Ciocirlan Andreea

Clasa a VIII-a
Scoala nr. 100
“Andrei Saguna”
Cartile vietii

Cartea. Caci asa putem incepe orice subiect despre bucuria lecturii.

Totul porneste de la prima carte a copilariei si se sfarseste cu ultima carte a

batranetii.

Prima carte este cartea de povesti pe care cei dragi ti-o citesc cand esti de-o
schioapa. Ti-o citesc asezati la capataiul tau, mangaindu-te cu dragoste, covarsindu-te in
imbratisari si inundandu-te de sarutari inainte de ora de culcare. Este cartea pe care o citesti
si tu mai apoi, cu lacrimi in ochi si cu nostalgie in suflet la zilele indepartate ale copilariei.

Copilaria.Caci asa putem incepe orice subiect despre viata infantila si energia puerila
a puisorilor de oameni. Puisori, care nu demult am fost si noi, noi toti, adolescenti, adulti,
varstnici. Noi toti am fost copii odata…Dar doar o data!

Imi amintesc de prima mea carte de povesti. O carte tare dichisita, cu multe poze
colorate, coperti rosii si grasane si multe file umplute de siruri negre de cuvinte carora nu le
intelegeam rostul decat atunci cand imi erau citite. Este intradevar cartea pe care acum o
citesc cu lacrimi in ochi si nostalgie in suflet. Este cartea copilariei mele…Asa cum este scris
si pe spatele ei : “Citeste-o tu, citeste-o si altora! Pastrez-o cu grija, intr-o zi o vei citi copiilor
tai!”, asa voi proceda si eu…O pastrez in minte, in suflet si in biblioteca si astfel o vor pastra
si generatiile viitoare ale familiei mele…

Apoi, pana la ultima carte a batranetii mai sunt o multitudine de carti. Dar doar cele
care iti marcheaza fiecare etapa a vietii iti raman lipite de suflet. Sunt carti pe care nu le
descoperi usor, care poate nu au un scriitor cunoscut, care iti pot fi daruite de cineva drag,
carti pe care poate le-au citit zeci de generatii inaintea ta… Sunt cartile cu care tu iti procuri
bagajul de cunostinte, iti umpli tolba de creativitate, iti cladesti un castel de imaginatie si
pornesti la drum in lumea larga, in tumultul vietii, in jungla societatii umane, unde trebuie sa
te faci cunoscut, respectat, ascultat prin ceea ce detii. Si ce detii defapt? Ceea ce detii cu
adevarat este mintea ta. Caci acolo ti-ai asezat bagajul de cunostinte, tolba de creativitate si
ti-ai cladit castelul de imaginatie…

Si eu am citit carti. Si mie cartile mi-au ramas lipite de suflet pentru totdeauna. Nici eu
nu am descoperit cartile usor. Uneori am descoperit carti din intamplare, alteori tatal meu

mi-a sugerat sa citesc o anumita carte. Multe generatii au citit carti inaintea mea. Bunica mea
imi recomanda cartile adolescentei ei, care i-au umplut golurile din suflet, carti care au

facut-o sa treaca peste greutatile vietii. Caci, trebuie amintit faptul ca, atunci cand citesti o
carte, pentru o buna bucata de vreme te desprinzi de realitate si patrunzi in galaxia lecturii, in
propria ta lume, fictiva de altfel. Dar totusi, pentru o clipa totul e schimbat. Pentru o clipa
traiesti bucuria, tristetea, iubirea, dezamagirea din sufletele parca vii ale personajelor. Pentru
o clipa traiesti o data cu ele, viata lor, distantandu-te de a ta. Pentru o clipa traiesti o alta
viata, iti procuri mai multe cunostinte, iti mai cladesti un zid al castelului de imaginatie si iti
maresti tolba de creativitate…
Ciocirlan Andreea
Clasa a VIII-a
Scoala nr. 100
“Andrei Saguna”
Pescarusul Jonathan Livingston. Caci asa putem incepe un subiect despre cartea
mea preferata.

