PROBLEMA LIBERTATII SI A DETERMINISMULUI

Natura problemei

Problema libertatii constituie practic un paradox. Un paradox apare atunci cand doua ipoteze la
fel de evidente conduc catre o situatie auto-contradictorie. Cand este un paradox legat de problema
libertatii si determinismului? Determinismul este teza cauzalitatii universale, teza conform careia totul
este determinat. Pe de alta parte, doctrina libertatii sustine ca unele actiuni umane sunt libere.
Amandoua afirmatii par adevarate. Le credem pe amandoua: faptul ca totul este determinat si ca o
parte din actiunile noastre sunt libere. Cu toate acestea, cele doua convingeri duc catre rezultate
aparent inconsistente. Daca totul este determinat, atunci asa vor fi si actiunile ce pretindem ca sunt
libere. Dar, in acest caz, vor fi rezultatul unor cauze ce ne-au determinat sa intreprindem actiunea, in
consecinta aceste actiuni nu sunt libere. Totusi, pe langa aceste doua convingeri, credem ca daca
actiunile sunt determinate atunci nu mai sunt libere. Acesta este paradoxul convingerilor noastre
cotidiene. Pentru a intelege mai bine aceasta problema , sa consideram, de exemplu, cazul
determinismului.

POZITIA DETERMINISMULUI

Un argument pentru determinism.

Primul lucru de observat in privinta tezei determinismului este faptul ca toata lumea o considera
adevarata. Cu totii credem, sau cel putin tindem sa credem ca totul se intampla dintr-o anumita cauza.
Pentru a demonstra acest lucru, ganditi-va la reactia ce o veti avea la urmatoarea situatie: Te trezesti
intr-o dimineata si iti pornesti masina. Pui cheia in contact, apesi pedala de acceleratie, butonul de
demarare si nu se intampla nimic. Masina nu porneste, asa ca ridici capota, te uiti inauntru, verifici
bujiile, carburatorul, bateria s.a.m.d, dar totul pare sa fie in regula. Totusi, faptul ramane neschimbat:
masina nu porneste. Putin nemultumit de aceasta problema suni mecanicul ce soseste plin de incredere
la locul actiunii. Va pune la punct masina astfel incat sa mearga. Se uita cu atentie, o verifica cu
temeinicia unui expert dar si acesta nu gaseste nimic neinregula la masina.

Deoarece masina e aproape noua, incepi sa te impacientezi si suni reprezentatul fabricii. Acesta
soseste la putin timp si incepe sa verifice masina. Dupa o investigatie amanuntita il intrebi: “Care este
problema?”. Raspunsul sau este: “Nimic”. Pentru ca masina totusi nu porneste, incerci sa pui altfel
problema: “Ei bine, care este cauza defectiunii?”. In acest moment, reprezentantul isi indreapta cravata
si raspunde cu un ton oficial: “Nu exista nici o cauza. Masina nu are nici o problema. Pur si simplu nu
porneste.” Acesta continua: “Este una din acele situatii interesante cand defectiunea nu are cauze, nu
exista o cauza ce provoaca dificultati in pornirea masinii. Nu porneste si cam atat este de spus..”

Raportul sau pare absurd. Ramai cu convingerea ca trebuie sa existe o cauza. Faptul ca
reprezentantul fabricii nu a gasit cauza defectiunii nu presupune faptul ca totusi nu exista o cauza.
Trebuie sa fie o cauza pe care omul nu este capabil sa o descopere. Esti convins ca lucrurile au o
anumita cauza, acesta este motivul pentru care gasesti raportul inacceptabil. Ca orice om intelept
consideri determinismul adevarat.
 Cauzele pot fi greu de identificat, dar cand afirmam aceste lucru nu spunem ca aceste cauze nu
exista. Suntem siguri ca masina nu porneste dintr-o anumita cauza. Un argument similar poate fi aplicat
si in cazul altor situatii. Cautam cauze la aproape orice, ne intrebam “De ce s-a intamplat asa ceva?”
asteptand o explicatie cauzabila. Indiferent de situatie te vei intreba mereu “ Care a fost cauza?”.
Asteptam un raspuns la aceste intrebari. Suntem convinsi ca totul se intampla dintr-o anumita cauza,
chiar si acei dintre noi care nu au judecat problema in termini generali.

Bineinteles, faptul ca teza determinismului este crezuta de aproape toti oamenii nu inseamna
neaparat ca este si adevarata. O convingere larg raspandita demonstreaza ca acest fapt reprezinta o
parte integranta a realitatii si, ca alte convingeri realiste poate fi false. In orice caz, idea ca
determinismul este adevarat este una rezonabila.

