune devine, treptat, ineligibilă
pentru acest tip de finanţare.

Repartizarea cheltuielilor

Cea mai mare parte din cheltuieli este consacrată regiunilor în care PIB-ul se situează sub 75%
din media comunitară, pentru a le ajuta să îşi îmbunătăţească infrastructurile şi să îşi dezvolte
potenţialul economic şi uman. Din această categorie fac parte 17 din cele 27 de state membre ale
UE. Pe de altă parte, toate cele 27 de ţări din Uniune pot beneficia de finanţare pentru sprijinirea
inovaţiei şi cercetării, a dezvoltării durabile şi a formării profesionale în regiunile mai puţin
dezvoltate. O mică parte din fonduri sunt destinate proiectelor de cooperare transfrontalieră şi
interregională.

Favorizarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă

Politica regională trebuie să se înscrie pe drumul trasat de Agenda de la Lisabona şi să contribuie

la promovarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă prin

• trezirea interesului investitorilor faţă de statele membre şi regiunile acestora, prin

îmbunătăţirea accesibilităţii, furnizarea de servicii de calitate şi protejarea mediului;
• încurajarea inovaţiei, a spiritului antreprenorial şi a economiei bazate pe cunoaştere, prin
dezvoltarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării;

crearea de noi locuri de muncă, mai numeroase şi oferind condiţii mai bune, prin atragerea unui
număr mai mare de persoane pe piaţa muncii, îmbunătăţirea capacităţii de adaptare a lucrătorilor
şi creşterea investiţiilor în capitalul uman.