Nu este nici prima, nici ultima carte pe care o voi citi. Este cartea mea de suflet…

Carte de suflet. Caci asa putem incepe orice subiect despre o carte obisnuita, dar
care pentru o persoana anume are o semnificatie aparte. Este cartea in care iti regasesti
propria persoana prin intermediul personajelor, a trasaturilor lor morale cat si fizice. Este
cartea pe care ti-o vei aminti mereu cand cineva iti va vorbi despre lectura. Este cartea in
care ai descoperit esenta tuturor lecturilor. Este cartea care ti-a starnit prima vibratie a
trupului cand ai terminat-o de citit si o lacrima cat un margaritar ti s-a prelins pe intregul chip.
Este cartea care ti-a reflectat cel mai bine defectele, calitatile, ambitiile, visurile. Si pentru ca
toate acestea trebuiau sa poarte un nume, un singur nume, li s-a spus carte de suflet…

Sa revenim la pescarusul meu. Pentru multi dintre cititori poate aceasta carte nu le
este cunoscuta si poate nici scriitorul ei, Richard Bach, dar pentru mine chiar are o
semnificatie aparte. Nu seamana cu acea carte a copilariei mele, grasana si foarte dichisita.
Este la prima vedere o carticica tare simpla, de un albastru intens infatisand doar planarea
unui pescarus alb pe coperta. Numarul paginilor insumeaza nici o suta, scrisul cu caractere
gigant fiind asezat aproximativ pe un sfert de fila A4. Cum am remarcat si anterior, este
defapt o carticica care nu iti ia nici pe departe nopti pierdute ca sa o citesti ci doar cateva ore
sau mai putin. Dar, continutul ei poate sa-ti construiasca altfel de viziuni asupra intregii tale
vieti, poate sa-ti schimbe perspectivele, modul de a gandi sau poate sa nu te influenteze cu
nimic. Pe mine, recunosc m-a miscat profund. Nu am crezut ca o astfel de carticica sa ma
impresioneze mai tare decat renumitele volume ale clasicilor care numara sute si sute de
pagini. In continutul ei, nu doar ca ma regasit intreaga esenta a lecturilor, nu doar ca mi-a
starnit vibratii ale trupului meu cand am epuizat-o de citit, dar cel mai important mi-a starnit si
mai mult firea ambitioasa. In opinia mea, in aceasta carte puteti gasi cele mai importante
invataturi despre viata si in primul rand despre omenie. Pentru a face un foarte scurt rezumat
al cartii, aceasta prezinta viata unui pescarus solitar care nu zboara pentru a supravietui ci
supravietuieste doar pentru a zbura. Un pescarus de altfel cu totul diferit de ceilalti, care isi
construieste singur viata dupa propriile sale principii, care doreste sa-si depaseasca
potentialul de zbor prin diferite “acrobatii aeriene”. Pentru faptul ca este diferit de cardul sau
si nu se poate adapta la viata normala a pescarusilor el devine proscris si pleaca in cautarea
unora ca el. Ii gaseste si devine chiar cel mai bun dintre ei depasindu-si limitele. In final el se
adreseaza celorlalti pescarusi proscrisi spunandu-le ca doreste sa se reintoarca la propriul
sau card, care odata l-a exilat. Raspunsul pe care il da unui alt pescarus semnifica pentru
mine esenta acestei carti, invatatura de capatai.

“- Nu inteleg cum poti iubi un card de pasari care tocmai au incercat sa te ucida.

- Dar, Fletcher, nu asta iubesti la ei! Nu iubesti ura si rautatea. Trebuie sa te

straduiesti sa vezi adevaratul pescarus, partea buna din fiecare. Trebuie sa-i ajuti
si pe ei s-o vada in ei insisi.Asta inteleg eu prin dragoste.E grozav cand intelegi
asta…”
Ciocirlan Andreea
Clasa a VIII-a
Scoala nr. 100
“Andrei Saguna”
Aceste vorbe ale pescarusului denota cel mai impresionant gest de omenie pe care
am putut vreodata sa-l regasesc in vreo carte. Pe langa cea mai importanta invatatura din
aceasta carte am mai gasit inca o sumedenie de astfel de invataturi, si ele destul de
importante. Am invatat faptul ca povestea mai vorbeste si despre ordine si dezordine, despre
conformism si disidenta, despre cardul care caraie si solitarul care tace si zboara, despre
relatia maestru-discipol…Invataturi care de altfel mi-au folosit si imi vor mai folosi pe
parcursul vietii pentru a face diferenta dintre bine si rau, pentru a alege calea cea dreapta.

