SUPORT CURS BAZELE CONTABILITĂŢII

1. Definirea contabilităţii

Termenul de contabilitate desemnează un proces de înregistrare, măsurare,

sintetizare, interpretare şi comunicare a datelor economice si financiare care sugerează prin
imagini codificate cu ajutorul unui limbaj specific averea şi activităţile unei întreprinderi.
Înregistrarea şi măsurarea în contabilitate sunt primele etape parcurse în procesul de
ţinere a contabilităţii. Înregistrarea presupune consemnarea elementelor de avere şi a
operaţiilor ce definesc activităţile întreprinderii într-un sistem de documente, într-o formă
iniţială (de simplă constatare) sau într-o formă evoluată (printr-o codificare cerută de limbajul
contabil). Măsurarea este operaţia de cuantificare a valorilor contabile, sub formă monetară
sau prin utilizarea altor unităţi de măsură.
Sintetizarea este operaţia de agregare şi de grupare a datelor contabile rezultate în
urma înregistrării şi măsurării. Ea se desfăşoară zilnic sau la intervale scurte de timp, dar şi
lunar (prin întocmirea balanţelor de verificare) sau trimestrial, semestrial şi mai ales anual
(prin întocmirea situaţiilor financiare).
Interpretarea este operaţia prin care se dă semnificaţie datelor contabile sintetizate
mai ales sub formă de situaţii financiare. Astfel spus, prin interpretare, practicianul contabil
va trebui să precizeze dacă întreprinderea dispune de suficiente lichidităţi pentru a face faţă
plăţilor scadente, dacă activităţile acesteia sunt profitabile sau nu, să stabilească riscurile cu
care ea se confruntă, să precizeze modul de finanţare a investiţiilor şi activităţilor principale,
să analizeze condiţiile salariale şi sociale oferite personalului, să estimeze mărimea
remuneraţiei proprietarilor. Operaţia de interpretare s-ar dovedi insuficientă dacă ea nu ar fi
însoţită de luarea deciziilor de către utilizatorii de informaţii privind creşterea averii şi a
performanţelor întreprinderii, politica de investire şi de finanţare a acesteia.
Pentru susţinerea interpretării cu procesul de fundamentare şi de luare a deciziilor
trebuie ca datele contabile să ajungă la utilizatori. Operaţia de punere la dispoziţia
utilizatorilor a datelor necesare luării deciziilor poartă numele de comunicare. Comunicarea
poate îmbrăca forma raportării în AGA, publicării situaţiilor financiare în Monitorul Oficial,
punerii la dispoziţia publicului s unor broşuri numite rapoarte financiare.
Datele generate prin ţinerea contabilităţii nu constituie un scop în sine. Dimpotrivă,
aceste date sunt obţinute pentru a răspunde necesităţilor decizionale ale unei game largi de

1
utilizatori.
Utilizatorii datelor contabile se clasifică în utilizatori externi şi utilizatori interni.
Pentru a răspunde cerinţelor utilizatorilor externi, întreprinderea organizează o
contabilitate financiară, iar pentru a da răspuns solicitărilor interne ea ţine o contabilitate de
gestiune (pentru conducere).
Contabilitatea financiară este un sistem de înregistrare, măsurare, sintetizare,
verificare, interpretare şi comunicare a datelor referitoare la averea şi tranzacţiile desfăşurate
de o întreprinderea. Ea răspunde, cu predilecţie, nevoilor de informare a utilizatorilor externi.
Echipa managerială a unei întreprinderi nu ar putea să conducă numai pe baza datelor
puse la dispoziţie prin contabilitatea financiară. Limitele contabilităţii financiare sunt
constituite, mai întâi, de faptul că ea se bazează pe un cadru juridic, care face ca
raţionamentele economice să fie mai puţin prezente. Pe de altă parte, o serie întreagă de
probleme şi rezolvări nu pot face obiectul contabilităţii financiare. Contabilitatea de
gestiune îşi atinge obiectivele sale prin:
• determinarea costurilor pe produse, servicii, activităţi
• determinarea marjelor şi rezultatelor analitice pe produse şi activităţi
• furnizarea informaţiilor necesare elaborării bugetelor şi conturilor previzionale
• furnizarea informaţiilor necesare întocmirii tablourilor de bord
• furnizarea informaţiilor utilizate pentru măsurarea performanţelor la nivelul diferitelor
structuri ale întreprinderii

