1.

Trecerea de la societăţile multiculturale la societăţile interculturale – o aspiraţie

Linia ce separă diferitele comunităţi este fluidă, societatea devenind din ce în ce mai
complexă: se acordă o importanţă crescută regiunilor, asociaţiilor tranfrontaliere, contactele
de înmulţesc, migraţia ia amploare. În faţa acestei realităţi, oamenii formulează diferite
răspunsuri : asimilaţionismul, care presupune renunţarea de către individ la propria identitate
în favoarea valorizării exclusive a celei noi; pentru alţii multiculturalismul este o alternativă
care presupune afirmarea notelor specifice fiecărei culturi , dar în chip izolat, fără contaminări
reciproce. Se afirmă că cele două atitudini sunt rigide şi închise, iar soluţia profitabilă ar fi cea
a admiterii interculturalismului, ce ia în considerare specificul fiecărei culturi fără a opera cu
ierhizări valorice, dar şi deschiderea către alte referinţe culturale în scopul construirii unei
baze comune pentru comunicarea reciprocă. „ Multiculturalismul european este o bogăţie
potenţială că condiţia să nu anuleze identitatea fiecărei culturi şi să se poară converti într-un
veritabil interculturalism”. (Cucoş, 1995)
Pentru problema complexă a emigranţilor, perspectiva interculturală preferă formula
integrării, care implică o influenţă reciprocă determinată pe de o parte de evoluţia suferită de
emigrant în condiţiile inserării sale în grupul autohton, iar pe de altă parte de acţiunile pe care
la rândul său le exercită asupra colectivităţii. Septimiu Chelcea (1998) aduce observaţia că
emigranţii nu modifică în mod profund organizaţiile şi structurile sociale existente, dar
contribuie la îmbogăţirea culturilor noilor societăţi.

2. Ce este educaţia interculturală?

Educaţia interculturală derivă din inegalitatea ivită în relaţiile socio-culturale ce
caracterizează societatea contemporană, având un rol pozitiv şi crucial în promovarea justiţiei
şi egalităţii . O definiţie clară şi autocuprinzătoare asupra interculturalului este oferită de
Micheline Rey : „ Cine spune intercultural spune în mod necesar, plecând de la sensul plenar al
prefixului inter : interacţiune, schimb, deschidere, solidaritate. Spune, de asemenea, dând
deplinul sens termenului de cultură : recunoaşterea valorilor, a modurilor de viaţă, a
reprezentărilor la care se raportează fiinţele umane, indivizi sau societăţi , în interacţiunea lor
cu altul şi în înţelegerea lumii…”
Într-o societate democratică, o educaţie în perspectiva interculturală este o strategie de
pregătire a cetăţenilor pentru a face faţă multiplicării sistemelor de valori şi pentru a fi
pregătiţi să considere diferenţele ca sursă de îmbogăţire şi nu ca pericol sau motive de
conflicte.
Educaţia interculturală este calea obligatorie pentru promovarea drepturilor omului
care urmăreşte să depăşească etnocentrismul pentru:
- a ne pune întrebări asupra propriilor noastre norme culturale;
- a transforma şi diversifica raporturile de forţă şi pentru a face loc, în mod egal celor
care sunt depreciaţi (indivizi sau grupuri) ;
- a transforma imaginile şi reprezentările stereotipe şi pentru a depăşi prejudecăţile
generatoare de acţiuni discriminatorii;
- a învăţa şi dezvolta negocierea şi comunicarea între indivizi, grupuri şi comunităţi şi a
le face să fie benefice pentru fiecare dintre părţi.
3Învăţământul românesc în perspectiva educaţiei interculturale
Articularea paradigmei interculturalităţii sistemului şcolar , în contextul reformei
învăţământului românesc , a fost văzută ca un mijloc eficace pentru trecerea la o societate
democratică, deschisă şi permisivă, deopotrivă pluralistă şi solidară. Abordarea
interculturală ar putea îmbunătăţi aspectul relaţional al locuitorilor ţării noastre, conferind
o dimensiune nouă raporturilor interumane cotidiene. Înseşi fenomenele de intoleranţă
politică, economică etc . pot fi stăvilite prin promovarea comportamentelor interculturale.
România este la ora actuală ţara europeană cu cel mai mare procent de populaţie
rromă, procent în continuă creştere, având în vedere sporul natural al populaţiei acestei
 categorii (Miroiu, A., 1998). De aceea, costurile neintegrării prin educaţie sunt
incomparabil mai mari pe termen lung. Incluziunea prin asimilare tacită (îi acceptăm în
şcoli obligându-i să le frecventeze , dar forţându-i să intre în modul de viaţă şi gândire
majoritar) s-a dovedit un eşec. Şcolile în limba romani sunt o soluţie, dar ele pot creşte
segregarea. Şi pentru această categorie, dar şi pentru celelalte minorităţi naţionale
(maghiari, ucrainieni, polonezi, turci, tătari, saşi) soluţia dezirabilă este cea a
interculturalismului, care presupune includerea în programe şi manuale a informaţiilor
despre cultura, tradiţiile şi istoria comunităţilor respective. Lupta împotriva intoleranţei
prin intermediul şcolii trebuie să se axeze pe demontarea prejudecăţilor vehiculate cu
scopul de a opri înmulţirea mecanismelor de marginalizare sau de excludere socială.
Accentul trebuie pus mai mult asupra raporturilor pe care eul ( individual sau colectiv) le
întreţine cu celălalt.
Deci, pentru realizarea obiectivelor educaţiei interculturale este nevoie mai mult decât
o cunoaştere a specificului cultural al unor etnii ce coexistă într-un anumit spaţiu. A vedea
în principal în rasism sau intoleranţă un refuz al culturilor diferite, provenit din
necunoaşterea lor readuce în discuţie problema unui anume intelectualism : a-l cunoaşte
pe celălalt ar însemna automat a-l înţelege, a-l recunoaşte şi deci a putea coopera cu el.
Alături de cunoaşterea propriei identităţi, atât personale cât şi a celei culturale/etnice, dar
şi a celor cu care elevii vin în contact, este oportună realizarea în şcoală a unor acţiuni
precum:
• educarea comunicării eficiente;
• medierea conflictelor interpersonale;
• demontarea unor prejudecăţi (legate de vârstă, etnii, naţionalităţi, gen etc)
• conştientizarea stereotipurilor
• elaborarea unui cod comun de reguli, valori care transfigurează diferenţele
culturale.

