Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. NOŢIUNE
Într-o formulare simpla raportul juridic civil poate fi definit ca o relatie sociala
reglementata prin norme de drept civil[1]. Relatia sociala este o relatie dintre oameni, iar
norma de drept civil este exprimata în acte normative cuprinse în ramura dreptului civil, ca
izvoare ale acesteia. Desi definitia este formulata într-un mod foarte simplu, se poate retine
esenta, si anume ca este vorba de acele relatii sociale care sunt reglementate de normele
dreptului civil.
Prin prisma normelor dreptului civil, raporturile juridice civile apar ca o realizare a
normelor juridice.
Într-o definitie mai elaborata, prin raport juridic civil se întelege relatia sociala,
patrimoniala sau nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil [2]. Retinem deci ca
raportul juridic civil este o specie de raport juridic. Doua aspecte trebuie relevate în definitia
de mai sus:
- conditia sine qua non a raportului juridic civil o reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra în continutul dreptului
civil.
Asadar, daca orice raport juridic civil este o relatie sociala, nu orice relatie sociala, prin ea însasi, este raport juridic civil.
- fiind reglementata prin norma de drept civil, relatia sociala nu îsi pierde calitatea sa
primordiala - aceea de a fi un raport social - adica o legatura între oameni.
O definitie mai complexa decât cele redate mai sus, nu este necesara.
2. CARACTERELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
Raportul juridic civil prezinta trasaturile caracteristice oricarui raport juridic. Pe lânga acestea, însa, el are si unele
caracteristici proprii, în numar de trei.
Caracterul social al raportului juridic civil rezulta din faptul ca el este o relatie sociala
(reglementata prin normele de drept civil), adica este o relatie dintre oameni, dintre persoane.
Continutul acestui caracter rezida în doua aspecte: pe de o parte, prin reglementarea sa de
catre norma de drept civil, relatia dintre oameni nu îsi pierde trasatura sa de a fi o relatie
sociala si, pe de alta parte norma de drept civil (ca orice norma juridica de altfel) nu se poate
adresa decât conduitei oamenilor, în calitatea lor de fiinte sociale dotate cu ratiune [3]. Legea
nu poate reglementa norme de conduita pentru bunuri. Chiar în situatiile când se vorbeste
de “ regimul juridic al bunurilor “, de fapt se are în vedere, conduita oamenilor, ei între ei, cu
privire la lucruri ori bunuri.
Trebuie precizat ca raportul juridic civil se poate stabili atât între oameni, priviti fiind
individual, adica în calitatea lor de persoane fizice , dar si între oameni organizati în
colectivitati, având calitatea de persoane juridice. Este necesar sa facem aceasta pr
22522h713w ecizare deoarece, atunci când este vorba despre drepturile reale îndeosebi
dreptul de proprietate, autori apartinând doctrinei franceze au sustinut pâna în secolul nostru
ca în asemenea cazuri ar fi vorba de o relatie între titularul dreptului (proprietar) si obiectul
dreptului respectiv (lucrul). Ulterior, autori de prestigiu ( Aubry , Rau , Planiol si Ripert ) au
respins aceasta teza, demonstrând ca si dreptul de proprietate este un raport juridic social,
stabilit între titularul dreptului ca subiect activ si toate celelalte persoane care sunt obligate sa
îl respecte, în calitatea de subiecte pasive [4].
Raportul juridic civil are un caracter volitional . Acest lucru trebuie înteles astfel: o
relatie sociala devine raport de drept civil pentru ca s-a voit acest lucru de catre legiuitor
atunci când s-a adoptat norma juridica civila. Norma juridica are o trasatura fundamentala -
este vointa de stat. Aceasta se transmite si relatiei sociale care este reglementata prin norma
juridica. Acest caracter volitional este comun tuturor raporturilor juridice. Exista si un aspect
specific raportului juridic civil izvorât dintr-un act juridic civil constând în manifestarea de
vointa în scopul de a produce efecte juridice. Prin urmare, la aceasta categorie de raporturi
juridice civile, pe lânga vointa exprimata în norme de drept civil care reglementeaza actul
juridic civil, exista si vointa autorilor sau autorului actului respectiv (contract sau act
unilateral). Pentru aceasta categorie se vorbeste în doctrina de “ caracterul dublu volitional ”
ori “ dublu caracter volitional “ fiind de preferat cea dintâi denumire, fiind vorba de un
simplu caracter, care are, însa în cazul aratat, doua aspecte.
