Industria modernă se bucură în prezent de serviciile unor metale dure şi foarte dure care

n-au existat pană la începutul secolului nostru. Sculele pentru prelucrarea metalelor
fabricate din metale dure au o durabilitate de peste 50 de ori mai mare faţă de cele
construite din oţel. Ca urmare, un lucrător îşi sporeşte randamentul de cateva ori,
deoarece nu este nevoit să oprească maşina pentru ascuţirea sculei sale, în acelaşi timp,
putand efectua prelucrarea metalului cu viteze de aşchiere care pot ajunge la 800 m/min.
în timpul celui de al doilea război mondial, proiectilele fabricate din metale dure au găurit
blindajele confecţionate din cele mai tari oţeluri.
Introducerea pe scară tot mai largă a metalelor dure în construcţia de maşini, pentru scule,
utilaj

e, aparate şi instrumente de măsură şi control etc. s-a dovedit deosebit de

eficientă, fapt ce a condus la un interes crescand şi la o
dezvoltare rapidă în majoritatea ţărilor din lume.

Noţiunea de metal dur se referă de fapt la un aliaj, carbură sau

nitrură a cărui duritate este de cele mai multe ori asociată cu o
bună refractaritate, uneori pană la 2 500°C. La început,
metalul dur se obţine sub formă de pulbere care apoi este
transformată în piesă sau în sculă aşchietoare prin presare şi
sinterizare . Structura produsului obţinut poate fi asemuită cu
a unui zid format din mai multe ci rămizi. Cărămizile
reprezintă granulele unui metal dur (carbură de wolfram,
carbură de titan etc). Cobaltul sau nichelul formează mortarul
sau liantul care cimentează aceste granule, le ţine la un loc
pentru a realiza o bucată compactă.

Tratament termic aplicat în special pieselor fabricate din

pulberi metalice pentru a le conferi rezistenţa mecanică
necesară, în care scop sunt încălzite la o temperatură situată
sub temperatura de topire a principalului component al
pulberii. Practic această temperatură trebuie să fie cuprinsă
între 0,75 şi 0,80 din temperatura de topire a principalului
constituent.

Istoria metalelor dure începe cu carburile metalice, care

constituie şi în prezent principalele metale dure folosite în
tehnică. Carburile metalice au apărut în urmă cu 80 de ani,
cand chimistul francez Moissan a obţinut, întamplător,
carbură de wolfram într-un cuptor electric folosit la
încercările sale pentru realizarea unor temperaturi înalte. în
cursul primului război mondial, germanii au utilizat carbură
de wolfram la confecţionarea filierelor necesare pentru
fabricarea sarmelor. Filierele din carbură de wolfram au putut
înlocui filierele din diamant care se utilizează la producerea
sarmelor subţiri din wolfram destinate fabricării filamentelor
 pentru becurile electrice. Apoi, în anul 1923, germanul
Schroder, în cadrul societăţii Krupp, a avut ideea să
cimenteze granulele de carbură de wolfram cu cobalt
obţinand astfel cele mai dure scule aşchitoare realizate pană
atunci. Aliajul rezultat conţinea 96% WC şi 6% Co, fiind
numit Widia, de la expresia germană „Wie Diamant" (ca
diamantul), deoarece aliajul avea o duritate apropiată de a
diamantului.

Pe lingă carbura de wolfram se mai utilizează cu succes şi alte

carburi cum ar fi : carbura de titan, carbura de bor, carbura de
tantal, carbura de haf-niu etc.
O altă categorie de metale dure o formează nitru-rile cu
structura cubică, ca : nitrura de titan (TiN), nitrura de tantal
(TaN), nitrura de niobiu (NbN) etc. Aceste nitruri posedă o
duritate ridicată, duritatea Vickers (HV) fiind cuprinsă între 2
000 şi 3 000 daN/mm2, şi o temperatură de topire ale cărei
valori se situează, de cele mai multe ori, între 2 300 şi 3
000°C. Dintre nitrurile metalice, o deosebită importanţă o are
nitrura cubică de bor (BN). Aceasta cristalizează în sistemul
cubic cu feţe centrale, greutatea specifică de 3,45 kg/dm3,
modulul de elasticitate de 60 000 daN/mm2 şi microduritatea
HK de 5 000. Chimia,ca orice stiinta experimentala,inainte de a fi

devenit ceea ce este si de a fi luat acest nume , era cons-

tituita dintr-o acumulare de fapte si de practici legate de

cunostintele si procedeele privind diferitele transformari

ale substantelor in natura,pe care mii de generatii si sute

de popoare le-au adunat in decursul vremurilor.

