Premisele morale ale patologiei sociale

(Carl M. Rosenquist, “The moral premises of social pathology”)

Dana Drondoe

Devianta, definita ca “orice act, conduita sau manifestare care violeaza normele scrise sau
nescrise ale societatii ori ale unui grup social particular ” (S. Radulescu, “Devianta”, in
“Dictionar”, 1993, p.167), este interpretata ca efect al patologiei sociale. In aceasta viziune
organismul social este analizat la fel ca si organismul biologic, in linia deschisa de sociologul
englez H. Spencer. Societatea este conceputa ca un organism viu. In evolutia ei poate cunoaste
moment de “imbolnavire”, caracterizate prin dificultati de functionare. Acest aspect este
prezentat si de catre Carl M. Rosenquist, care considera ca sanatatea unui sector al societatii
depinde de problemele de sanatate ale celorlalte sectoare.

Patologia sociala este o conditie de producer a deviantei care reprezinta o abatere de la

norma de comportament universal acceptata. Perturbarile determinate de mari procese
sociale: modernizarea, urbanizarea, industrializarea au contribuit, din cauza patologiei sociale,
la manifestarea deviantei de la norme. Identificarea organismului social cu organismul biologic,
despre care vorbeste Carl M. Rosenquist, a condus la concepere deviantei ca boala sociala.

In ceea ce priveste notiunea de boala, provenita din grecescul “pathos”, putem adduce in prim-
plan patologia, cunoscuta ca fiind ramura a medicinei care studiaza cauzele si simptomele
bolilor sau ca o deviere de la starea normala a organismului, tulburare, afectiune.

Exista si un sens suplimentar al termenului “patologie”: contrariul normalitatii in domeniul

sanatatii si al medicinei, patologic insemnand anormal, nesanatos (exemple: anatomie normala
si anatomie patologica, comportament normal si comportament patologic).

Intrebarile care se pun dupa cele enuntate mai sus sunt urmatoarele : Ce inseamna
normalitate? Ce este normal intr-o societate?

Conceptul de normalitate a imbracat de-a lungul vremii diverse forme, fiind de regula o functie
a domeniului care a incercat ca il defineasca (psihologie, filosofie, sociologie, medicina,
teologie).
 Despre notiunea de normal, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste: “care este
asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural ”, “sanatos”, “care
este conform cu o norma”.

De asemenea, Random Hause Webstrers Dictionary defineste starea de normalitate ca: “starea
conforma cu standardul sau cu tipul comun, uzual, natural”, “sanatos”, “liber de anomalii
mentale”, “liber de boala sau malformatii”, sau ca stare conforma cu o norma egala cu “media
caracteristicilor umane”. Din aceste definitii, identice in mare masura, conceptual de normal
defineste umanul sub mai multe aspecte ale vietii. Astfel, omul este privit ca fiind normal in
momentul in care este liber de anomalii mintale sau fizice, cand se inscribe intr-o medie si
atunci cand isi indeplineste scopul existential. Insa ceea ce este normal intr-un anumit loc, nu
este normal in altul, sau ceea ce este normal intr-un anumit timp nu este normal in altul, ceea
ce este normal intr-o anumita cultura nu este normal in alta s.a.

In concluzie, ca si Carl M. Rosenquist, consideram ca acestea sunt motivele pentru care

declaratii despre ceea ce este normal sau sanatos pentru societate reflecta asa-zise “idealuri de
vorbitor”, mai degraba decat orice adevar obiectiv.