Pe langa faptul ca este crezuta de toata lumea, determinismul este o teza ce continuam sa o
credem si dupa o examinare atenta, vedem ce inseamna si incercam fara success sa oferim contra-
exemple. Sa presupunem ca tot ceea ce facem are o cauza. De ce ar genera acest fapt un paradox? Ce
problema ridica aceasta convingere realista?

Consecintele paradoxale ale determinismului

Sa presupunem ca o persoana sufera de o boala ereditara si ca aceasta boala constituie

rezultatul unor factori cauzali asupra carora nu are control. Nimic din ceea ce ar fi putut face in aceasta
privinta nu ar fi prevenit mostenirea acestei boli. Nu o are din proprie vointa, reprezinta consecinta
inevitabila a unor evenimente si procese ce ii depasesc fortele. Prin urmare, nu poate fi facuta
responsabila de boala pe care o are. O alta metoda de abordare a problemei este urmatoarea:
Dobandirea acestei boli nu este rezultatul unui fapt ce l-ar fi putut savarsi, nu este vointa sa. Este ceva ce
I s-a intamplat.

Dar ce relevanta are acest exemplu pentru teza determinismului? Simtul practic ne spune ca
totul se intampla dintr-o anumita cauza. Rezulta ca tot ceea ce facem trebuie sa fie cauzat de ceva,
lucrurile care se intampla in Univers sunt rezultatul actiunilor pe care le intreprindem. Imaginati-va ca
imi misc degetul aratator. Trebuie sa existe o cauza,un motiv. Mai mult, orice ar fi provocat miscarea
degetului trebuie la randul sau sa fi fost provocat mai devreme de anumite conditii si anumiti factori.
Aceste conditii si factori au fost determinate de alte conditii si factori s.a.m.d. Aceste serii de factori
cauzali tind la infinit. Astfel miscarea degetului este provocata de factori existenti in trecutul indepartat,
inainte sa te fi nascut, factori asupra carora nu detinem controlul.

Daca totusi actiunile unei persoane (actiuni ce reprezinta rezultatul unor procese cauzale ce au
inceput inainte sa ne fi nascut si asupra carora nu detinem controlul) constituie o consecinta a teoriei
determinsimului, inseamna ca orice actiune intreprinsa nu s-ar fi putut realiza in alt mod. O persoana
nu ar fi putut preveni sau face altceva . Atat actiunea cat si “inactiunea” sunt rezultatul unor
evenimente si procese ce-I depasesc fortele. Asadar nicio persoana nu poate fi facuta responsabila
pentru acest fapt.
 Pentru a vedea ca aceasta concluzie este inevitabila, sa comparam cazul persoanei ce sufera de
o boala ereditara cu acel al unei persoane ce tocmai a impuscat mortal o fiinta umana. Am spus mai
inainte ca o persoana ce sufera de o boala ereditara nu poate fi facuta vinovata de acest lucru pentru ca
este ceva ce nu are din proprie vointa. Dar de ce nu? Bineinteles, raspunsul este ca boala sa este
consecinta unor factori cauzali asupra carora nu are control. Insa exact acelasi raspuns ar trebui dat si in
privinta crimei daca presupunem ca determinismul este adevarat. Fapta sa, de a apasa pe tragaci, este la
fel de inevitabila ca si mostenirea bolii ereditare. Nu ar fi putut evita acest lucru cum nici persoana ce
sufera de asemenea boala nu poate preveni mostenirea acesteia. Impuscarea persoanei respective si
mostenirea bolii sunt rezultatele inevitabile ale unor procese cauzale ce isi au originea inainte sa ne fi
nascut. Prin urmare ambele cazuri nu pot fi controlate. Criminalul, la fel ca si bolnavul, este mai mult
pasiv decat activ. Nu are nici o alegere de facut, nu are liber arbitru, nu dispune de nici o optiune reala.
El este de fapt mai mult cel ce este miscat decat cel ce face ca lucrurile sa se miste. In consecinta,
criminalul nu este mai mult responsabil de fapta sa decat este persoana care a mostenit boala.