Faptele au rezultat din observatiile,experientele si

nevoile de toate zilele ale oamenilor de-a lungul seco-

lelor,ajungandu-se astfel, dupa,, stapanirea” focului,

ca omul sa poata cunoaste: prelucrarea pietrelor, unele

proprietati specifice metalelor gasite in stare nativa,pre-

cum si extragerea cuprului si a cositorului din minereuri,

fabricarea bronzului, a ceramicii,a sticlei,tabacitul si pre-

lucrarea pieilor,lucrarea pamantului,constructiile, hartia,

praful de pusca,vinul,otetul, lana, leacurile si balsamurile

de origine vegetala, pictura, sculptura si apoi ,mai tarziu,

„elementele” chimice.

Notiunea „chimie” apare pentru prima data la sfarsi-

tul sec. al III-lea e.n. , folosita de Zossimos Panapolitanul,

filosof si alchimist din Alexandria .

„Chemi”- era numele vechiului Egipt. De aici a aparut

denumirea greceasca „ chemeia”, avand semnificatia de

arta egipteana. De asemenea ,alaturi de egipteanul

„chemeia” ,apare grecescul „chymeia”, de la „chyma”

(topire) ,referindu-se la vechia tehnica de topire a metale-

lor.

La grecescul „chyma” s-a adaugat articolul hotarat

„al” si astfel a aparut „alchimia” , care este numele dat

chimiei in evul mediu.

Cu timpul s-a schimbat si intelesul notiunii , chimia

devenind stiinta moderna universala „despre tot si careia

nu-i scapa nimic” , care, in mod constant si sistematic ,se

bazeaza pe observatie, experienta si calcul.

Notiunea „element” a suferit in decursul vremii nu-

meroase transformari si a avut diferite intelesuri,de la

semnificatia pe care au dat-o filosofii antici,la acceptia

moderna de element chimic.

Etimologic,”element” este un cuvant de origine lati-

na,aparut in epoca lui Cicero,prin juxtapunerea literelor

„L”, „M” , „N” de la mijlocul alfabetului,vizand miezul,

esenta lucrurilor.
Cuvantul „metal” este pentru prima oara folosit de

Herodot (sec. al V-lea i.e.n.) in sensul de mina.Dupa

Piliniu (sec. I i..e.n.),acest nume provinede la cuvantul

grecesc „met`alla”,referindu-se la straturile succesive din

filoanele de minereuri.

Primele elemente chimice cu care omul primitiv a

luat cunostinta au fost metalele care se gaseau in natura,

in stare nativa-aurul,argintul,mercurul-si,dintre nemetale,

sulful si carbonatul.Apoi plumbul,cuprul si staniul,ale

caror tehnologii de obtinere nu necesitau instalatii com-

plexe si nici temperaturi ridicate.

CARBONUL(C)

Numele deriva de la latinescul „carbo”=carbune pur.

Se prezinta in doua stari alotropice:

Diamantul, ca piatra pretioasa este cunoscut din

cele mai vechi timpuri ,in tarile din Extremul

Orient.

Timp de mai multe secole,datorita frumusetii sale,el a

fost folosit ca podoaba,fiind intrebuintat brut,asa cum se

folosea in natura,kiar mai tarziu s-a trecut la slefuirea lui.

Azi,diamantul se intrebuinteaza la taierea materialelor

dure si in optica.

Seobtine si sintetic,la temperaturi de peste 3.000*C si

presiuni de 100.000 atmosfere.

2.) Grafitul ,dateaza din secolul X V, fiind utilizat

la fabricarea creioanelor. Este de culoare neagra ,cu aspect

de plumb si grasa la pipait.Alte intrebuintari: cuptoare,

creuzete,moderator in cuptoarele nucleare.

CUPRUL (arama)-Cu.

De la insula Cipru (Kopros) care avea zacamintele

cele mai importante ale lumii vechi , deriva numele me-

talului cupru si in limba latina „aes Cyprium” (aeneus)=

metal de Cipru.

Alchimistii il mai numeau si Venus (ironizand

astfel castitatea acestei zeite) - din cauza marii capacitati

a cuprului de a se combina cu unele elemente) - si-l

reprezentau prin simbolul aurului terminat in partea

inferioara cu semnul crucii , deoarece considerau ca

este alcatuit din aur mascat . Pentru justificarea

acestei opinii , a stat la baza si culoarea metalului ,

oarecum apropiata a aurului .

Cuprul are azi nenumarate utilizari: aliaje

( bronzuri , alama , metal - delta ,alpaca , maillechort

etc.) , pentru conductori electrici , instrumente , monede ,

bijuterii etc. , precum si sub forma de compusi , ca:

oxid cupros , oxid cupric , arsenit de cupru , azotat de

cupru etc.

