CURS 1+ CURS 2 : TEORII SI MODELE PRIVIND SCHIMBURILE ŞI EFECTELE LOR

COMERŢUL IN ECONOMIA COMTEMPORANĂ

Curentele comerciale:

 De-a lungul timpului comerţul s-a dezvoltat în limita a trei mari poli comerciali, aşa cum i-a
definit Kenichi Ohmac. Europa, America de Nord şi Centrală şi Asia de Sud Est.
 Tările din aceste zone (America; Canada, Mexic, Japonia, Australia, Coreea de Sud, Taiwan şi
Singapore) au dominat în diferite veacuri zona, generând o formă de schimb triunghiular
(triada) în cadrul căreia s-au dezvoltat interese, alianţe, forme de cooperare şi parteneriate
multinaţionale, un fel aparte de concurenţă toate sub atenta observaţie şi dominaţia americană,
europeană, japoneză.
 Restructurările politice influenţează sfera economică şi odată cu ea şi mediul comercial
determinandu-i angajarea în redefinirea propriei poziţii în circuitul economic.

Structura Balanţei de plăţi:

Balanţa de plăţi curente cuprinde:

a) balanţa comerţului exterior sau balanţa comercială (schimburile de mărfuri)
b) serviciile (transporturi, asigurări, brevete, redevenţe, servicii bancare) şi invizibilele.
Diferenţa dintre exporturile şi importurile de mărfuri formează soldul comercial.
El arată un excedent în cazul în care exporturile sunt mai mari decât importurile şi deficit când
situaţia este inversă, importuri sunt mai mari decât exporturile.
Soldul tranzacţiilor curente se calculează ca diferenţă între exporturile şi importurile de
mărfuri pe de o parte şi cele cuprinzând transferurile şi serviciile pe de altă parte.
Alte solduri ce caracterizează activitatea comercială internaţională sunt: balanţa de bază –
cuprinde operaţiile curente plus fluxul de capital pe termen lung şi balanţa globală – aferentă
soldurilor non monetare aferente mărfurilor şi tranzacţiilor pe termen scurt şi lung.
Balanţa globală cuprinde şi banii fierbinţi care formează acele profituri ce sunt investite pe
termen scurt din dorinţa de a obţine profituri cât mai mari.

Natura fluxurilor de servicii:

 Comerţul internaţional de mărfuri antrenează şi fluxuri de servicii şi schimburi de servicii.

Balanţa de plăţi evidenţiază două tipuri mari de servicii:
 tradiţionale – nebazate pe relaţii de producţie (transporturi, asigurări, cooperare tehnică,
activitate pe bază de comandă, servicii de gestiune, călătorii, brevete, redevenţe) –
  bazate pe relaţii de producţie - care remunerează munca şi capitalul (salarii, dobânzi,
dividende)

Investitiile directe:

 acţiunii de cumpărare de active în străinătate în scopul de a controla o anumită societate. În

condiţiile listării pe bursă sunt suficiente aproximativ 20% din active pentru a influenţa
decizia finală. Investiţia directă este, uneori, continuarea firească a unei strategii de pătrundere
pe pieţele străine prin export.
Alături de investiţiile directe, în componenţa fluxurilor de capitaluri mai intră:
 investiţiile de portofoliu: cumpărarea de titluri financiare pentru plasamente ulterioare)
 împrumuturile – transferuri publice sau private de capital rambursabil la anumite scadenţe
stabilite in consens şi purtătoare de dobândă.

De la mercantilism la teoria modern:

 Doctrina mercantilistă – din sec XVI-XVII, în care bogăţia esenţială este definită în jurul
metalelor preţioase, comerţul exterior reprezintă mijlocul care permite obţinerea unor cantităţi
semnificative de aur şi acumularea de bogăţii, ca urmare a excedentului comercial. Din această
perspectivă, companiile create de-a lungul vremurilor cu scopul de a reglementa anumite tipuri
de negoţ, - Companiile Indiei – au reprezentat un auxiliar al acestuia.
 Teoria clasică - arată că interdependenţa economică este o sursă benefică şi de pace în lume
care permite fiecărei ţări să-şi pună în valoare ce are mai deosebit şi să-şi procure din exterior
produsele de care are nevoie, în schimbul celor care îi prisosesc.
 Teoria valorilor internaţionale este adusă până la noi de John Stuart Mill care demonstrează
că ţara care realizează cel mai favorabil schimb este aceea ale cărei produse sunt foarte cerute,
proporţional cu mărimea economiei sale.
 Teoria neoclasică, aici reprezentată de Elie Hecksher si Bertil Ohlin: propune o analiză
factorială a avantajelor comparative, oferind explicaţii referitoare la disparităţile apărute între
costurile de producţie prin diferenţele în termeni de dotare cu factori de producţie (pământ,
capital, muncă): ţara va exporta mai mult din factorii de producţie existenţi din abundenţă şi
va importa din factorii care îi lipsesc. Din această perspectivă schimbul se dovedeşte a fi unul
între factori existenţi din abundenţă şi factori rari.