Aparent, este o diferenta importanta intre cele doua cazuri. Aceasta consta in faptul ca fapta
comisa de criminal este premeditata, a facut multe lucruri ce l-au adus in pozitia de a-si impusca victima.
A trebuit sa faca rost de o arma si sa-si infrunte victima pentru a-si atinga scopul. Se poate spune ca ar fi
putut evita usor crima pur si simplu prin omiterea unuia din pasii enumerati mai sus. Acesti pasi
premeditati sunt si ei consecintele cauzale ale unor conditii precedente ce au existat inainte ca persoana
respectiva sa se fi nascut si prin urmare sunt in afara puterilor sale. Prin acelasi argument prin care am
demonstrat ca impuscatura nu ar fi putut fi evitata, putem demonstra ca omul a fost lipsit de control si
in alegerea pasilor premergatori crimei. Aceste actiuni nu sunt libere, sunt determinate de lucruri ce ne
depasesc puterile.

Faptul ca am vorbit de persoana ce a comis crima ca fiind privata de alegeri nu trebuie sa

sugereze ca ea nu alege si nu decide asupra lucrurilor pe care le face. Daca vi se pare ciudat la inceput,
ganditi-va ca aparent, un om poate sa aleaga sa faca un lucru cand in realitate nu are de ales. Poate
gandi ca are optiuni, dar acestea nu exista de fapt. Un caz clasic in privinta aceasta este cel al lui John
Locke. Sa presupunem ca o persoana este adusa intr-o camera in timp ce doarme si usa, singura cale de
iesire din camera, este incuiata pe dinafara. Insa persoana respectiva nu stie si nici nu banuieste acest
lucru. Se trezeste, vede ca se afla in aceea camera si observa ca se afla in compania unei persoane foarte
placuta. Fara a se sti incuiat in camera, persoana poate gandi sa paraseasca camera insa alege sa
ramana. Bineinteles, realitatea nu-i ofera nici o optiune: nu poate pleca, insa el chiar alege intre cele
doua.

Acest lucru este important pentru pozitia determinismului. Nu se refera doar la teza
determinismului dar si la faptul ca determinismul atrage dupa sine ideea ca in cazul prezentat mai sus nu
exista actiuni libere, in consecinta, nicio actiune nu este libera. Spinoza este un sustinator al
determinismului si a pus problema in felul urmator: Credem ca suntem liberi deoarece nu stim cauzele
actiunilor noastre. Ca un prizonier, daca am fi luminati in ceea ce priveste adevarata natura a faptelor
noastre, am putea observa ca de fapt nu suntem liberi. La fel ca si traiectoria unui proiectil,
comportamentul uman este determinat. Daca proiectilul ar fi constient, in timp ce zboara si-ar spune: “
Sunt liber sa virez la stanga sau la dreapta dar aleg sa-mi continui traiectoria”. Desigur acest lucru este
un non-sens. Proiectilul nu are de ales. Traiectoria ce o urmeaza este determinata: nu poate vira la
dreapta sau la stanga. Potrivit lui Spinoza, proiectilul nu este mai prejos decat omul, miscarile oamenilor
nu sunt mai libere decat cele ale unui proiectil. Nu suntem mai liberi sa ne abatem de la drumul ales
decat acel proiectil. Suntem rationali, insa nu stim de cauzalitatea faptelor noastre, credem ca suntem
liberi sa viram la dreapta sau la stanga, dar nu viram deloc. De aici deziluzia ca suntem liberi. Ajungem sa
facem astfel de alegeri deoarece nu vrem sa acceptam acest lucru, nu putem alege cand miscarile
noastre nu sunt libere.

Este clar faptul ca teoria determinismului are consecinte paradoxale. Daca acceptam aceasta
teza, cum suntem predispusi sa o facem, atunci trebuie sa acceptam ca nici o fapta umana nu este libera
si prin urmare nimeni nu este responsabil de faptele sale. Nu suntem responsabili de actiunile noastre,
cum nici persoana ce sufera de o boala ereditara nu poate fi facuta vinovata de mostenirea acesteia sau
cum nici proiectilul nu poate fi facut vinovat de traiectoria pe care o urmeaza.

Acest tip de gandire a condus la activism. De exemplu, Clarence Darrow, un avocat celebru, si-a
aparat adesea clientii pedepsiti prin executie facand apel la teza determinismului. Pledoaria sa s-a bazat
pe fondul comun ce-l impartim cu clientul sau. Daca comportamentul crminalului este rezultatul unor
factori cauzali ca ereditatea sau mediul copilariei, la fel este si comportamentul persoanei ce se afla in
boxa juratilor. Faptele bune, la fel ca si faptele rele, reprezinta consecinte cauzale ale unor lucruri ce s-
au intamplat in trecutul indepartat si nu au fost influentate de cel ce a facut fapta. Suntem rezultatul
fericit, sau nefericit, al unui lant cauzal de evenimente ce au inceput inainte ca noi sa ne fi nascut. Prin
urmare, nu suntem responsabili de faptele noastre. Din acest punct de vedere ar fi gresit sa executam o
persoana pentru o fapta ce nu a comis-o din proprie vointa. Juratii au fost deseori influentati de recursul
lui Darrow. Dupa cum putea vedea, nu a ezitat sa ridice intrebari metafizice interesante pentru a salva
viata clientului sau.