FIERUL (Fe)

Numele deriva din latinescul „ferrum”= fier .

Epoca fierului a succedat epocii bronzului.

In toata epoca antica, prelucrarea metalelor si a

fierului in mod deosebit , era o arta „ sacr a” , care

nu putea fi practicata decat de initiati .

Necesitatile tot mai mari de fier , impuse de

confectionarea armurilor cavalerilor, a lancilor ,a spade-

lor , a castilor , a tunurilor , a sagetilor , au determinat

gasirea de „ retete”, de prelucrare si obtinere a unor

aliaje..

Fierul devine astfel , in secolul XX , monarhul ne-

incoronat al tuturor metalelor , caci fara fier nu este

posibila existenta civilizatiei planetei noastre.

MERCURUL( Hg)

Denumirea mercurului se trage de la planeta Mercur ,

careia i-a fost inchinat de alchimisti datorita marii sale

mobilitati , „mercurius vivus” .

Mercurul era cunoscut si de chinezi , si de indieni.

S-au gasit urme de mercur in morminte datand de 2.000

ani i.e.n.

Mai tarziu , fenicienii si grecii faceau intens comert

cu mercur , pe care-l aduceau din minele de la Almaden

din Spania, renumite in antichitate.

In prezent, productia mondiala de mercur este de

peste 10.000 de tone anual, fiind utilizat ca lichid in

aerometre, termometre si alte aparate de masura, pentru

constructia tuburilor de iluminat cu vapori de mercur,

electrod-catod in procesele de obtinere a clorului si a so-

dei caustice prin electroliza, in tehnica navala , in tehnica

separarii metalelor , in tehnica dentara, la pompe de vid,

etc.

PLUMBUL(Pb)

Deriva de la latinescul „plumbum”, fiind cunoscut din

antichitate. Mai tarziu s-a facut distinctia intre „plumb

negru”, prin care se intelege plumbul propriu-zis si

„plumbul alb” , prin care se intelegea staniul sau diferite

aliaje ale plumbului cu argintul.

In prezent, plumbul are numeroase intrebuintari. In

afara alicelor de plumb pentru cartuse de vanatoare, se

construiesc conducte de apa, se protejeaza diferite supra-

fete metalice , se confectioneaza conductori electrici , lite-

re tipografice,precum si compusi extrem de valorosi, uti-

lizati in vopsitorie , pictura, medicina, chimie organica.

SULFUL(S)

Provine de la latinescul „sulphur” . Este singurul ele-

ment cunoscut din cele mai vechi timpuri , scos din

adancurile pamantului , cel mai adesea in stare arzanda,

din miscarile tectonice ale scoartei si de eruptia vulcanilor.

Norii inecaciosi de bioxid de sulf si de cenusa au acoperit

in anul 79 i.e.n.orasele romane, Pompei si Hercul anum.

Sulful este intrebuintat la fabricarea acidului sulfuric,

a sulfatilor , a ebonitei, la vulcanizarea cauciucului, la

artificii, chibrituri, impotriva daunatorilor, e.t.c.

STANIUL (Cositorul) - (Sn)

Provine de la latinescul „stanum” , fiind cunoscut din

vremuri foarte indepartate.

Studii sistematice asupra sa au tratat staniul cu acizi,

saruri si baze, studiindu-i aliajele si diversele lui combi-

natii.

Se intrebuinteaza la cositorirea metalelor,la lipit, pen-

tru ambalaje (staniol), e.t.c.

ZINCUL (Zn)

Originea zincului nu este prea bine cunoscuta.(nu se

stie daca el a fost adus din Orient sau era cunoscut de

vechii greci).

Productia mondiala de zinc depaseste astazi patru

milipoane de tone.El este utilizat pentru zincarea prin

electroliza a tablei de fier, la elemente galvanice, la pre-

pararea unor medicamente, in laboratoare, e.t.c.

Desigur, chimia mai are in vedere si alte elemente

chimice, dar studiul lor implica foarte multe probleme

ce necesita un timp indelungat pentru o cat mai buna

aprofundare si cunoastere. Consider insa , ca elementele

chimice prezentate in lucrarea de fata sunt cele mai im-

portante si mai cunoscute, iar utilizarea lor in stare bru-

ta sau in combinatii joaca un rol esential in orice dome-

niu de activitate, nu numai la noi, ci si in intreaga lume.

Deci, studiul chimiei este nu numai captivant, dar

si interesant si util pentru orice tanar dornic sa-si insu-

seasca cunostintele generale solide.

