GEORGE MORTIMER PULLMAN

George Mortimer Pullman (1831 – 1897) a rămas în istorie ca mare inventator şi

perfecţionist, care „a făcut bani” din „punerea unor veritabile unităţi hoteliere pe calea ferată”.
Era vorba de un singur produs – „vagoanele Pullman” -, care răspundea, la momentul potrivit, la
o nevoie esenţială a creşterii economice, nu doar a unei ţări. Un produs a cărui concepţie nu
avea, practic, nimic de geniu, de mare originalitate, dar care s-a impus mulţumită mai multor
perfecţionări adăugate fără încetare. Şi mulţumită unei promovări, a sa, neobosită şi abilă,
reuşindu-se impunerea unei imagini de marcă în Statele Unite, dar şi în foarte multe ţări
europene, asiatice, africane, în Australia.
Pullman a început să lucreze la vârsta de 14 ani într-un magazin de furnituri agricole la
Westfield, nu departe de localitatea sa natală. Trei ani mai târziu, se va asocia cu fratele său mai
mare care se stabilise ca tâmplar şi prelucrator în fier, în micul oraş Albion, din aceeaşi regiune.
„În vreme ce se iniţia în atelier în ce priveşte prelucrarea lemnului şi fierului, contactul cu
clientela i-a sugerat o idee simplă, care va constitui busola tuturor întreprinderilor sale de mai
târziu: « clientul este întotdeauna gata să plătească pentru cel mai bun produs»”. În consecinţă,
trebuie, desigur, să te preocupe costul produsului, dar şi chiar mai mult - excelenţa acestuia.
George Pullman a fost un tânăr ambiţios şi inteligent care a ştiut să profite şi să dobândească
o mare încredere în capacităţile sale de antreprenor. Tânărul a coordonat, în calitate de
antreprenor proiectul de lărgire a canalului Erie, cel care făcea să se întâlnească apele fluviului
Hudson cu lacul Erie, proiect pe care statul New York decidese să-l realizeze. În Chicago, un
oraş în dezvoltare, unde străzile vechi de la marginea oraşului se aflau pe terenuri mlăştinoase şi
sufereau de o inundaţii dese, Pullman a ridicat nivelul drumurilor cu pietriş, nisip şi alte
materiale potrivite precum şi casele, la nivelul nou al şoselelor.
Banii câştigaţi îi va orienta spre un alt domeniu în mare vogă atunci în Statele Unite şi în
întreaga lume: căile ferate. George Pullman a adus îmbunătăţiri sistemului feroviar, care oferea
condiţii precare din punctul de vedere a confortului, făcând din acesta o întreprindere renatabilă.
Astfel, a luat legătura cu conducătorii Companiei „Chicago and Alton Railroad” şi le-a propus
patronilor să le livreze 2 vagoane care să fie ataşate la trenuri şi care să fie transformate potrivit
ideilor sale. Compania a acceptat. Principalele atuuri ale noilor vagoane de dormit erau:
dispuneau de 2 toalete în loc de una singură, de lenjerie proprie şi reînoită la fiecare voiaj, de
pereţi şi de banchete din lemn de cireş, care dădeau impresia - până la urmă nu doar impresia –
unui decor de salon.
Cum conducătorii Companiei „Chicago and Alton Railroad” se vădeau destul de sceptici cu
privire la rentabilitatea vagoanelor respective – un preţ destul de ridicat al călătoriei trebuia să
amortizeze cheltuielile deloc mici făcute cu îmbunătăţirile amintite şi să asigure, totodată, un
anume profit – George Pullman va rămâne proprietarul vagoanelor amintite, pe care le va ataşa
în cadrul diferitelor rute ale companiei. În fapt, călătorii ce doreau să utilizeze aceste vagoane de
dormit plăteau companiei preţul unui bilet normal, bani încasaţi de firmă, dar şi un supliment de
50 de cenţi, în beneficiul lui Pullman, care veghea pe parcursul voiajului confortul stabilit al
călătorilor. Se spune că Pullman trebuia să fie foarte convingător cu aceşti pasageri, mai ales în
încercarea de a-i face să- şi scoată încălţămintea, înainte de a se pune pe pat.