Interculturalismul în educaţie nu oferă doar oportunităţi, de multe ori propunându-şi

mai mult decât poate să acopere, atrăgând adesea critici sonore, pe măsura aspiraţiilor sale.
Cele mai neobosite observaţii vizează „folclorizarea” conţinuturilor, banalizarea lor prin
prezentarea, spre exemplu, a obiceiurilor culinare sau vestimentare doar pentru ineditul lor
sau în scopuri de amuzament. În afara unor astfel de limite, interculturalismul în educaţie se
structurează cu fermitate ca un concept complex, amplu şi polivalent, ca o nouă pedagogie
interactivă şi modernă. Efortul de cristalizare la educaţi şi educatori a competenţelor
interculturale este preluat astăzi în diferite contexte. Fie că se regăsesc în principiile educaţiei
pentru cetăţenie, ale educaţiei pentru toţi, inclusive, democratice, pentru pace, pentru
cooperare şi civism, aceste contribuţii ajută, creează puncte de provocare a mediului de
învăţare, adesea rutinier şi repetitiv. Interculturalismul nu e întotdeauna comod, reconfortant
pentru cei chemaţi să-l aplice, însă nu poate fi ignorat.Parafrazând un semnal celebru, secolul
XXI va fi un secol al interdependenţelor sau nu va fi deloc!
3. Concepte cheie şi valori ale educaţiei interculturale

3.1.DESCOPERIREA CELORLALŢI. VALORIZAREA DIFERENŢELOR

“este folositor să recunoştem cât mai multe amănunte despre obiceiurile altor naţionalităţi
pentru a putea judeca propriile noastre obiceiuri într-un mod sănătos şi pentru a nu ne
imagina că tot ce este diferit de stilul nostrum este ridicol sau illogic, aşa cum fac deseori cei
ce nu au văzut nimic diferit.” (Descartes)

Celălalt trebuie descoperit : fără dimensiunea sa socială, omul nu ar fi ceea ce este.