Poate cunoasteti deja cate ceva despre cat de importanta este reciclarea
obiectelor si materiilor folosite si care este impactul benefic al acestora
asupra mediului inconjurator si implicit asupra calitatii vietii consumatorilor.

In Romania se cunosc foarte putine date despre ceea ce reprezinta in

special reciclarea obiectelor electrocasnice, asa-numitele DEEE (deseuri
electronice si electrocasnice) . Adesea suntem indemnati prin diverse
campanii sa reciclam hartie sau pet-uri dar de cele mai multe ori nu stim ca
si computerele, telefoanele mobile, imprimantele, scannere-le, bateriile
precum si oricare alt echipament electrocasnic poate fi reciclat.
Educatia ecologica legata de aceste deseuri aproape ca lipseste cu
desavarsire in Romania deoarece nu exista studii la zi realizate pe teritoriul
tarii noastre care sa ne determine sa luam in serios RECICLAREA. De
aceea, m-am gandit sa va propun in continuare un material detaliat legat
de cele mai importante obiecte electrocasnice care pot fi reciclate. Datele
sunt preluate de pe site-uri din strainatate si sunt menite sa ofere o
imagine de ansamblu asupra importantei reciclarii. Chiar daca in Romania
nu exista prea multe centre de reciclare, o simpla cautare pe internet ne va
arata ca, totusi, macar in Bucuresti , avem posibilitatea sa contactam firme
specializate in domeniu care sa ne sprijine in efortul de a pastra planeta
curata.

De ce sa reciclam computerele?

Computerele iesite din uz contin cantitati importante de materiale

reciclabile inclusiv metelele din cabluri si circuite, sticla monitoarelor si
materialul plastic de la carcase. De exemplu, o tona de desuri electronice
provenind de la computere contine mai mult aur decat se poate extrage
dintr-minereu de 17 tone de aur. Datorita evolutiei mircocipurilor, utilizatorii
au posibilitatea ca la fiecare 18 luni sa isi cumpere computere care sunt de
doua ori mai performante la acelasi pret. Acest ciclu de viata al
computerelor (care duce la un surplus de componente electronice) s-a
inregistrat in ultimii 20 de ani din istoria computerelor. Pentru a veni in
intampinarea necesitatilor utilizatorilor, industria de computere si
electronice a devenit cel mai mare sector de pe piata industriala din SUA ,
reprezentand 11% din produsul intern brut, avand o rata de crestere
anuala de 4%.

Computerele si alte obiecte electronice reprezinta o sursa imensa de

materiale cu potential reciclabil. Unele deseuri nu sunt primite de
companiile care se ocupa de asa ceva datorita pretului scazut pentru acele
metale sau datorita naturii periculoas ale acelor materiale. De exemplu,
prezenta plumbului in unele deseuri electronice impiedica procesul de
reciclare al acestora.

Metale

Metalele continute de computere in mod normal sunt: aluminiu, antimoniu,

arsenic, bariu, beril, cadmiu, crom,cobalt, cupru, galliu, aur,fier, plumb,
mangan, mercur, palldadium, platina, seleniu , argint si zinc. Opt dintre
aceste metale reprezinta potential toxic si de aceea este interzisa
raspandirea lor in natura prin incinerare sau depozitarea acestora in locuri
neautorizate.
Istoric vorbind, recuperarea metalelor pretioase din deseuri electronice a
reprezentat unul dintre modurile de stimulare a industriei de reciclare a
electronicelor. Cu toate acestea, in efortul de a scadea costurile,
producatorii au redus treptat continutul de metale pretioase din produsele
electronice si este posibil ca acest trend sa continue. Informatii specifice
legate de metalele pretioase (din grupa aur,argint si platina) care ajung sa
fie recuperate nu sunt disponibile, dar cam o treime din metalele pretioase
recuperate din deseuri pot fi aur. Valoarea unei tone de metele pretioase
recuperate in SUA in 1998 era de 3,6 milioane dolari. Aceasta valoare a
fost obtinuta presupunand ca din metalele pretioase recuperate 60% erau
argint si 40% aur, palladium si platina. Pretul mediu folosit pentru a calcula
valoarea aceasta a fost de 5,10$ pe uncia de argint si un pret mediu de
300$ pe uncia de aur, palladiu si platina.