2. Cererea şi oferta de informaţie contabilă

2.1. Cererea de informaţie contabilă

Utilizatorii situaţiilor financiare întocmite şi publicate de întreprinderi se împart în
utilizatori externi şi utilizatori interni.

A.Utilizatorii externi sunt:

1. Finanţatorii întreprinderii:
a) investitorii potenţiali şi actuali
b) creditorii
c) furnizorii
d) statul (prin acordarea de subvenţii)

2
 e) locatorul
2. Clienţii
3. Partenerii sociali
4. Statul (prin autoritatea fiscală)
5. Alţi utilizatori (colectivităţile locale, concurenţa)

1) Finanţatorii întreprinderii:

a) Investitorii actuali şi potenţiali.

Aceştia sunt interesaţi de informaţii precum:
- capacitatea întreprinderii de a realiza câştiguri viitoare;
- dividendele distribuite de întreprindere;
- riscul asociat investiţiei;
- modul de remunerare al managerilor;
- rezultatul net pe acţiune;
- cotaţiile acţiunii pe diferite pieţe de capital.

b) Creditorii
Aceştia sunt reprezentaţi de creditorii bursieri şi de creditorii bancari.

Creditorii bursieri sunt obligatarii. Aceştia sunt interesaţi să cunoască informaţii precum:
- randamentul şi riscul asociat unei obligaţiuni;
- cotaţiile obligaţiunilor;
- gradul de îndatorare al întreprinderii;
- lichiditatea întreprinderii.

Creditorii bancari sunt interesaţi de obicei să cunoască informaţii despre:

- capacitatea de rambursare a împrumuturilor;
- lichiditatea întreprinderii;
- rentabilitatea întreprinderii;
- modul de finanţare al imobilizărilor;
- structura financiară a întreprinderii;
- garanţiile pe care le poate oferi întreprinderea.

3
c) Furnizorii
Aceştia sunt interesaţi să cunoască în ce măsură societatea debitoare va fi capabilă să îşi
îndeplinească obligaţiile contractuale. Furnizorii finanţează întreprinderea prin creditul
acordat pe perioada cuprinsă între momentul achiziţiei de bunuri, primirii de lucrări şi servicii
şi momentul achitării acestora (creditul comercial).

d) Statul
Acesta poate finanţa întreprinderea prin acordarea de subvenţii pentru investiţii sau de
subvenţii de exploatare. Necesarul acestor subvenţii este stabilit prin analize în cadrul cărora
informaţia contabilă ocupă un loc privilegiat.

e) Locatorul (în cadrul unui contract de locaţie)

2. Clienţii
Aceştia sunt interesaţi să obţină informaţii privind continuitatea activităţii
întreprinderii ca o garanţie a continuării contractelor încheiate. Interesul lor vizează de
asemenea politica de preţuri şi de servicii (întreţinere şi reparaţii, de exemplu) etc.

3. Partenerii sociali
Aceştia sunt reprezentaţi de salariaţi şi de sindicate. Salariaţii sunt interesaţi să
cunoască informaţii privind:
- mărimea şi modul de utilizare a profitului;
- informaţii privind performanţele sectoriale (extinderea sau restrângerea de activităţi);
- continuarea activităţii întreprinderii ca o garanţie a conservării locurilor de muncă;
- investiţiile pe care întreprinderea le face în pregătirea şi perfecţionarea profesională a
salariaţilor.
Sindicatele solicită informaţii privind:
- politica salarială;
- condiţiile de muncă;
- modul de remunerare al managerilor.