Descoperirea celuilalt străbate mai multe etape, de la celălalt ca obiect, confundabil cu lumea
înconjurătoare, până la celălalt ca subiect, egal, dar cu infinite nuanţe intermediare, diferit de
eu. Deşi, când coloniştii îi descopereau pe indieni nu-i tratau ca pe simple obiecte,indienii nu
deveneau totuşi subiecţi în sensul deplin al cuvântului, adică subiecţi comparabili cu eul care
îi percepe. Ei ocupau mai degrabă un strat intermediar: sunt într-adevăr subiecţi, dar subiecţi
reduşi la rolul de producători de obiecte, artizani ale căror performanţe sunt admirate, dar cu o
admiraţie care mai curând măreşte decât şterge distanţa care îi separă; iar apartenenţa lor la
seria de “curiozităţi ale naturii “ nu este cu totul dată uitării. Cât din această modalitate de
raportare la ceilalţi diferiţi de noi, regăsim încă în secolul XX?
Pentru a reliefa diferenţele existente în realitate, trebuie să distingem între cel puţin
trei axe diferite ale problematicii alterităţii: mai întâi o judecată de valoare (planul axiologic):
celălalt este bun sau rău, îmi este egal sau inferior. Există, în al doilea rând, acţiunea de
apropiere sau de depărtare faţă de celălalt (planul praxiologic): îmbrăţişez valorile
celuilalt,mă identific cu el, sau îl asimilez. Între supunerea la celălalt şi supunerea celuilalt
există şi un al treilea termen, neutralitatea sau indiferenţa. În al treilea rând, cunosc sau ignor
identitatea celuilalt (ar putea fi planul epistemic), iar aceasta presupune o gradare infinită între
stări de cunoaştere mai mult sau mai puţin complexe.
Între cele trei planuri există o afinitate, dar nu o relaţie de decurgere directă.
Semnificativ pentru demersul cultural este constatarea că a cunoaşte nu implică a accepta şi a
valoriza pozitiv pe celălalt.Din moment ce alteritatea nu ar fi decât o sursă de îmbogăţire
pentru identitate şi nu un pericol, comprehensiunea ar trebui să facă pereche cu simpatia.
Paradoxul “comprehensiunii care ucide” ar fi cu uşurinţă înlăturat dacă am putea în acelaşi
timp sesiza prezenţa la cei care înţeleg a unei judecăţi de valoare în întregime negative asupra
celuilalt (ne-am putea imagina că după ce am fi învăţat să cunoaştem o anumită cultură, îi
vom fi găsiţi atât de demni de dispreţ , încât să-i fi declarat pe promotorii lor nedemni de a
supravieţui!)Iată de ce sunt importante obiectivele afective alături de cele cognitive într-o
educaţie interculurală.
Conceptul de diversitate privit la nivel societal înseamnă a respecta diferenţele de rasă,
etnie, gen, religie, vârstă, cultură, abilitate, orientare sexuală, statut social sau educaţie.Având
ca fundament criteriul apartenenţei etnice , a aprecia diversitatea etnică în România înseamnă
a conştientiza faptul că există minim 23 de grupuri etnice care trăiesc în ţara noastră, a
cunoaşte câteva informaţii de bază despre fiecare grup (denumire, limba vorbită, localizare,
elemente de specific cultural) şi a respecta valorile şi credinţele pe care fiecare dintre aceste
23 de grupuri le deţin. O persoană care trăieşte în România, indiferent de grupul etnic căruia îi
aparţine, poate aprecia diversitatea etnică demonstrând respect faţă de fiecare dintre grupurile
etnice : albanezi, arabi, armeni, bulgari, cehi, chinezi, croaţi, evrei, germani, greci, italieni,
macedoneni, maghiari, polonezi, români, ruşi-lipoveni, romi, ruteni, sârbi, slovaci, tătari,
turci, ucraineni.
3.2. RELATIVISMUL CULTURAL
Relativismul cultural propune o nouă abordare a diversităţii culturale prin aceea că refuză
proclamarea superiorităţii unei culture în dauna alteia, decentrarea implică interogarea asupra
locului unei culture în patrimonial cultural universal şi exclude impunerea unei culture ca
singura valabilă. Relativiştii au atacat de asemenea ideea asupra purităţii rasei, demonstrând
că modelele de comportament atribute biologiei umane sunt infime în comparaţie cu cele ce
rezultă din transmiterea tradiţiilor culturale.
Neacceptarea relativităţii cultural ar avea consecinţe grave în plan politic: posibilitatea
apariţiei fenomenului de corupţie culurală datorită prejudecăţii că o anumită cultură ar avea
misiuni civilizatoare; pe baza acestei concepţii într-o supraregiune o anumită etnie şi-ar putea
asuma rolul conducător.
Limitele relativismului cultural
Andrei Marga (1995) remarca o anumită ambiguitate imanentă relativismului: el
conţine ideea, în subsidiar, că fiecare convingere este la fel de bună ca oricare alta; prin
urmare, în perspectivă relativistă, nu am fi obligaţi de a lua în considerare soluţia alternativă,
ne-am putea sustrage de la o examinare raţională.
Consecinţele asupra mediului social sunt esenţiale : considerarea celor diferiţi ca
prizonieri ai “tradiţiilor culturale” din care ar extrage esenţa identităţii lor (adevărata lor
natură) ar duce la o închidere, la o condamnare definitivă la marginalizare socială.
Lupta împotriva rasismului, xenofobiei nu trebuie să facă din respectarea diferenţelor
culturale un scop în sine. Relevantă în acest sens este opţiunea sociologului H. Goulbourne :
“cea mai democratică modalitate de a încerca să se creeze o societate mai echitabilă şi mai
corectă presupune ca toate culturile să fie supuse unei priviri critice şi ca unele aspecte ale
fiecăruia să fie abandonate, manifestându-se în mod deschis o preferinţă pentru unele aspecte
benefice proprii fiecăruia dintre ele.”
3.3. COMPLEMENTARITATEA VALORILOR
Într-o societate a diferenţelor, fiecare individ este dispus în a recunoaşte în el însuşi şi
în ceilalţi o combinaţie de universalitate şi specificitate. Democraţia presupune că toţi
indivizii îşi recunosc propria specificitate culturală, asemănările şi deosebirile, recunoscând
acelaşi efort din partea tuturor celorlalţi indivizi.O cultură a complementarităţii şi a
convergenţei trebuie să stea împotriva unei culture a separării. Aceasta înseamnă o mişcare de
reconstrucţie în care rolul principal va fi jucat de principiul interculturalităţii.La baza acestei
opţiuni stau patru elemente specificate de Consiliul Europei (1976, 1978):
• Tot mai multe societăţi devin şi vor deveni din ce în ce mai multiculturale;
• Fiecare cultură are specificitatea ei care este demnă de respect;
• Multiculturalitatea este o potenţială sursă de îmbogăţire;
• Pentru a transforma multiculturalitatea în realitate, trebuie obţinută comunicarea şi
interacţiunea dintre toate culturile respective, fără a nega identitatea specifică a
vreuneia şi trebuie stimulate situaţiile multiculturale pentru a deveni pe deplin
interculturale.
3.4.TOLERANŢA
Problematica toleranţei este una fundamentală pentru societăţile în schimbare, pentru
momentele de reformă religioasă, politică sau economică, pentru şocurile pe care le aduce
globalizarea.
“Deşi nu sunt de acord sau nu îmi place ceea ce faci, te accept. Am putea fi colegi sau
vecini sau chiar rude”. Acesta este un fapt elementar de toleranţă sau, mai exact, o
declaraţie de toleranţă. Dezacordul cu celălalt poate fi pe teme dintre cele mai diferite, de
la religie, politică sau economie până la orientare sexuală.Toleranţa este nu numai accord
de convieţuire sau acţiune împreună cu cei foarte diferiţi de tine însuţi, dar şi înţelegere
pentru cei care acţionează altfel decât tine, în baza altor credinţe sau stiluri de viaţă; este
parte din “cultura diferenţei”.Într-o situaţie de dezacord sau diferenţă de puncte de vedere,
reacţiile pot fi ordonate pe o scală de la “tendinţa de suprimare a celui care alt
comportament decât mine” la “sprijinirea celui care nu sunt de acord, în pofida
dezacordului”. În primul caz intoleranţa este maximă, de tip extremist, iar în cel de-al
doilea caz poate fi marcată o situaţie de maximă toleranţă , asociată cu generozitatea.Între
cele două extreme există o serie de variante intermediare:
• “sau crezi ca şi mine, sau dispari” – intoleranţă de tip extremist
• “nu suntem de accord şi trebuie să trăim în lumi diferite”- intoleranţă de izolare
• “ignoranţă asupra consecinţelor dezaprobate”- zonă de incertitudine între toleranţă şi
intoleranţă
• “nu mă intersează ceea ce crezi sau ce faci,deşi ştiu că suntem diferiţi”- toleranţă prin
indiferenţă
• “nu sunt de accord cu tine, dar putem avea fiecare credinţa noastră”- toleranţă
relativistă
• “te ajut, deşi nu sunt de accord cu tine”- toleranţă generoasă
Toleranţa este definită ca model de interacţiune socială, bazat pe valorizarea egalităţii
drepturilor de afirmare umană şi a relativităţii contextuale a valorilor. “Valorizare”
semnifică “acceptare” şi “respect”. Convingerea că nu există standarde pentru”bine” sau
rău” absolute, indiferent de context, că negocierea sau compromisul sunt de preferat
fanatismului sau violenţei constituie expresii ale valorizării relativităţii în interacţiunile
dintre oameni.
Cel de-al doilea nucleu valoric al toleranţei îl constituie “egalitatea drepturilor de
afirmare/manifestare” pentru grupurile umane, indifferent de statutul lor majoritar sau
marginal-minoritar. Toleranţa vine ca idée-forţă în cadrul triadei valorice “libertate-
egalitate-fraternitate” promovate de Revoluţia Franceză. Principiul toleranţei îşi are
originea în toate cele trei principii: acceparea celuilalt diferit ca mine sau a actelor sale, pe
care le percep ca având o semnificaţie negativă, o pot face pentru că şi el este liber ca şi
mine; trebuie să fim solidari în numele a ceea ce ne uneşte, dincolo de diferenţe.
Să reflectăm…
1. Realizaţi o hartă conceptuală , pornind de la termenul interculturalitate, încercând da
surprindeţi valori şi principii pe care se bazează educaţia interculturală, precum şi
cuvinte care să descrie transformări în practica şcolară determinate de adoptarea
acestor principii şi valori.
2. Analizaţi consecinţele în plan relaţional şi educaţional ale diferitelor „ întâlniri
culturale” , cum ar fi spre exemplu contactul dintre cultura şcolii (formalizată, bazată
pe norme etc) şi cultura elevilor romi, pe care aceştia o aduc cu sine din comunitate
(preponderent orală, bazată pe flexibilitate etc).
3. Având în faţă desenul „ icebergului cultural”, încercaţi să găsiţi exemple din cultura
proprie pentru fiecare dintre categoriile reprezentate în imagine. Gândiţi-vă cât sunt de
vizibile în viaţa dumneavoastră trăsăturile aflate şi deasupra „ nivelului apei” şi cât de
mult influenţează acestea interacţiunile cu ceilalţi. Repetaţi acest demers şi realizaţi un
alt „ profil cultural”, luând ca exemplu elevii minoritari pe care îi aveţi în clasă.
Identificaţi punctele de similitudine , de diferenţiere şi eventualele zone de „ ciocnire”
între icebergurile culturale.
4. Activitate de grup
• Scrieţi o definiţie proprie termenului de „ educaţie interculturală”. Comparaţi
ceea ce aţi scris cu lumea reală a şcolii şi căutaţi să vedeţi ce există în
spatele definiţiilor. Cum pot fi ameliorate eventualele discrepanţe.
• Proiectaţi o activitate cu elevii sub titlul „ Şcoala / clasa noastră- zonă liberă
de prejudecăţi.” Stabiliţi împreună formele de exprimare ale acestui îndemn :
set de reguli ale clasei/ şcolii, desene etc.
• În viaţa de zi cu zi există probabil multe momente în care cadrele didactice
încearcă să găsească cele mai eficiente căi de a determina pe elevi să nu se
eticheteze în funcţie de anumite caracteristici fizice, deficienţe sau de
apartenenţa la grupuri minoritare. Se apelează fie la un ton moralizator sau
împăciuitor ( „ Nu trebuie să vă jigniţi colegii, trebuie să vă respectaţi…”), fie
la explicaţii, exemple, povestioare…
Încercaţi să găsiţi o nouă modalitate creativă şi eficientă pentru ca elevii să nu
se judece limitativ, în funcţie – de exemplu – doar de culoarea pielii.
Anexa 1