De obicei, caracterul dublu volitional este raportat la momentul formarii raportului
juridic civil. În ceea ce priveste vointa colectiva exprimata prin norma de drept civil este de
înteles ca trebuie sa fie cunoscuta, sa existe în momentul în care între parti se leaga raportul
juridic civil. Cea de-a doua vointa , însa, poate sa nu existe în momentul nasterii raportului
juridic, dar sa apara în momentul stingerii acestuia, când obligatia nascuta în cadrul unui
raport juridic civil doar în temeiul legii este executata în mod voluntar (nu silit). Un astfel de
exemplu priveste raportul de raspundere delictuala. Astfel, dintr-un delict civil (fapta ilicita
cauzatoare de prejudiciu) se naste raportul de raspundere civila delictuala doar pe baza
vointei exprimate în lege (art. 998 Cod Civil). Autorului faptei ilicite îi revine obligatia de a
repara prejudiciul, în cadrul acestui raport juridic. Autorul nu a dorit nasterea acestei
obligatii, care însa, s-a nascut în temeiul legii, a vointei legiuitorului. Chiar daca nu voieste
sa stinga acest raport juridic, autorul faptei ilicite va putea fi obligat, tot prin vointa legii, la
executarea obligatiei, constând în repararea prejudiciului cauzat. Bineînteles, poate avea loc
si o reparare voluntara a prejudiciului, ce va duce la stingerea raportului juridic respectiv . În
acest caz caracterul dublu volitional este prezent nu la nasterea ci la stingerea raportului
juridic.
Raportul juridic civil se caracterizeaza prin pozitia de egalitate juridica a
partilor. Egalitatea juridica a partilor reprezinta nu numai metoda de reglementare a dreptului
civil, ci si un caracter propriu raportului juridic civil. Continutul acestui caracter se exprima
prin nesubordonarea unei parti fata de cealalta.
Nu trebuie confundat acest caracter cu principiul fundamental al dreptului civil care
este “ principiul egalitatii în fata legii civile ”, întrucât în cazul “caracterului ” este vorba de
pozitia unei parti fata de cealalta, iar nu de pozitia subiectelor de drept fata de legea civila.
De asemenea, aceasta egalitate juridica a partilor nu trebuie înteleasa în sensul
egalitatii de patrimonii între parti sau ca partile ar avea un numar egal de drepturi subiective
civile si de obligatii. Indiferent ca o parte din raportul juridic civil are numai drepturi, iar
cealalta parte numai obligatii, ori ca drepturile si obligatiile lor în cadrul raportului juridic
civil nu sunt egale, pozitia lor juridica va fi întotdeauna egala; nici una dintre ele nu va putea
impune, pe cale unilaterala, celeilalte parti vointa sa, nu va avea la dispozitie mijloace proprii
de constrângere fata de cealalta parte [5].
3. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
Raportul juridic cuprinde structural trei elemente constitutive: partile, continutul ,
obiectul .
a) Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si juridice care
sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile.
b) Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile
si a obligatiilor civile pe care le au partile.
c) Obiectul raportului juridic civil consta în conduita partilor, adica în actiunile sau
inactiunile la care sunt îndrituite partile sau de care sunt tinute sa le respecte.
Pentru a fi în prezenta unui raport juridic civil, cele trei elemente enumerate (enuntate)
mai sus trebuie sa fie întrunite cumulativ.
În cele ce urmeaza vom analiza pe scurt aceste trei elemente, inclusiv subiectele
raportului juridic civil, urmând sa detaliem în cuprinsul capitolelor urmatoare cele doua
elemente ce constituie tema lucrarii noastre, respectiv continutul si obiectul raportului juridic
civil.
3.1 PĂRŢILE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
În acest subcapitol ne vom referi numai la câteva notiuni elementare privind partile raportului juridic civil, absolut necesare
întelegerii depline a celorlalte doua elemente ce constituie tema lucrarii noastre.