Teoremele HOS (Hecksher, Ohlin, Samuelson)

 Teorema dotării cu factori – o ţară care posedă o dotare favorabilă cu un factor de producţie
dat, va exporta bunurile care folosesc factorul respectiv într-o măsură mai mare, în schimbul
 acelor produse din import pentru a căror producere locală ar fi nevoie de o folosire intensivă a
factorilor rari .
 Teorema egalizării veniturilor factoriale - schimbul internaţional egalizează preţul
factorilor de la o naţiune la alta).
 Teorema HOS completată – dacă o ţară instaurează un regim vamal pe importul de bunuri
incorporând un factor rar, aceasta duce la mărirea venitului relativ al factorului rar în
detrimentul factorilor abundenţi (Stopler, Samuelson)
 Teoria ciclului de viaţă al produsului arată că fenomenul de specializare internaţională are
un caracter dinamic, aflându-se în permanentă modificare, astfel încât, produsele ajunse la
maturitate sunt delocalizate în ţările lumii a treia, urmând să îşi înceapă propriul proces de
industrializare.
 Puterea explicativă a teoriei dotării cu factori de producţie este reală când se analizează
structura exporturilor din anumite regiuni (Sud). “cu cât dotările factoriale se aseamănă mai
mult, cu atât partea de schimburi intra-ramuri (schimburi aparţinând aceleaşi ramuri de
producţie) este mai puternică”.

Liberul schimb şi protecţionismul

Protecţionismul grupează totalitatea măsurilor ce au drept scop protejarea pieţei naţionale

contra concurenţei străine.
Literatura de specialitate subliniază necesitatea unui:
 sistem protecţionist de tip educativ – temporar, pt.industrii in faza de debut
 Sistem protecţionist defensiv
 Teoria economică arată că o ţară îşi poate îmbunătăţi poziţia pe piaţă prin adoptarea de măsuri
protecţioniste dacă reducerea cererii sale de import antrenează scăderea preţului la nivel
mondial, pentru ameliorarea termenilor schimbului. protecţia antidumping
 Produsele de înaltă tehnologie necesită (după Krugman) o protecţie anumită ca urmare a
importanţei cheltuielilor cu partea tehnologică şi de cercetare strâns dependente de rata
riscului economic

Societăţile comerciale mixte – imperativ al comerţului exterior

 Apărute în perioada precapitalistă, societăţile comerciale - începând cu ultimele decenii ale

sec.al XIXlea - s-au dezvoltat în proporţie directă cu concentrarea capitalului. Ideea de
asociere s-a născut din necesitatea de reunire şi concentrare a capitalurilor, fără de care nu se
puteau crea marile întreprinderi capitaliste.
Condiţiile de fond pentru crearea unei societăţi mixte au în vedere următoarele:
 existenţa uni contract de societate,
  numărul şi calitatea participanţilor la societate,
 consimţământul şi capacitatea de a contracta,
 obiectul contractului de societate,
 contribuţia părţilor,
 participarea tuturor asociaţilor la benefcii şi pierderi,
 consecinţele vicierii condiţiilor de fond.

Condiţiile de formă sunt:

 redactarea şi semnarea contractului,
 forma de publicitate (publicarea unui anunţ, declaraţie de conformitate,
 înscrierea în registrul comerţului),
 dobândirea personalităţii juridice,
 consecinţele vicierii condiţiilor de formă.
Politica comercială a Uniunii Europene are două dimensiuni:
 Dimensiunea autonomă constă în remediile comerciale pe care Uniunea Europeană le poate
utiliza ca parte a ceea ce se numeşte „protecţie de urgenţă”, respectiv protecţia împotriva
anumitor urgenţe. În practică, aceste urgenţe sunt: dumpingul, subvenţiile şi importurile cu
creştere rapidă.
 Dimensiunea externă a politicii comerciale a Uniunii Europene, accentul este pus pe acţiunile
Uniunii Europene ca negociator în sistemul comercial internaţional. Un asemenea rol este
jucat, în primul rând, în contextul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), unde Uniunea
Europeană a devenit un actor important.

Pentru asigurarea comerţului liber şi echitabil UE propune şi susţine un set de PATRU

MĂSURI:
 deschiderea tuturor pieţelor de către toţi partenerii, în mod corespunzător;
 eliminarea graduală, şi într-un ritm convenit drept acceptabil pentru toate părţile implicate, a
oricăror posibile obstacole, de orice natură ar fi acestea;
 rezolvarea amiabilă a oricărei dispute comerciale;
 stabilirea unui set de reguli comerciale acceptate de toţi participanţii.

Politica comercială a Uniunii Europene are în vedere să contribuie la dezvoltarea

durabilă prin integrarea unui număr cât mai mare de ţări în ansamblul comerţului mondial.
 valorificarea potenţialului globalizării prin adoptarea consensuală a unui set de norme de
reglementare a pieţelor şi prin asigurarea compatibilităţii liberalizării comerţului cu alte valori
sociale.
Politica comercială a Uniunii Europene este orientată în următoarele abordări dimensionale:

• multilaterală; • bilaterală / regională; • unilaterală.