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI DE PROMOVARE A INTERCULTURALISMULUI ÎN

ŞCOALĂ ŞI SUGESTII DE ACTIVITĂŢI
Experiment pedagogic „ O clasă divizată”
Exemplul unei învăţătoare din Riceville, Statele Unite, Jane Elliot, al cărei exerciţiu
„ Ochi albaştri- ochi căprui”, desfăşurat în 1968 cu elevii clasei a IV-a constituie o
cutremurăatoare demonstraţie de „ curaj pedagogic”.
Jane Elliot foloseşte tragica întâmplare a asasinării lui Martin Luther King ca un punct
de plecare pentru a discuta despre diferenţele rasiale, etnice, culturale cu elevii săi. Aceștia au
fost împărţiţi în două grupuri - grupul celor cu ochii albaştri şi grupul celor cu ochii căprui -
menţionându-se pentru început că primii sunt superiori celorlalţi. Tratamentul preferenţial
acordat celor cu ochi albaştri s-a menţinut şi nuanţat continuu şi cu fermitate, mergând de la
simple observaţii verbale la măsuri favorizante, ca posibilitatea de a ocupa primele bănci, de a
ieşi primii în pauză (mai lungă pentru ei cu 5 minute) etc. Într-o totală încredere în cuvintele
învăţătoarei, elevii şi-au asumat noul statut, comportându-se în consecinţă. Mai mult chiar,
noi elemente sunt adăugate chiar de ei, ca de exemplu răspunsul prompt la întrebarea pusă în
timpul unei activităţi: Ce culoare aveau ochii lui George Washington? - evident, albaştri,
reacţionează copiii, convinşi fiind că o astfel de personalitate nu ar fi avut cum să nu aparţină
grupului celor superiori.
În ziua următoare, rolurile sunt schimbate, învăţătoarea mărturisindu-le elevilor: Ieri
v-am minţit, nu este adevărat că cei cu ochii albaştri sunt primii. Cei cu ochii căprui sunt
superiori.
Evident şi previzibil, finalul restabileşte adevărul, reechilibrând dinamica grupului.
Elevii mărturisesc ce dificilă a fost ziua în care au experimentat poziţia de marginalizaţi,
concluzionează că este evident că nu era just, că sunt cu toţii egali şi că…nu vor mai judeca
niciodată pe cineva doar după culoarea pielii…
Urmărind evoluţia şi comportamentul elevilor, cadrul didactic mărturiseşte: Am ales o
caracteristică fizică de diferenţiere asupra cărora elevii nu aveau nici un control. Am fost
şocată de rapiditatea cu care elevii au acceptat şi au devenit ceea ce le-am spus. În numai 15
minute, tot ceea ce era colaborare între ei s-a transformat într-o atitudine răutăcioasă. În 30
de minute, Carol, o fetiţă cu ochi albaştri, s-a transformat dintr-o persoană strălucitoare,
încrezătoare în sine într-una timidă şi speriată. Pe cealaltă parte, elevii aflaţi în poziţia
privilegiată au avut rezultate mai bune, unii dintre copiii dislexici din clasă fiind capabili să
citească acele cuvinte pe care până atunci nu le citiseră niciodată. Învăţătoarea comentează în
acest sens: Fă-i să creadă că sunt cei mai buni şi vor deveni aşa, vor progresa.
În plus, Jane Elliot concluzionează: văzând cum elevii devin imediat dominatori şi
aroganţi, am înţeles că rasismul poate fi creat; şi, ca orice lucru făcut, poate fi şi desfăcut.

PROIECT EDUCAŢIONAL : CENTRUL DE EDUCAŢIE INTERCULTURALĂ ÎN

ŞCOALĂ

Activitatea de realizare a unor proiecte în fondul comunităţii şcolare şi locale consolidează

cunoaşterea dobândită în şcoală, permite dobândirea unor deprinderi şi competenţe de
participare activă, de relaţionare deschisă şi cooperare necesare existenţei într-o societate
democratică. Derularea unui proiect de acest tip se poate realiza în cadrul unor activităţi
extraşcolare.

Argument: În prezent, nu există niciun stat în Europa, în care locuitorii săi să vorbească o
singură limbă maternă, chiar dacă există o singură limbă oficială. Societăţile contemporane
sunt societăţi multiculturale, în care, în ciuda drepturilor oficiale obţinute în ultimele decenii,
încă mai persistă atitudini de intoleranţă faţă de cei consideraţi diferiţi din punct de vedere
cultural, social, etnic. Oamenii nu sunt pregătiţi întotdeauna să valorizeze aceste diferenţe, să
relaţioneze cu ceilalţi în mod egal, să respecte reciproc valorile şi modul de viaţă.
Scopul proiectului: Crearea în spaţiul şcolii a unui Centru de educaţie interculturală, care să
permită mai buna cunoaştere a celor care trăiesc în acelaşi spaţiu, şi care au obiceiuri, tradiţii,
moduri de viaţă diferite.
Obiective

• Să permită elevilor cunoaşterea modului de viaţă al fiecărei comunităţi etnice care

locuieşte pe teritoriul localităţii (ocupaţii, tradiţii, obiceiuri);
• Să cunoască şi să evalueze pozitiv propria cultură dar şi cultura celorlalţi;
• Să înţeleagă că la baza unui mod de viaţă se află o istorie multiseculară ;
• Să îşi formeze capacitatea de a accepta şi valoriza diferenţele, de a accepta
relativismul valoric ;
• Să conştietizeze propriile stereotipuri şi prejudecăţi şi să le poată identifica atunci când
acestea se manifestă.
• Să îşi dezvolte abilitatea de comunicare şi relaţionare cu cei care aparţin unor culturi
diferite
• Să respecte diversitatea culturală şi să nu accepte discriminarea.

