Sunteți pe pagina 1din 1

IUBESC MONEASA

Deşi am „umblat” prin multe tabere şi excursii, începînd din primul an de şcoală, am ajuns
la Moneasa de-abia după însurătoare, poftim proaspăt însurat. A fost o excursie de cîteva ore, într-o
aglomeraţie de nedescris (era, dacă nu mă înşel, un 23 AUGUST), cu nevasta şi părinţii, o excursie
din care mi-a rămas în memorie prea puţin, mult prea puţin, la nivel mental.
Am revenit după...21 de ani, mai ceva ca Dumas !. De data aceasta pentru 3 zile, un week-
end întreg, împreună cu colegii de liceu, aniversînd o cifră rotundă de la absolvire. De data aceasta
a fost superb, m-am „infectat” definitiv, mai ales după ce am făcut o vizită prietenilor noştri R&M
– care au avut chemarea şi inspiraţia să-şi amenajeze un plai de vacanţă, pentru că nu a fost şi nu
este vorba despre componeta imobiliară – tot mai consistentă, pe măsura trecerii anilor şi
...mandatelor – ci despre PLATZ (loc – în germană), cum îi zic bănăţenii şi ardelenii. Dacă nu-i
spun direct Gură de Rai este pentru că „toponimul” a consacrat de acum alte...Locuri. Şi totuşi
este aici vorba chiar de o Gură de Rai, pentru cunoscători, dar şi pentru noi toţi ceilalţi !. De descris
n-am să fac greşala !. Nu numai că nu mă ajută...mijloacele, dar chiar nu poate fi descris ! Şi nu-i
nevoie !. Pentru cei care şi-au dezvoltat abilităţile de a călători dincolo de cea de-a treia
dimensiune codul de „căutare” este Cota 333. Merită !.
Întîlnirile cu colegii s-au stabilit a fi şi chair au fost anuale, de-a lungul unui întreg deceniu.
Între timp, pentru ceva mai mult de doi ani, chiar am locuit şi muncit în Moneasa.. Cu acte în
regulă, cu buletinul – cum se zice !. Aş fi vrut chiar mai mult, dar...nu s-a putut, drept pentru care
m-am mutat direct în Bucegi, la Hotel Peştera, lîngă o altă Gură de Rai, de data aceasta mult mai
cunoscută !.
În ultimii 5 ani, ca să dau raportul atît de solicitat la începutul anilor ’90 , mi-am petrecut
verile şi începutul toamnei la Moneasa. Fără acte, fără serviciu, de data asta !. Şi ce bine, ce plăcut,
ce minunat a fost şi continuă să fie !. La Moneasa, vorba celebră a unei prietene locale „e frumos şi
pe soare” !. Da, aici poţi admira, în zilele senine, un anumit albastru de Moneasa, al cerului, aşa
cum aceeaşi prietenă l-a omologat. Dar şi ploile, cu ani în urmă foarte dese, regulate chiar, sunt
frumoase, plăcute, altfel – la Moneasa !. Aerul e superb – nici urmă de poluare, apa e specială, e
plată, e mezotermală, e medicinală – din fiecare şi din toate, deopotrivă. Pădurea e „roată-roată”,
chiar dacă drujbele cîntă şi pe aici, chiar prea mult uneori !. Despre oameni, ar fi nevoie de Marin
Preda – fie iertat ! - să vi-i „zugrăvească”, ca să înţelegi despre ce e vorba !. Eu am să vă spun doar
că-mi sunt prieteni, mulţi, foarte mulţi, aproape toţi, de feluri foarte diferite, antagonice şi chiar
adverse. E problema lor, iar eu sunt onorat de prietenia lor, a tuturor, chiar şi a celor neagreaţi,ca să
nu spun mai mult....
Da, iubesc MONEASA, în ansamblul ei, cu dealurile şi pădurile ei, cu aerul şi apa ei, cu
păsările, dar mai ales cu cîinii ei, dintre care unii m-au onorat cu devotamentul lor, cum au fost
Bălănel, Căprioara, Bonny, Hecky (componenta lui moneseană), Gipsy, cum e Jimmy şi Mister
Brown şi Pongo alias Woolfie şi mulţi alţii. Nu mai puţin sunt onorat de prietenia unor moneseni,
precum baci Ion, Marcel, Duţu, Tuţu, Nuţu, Liviu, Petrică, Mihai, Nicu, Georgiţă, Memo, baci
Lelu, baci Dănilă şi mulţi, mulţi alţii. Şi multe altele, multe doamne şi domnişoare, prietene dragi !.
Sunt îndatorat, foarte îndatorat, multora, mai ales gazdelor mele monesene, care sunt mai
multe, diferite, dar la fel de drage ! Vă mulţumesc tuturor şi mi-ar fi mult mai uşor să ştiu că mi-am
achitat o parte din datorii în avans, întrucît contorul s-a cam învîrtit, de data aceasta....
Vă spuneam, în alt articol, că iubesc ROMANIA, că există în această ţară cel puţin o mie de
locuri speciale, în care s-ar putea dezvolta staţiuni turistice, din care foarte multe balneo-
climaterice. Moneasa este unul din acele locuri. Ea chiar este staţiune balneo-climaterică, este
situată la poalele Masivului Codru Moma din munţii Apuseni, la limita dar înăuntrul judeţului
Arad, la fix 100 de kilometri de capitala judeţului şi cam tot atîţia faţă de....Europa, mă rog faţă de
Ungaria europeană. Vă invit s-o vizitaţi, ca să înţelegeţi la ce m-am referit, la ce mă refer cînd fac
trimitere la cele 1000 de staţiuni. Vă invit, deopotrivă, la Breaza sau la Gura Humorului sau la
Săcelul (în judeţul Gorj), ca şi în toate celelalte 996 de locuri minunate ale acestei ţări. După ce
vom fi tăiat panglica celei de-a o mia Staţiuni, vă rog să mă căutaţi ! Mai ştiu (alte) 1000 de
locuri !. Vă spuneam, doar ! IUBESC ROMANIA ! IUBESC MONEASA ! IUBESC CELE O MIE
DE STATIUNI TURISTICE ROMANESTI, ca şi pe cele din a doua mie !. Franz

S-ar putea să vă placă și