Materiale plastice

Materialele plastice din carcasele computerelor pot fi refolosite pentru a

adaposti diverse alte obiecte elecronice, pot fi topite pentru a folosi materia
prima rezultata pentru produse noi sau sunt folosite drept carburant. Pste
6.500 tone de plastic au fost recuperate in SUA in 1998, cu o crestere de
aproape 25% fata de 1997. Cand sunt folosite drept combustibil pentru
cuptoarele de ciment in industria metalurgica 1 tona de plastic poate
inlocui aproximativ 1,3 tone de carbune. Componentele de plastic se
consuma la o temperatura inalta si cand sunt combinate cu aer imbogatit
cu oxigen ajuta la procesul de combustie. Folosirea plasticului scade
cantitatea de carbune folosit pentru aceste activitati. Cu toate acestea,
adevarata reciclare efectiva a materialelor plastice provenite de la
computere este impiedicata de doua aspecte: varietatea de materiale
plastice si lipsa etichetelor. Plasticul recuperat si nesortat are o valoare
scazuta; cu toate acestea, daca plasticul este curatat si separat, preturile
pot sa varieze de la 265$ /tona pentru polypropylen fulgi la 900$/tona .

Sticla

Sticla, provenind in principiu de la tubul catodic si monitoare, reprezinta

cam 25% din greutatea totala a electronicelor reciclate in 1998 sau 13.200
tone. Datorita continutului acestuia de plumb, sticla este considerata un
deseu periculos.

In Quebec de exemplu, monitoarele sunt folosite in industria metalurgica a

cuprului. Acestea mai contin inte 4 si 7% cupru 5-10% plumb si
aproximativ 30% dioxid de siliciu (componentul de baza al sticlei din
tuburile catodice) .
Tuburile catodice sunt si ele reciclate. Acestea contin 10-13% cupru, 15-20
% plumb si intre 50-60% dioxid de siliciu. De exemplu, cuprul este
recuperat si transformat in metal care poate fi pus in vanzare in unitatile
metalurgice din Quebec. Dioxidiul de siliciu continut in sticla din tubul
catodic are valoare deoarece acesta este folosit in procesul de separare al
metalelor.

De ce sa reciclam frigiderele?

Frigiderele si combinele frigorifice folosite in gospodarii produse inainte de

1995 contin in mod obisnuit chlorofluorcarbon(CFC). Cea mai mare parte a
aparatelor de aer conditionat contin hydrochlorofluorcarbon (HCFC) . Din
1995 si frigiderele folosesc acest refrigerant. Atat CFC cat si HCFC sunt
substante care subtiaza stratul de ozon dar sunt si gaze cu efect de sera.

Frigiderele si combinele frigorifice produse inainte de 2005 folosesc spuma

izolanta pe baza de CFC sau HCFC. Numai modelele produse dupa 2005
contin gaze care protejeaza stratul de ozon si mediul inconjurator.

Componente periculoase: Produsele folosite in gospodarie contin

componente periculoase precum uleiul uzat de la compresor, substante
din categoria bifenil policlorinat (PCB) si mercur. De exemplu, circuitul de
racire contine ulei care poate sa se contamineze cu agentul de refrigerare
care ataca stratul de ozon. Anumite sisteme de refrigerare produse inainte
de 2000 au componente care contin mercur (intrerupatoare sau releuri).
Frigiderele produse inainte de 1979 pot avea capacitoare care contin PCB.

In cazul in care sistemele frigorifice nu sunt depozitate in spatii

corespunzatore,uleiul compresorului cu care acestea sunt dotate poate sa
fie contaminat cu substante refrigerante daunatoare stratului de ozon care
o data eliberate in mediul inconjurator subtiaza stratul de ozon si pot
contamina panza freatica.

Atunci cand mercurul este eliberat in mediul inconjurator, acesta se

acumuleaza in tesuturile plantelor si animalelor si in cazul in care acestea
ajung sa fie consumate de oameni, mercurul cauzeaza incetinirea
dezvoltarii neurologice precum si alte probleme legate de sistemul nervos.

Substantele toxice din categoria bifenililor policlorinati (PCB) au efecte

cancerigene si non-cancerigene asupra sistemului imunitar, reproducator,
nervos si endocrin.

Istoria fierului
 Aparitia fierului pe Pamant a avut loc in jurul mileniului IV inainte de Christos sub
forma unor meteoriti cazuti din spatiu. Acestor fragmente de stele omul atribuie o valoare
magico-simbolica si din acestea realizeaza obiecte ornamentale si obiecte care poarta
noroc.

Incepand cu mileniului III metalul incepe sa fie implicat in fabricarea unor obiecte de
uz comun.Pentru a asista la nasterea siderurgiei,inteleasa ca si capacitate de extragere a
fierului din minerale si supunerea lui la diferite procese de lucru pana la obtinerea unor
lucruri facute manual trebuie sa asteptam anul 2000 iC cand popoarele din Caucazul
Meridional o utilizau pentru a fabrica arme.