Rezumatul proiectului

Realizarea de către un grup de elevi şi profesori, în şcoală, a unui spaţiu în care sunt
prezentate comunităţile etnice care trăiesc pe teritoriul localităţii. În acest spaţiu al
interculturalităţii se vor putea desfăşura diferite activităţi care îşi propun realizarea cunoaşterii
interculturale.
Public ţintă:
Elevi, profesori, membrii comunităţii locale
Plan de acţiune
1. Identificarea spaţiului disponibil în cadrul şcolii şi schiţarea proiectului de realizare a
Centrului.
2. Prezentarea proiectului şi obţinerea acordului conducerii şcolii.
3. Constituirea echipelor de lucru şi stabilirea precisă a sarcinilor.
4. Identificarea eventualilor colaboratori (autorităţi locale , asociaţii, ONG-uri, mediator
şcolar, lideri ai comunităţilor etnice ş.a).
5. Identificarea eventualilor sponsori( agenţi economici, organizaţii non-guvernamentale,
persoane fizice ş.a).
6. Prezentarea proiectului în comunitatea locală în vederea obţinerii sprijinului acesteia
(sponsorizări, disponibilitatea membrilor acesteia de a dona fotografii, îmbrăcăminte
care să exemplifice portul tradiţional , obiecte, unelte tradiţionale; popularizarea
proiectului prin afişe realizate de elevi, prezentarea în mass-media locală, judeţeană).
 Resurse umane: un profesor coordonator al proiectului, 15-20 elevi, cel puţin 3 profesori
(un profesor de cultură civică, un profesor de literatură, un profesor de istorie sau alţi
profesori interesaţi în implicarea în cadrul proiectului).

Resurse materiale:
- un spaţiu disponibil în incinta şcolii;
- mobilier adecvat;
- cărţi de specialitate, dicţionare bilingve;
- calculator, CD-uri, televizor, DVD, alte mijloace tehnice.
Resurse de timp: 1 an

REALLIZAREA PROIECTULUI

Fiecare grup etnic (de exemplu, dacă în localitate sau zonă locuiesc români, romi, maghiari
ş.a) va fi reprezentat în cadrul spaţiului Centrului prin :
• imagini din viaţa comunităţii care redau ocupaţii, obiceiuri, tradiţii;
• articole de îmbrăcăminte specifice fiecărei comunităţi, costume tradiţionale;
• obiecte, uneltele caracteristice modului de viaţă tradiţional;
• creaţii literare specifice (culegeri folclorice, creaţii culte);
• lucrări realizate de elevi care să reflecte istoria comunităţilor etnice de pe teritoriul
localităţii şi evenimente ale istoriei comune);
• portofolii ale elevilor care includ prezentarea unor obiceiuri, sărbători;
• filme documentare şi muzică soecifică fiecărei comunităţi etnice;
• alte materiale care includ diferite informaţii referitoare la educaţie, relaţii de familie,
aspecte culinare , specifice fiecărei comunităţi.
Rezultate aşteptate:
- realizarea Centrului în perioada proiectată ;
- cunoaşterea de către elevi a modului de viaţă şi a istoriei comunităţilor etnice care
convieţuiesc pe teritoriul propriei localităţi;
- promovarea şi asumarea unor valori şi atitudini, precum egalitatea, demnitatea,
toleranţa, solidaritatea, valori specifice unei societăţi interculturale.

Evaluarea proiectului

Puncte tari:
*grad ridicat de susţinere din partea elevilor, profesorilor, conducerii şcolii şi comunităţii
locale;
*interes mare acordat proiectului din partea unor organizaţii neguvernamentale;
*grad mare de utilizare a spaţiului amenajat, prin desfăşurarea de diferite activităţi dedicate
educaţiei interculturale şi inclusive.
Puncte slabe:
*lipsa de experienţă a celor implicaţi în realizarea unor proiecte educaţionale;
*dificultăţi în găsirea sponsorilor, fonduri insuficiente;
*dificultăţi în realizarea colaborării, nerespectarea termenului stabilit;
* număr insuficient de materiale colecţionate.
La finalizarea proiectului pot fi aplicate chestionare participanţilor, sub diferite forme,
numărul de copii, tineri şi adulţi, care aparţin diferitelor comunităţi etnice, participanţi la
realizarea centrului (cabinetului) de educaţie interculturală.
La finalizarea proiectului pot fi aplicate chestionare participanţilor direct implicaţi în
proiectare şi realizare.
Chestionarele pot urmări determinarea tipului de relaţii care s-au realizat între dei implicaţi în
cadrul proiectului, numărul de activităţi desfăşurate , pe o perioadă de timp determinată, dar şi
indicatori calitativi care au în vedere creşterea gradului de cunoaştere şi realţionare
interculturală.

NU DISCRIMINĂRII!

Tema : Dreptul de a nu fi discriminat/ dreptul la libertatea de exprimare/egalitate în demnitate

Public ţintă: elevi de la ciclul gimnazial
Forma de activitate propusă :
Activitate formală-temă în cadrul orelor de dirigenţie.
Activitate non-formală- activitate tematică în cadrul unor cercuri de educaţie pentru cetăţenie
democratică, cercuri interdisciplinare, club de dezbateri sau activitate integrată în cadrul altor
activităţi şi programe generale extracurriculare.
Timp : 60-120 minute
Obiective :

• experimentarea situaţiei de discriminare;

• conştientizarea existenţei diferitelor forme de discriminare;
• formarea capacităţii de a recunoaşte şi preveni comportamentele discriminatorii şi de a
dezvolta relaţii bazate pe toleranţă şi cooperare;
• înţelegerea ideii de egalitate în drepturi a fiinţelor umane;
• dezvoltarea unei atitudini de respect faţă de fiinţa umană.