Si prin toate aceste invataturi pe care le-am primit, “Pescarusul Jonathan Livingston” va
ramane pentru totdeauna cartea mea de suflet…

Am epuizat si acest capitol. Ma simt istovita. Mi-am stors imaginatia la maxim in

incercarea de a da ce-i mai bun si totusi gasesc toate cate le-am scris insuficiente pentru a
exprima ceea ce ar trebui sa se numeasca talent in aceasta arta a scrisului. Dar trebuie
sa-mi duc pana la capat compunerea si sa nu ma mai abat prea mult de la subiect.

Am ajuns deci si la ultima carte a batranetii. Poate suna foarte ciudat. Cand i-am citit
compunerea bunicii mele mi-a spus ca nu se potriveste aceasta combinatie de cuvinte. Am
intrebat-o de ce. Ea mi-a spus ca nu exista o ultima carte a batranetii. Am contrazis-o ca
deobicei caci asa imi este firea, dar in sinea mea vorbele bunicii ma macinau si ajungeam sa
ma intreb daca nascocirea mea chiar are vreun sens. Si iata i-am gasit si sensul…

Ultima carte a batranetii.Caci asa putem sfarsi un subiect despre bucuria lecturii.
Aceasta ultima carte a batranetii poate reprezenta aducerea aminte a tuturor cartilor de
suflet din copilarie, adolescenta si maturitate. Aceasta ultima carte poate infatisa cartea vietii
fiecarui om. Realizarile, iubirile, momentele disperate din viata unui om, pe care, la batranete
si le aduce aminte cu atat de multa exactitate incat s-ar fi petrecut cu o zi in urma. Aceasta
ultima carte a batranetii poate semnifica prima carte a copilariei. Aceasta ultima carte a
batranetii poate fi cartea din mintea fiecarui om, carte in care se afla intreaga galaxie a
lecturilor citite de acel om.Ultima carte a batranetii poate lua deci nenumarate forme in
functie de cum doreste fiecare persoana sa o perceapa. Eu, din imaginatia mea, am oferit
doar cateva exemple. Pot fi alte exemple, poate fi unul dintre ale mele. Ultima carte a
batranetii pentru mine nu am descoperit-o inca. Dar va veni si acea vreme. Atunci poate voi
privi altfel lucrurile. Poate ultima carte a batranetii nu se va incadra in aceste exemple ale
mele dar va fi sigur la loc de cinste langa prima mea carte a copilariei si cartea mea de
suflet…

Cu chiu cu vai, am incercat sa extrag din vasta galaxie a lecturii cele mai importante
carti din viata fiecarei persoane. Ramane de acum, la latitudinea cititorilor sa-si exprime si ei
opinia. Eu ma retrag din arta scrisului. Arta pe care o gasesc una dintre cele mai desavarsite
arte, prin complexitatea ei si munca asidua care trebuie depusa pentru a se obtine ceva
veritabil. Arta, care ca toate artele, iti seaca imaginatia, iti epuizeaza cunostintele, iti
perforeaza fiecare particica de creativitate.Si de ce toate acestea? Pentru ca a scrie este o
arta! A citi este doar o pasiune…Acum, am nevoie de genialitatea scriitorilor adevarati pentru
a mai compune cate ceva care sa fie pe placul dumneavoastra, al cititorilor pretentiosi. Deci,
ma inclin in fata artei scrisului si ma las prada in galaxia lecturii, in alte calatorii pline de
aventura, iubire, in care destinele personajelor sunt vazute prin prisma fiecarui cititor…
Ciocirlan Andreea
Clasa a VIII-a
Scoala nr. 100
“Andrei Saguna”
Si pentru ca toate aceste cuvinte mari la adresa lecturii trebuiau sa poarte un titlu, un
singur titlu li s-a spus “Cartile vietii”.