Se povesteste ca , pe vremuri, era un maistru fierar caruia Iulius Caesar i-a salvat
viata.Drept rasplata pentrul generalul roman maistrul i-a confectionat o spada invincibila
utilizand ca materie prima un bloc de siderite , cazut din cer. Meteoritul,cazut pe un
ghetar, a fost trecut prin foc, batut incontinuu trei zile si trei nopti si apoi scufundat in
sange de leu.

Tehnologia fierului s-a dezvoltat dinspre Orient( Mesopotamia, Egipt, Persia, China)
catre Occident ( Grecia, Italia, Peninsula Iberica) si mai tarziu in Europa de Nord (Marea
Galiei, Insulele britanice), implicand de la asa-zisa Epoca Fierului(anul I iC) cele mai
dezvoltate orase din lumea antica.

Prelucrarea fierului, ramasa aproape neschimbata pana la Revolutia Industriala din

1700, consta in incalzirea intr-un cuptor cu ventilatie naturala, mineralele de fier
(limonite,hematite, siderite, magnetite ) impreuna cu straturi de carbune de lemn pana la
separarea de zgura a unei mase spongioase. Aceasta , batuta de mai multe ori de unde si
numele fier batut scoate o anumita zgura nemetalica pana devine compacta si maleabila.
Oricum, incepand cu secolul VIII iC o data cu descoperirea asa-zisei caliri adica racirea
rapida a metalului incins in apa s-a reusit sa se faca un produs mai dur si mai rezistent.

Dupa o perioada lunga de timp, urmata de caderea imperiului roman(timp in care s-a
folosit foarte mult bronzul),siderurgia prinde viata in lumea medievala,timp in care
cucereste un spatiu din ce in ce mai important, determinand o intaietate a fierului in
raport cu alte metale.

Din secolul XII pana in secolul XVIII productia atrizanala de obiecte din fier
constituie una dintre referintele fundamentale ale culturii materialelor ale civilizatiilor
ocidentale. Metalul revolutionar, de la utilizarea pur militara din epoca Greco-romana,
incepe sa fie folosit si pentru uz civil devenind in scurt timp materialul primar pentru
producerea de instrumente domestice,agricole si artizanale.

Acestea, prima data simple s-au perfectionat cu trecerea timpului, in epoca

renascentista, mesterii fierari fiind capabili sa realizeze opere de un mare prestigiu.
 Italia si Spania au exercitat, intre anii 300 si 500 o suprematie in raport cu restul
continentului; fierul avea un statut aparte si mai marii vremurilor respective puneau
accent pe obiectele care aveau o forma si o calitate desavarsita.

In secolele urmatoare, intaietatea le revine francezilor si nemtilor, care pun accent pe

langa calitate si pe rafinamentul produselor din fier. Franta , in mod particular domina
activitatea siderurgica in secolele XVII si XVIII, atat pentru productia de materie prima
cat si pentru produsele finite.

In Franta un impuls decisiv l-a avut si politica inteligenta a multor suverani care din
cand in cand promulgau ordonante pentru modificarea regulamentului fabricilor.
Prelucrarea fierului incepe sa capete o mare importanta in anul 1650 cand Luigi XIV
proclama oficial arta a prelucra fierul ca a patra dupa pictura, sculptura si muzica.

In cursul anului 1700 noile progrese stiintifice se aplica si in campul extragerilor,

productiei si prelucrarii fierului; cu ajutorul chimiei, mai apoi, se ajunge la o intelegere
mai buna a structurii fierului si ale principalelor sale aliaje cu carbunele: otelul si fierul
forjat. Noile perspective oferite de progresul tehnologic au furnizat bazele pentru nasterea
proceselor industriale pentru producerea fierului si fierului forjat contribuind de
asemenea la marirea cantitatii produse si a controlarii calitatii materialelor in functie de
exigentele specifice.

Pe viitor , foarte multe obiecte vor fi realizate artizanal, exact ca in trecut, pentru ca
timpul si oamenii sa-si poata pune ampenta asupra lor