Argument
În viziunea UNESCO, unul dintre cei patru piloni ai învăţării este acela de „ a învăţa să
trăieşti împreună cu alţii”, ceea ce înseamnă că educaţia are şi rolul de a forma şi consolida
deprinderi, abilităţi de relaţionare pozitivă cu ceilalţi, de respectare a pluralismului şi
diversităţii.
Deşi diferitele instrumente internaţionale şi naţionale interzic discriminarea pe motive de rasă,
origine etnică, religie, gen, orientare sexuală, diferite grupuri minoritare, în unele cazuri, încă
se află în situaţia de a nu fi discriminate.
Discriminarea se poate manifesta ca respingere (refuzul de a te împrieteni cu o persoană de o
anumită religie), ca restricţie (conducerea unui club nu permite intrarea romilor) sau ca
excludere (refuzul de a angaja) lucrători de o anumită etnie într-o fabrică).
Materiale utilizate: flip-chart sau tablă, markere, coli format A3, coli format A4, buline de
culoare roşie, verde şi galbenă, computer, CD-uri cu muzică, filme.
Desfăşurarea activităţii
La începutul activităţii lipiţi pe fruntea fiecărui elev câte o bulină, fie de culoare roşie, fie
verde, fie galbenă, astfel încât cei care poartă bulina galbenă să fie mult mai numeroşi decât
cei care au lipită bulina roşie sau verde.
Elevilor li se cere să se grupeze în funcţie de culoarea bulinei, în orice parte a sălii doresc. Pe
cei care au bulina galbenă îi vom ruga însă să se grupeze în colţul cel mai izolat al sălii.
Elevii sunt anunţaţi că, în prima parte a activităţii, cu condiţia de a respecta un set de reguli
stricte, vor avea libertatea să stabilească o temă de discuţie (aceeaşi pentru toţi), legată de un
subiect preferat, din muzică, sport, film , teatru etc. Elevilor li se explică faptul că vor avea la
dispoziţie câteva minute în care fiecare grupă pregăteşte prezentarea formaţiei de muzică sau
a echipei de fotbal, urmate de alte câteva minute în care un reprezentant al grupei va face
publică prezentarea.
Pe peretele din faţa fiecărei grupe va fi afişată o foaie cu reguli care trebuie respectate, care
sunt văzute numai de membrii grupei respective şi care sunt comune pentru grupele cu
bulinele roşii şi verzi şi diferite numai pentru grupa cu buline galbene.

Regulile pentru grupa cu buline roşii şi grupa cu buline verzi:

1. Redactaţi informaţia în 15 minute , iar prezentarea realizaţi-o în 5 minute.
2. Vă puteţi consulta cu profesorul coordonator al activităţii.
3. Respectaţi opiniile tuturor membrilor grupei voastre.
4. Cooperaţi în redactarea materialului.
5. Veţi avea acces la computer şi CD-uri pentru prezentare.
6. Dacă doriţi, aveţi dreptul să alegeţi un fond muzical în timpul desfăşurării activităţii.

Regulile pentru grupa cu buline galbene:

1. Redactaţi informaţia în 10 minute, iar prezentarea realizaţi-o în 2 minute.
2. Nu vă adresaţi niciunei alte persoane în timpul desfăşurării activităţii , cu excepţia
memrilor propriului grup.
3. Puteţi coopera numai dacă vorbiţi în şoaptă.
4. Nu veţi acea acces la computer şi CD-uri pentru prezentare.
5. În susţinerea prezentării veţi putea realiza un singur desen, numai dacă aveţi creioane
colorate.
6. Lucraţi în linişte! Nu aveţi voie să vă alegeţi un fond muzical în timpul activităţii.
Este posibil ca membrii grupei cu buline galbene să protesteze, unii chiar să refuze să
lucreze. Profesorul va acorda atenţie, chiar dacă aceştia nu solicită, numai grupelor cu
buline roşii şi verzi, se va arăta interesat de activitatea lor şi îi va lăuda, în timp ce elevii
grupei cu buline galbene vor fi ignoraţi.
Prezentarea va fi realizată pe rând, de către reprezentanţii grupelor şi doar dacă va exista o
presiune foarte mare, din partea „ bulinelor galbene”, li se va permite şi lor ca prezentarea
să fie realizată în 5 minute.
În cea de-a doua parte a activităţii, elevii vor fi anunţaţi că au participat la un experiment
şi că în continuare va avea loc o dezbatere pornind de la experienţa trăită. Pentru a facilita
dezbaterea vor fi formulate câteva întrebări:
• Cum v-aţi simţit în calitate de membri ai grupei cu buline galbene?
• Cum v-aţi simţit în calitate de membri ai grupei cu buline roşii şi verzi?
• Ce v-a plăcut cel mai mult în cadrul activităţii?
• Ce v-a deranjat cel mai mult?
• Ce sentimente aţi avut?
În timpul discuţiilor, vor fi notate concepte cheie, cum sunt cele de discriminare,
minoritare, majoritate, fie că profesorii le vor utiliza singuri în cadrul dezbaterii, fie că
aceştia nu le vor utiliza, caz în care profesorul va preciza semnificaţia acestora şi-i va
întreba pe elevi dacă ele au relevanţă pentru situaţia trăită.
Se poate purta o discuţie referitoare la formele de discriminare ce se pot manifesta în
cadrul societăţii, pornind de la experienţele reale ale elevilor.
Continuarea activităţii
Activitatea poate fi continuată într-o altă etapă prin eleborarea unor proiecte, în care elevii
prpun reguli ce trebuie respectate de către toţi cei implicaţi în activitatea din şcoală (elevi,
profesori, personal auxiliar), astfel încât , în acdrul mediului educaţional să nu fie posibile
forme de discriminare.

Anexa 2
Deschiderea curriculumului şcolar către diversitate
 Pentru a satisface cu succes scopurile unei şcoli interculturale, curriculumul trebuie să
asigure un loc cert diversităţii în structurile sale, să-i facă vizibili pe minoritari şi să dezvolte
capacităţi interculturale în rândul tuturor.În acest sens, educatorii apelează la diverse strategii
de redimensionare interculturală a şcolii. Uneori însă, demersurile acestora se opresc la
jumătatea drumului, diversitatea devenind doar o prezenţă adăugată, o cosmetizare a unui
curriculum care în esenţă rămâne o oglindă a fondului cultural majoritar.
Aria curriculară „ Limbă şi comunicare”

Prin specificul lor, prin obiectivele stabilite , disciplinele încadrate în aria curriculară „ Limbă
şi comunicare” pot oferi în mod evident multiple repere pentru construcţii pluriculturale.
• ilustrare a acestor deziderate poate fi găsită cu succes în zona limbilor moderne spre
exemplu, pentru predarea cărora documentele Curriculumului Naţional fac precizări
ca:
Disciplina Obiectiv cadru Obiectiv de Exemple de activităţi de învăţare
referinţă
Limbi 5. Dezvoltarea Clasa a III-a - colecţii de obiecte culturale
moderne aptitudinilor de - să manifeste (insigne, timbre, vederi,
empatie culturală curiozitate pentru ambalaje)
şi intelectuală descoperirea unor - realizarea unui album cu
aspecte legate de imagini
viaţa copiilor din
ţara de origine a
limbii studiate

La rândul său, programa şcolară pentru Limba romani (clasele I-IV, destinată elevilor care
studiază limba romani câte 3-4 ore pe săptămână ca limbă maternă) îşi propune :
- dezvoltarea progresivă la elevi a competenţelor esenţiale ale comunicării orale şi
scrise;
- cunoaşterea de către copii a valorilor spirituale roma;
- oferirea unor deschideri spre interculturalitate.