1
 Călătorii ce au ales vagoanele îmbunătăţite, au avut o reacţie favorabilă, ceea ce l-a făcut pe
Pullman să ajungă la concluzia că pasagerul american de cale ferată era dispus să plătească în
plus pentru a avea un confort sporit. Pullman şi echipa sa lărgită au îmbunătăţit 12 vagoane,
fiecare dintre acestea încorporând noi elemente de progres. Mai mult chiar, alte 2 mari companii
din regiune, în plus faţă de „Chicago and Alton”, vor accepta să ruleze vagoanele Pullman.
Beneficiile erau, totuşi, mici în raport cu investiţiile, întrucât costul amenajării fiecărui vagon se
ridica la cel puţin 2.000 dolari. Pullman căuta idei noi. Totul însă a căzut odată cu izbucnirea
Războiului de Secesiune. Cel puţin pentru un timp afacerea cu vagoane era întreruptă. În acest
timp, Pullman a deschis un magazin general în Central City pentru clientele pasionată şi destul
de puţin pretenţioasă a căutătorilor de aur şi aventuri.
La sfârşitul războiului dintre Nord şi Sud, Pullman va reveni în Chicago, îşi va relua vechile
idei şi va reuşi realizarea vagonului visurilor sale, aducând îmbunătăţiri şi inovaţii. Un astfel de
vagon arăta aproape ca cele de lux de astăzi: în interior, principala inovaţie era reprezentată de
către mecanismul, imaginat de Pullman, pentru a face „dispărute”, peste zi, cele 10 paturi
sprijinite de braţe articulate, paturi rabatabile, de fapt. Odată ridicate, exteriorul lor reprezenta o
frumoasă decoraţiune, care se armoniza perfect cu restul lemnăriei finisate şi decorată de o
manieră impecabilă. Odată ridicat patul de sus, cel de jos se putea replia, formând două
confortabile fotolii. Cele mai frumoase şi mai fine, mai catifelate ţesături au fost folosite pentru
perdele şi tapiţeria fotoliilor, lemn de esenţă preţioasă pentru panourile de perete şi încadrarea
uşilor. Lămpi cu petrol de metal argintat furnizau lumina, care se reflecta în oglinzi cu splendide
rame aurite. La fiecare extremitate a vagonului, se afla un cabinet de toaletă, echipat cu tot ceea
ce trebuie pentru a te simţi bine chiar în lăcaşul pe care nici regii nu-l pot ocoli. Pullman şi-a
botezat creaţia “Pioneer”.
Vagonul “Pioneer” a fost folosit pentru prima dată în cadrul ceremoniei de înmormântare a
preşedintelui american, Abraham Lincoln ca şi car funebru necesar transportării cosciugului.
După închiderea ceremoniilor respective, „Chicago and Alton” au integrat în serviciul lor regulat
faimoasele vagoane Pullman, „Pioneer”. Suplimentul pentru dormit, acum, costa 2 dolari, iar
George Pullman se străduia mereu să aducă îmbunătăţiri vagoanelor sale. Era deja un succes.
Alegerea călătorilor a fost masivă pentru transportul cel mai confortabil. Din nou se verifica ceea
ce crezuse şi credea George Pullman, anume că publicul călător american, în cea mai mare parte
a sa, era dispus să plătească confortul sporit. Vagoanele „Pioneer” au început, deci, să circule
curent pe reţeaua companiei „Michigan Central Railroad”. Îmbunătăţirile pe infrastructură costau
relativ puţin, comparativ cu ceea ce se câştiga după bilete. În 1867, George Mortimer Pullman va
avea 42 de vagoane în activitate. 1867 va fi şi anul în care va fi oficial înregistrată şi încorporată
în statul Illinois „Pullman Palace Car Company”, cu un capital de 100 de mii de dolari.