Cu aproximativ doua sute de ani in urma, Lomonosov,in lucrarea sa “Bazele metalurgiei si arta mineritului” definea
metalele astfel: “ Metalele sunt corpuri stralucitoare care se pot ciocani “ h2s4sc
Intr-un lexicon german publicat in 1897 metalele erau caracterizate dupa cum urmeaza: “ Acele elemente care
sunt bune conducatoare de caldura si electricitate, poseda luciu metallic, sunt netransparente in anumite proportii
in grosime”.
Pe baza cunostintelor capatate pana in prezent, metalele pot fi definite ca elemente chimice cu structura cristalina
care, spre deosebire de nemetale, prezinta proprietati fizico -; chimice, mecanice si tehnologice.
Proprietati fizico -; chimice
- culoare -; variaza de la cenusiu inchis la alb stralucitor ( exceptie face aurul si cuprul cu aliajele lor care sunt de
culoare galbena si roscata)
- luciu metallic
- densitatea -; de la 530 kg/mc ( litiu) la 22 500 kg/mc (osmiul)
- Fuzibilitatea -; proprietatea metalelor de ase topi
- Dilatarea termica
- Conductibilitatea termica
- Conductibilitatea electrica
- Magnetismul -; proprietatea de a fi atras ( diamagnetice ) sau respins (paramagnetice) intr-un camp magnetic;
fierul, cobaltul si nichelul sunt feromagnetice ( isi pastreaza magnetizarea)
- Rezistanta la coroziune
- Starea de agregare -; toate metalele se afla in stare solida la temperatura ambianta cu exceptia mercurului care
este lichid
Proprietati mecanice
- plasticitatea
- elasticitatea
- rezistenta la rupere (rezistenta mecanica)
- duritatea
- rezistenta la soc
Proprietati tehnologice
- capacitatea de turnare
- maleabilitatea (proprietatea de a fi tras in foi foarte subtiri )
- ductibilitatea ( prprietatea de a fi tras in fire subtiri prin trefilare )
- deformarea al cald
- sudabilitatea
- prelucrabilitatea prin aschiere ( strunjire, gaurire, frezare, etc. -; operatii in urma carora rezulta aschii).
Fierul si otelul
Fierul si principalul sau aliaj,otelul, sunt cele mai larg folosite metale
Fierul este metalul cel mai raspandit pe Pamant si, in afara de aluminiu, este cel mai abundent in scoarta terestra.
Principalele minereuri de fier sunt:hematitul, magnetitul (magnetul natural), sideritul, taconitul si pirita.
Majoritatea zacamintelor de fier se afla aproape de suprafata Pamantului, astfel ca se pot extrage destul de usor,
prin exploatare in cariera sau prin exploatare miniera la suprafata. Fierul se obtine din minereuri prin incalzirea
acestora cu carbon , in forma de cocs. Se adauga calcar la amestec pentru a ajuta la indepartarea impuritatilor cu
continut de siliciu, precum nisipul si argila. Materialele adaugate pentru a indeparta impuritatile se numesc
fondanti.
In procesele mai vechi, amestecul de minereu, cocs si calcar formeaza sarja, sau incarcatura, care se incarca in
capatul de sus al furnalului. Acesta este un turn inalt de otel, captusit cu caramizi termorezistente. Dar in sistemele
moderne, amestecul de minereu de fier,cocs si calcar este intai prajit pentru a produce un material numit sinter.
Prajirea scoate impuritatile, precum apa, dioxidul de carbon si arsenicul,astfel sinterul are un continut relativ mare
de fier. O cantitate de minereu netratat se amesteca cu sinterul pentru a forma sarja furnalului.
Fierul poate fi turnat in lingouri mari, numite blocuri, sau poate fi transportat in forma topita la otelarie.
Fierul produs se numeste fier bazic. Dupa turnare, fierul basic este dur,friabil si greu de prelucrat.Se numeste si
fonta alba de turnatorie.
In cazul in care continutul de calcar al sarjei este ridicat se obtine fonta cenusie de turnatorie. Aceasta are o larga
utilizar in turnarea de masini.
Otelul este un aliaj de fier si carbon, dar obtinerea otelului nu se realizeaza prin simpla adaugare a carbonului in
fier. Otelul contine o proportie foarte mica de carbon- mult mai mica decat fonta de turnatorie.
Producerea otelului implica indepartarea carbonului si altor impuritati din fier, si adaugarea ulterioara a unor
cantitati exacte de carbon si alte metale, precum cromul, manganul, nichelul si vanadiul. Carbonul confera otelului
capacitatea de a se intari prin tratare termica, iar alte metale se adauga pentru a ii spori calitatile, cum ar fi
duritatea, maleabilitatea, rezistenta la coroziune si termorezistenta.
Metale neferoase

Metale care nu contin fier se numesc metale neferoase. Acest grup include aproximativ 70 de elemente, de la
aluminiu- metalul cel mai raspandit in scoarta terestra -; pana la elementele artificiale cum este plutoniul, care nu
se gaseste niciodata in natura.
In industrie, cele mai importante metale neferoase sunt aluminiul, cuprul, zincul, plumbul, staniul si nichelul.
Metalele pretioase aur, platina si argint au, pe langa rolul lor decorative si comercial, multe utilizari industriale
importante.