Concret, pentru abordarea Obiectivului cadru nr.5 - „Dezvoltarea atitudinilor de empatie

culturală şi interculturală”, se propune :
Clasa Obiective de referinţă Exemple de activităţi de învăţare
Clasa I La sfîrşitul clasei respective, elevul Pe parcursul clasei respective, se
va fi capabil : recomandă următoarele activităţi:
- sa manifeste curiozitate faţă de - conversaţie în limba maternă
sărbătorile laice şi religioase - activităţi de grup
respectate în familie şi comunitate
Clasa a IIa - să manifeste interes pentru - realizarea de colecţii de fotografii,
descoperirea şi cunoaşterea unor obiecte din cultura proprie
obiceiuri şi tradiţii specifice etniei-colecţionarea de scrisori redactate în
limba romani şi comentarea
formulelor caracteristice de salut,
urare etc.
-povestirea de către elevi a unor
obiceiuri din familiile lor
Clasa a III-a - să manifeste interes faţă de creaţia -programe artistice
 populară specifică etniei -serbători, şezători
Clasa a IV-a - să manifeste interes pentru -serbări cu specific etnic
cunoaşterea unor aspecte ale - dialog pe teme culturale cu elevii
culturii romani (port,ţesături) din etnii diferite
şi ale altor etnii - serbări cu specific multietnic
- să manifeste interes pentru
obiceiuri şi tradiţii ale altor
minorităţi şi cunoaşterea
unor obiceiuri şi tradiţii
românesti

Disciplina „ Limba şi literatura română” îşi propune nu numai dezvoltarea nu numai a

capacităţii comunicaţionale şi literare, dar şi formarea unui tânăr care „ să folosească fdiferite
modalităţi de comunicare în situaţii reale”, „ să înţeleagă sensul apartenenţei la diferite tipuri
de comunităţi”. Evident, astfel de ţinte sunt profitabile pentru orice demers intercultural, în
măsura în care sunt susţinute adecvat atât de conţinuturi, cât şi de modalităţile de transpunere
practică.
Pentru a concretiza astfel de ţinte, prezentăm în continuare câteva repere de conţinuturi, care
pot folosi ca pretexte pentru activităţi cu dominantă interculturală. Acestea sunt fie texte
existente în unele din manualele construite pe baza curriculumului actual, fie sunt sugerate şi
adăugate special pentru acest demers.
Un interesant punct de analiză îl poate constitui lectura „ Amintiri” de Ioan Slavici , din care
cităm :
„ Nu trăiau românii împreună, ci alăturea cu ceilalţi, ce-i drept în bună pace, dar nu
împreună.Afară de şvabii şi de maghiarii de la marginea drumului Aradului, meşteşugari,
neguţători ori cârciumari, unii şvabi, alţii maghiari. Proprietarul avea apoi la curtea lui fel de
fel de funcţionari, numai slovaci, ca inginerul Kohan, guvernatorul coopilor săi, Liowski,
funcţionarii domeniali, Zorad, Novittzki,Nsdrovitzki, Şumitzki şi alţi...
Mai târziu umblam la şcoala românească. Când ne întorceam de la şcoală, noi, băieţii din acea
parte a satului, treceam prin faţa şcolii nemţeşti la care umblau şi ungurii; şi dacă se întâmpla
să-i întâlnim pe cei de acolo, ei ne ziceau : „ Rumum munca fun”, iară noi strigam : „ Ungur
bungur! şi „Neamţ cotofleanţ!”, ba mai aruncam şi cu petri unii într-alţii.
„ Când întâlneşti în calea ta un român – îmi zicea mama – şi-i zici : „ Bună ziua”, dar
maghiarului să-i zici : „ Io napot!”, iar neamţului :”Guten Tag!”, şi traba fiecăruia dintre
dânşii e cum îţi dă un răspuns. Tu datoria să ţi-o faci şi faţă cu cei ce nu şi-o fac pe a lor faţă
de tine.” Ea mă mustra deci cu multă asprime când afla că strig şi eu „ Ungur bungur” şi
„Neamţ cotofleanţ!”, „ Săracii de ei – îmi zicea- nu sunt vinovaţi că n-au avut parte să fie
români!”.

Să reflectăm...

• Care sunt etniile menţionate în text ?Ce tip de comunitate descrie Slavici din punct de
vedere cultural ? Cum putem interpreta din acest punct de vedere citatul : „ Nu trăiau
românii împreună, ci alăturea cu ceilalţi, ce-i drept în bună pace, dar nu împreună”.
• Fragmentul descrie segregarea şcolilor (româneşti şi nemţesti). Există aceste segregări
şi astăzi? Comentaţi avantajele şi dezavantajele acestei forme de organizare a
învăţământului.
De asemenea, o lectură posibil utilă poate fi şi următorul fragment din „ Descrierea
Moldovei”, de Dimitrie Cantemir ( Capitolul al XVI-lea- Despre ceilalţi locuitori ai
Moldovei), sugerată în manualul de literaturi balcanice :

„ Nu cred să mai fie vreo altă ţară de mărimea Moldovei, în care să întâlneşti neamuri atât
de multe şi atât de deosebite. Afară de moldoveni, ai căror strămoşi au venit îndărăt din
Maramureş, mai locuiesc în Moldova şi greci, albanezi, sârbi, bulgari, leşi, cazaci, ruşi,
unguri, nemţi, armeni, evrei şi ţiganii cei cu mulţi copii. Grecii, albanezii, sârbii şi bulgarii
trăiesc slobozi în Moldova şi parte se îndeletnicesc cu negustoria, parte slujesc cu leafă
domniei. Nemţii, leşii şi cazacii sunt puţini, fie oşteni, fie slujitori la curte; dintre leşi,
câţiva au fost ridicaţi în rândul boierilor. Armenii se socotesc supuşi, la fel ca şi târgoveţii
şi negustorii din alte cetăţi şi târguri ale Moldovei şi plătesc domnului aceeaşi dajdie....
Ţiganii sunt împrăştiaţi ici şi colo în toată Moldova şi nu afli boier care să nu aibă în
stăpânirea sa câteva sălaşe de-ale lor. De unde şi când au venit acest neam în Moldova?
Nu ştiu nici ei înşişi şi nici nu se găseşte nimic despre dânşii în cronicele noastre. Toţi
ţiganii, din toate ţinuturile, au acelaşi grai, care este amestecat cu multe cuvinte greceşti şi,
pesemne, şi persieneşti. Ei nu au altă îndeletnicire afară de fierărie şi zlătărie. Au aceeaşi
înfăţişare şi aceleaşi năravuri ca şi ţiganii din alte ţări; însuşirile lor cele mai de seamă şi
ceea ce îi deosebeşte de alţii sunt trândăvia şi furtişagul. Asemenea în Iaşi, şi în alte
târguri trăiesc mulţi turci, care fac neguţătorie...”