Compania era autorizată să fabrice, să cumpere, să exploateze, să vândă şi să închirieze vagoane
de dormit şi vagoane obişnuite pentru calea ferată. George Pullman va dezvolta susţinut
compania sa. În 1870, G.M.P. va cumpăra, la Detroit, mai multe ateliere cu o poziţie favorabilă
în raport cu calea ferată şi va începe masiv să construiască, şi aici, vagoane de dormit. Zece ani
mai târziu, de pe urma sa vor avea de lucru peste 1.000 de muncitori care, bine conduşi, cu o
productivitate înaltă, vor construi anual circa 100 de vagoane. Un alt atelier, mai întâi de
reparaţii, pe urmă de construcţie de vagoane, va fi deschis şi va funcţiona la Elmisa, în statul
New York, asigurând o sporire a eficienţei pentru activităţile din regiunea nord–Atlantică. Între
1870 şi 1880 au fost construite 40 mii mile de cale ferată, iar între 1880 – 1890, încă 73 mii mile

2
de cale ferată. Funcţiona în întreg acest cadru o lume deja matură, logică, care scotea profit nu
din speculaţie, ci din serviciile pe care le aducea în mod concret unor mulţi oameni care le
doreau.
În anii următorii succesul vagoanelor Pullman a crescut ca urmare a inovaţiilor ce
caracterizează acest concept. Astfel, cu ocazia ceremoniei de joncţiune a liniilor de cale ferată
de la “Union Pacific”, din 10 mai 1869, un vagon Pullman va realiza călătoria de la Sacramento
la New York. Un tren ce avea în compunere mai multe „wagons – lits”, botezat cu numele de
„Pullman Hotel Express”, a transportat, de la Boston la San – Francisco, mai mult de 100
personalităţi ale lumii politice şi de afaceri americane, şi desigur, câţiva dintre cei mai buni
jurnalişti.
Companiile feroviare erau foarte stricte în a-şi apăra domeniile ce le erau concedate. Nu
doreau deloc „să lege” la trenurile lor vagoane aparţinând unei alte companii. Vagoanele
Pullman, nu aparţineau unei societăţi rivale, dimpotrivă, le aduceau clienţi care plăteau biletul
normal, societatea Pullman încasând doar suplimentul de preţ pentru dormit şi confort. Astfel că
acel călător care se instala cu bagajele sale întrun vagon Pullman, putea să se odihnească liniştit,
în vreme ce vagonul său – „wagon–lit” – era preluat în mod succesiv de către diferitele reţele.
Era un mare avantaj, care a făcut nu doar o bună parte din averea iniţiatorului acţiunii, ci a şi
incitat şi a stimulat companiile de cale ferată să-şi coordoneze, mai bine, liniile lor, orarele lor,
joncţiunile lor – factori economici impunând reducerea respectivelor puncte şi fluidizarea
transportului -, tarifele lor.
George Mortimer Pullman a practic o economie de tip productiv câştigând războiul cu
concurenţii săi datorită îndârjirii de a-şi perfecţiona fără încetare produsul său, serviciile oferite.
Odată ce avea mijloace, el nu le cheltuia aiurea, ci îşi angaja cei mai buni specialişti şi experţi
ingineri în construcţii feroviare, în iluminatul vagoanelor, în încălzirea lor, în ventilaţia acestora
etc. Studia cu foarte mare atenţie şi grijă toate sugestiile ce îi erau prezentate, neezitând nici un
moment să le aplice pe cele pe care le considera bune, dar şi fezabile din punct de vedere
economic, al profitului.
Pullman a pus în circulaţie vagoane mereu mai elaborate, personalizate prin stiluri şi culori
diferite, care aveau nume distincte precum vapoarele. În aprilie 1867, vagonul său numit
„Western World” va oferi, la una din extremităţile sale, o mică bucătărie care asigura servirea
unei mese deloc lipsită de un anume rafinament şi de un confort deloc neglijabil. Ca o dezvoltare
logică, va monta în curând, vagoanele restaurant şi „vagoanele salon” asociate în acelaşi convoi
cu vagoanele de dormit. Sistemul Pullman s-a extins în toată Europa.
Pullman a rămas în istoria economică a lumii ca marele inventator şi perfecţionist al acestui
tip călătorie, făcând din aceasta însăşi filozofia vieţii sale. A reuşit să răspundă unei necesităţi
esenţiale a creşterii economice, valorificând cu profit ridicat sistemul feroviar.