Dimensiunea multilaterală se realizează în cea mai mare parte, în cadrul Organizaţiei
Mondiale a Comerţului (OMC) şi are drept scop promovarea regulilor privind accesul la pieţe în
contextul asigurării unei guvernanţe globale efective. Un exemplu în acest sens, este reprezentat, în
cazul comerţului cu mărfuri, de politicile privind reducerea tarifelor şi a barierelor tehnice din calea
comerţului.
Dimensiunea bilaterală/regională se realizează prin aceea că, în afara negocierilor comerciale
din cadrul OMC, Uniunea Europeană poate încheia acorduri bilaterale şi poate adopta măsuri specifice
cu ţări terţe sau cu anumite asociaţii regionale.

Principalele acorduri bilaterale/regionale ale UEinclud:

 Acordurile de Partenariat Economic negociate cu ţările ACP (Africa, Caraibe, Pacific) .

 Acordurile de comerţ liber cu Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, Euromed, Mercosur
(Mexic, Africa de Sud).
 Uniuni vamale cu Turcia, Andorra şi San Marino.
 Acordurile de Parteneriat şi Cooperare cu Rusia şi Ucraina.
Tot în categoria acordurilor bilaterale pot fi incluse şi Acordurile Europene încheiate la
începutul anilor 90 cu ţările din Europa Centrală şi de Est.
 Dimensiunea unilaterală reprezintă instrumente suplimentare de politică comercială în scopul
asigurării dezvoltării şi stabilităţii priorităţilor politice ale uniunii. Aceste măsuri au forma
concesiilor comerciale acordate de Uniunea Europeană anumitor ţări terţe, pe baza unui
interes economic reciproc.
În cadrul dimensiunii unilaterale, instrumentele folosite de Uniunea Europeană, în politicile
comerciale, sunt:
 Sistemul Generalizat de Preferinţe (SGP), care este instrumentul clasic de stimulare a
dezvoltării prin intermediul acordării de taxe vamale preferenţiale.
 Iniţiativa „Totul în afara armelor” (Everything But Arms), care reprezintă o schemă de
preferinţe acordate ţărilor cel mai puţin dezvoltate.
Acordarea de preferinţe asimetrice în scopul de a asigura pacea, stabilitatea, libertatea şi
prosperitatea economică în regiune.

Evoluţii şi tendinţe în comerţul contemporan

 Piaţa unică a Uniunii Europene şi monedă unică euro - extinderea societăţii informaţionale şi
globalizarea schimburilor vor crea noi oportunităţi de afaceri, de care vor putea beneficia,
însă, doar acele întreprinderi care vor avea capacitatea de a interpreta corect noile schimbări.
  Funcţionarea corectă a pieţei unificate depinde nu numai de înlăturarea barierelor, ceea ce se
cunoaşte sub denumirea de „integrare negativă”, ci şi de procesul de ajustare şi adaptare la
schimbări care este nu doar important ci şi de durată.
 În abordarea noilor evoluţii ale politicilor comerciale, organele comunitare ale Uniunii
Europene, pornesc de la premisa potrivit căreia comerţul reprezintă un sector de bază care se
confruntă cu o serie de provocări pe care trebuie să le înlăture, în dorinţa de a contribui la
bunăstarea economică şi socială a cetăţenilor europeni.

Evoluţia liberalizării comerciale şi a integrării pieţelor

 Cele patru domenii prioritare care trebuie să asigure consolidarea pieţei unice sunt: • libera
circulaţie a bunurilor; • libera circulaţie a serviciilor; • libera circulaţie a capitalurilor; • libera
circulaţie a persoanelor.
 libera circulaţie a bunurilor, se au în vedere • perfecţionarea fiscalităţii interne, •
îmbunătăţirea procedurilor de desfăşurare a achiziţiilor publice, • ameliorarea modului de
stabilire şi aplicare a standardelor şi normelor tehnice, sanitare, fitosanitare, veterinare, de
ambalare, etichetare etc.; • simplificarea formalităţilor vamale.
 circulaţia serviciilor, în cadrul politicilor comerciale liberalizarea progresivă a comerţului
reciproc cu servicii reprezintă un obiectiv cheie.
 Libera circulaţie a persoanelor, este abordată într-o accepţie strict legată de obiectivele pieţei
interne unice focalizate pe calitatea lor de generatori de producţie prin muncă.
Obiectivul de modernizare a comerţului pune un accent deosebit pe aspectele de concentrare
şi internaţionalizare
 Concurenţa reprezintă, libertatea preţurilor, permite consumatorilor să repereze furnizorii cei
mai avantajoşi, iar producătorilor să caute o creştere a clientelei, printr-o comparare continuă a
preţurilor.
 Concentrarea are efecte asupra comerţului şi este ireversibilă în toate ţările Uniunii
Europene.
Aceste tendinţe sunt influenţate de o serie de factori:
• creşterea veniturilor discreţionare (ex: obţinerea unui nou automobil);
• dezvoltarea infrastructurilor;
• creşterea ponderii femeii active etc.
Efecte negative - deoarece creează posibilitatea unei integrări verticale de facto (producătorul
poate să ajungă să depindă de un singur client) sau pentru industriaşi, care pot să ajungă a depinde de
un singur client.