Un sumar al argumentului deterministului

Argumentul pe care l-am luat in considerare a fost destul de convingator pentru multi filozofi. In
acest moment un sumar al ipotezelor si premiselor ar fi de folos. In mod evident, o premisa este
urmatoarea:

1. Teza determinismului este adevarata.

Aceasta premisa contribuie la afirmarea cauzalitatii universale, care sustine ca totul este determinat in
mod cauzal.

O a doua premise este:

2. Daca teza determinismului este adevarata, atunci nu exista alegeri libere.

Aceste doua premise conduc la urmatoarea concluzie:

3. Nu exista alegeri libere.

 Aceasta concluzie impreuna cu premisa anterioara: 4. Daca nu exista actiuni libere atunci
nimeni nu este responsabil de faptele sale; duc la urmatoarea concluzie:
5. Nimeni nu este responsabili de faptele sale.
Deterministul, pe masura ce construim aceasta pozitie, accepta toate cele 5 declaratii.

Terminologie:
Determinism, Libertanism, Compatibilism si Incompatibilism
Observam ca premisa 2 este independenta de premisa 1. Oricare premisa poate fi adevarata
in timp ce cealalta este falsa. Astfel, o persoana ce doreste sa nege concluzia 3, adica sa
afirme ca unele actiuni sunt libere, poate nega oricare din cele 2 premise. Premisa 2 nu
afirma ca determinismul este adevarat. Este o afirmatie ipotetica despre cum ar fi daca
determinismul ar fi adevarat. In aceasta privinta, premisa 2 este la fel ca afirmatia : daca
ploua inseamna ca ne vom uda. O persoana care face o astfel de afirmatie nu zice ca va
ploua sau ca ne vom uda ci pur si simplu zice ce s-ar intampla in caz ca ar ploua. Deci
premisa 1 poate fi adevarata iar premisa 2 falsa. Desi teza determinismului este adevarata,
se poate ca unele actiuni sa fie libere. In mod similar, premisa 2 poate fi adevarata iar
premisa 1, falsa. Daca teza determinismului nu ar fi adevarata, daca ar fi adevarata, nu ar
exista alegeri libere.
Premisa 2 subliniaza incompatibilitatea dintre actiunile libere si cauzalitatea universala.
Deci pozitia pe care am luat-o in considerare pana acum nu se bazeaza numai pe premisa ca
determinismul este adevarat dar si pe premisa ca exista o incompatibilitate intre actiunile
libere si determinism. Anumiti filozifi ce au respins declaratiile 3 si 5 au fost determinate sa
respinga premisa 1 si sa accepte premisa 2, iar altii au negat premisa 2 si au acceptat
premisa 1. Singura pozitie ce am luat-o in considerare pana acum, aceea a determinismului,
este una dedicata premiselor 1 si 2. Pentru a oferi un model pentru alte puncte de vedere sa
numim o persoana ce respinge premisa 2 un compatibilist, iar cel ce accepta premisa 2
incompatibilist. Prin urmare, un determinist este un incompatibilist ce accepta teza
determinismului. In final, sa numim persoana ce respinge premisa 1 un libertanist. Contrar
argumentului ce l-am oferit pana acum, libertanistul afirma ca exista actiuni libere dar, din
cauza ca accepta premisa 2 respinge adevarul determinismului.
 Pasi ai argumentului Determinism Libertanism Compatbilism
Pasul (1) Teza Accepta Respinge Accepta
determinismului
Pasul(2) Daca teza Accepta Accepta Respinge
determinismului e
adevarata, atunci nu
exista actiuni libere.
Pasul(3) Nu exista Accepta Respinge Respinge
actiuni libere.
Pasul(4) Daca nu Accepta Accepta Accepta
exista actiuni libere,
atunci nimeni nu este
responsabil de
faptele sale.
Pasul(5) Nimeni nu Accepta Respinge Respinge
este responsabil de
faptele sale.

Primii 3 pasi sunt cruciali deoarece accepta pasul 4. De asemenea este clar ca deterministul si
libertanistul sunt incompatibili., deoarece amandoi accepta pasul 2. In final, putem observa ca
doar pozitia compatibilista accepta amandoua afirmatii sustinute de realitate: premisa 1 si
negarea concluziei 3.