Influenta rationalismului asupra arhitecturii

Rationalismul este o doctrina filosofica ce sustine principiul confirm caruia

cunoasterea se bazeaza pe ratiune si ca adevarul se gaseste prin analiza
rationala a ideeilor, independent de datele empirice si de atitudinile
emotive. Rationalistii moderni ai secolului al XVII-lea (printre care Rene
Descartes, Gottfried Wilhelm von Leibniz) au gandit dezvoltarea stiintei in
termenii unor concepte de baza si ai relatiilor matematice intre ele,
acceptand informatiile empirice numai in masura in care puteau sugera
anumite idei si au incercat sa elimine conceptele care nu puteau fi
explicate matematic. Aceasta credinta oarba in ratiune a influentat in mod
semnificativ toate domeniile de activitate umana, printre care si
arhitectura.

Se poate spune ca inca de la inceputurile ei, teoria arhitecturii s-a asezat

pe baze aproape exclusiv rationaliste, in care frumosul arhitectural este
exprimat prin rapoarte si proportii matematice si « obiective » Pe de alta
parte, multi istorici precum Siegfired Gideon considera ca rationaliste abia
cuceririle fundamentale ale culturii constructive din perioada revolutiei
industriale (inceputul secolului al XIX-lea).

Unul dintre cei mai mari teoreticieni ai secolului al XIX-lea este Eugene-
Emanuel-le-Duc (1814-1879) , supranumit « marele rationalist » al
perioadei. Printre altele, el este cel care a reabilitat goticul printr-o
metoda rationala : explica stiintific determinarea stilului prin raspunsul la
exigentele constructive si tehnice, eliminand valentele romantice sau
sentimentale. El inlocuieste astfel regulile academice cu unele mai putin
ambitioase dar mai aderente la concret, cum ar fi folosirea potrivita a
materialelor si supunerea la necesitatile functionale.

Un alt teoretician important este Gottfried Semper (1803-1897) ce

sustine teoria conform careia principiul fundamental al actului de a edifica
este conformarea la scop.

Astfel ia nastere principiul functionalismului in concordanta cu care forma

unei cladiri trebuie sa derive din functiunea careia ii este destinata.
Parintele functionalismului modern este considerat Louis Sullivan care in
1896 afirma celebra formula « Form follow function »

Halici Simona-Floriana  14 A Pagina 1

Aceste demers este nu este pana la urma decat rezultatul incercarilor de
a inlocui teoria estetica veche de peste doua milenii care motiva
repertoriul formal traditional prin frumosul rezultat din proportiile
ordinelor clasice. Pe de alta parte, rationalitatea si functionalitatea
limbajului arhitectural se dovedesc a fi eficiente deoarece raspund
problemelor ivite la inceputul secolului al XIX-lea cauzate de revolutia
industriala. Apar noi tipuri de constructii la o scara mult mai mare decat
s-ar fi putut anticipa (efect al exploziei demografice) care aveau nevoie
cat mai rapid de « solutii » arhitecturale.

Totusi, ceea ce ii lipseste demersului rationalist este sensibilitatea,

amprenta pe care arhitectul o lasa asupra unei cladiri, sensul simbolic pe
care il urmareste este inlocuit de simplul raspuns al unor necesitati.
Gandirea pur rationalista a manifestat mereu o repulsie in a concepe
formele sensibile, independent de subordonarea lor la vreo idee
(inteligibila si cat se poate de obiectiva) care le-ar comanda din afara.

Daca arhitectura trebuie sustrasa filosofiei, e mai ales deoarece aceasta a

proiectat asupra artei de a construi visurile sale de stapinire rationala a
realului. Afirmind, de exemplu, ca arta produce lucruri contingente, care
ar fi putut sa nu fie, filosofii antici au facut din constructia arhitecturala
figura exemplara a unei opere produse potrivit principiilor necesare. Fie ca
ele vin de la Dumnezeu, de la natura sau de la Ratiune, aceste principii ii
asigura arhitectului stapinire si autoritate, iar arhitecturii autonomie.
Aceasta conceptie rationalista si autoritara a arhitecturii a prevalat in
filosofie inainte sa se impuna arhitectilor insisi, in secolul al XVIII-lea,
rupind practica arhitecturala de ceea ce avea ea inca empiric.

In fapt, filosofia a fost prima care a stabilit o echivalenta intre rational si

construit, care a pus intre paranteze datele realitatii empirice pentru a
afirma primatul si autonomia principiilor. Astfel, a fost de timpuriu forjata
ideea metafizica a unui constructor a carui intreaga autoritate este
fondata pe cunoasterea esentei lucrurilor de produs.

Panofsky a aratat ca atunci cand nu este imitare a lumii sensibile, ca in

cazul picturii, arta, in conceptia greaca, este dominata de catre inteligenta
teoretica. Adevaratul model, pentru arhitect, nu poate sa fie decit ideea,
asa cum o va repeta traditia clasica. Si nimic nu indica faptul ca arhitectul
trebuie sa cada la invoiala cu elementele empirice.

Aceasta exigenta a autonomiei procesului de constructie raspunde, in

Halici Simona-Floriana  14 A Pagina 2

egala masura, unei conceptii estetice a operei ca totalitate ordonata si
coerenta , o conceptie care satisface opera comandata din afara de catre
principii. Remarcabila totalitate a operei trebuie sa fie sustrasa aleatoriului
si accidentelor evenimentelor empirice.
Daca insa, invers, constructorul se lasa ghidat de intilniri si de necesitati
exterioare, daca inventia lui cade la invoiala cu elementele date, atunci el
isi abandoneaza opera unei posibile dezordini si isi pierde o parte din
stapinire.

Nu e mai putin adevarat ca acele conceptii privind arhitectura dominate

de idealism, teoreticism si rationalism manifesta tendinta de a neglija
partea pe care am denumit-o eveniment, de a minimaliza ceea ce i se
intimpla arhitectului pe durata inventiei.

Acest tip de conceptie este, de altfel, rar intilnit la arhitectii insisi, cu

exceptia anumitor perioade. O regasim la inceputul Renasterii, la Alberti
dar, mai cu seama in secolul al XVIII-lea, se va impune ascendentul
teoreticianului asupra artistului sau identificarea celor doi.

Pe de alta parte, rationalismul a fost punctul de plecare al scolii Bauhaus

si al miscarii moderne, imbogatindu-se cu fiecare generatie de arhitecti,
modificandu-si programul, si desi unele curente i s-au opus cu
desavarsire, el continua sa persiste daca nu in forma sa initiala, cel putin
ca principiu de baza pe care orice arhitect il ia in calcul in creearea unui
edificiu.

Halici Simona-Floriana  14 A Pagina 3