4. Statul
Acesta, prin administraţia fiscală solicită informaţii necesare stabilirii bazelor de
calcul al impozitelor şi taxelor. Puterea publică este reprezentată, de asemenea, de contabilii

4
naţionali, responsabili de sintezele macroeconomice şi previziunile la nivel naţional, şi
statisticieni, responsabili de satisfacerea nevoilor de informare detaliată, dar de interes
general.

5. Alţi utilizatori
Aceştia sunt reprezentaţi de:
- colectivităţile locale;
- mişcările ecologiste;
- organizaţiile de protecţie a consumatorilor;
- concurenţa;
- tribunalele

B. Utilizatorii interni:
Aceştia sunt reprezentaţi de manageri. Ei apelează la informaţiile contabile care
reflectă politicile de exploatare, de investiţii şi de finanţare pentru fundamentarea deciziilor
lor. Spre deosebire de utilizatorii externi, managerii au acces şi la informaţiile din sfera
contabilităţii de gestiune (acestea nu sunt făcute publice).

Există informaţii contabile de interes comun dar şi informaţii care interesează doar o
anumită categorie de utilizatori.
Organismul internaţional de normalizare contabilă (IASB) recunoaşte că nu toate
cerinţele de informaţie ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situaţiile financiare. El consideră
că investitorii sunt cei mai exigenţi utilizatori. Prin urmare, satisfacerea necesităţilor lor
informaţionale va însemna şi satisfacerea majorităţii necesităţilor celorlalte categorii de
utilizatori.
Dacă am analiza piaţa de informaţie contabilă românească am putea constata cu
uşurinţă că puterea publică (prin autoritatea fiscală) a fost şi continuă să fie (din păcate)
utilizatorul privilegiat de informaţie contabilă. Aşa se explică lipsa de transparenţă şi
ariditatea situaţiilor financiare întocmite de întreprinderile româneşti. Managerii, deşi au o
poziţie privilegiată (spuneam că au acces la orice informaţie contabilă), nu se folosesc
întotdeauna de aceasta pentru realizarea unei gestiuni eficiente a întreprinderii. Investitorii şi
salariaţii se află undeva la coada listei.

5
2.2. Oferta de informaţie contabilă
Oferta de informaţie contabilă, în cazul întreprinderilor care aplică Standardele
Internaţionale de Contabilitate, constă în setul de situaţii financiare pe care acestea sunt
obligate să le întocmească şi să le facă publice:
Oferta de informaţie contabilă
Situaţia financiară Conţinut
Bilanţul contabil Descrie poziţia financiară a întreprinderii prin intermediul
elementelor de active, datorii şi capitaluri proprii;
Contul de profit şi pierdere Descrie performanţa financiară a întreprinderii prin
intermediul elementelor de venituri şi cheltuieli
Tabloul fluxurilor de trezorerie Descrie variaţia trezoreriei de la un an la altul prin fluxurile
de încasări şi plăţi aferente diferitelor categorii de activităţi
Situaţia variaţiilor capitalurilor proprii Descrie variaţiile în averea proprietarilor întreprinderii
Politici contabile şi note explicative Deoarece informarea conţinută în celelalte situaţii
financiare furnizează o imagine incompletă a poziţiei
financiare, a performanţelor şi a mişcărilor de trezorerie ale
întreprinderii, informarea necesară pentru a completa
imaginile de sinteză referitoare la entitatea descrisă va fi
prezentată în note. Informaţia din note poate fi contabilă
dar şi extracontabilă. Ea poate să fie furnizată şi în limbajul
curent, nu doar cifric. În note se descriu politicile contabile,
prelucrările (tratamentele) utilizate pentru măsurarea şi
contabilizarea elementelor prezentate în situaţiile
financiare, explicaţiile referitoare la incertitudini şi
eventualităţi, etc.