Aluminiul
Aluminiu este metalul cel mai raspandit din scoarta terestra,dar o mare parte din el nu poate fi extrasa economic.
Aluminiul este un metal ce reactioneaza usor cu alte substante,de aceea nu se gaseste niciodata singur in stare
“libera”.Majoritatea aluminiului este combinata chimic cu elemente de care nu poate fi separat cu usurinta. Argila
contine aproximativ 25% aluminiu in greutate, metalul fiind combinat cu siliciu si oxigen in compusi ce se numesc
silicati de aluminiu. Totusi extractia aluminiului din argila este mult prea costisitoare pentru a fi interesanta
comercial.
Principalul minereu din care se extrage aluminiu este bauxita care este bogata in alumina hidratata -; oxid de
aluminiu combinat cu apa
Produse din aluminiu:piese usoare pentru aeronave, cabluri pentru retele electrice, tocuri de fereastrasi panele de
protectie pentru cladiri, ustensile, folii pentru gatit, metalizarea sticlei pentru obtinerea oglinzilor, vopsele de
aluminiu, etc.
Cuprul
Cuprul a fost unul dintre primele metale folosite, deoarece cantitati mici din el apar in unele locuri in stare libera.
Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina, calcopirita sau criscolul, cupritul si malachitul si azuritul.
Cuprul este folosit la fabricare conductelor de gaz si apa, a materialelor pentru acoperisuri, a ustensilelor si a unor
obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducator de caldura, se utilizeaza la boilere si alte
dispozitive ce implica transferul de caldura.Cuprul mai pur este utilizat pentru aplicatiile electrice
Plumbul
Plumbul era cunoscut de vechii egipteni, dar primii utilizatori pe scara larga ai acestui metal au fost romanii, care l-
au folosit la fabricare conductelor de apa. Principala sursa de plumb este galena (sulfura de plumb).
Mai demult ,plumbul era folosit in principal la plumbuire si la acoperisuri, dar in aceste aplicatii a fost inlocuit de
materiale mai usoare. Cantitati mari de plumb se folosesc la fabricarea bateriilor de masini, si rezistenta sa la
ctiunea acidului sulfuric il face util in industria chimica.Plumbul se foloseste pentru mantale de cabluri,blindaje
contra radiatiilor in laboratoarele de cercetari nucleare si in centralele electrice, si la obtinerea unor aliaje, ca aliajul
alb, aliajul de lipit si bronzurile de plumb.
Staniul
Staniul face parte din metalele neferoase mai scumpe, deoarece minereul sau principal caseritul ( oxidul de staniu)
se gaseste in concentratii foarte mici. Pentru extragerea a 200g de minereu e necesar exploatarea unei tone de
pamant. Staniul a fost prima data aliat cu cuprul , obtinaindu-se bronzul. Astazi cea mai importanta utilizare a
staniului este cea de invelis protector pentru tabla de otel. Acest material numit tabla galvanica se foloseste la
fabricarea asa numitelor cutii de tabla. Staniul se aliaza cu plumbul pentru obtinerea unor materiale de lipit folosite
la imbinarea metalelor.
Zincul
Prima utilizare a zincului a fost pentru obtinerea alamei, un aliaj de cupru si zinc.Principalul minereu de zinc folosit
astazi este sfaleritul, sau blenda.
Utilizari: aproximativ a cincea parte din zincul produs in lume este folosit la fabricarea alamei. O proportie similara
este folosita pentru acoperirea fierului si otelului impotriva ruginirii;tablele de zinc se folosesc la acoperisuri,iar din
aliaje ale zincului se toarna piese pentru autovehicule si de jucarii..
Prelucrarea materialelor metalice
Procedee de elaborare a semifabricatului
Pentru a obtine o piesa finita se porneste de la un semifabricat.
Procedeele de obtinere a semifabricatelor: turnarea,deformare plastica( forjarea, matritarea,
laminarea, extrudarea,etc.)
Turnarea esteprocedeul tehnologic destinat obtinerii semifabricatelor si pieselo metalice prin
curgerea metalului topit intr-o forma care are conturul si dimensiunile identice sau foarte apropiate
de cele ale piesei finite.
Deformarea plastica este metoda de prelucrare a metalelor si a aliajelor prin actiunea unor forte
exterioare, in scopul obtinerii unor semifabricate. Deformarea este permanenta, fiind realizata in
stare solida,la cald sau la rece.
Procedee de obtinere a pieselor finite
- sudarea
- lipirea
- procedee de prelucrare:
§ gaurire
§ filetare
§ strunjire
-procedee de finisare:
- rodarea
- lepuirea
- honuirea
- vibronetizarea