Iată că astfel de texte – cărora li se pot adăuga multe altele – pot constitui reale incursiuni
interculturale. Ele nu sunt întotdeauna comode, aşa cum nu nici educaţia interculturală în
general. Ele pot aduce în discuţie teme ca segregarea etnică, inegalităţile sociale,
etichetările, aspecte care uneori pot crea tensiuni în clasă.Aceste provocări lansate de
unele texte nu trebuie ocolite de cadrele didactice, ci abordate cu tact pedagogic. Iată deci
argumente care să pledeze pentru importanţa rolului cadrului didactic, acesta fiind
„ cureaua de transmisie” între curriculum formal, „ de predat” şi ceea ce se realizează
efectiv în clasă. Mai mult, cadrul didactic este chemat să adauge secvenţe interculturale
acolo unde curriculumul şi auxiliarele nu le conţin , dar şi să atenueze unele note prea
etnocentriste sau patriotarde existente in unele manuale.

Aria curriculară „ Om şi societate”

Evident, acum avem de-a face cu o parte a curriculumului favorabilă promovării valorilor
diversităţii, istoria, geografia, educaţia civică ş.a. fiind zone predilecte pentru dezvoltarea
unor asemenea abordări. Mai mult chiar, în această zonă a curriculumului dezvoltat de
sistemul de învăţământ românesc întâlnim discipline special dedicate grupurilor
minoritare, cum ar , spre exemplu, disciplina „ Istoria şi tradiţiile minorităţilor” (pentru
etnicii germani, maghiari, romi, ruşi, slovaci). Disciplina figurează cu o oră de trunchi
comun la clasele a VI-a şi a VII-a. Competenţele specifice ţintesc spre consolidarea
specificului etnic al grupurilor respective, creând un context favorabil întâlnirilor
culturale. Din păcate, cunoaşterea interculturală reciprocă între grupurile etnice nu este
susţinută de acestă disciplină, ea nefiind parcursă de toţi elevii majoritari.
O disciplină învăţată de toate grupurile etnice din România şi căreia trebuie să i se
acorde în contextul prezentei analize o deosebită importanţă este fără îndoială istoria,
terenul predilect al întâlnirilor culturale.

Ce ar presupune istoria abordată în manieră interculturală?

  Este istoria tuturor, spaţiul în care sunt reprezentaţi atât majoritarii, cât şi
minoritarii; favorizează vizibilitatea minoritarilor, fiind de multe ori evidente
parcursurile lor pe alocuri diferite de cele ale majorităţii;
 Se bazează pe o concepţie multidimensională , scopul nefiind doar descrierea de
secvenţe paralele, ci în primul rând accentuarea suprapunerilor istorice ale
culturilor , a elementelor pe care diferite popoare şi le datorează unul altuia;
 Tratează evenimentele trecutului cu obiectivitate şi nicidecum unilateral, solicitând
mai multe perspective, nu numai pe cea a cuceritorului, ci şi pe a celui cucerit, nu
numai a majoritarului ci şi pe cea a minoritarului;
 Pune în prim plan contactele între culturi, conexiunile dintre spaţii, îmbogăţirea
culturală reciprocă fiind preferabilă insularităţii, prezentării unor spaţii segregate;
 Înseamnă curăţarea prejudecăţi, de stereotipuri, de mesaje naţionaliste îngroşate,
estomparea fetişizării unor eroi, adică o poziţie echilibrată şi obiectivă;
 Încearcă să depăşească preponderenţa dimensiunii evenimenţiale şi a cognitivului
asupra afectivului, precum şi prezentarea atât de contraproductivă a unor înşiruiri
de războaie , confruntări, în urma cărora sunt contabilizate cel mai adesea
pierderile şi mai puţin acumulările rezultate în urma contactelor culturale dintre
diferite comunităţi.
Aria curriculară „ Matematică şi ştiinţe

Dacă în cazul istoriei sau literaturii prilejurile pentru abordare interculturală sunt
considerate mai facil de descoperit, alăturarea imperativelor de valorificare a diversităţii
culturale cu profilul unor discipline ca matematica, fizica sau chimia pare mai dificilă şi, cu
siguranţă, mai inedită. Se naşte în acest cadru o întrebare : putem face educaţie interculturală
în cadrul orelor de matematică, spre exemplu? Este matematica doar un obiect neutru, rece,
fără nicio valoare estetică sau legătură cu viaţa reală, cu societatea sau cultura? Evident că nu.
Matematica poate fi cu succes multiculturală, atunci când include şi elemente ca:
• istoria conţinuturilor matematice (referiri la originea conceptelor, a proceselor, la
contribuţiile diferitelor culturi la constituirea conţinuturilor matematice);
• personalităţile domeniului (pe lângă unele nume clasice ale domeniului, cel mai
frecvent menţionate în combinaţii ca „ Teorema lui Pitagora „, „Teorema lui Tales”
sau „ coordonate carteziene”, pot fi adăugate şi alte referiri semnificative, relevante
pentru diferite spaţii culturale);
• valorile presupuse de limbajul domeniului (explicitarea scopurilor şi precizări
terminologice detaliate);
• viaţa cotidiană ( nu sunt exploatate exemplele practice, reflecţii asupra rolului
matematicii în activităţile curente).
Pentru a ilustra aceste idei de „multiculturalizare a matematicii” cu un exemplu concret,
Anca Nedelcu citează un document oficial de politică educaţională editat de
Departamentul australian de educaţie şi formare în 1997.Documentul accentuează vizibil
elementele interculturale incluse matematicii, ceea ce justifică spaţiul larg de prezentare
acordat în continuare:
„ Matematica modernă este produsul mai multor culturi. Ca atare, profesorii vor discuta originea diferitelor
cunoştinţe matematice astfel încât elevii să nu presupună că acestea sunt derivate dintr-o singură cultură.
Astfel se va dezvolta o imagine pozitivă despre culturile diverse – de exemplu originea arab-hindusă
a sistemului de numerotaţie, contribuţiile Chinei prin 3x3 –Pătratul magic al lui Lo Shu sau a Italiei
prin secvenţa lui Fibonacci.”
„ deşi matematica este adesea numită un limbaj universal, conţinuturile sale reflectă de fapt valorile
predominante ale unei culturi. Toate culturile numără, localizează, măsoară , desenează, explică idei-
clasificând, validând. Conceptele de timp sau accentul pe cantitate sau acurateţe sunt înrădăcinate în cultura
vestică, în timp ce alte culturi nu le acordă o valoare atât de mare.”
Observaţii similare pot fi făcute şi pentru predarea unor ştiinţe ca fizica sau chimia.
Astfel, elevii vor încerca să înţeleagă faptul că nicio cultură nu are monopol asupra
cuceririlor ştiinţifice şi vor cunoaşte diferite căi în care ideile ştiinţifice s-au schimbat de-a
lungul timpului şi modul în care aceste idei au fost influenţate de contextele sociale,
morale, spirituale, culturale în care s-au dezvoltat.