Imaginea consumatorului de droguri

în media locală

Motto: „Cristalul masei este permanent.

Efectivul său nu se schimbă niciodată.
Membrii pot să aibă funcţii diferite, la fel
ca într-o orchestră, important este însă
că se manifestă ca un tot. Cine îi vede
sau îi cunoaşte din experienţă simte că,
înainte de toate, ei nu se vor disocia
niciodată! Viaţa lor în afara cristalului nu
contează niciodată. Chiar şi atunci când
este vorba despre o meserie, ca în
cazul muzicienilor dintr-o orchestră, nu
ne gândim niciodată la existenţa lor
privată, ei sunt orchestra. În alte cazuri,
sunt în uniformă şi nu îi vede decât în
grup.” (Canetti, 1976)

RAMONA CRÂNGAŞU

UNIVERSITATEA „OVIDIUS” CONSTANŢA

FACULTATEA DE LITERE, SPECIALIZAREA JURNALISM
ANUL III
Cultura underground, una din premisele consumului de droguri

Boom-ul tehnologic, văzut ca o manifestare a dezvoltării

tehnologice la nivel mondial, tendinţa de uniformizare, manifestată la
orice nivel al realitatăţii sociale, apariţia fenomenului de consumerism
sau consum de masă, şi într-un final, tendinţa de globalizare(văzută
ca fenomen de uniformizare simbolică şi reprezentaţională) - ce
defineşte la ora actuală ampla societate universală au favorizat şi
impus în ultimii 60 de ani apariţia unui fenomen, pe cât de inedit, pe
atât de constestat.
Schimbarea mentalităţilor, direct condiţionată şi
interdependentă de evoluţia tehnologică, graficul dezvoltării sociale,
economice, chiar şi culturale au condus la impunerea unui nou tip de
fenomen pe piaţa socială: cel al apariţiei subculturilor, definite în
opoziţie faţa de cultura dominantă.
Factorii enunţati anterior sunt doar câţiva dintre factorii
declanşatori ai unor mutaţii manifestate la nivelul practicilor şi
credinţelor personale a individului, a „omului nou” propus de
schimbările tehnologice multifaţetate, precum şi a reprezentărilor
sociale ale acestuia (fie ca individde „sine - stătotor”, fie ca
reprezentant sau , mai bine - zis, parte integrantă a unui grup social,
chiar dacă dominant sau al unei subculturi instigatoare la ieşirea din
anonimat ) sustrase de sub logica unei permanente manifestări la un
nivel de ideologie dominantă.
Consecinţele fenomenului de revoltă împotriva canoanelor deja
prăfuite, instaurate de un anumit tip de idelogie(şi în acest caz ne
referim la ideologia dominantă) sunt uşor vizibile; Fie la nivel
individual, fie din prisma apartenenţei la un grup definit de un contra-
sistem de valori, tocmai în ideea „detronării” unui set de reguli şi
mecanisme ce facilitează evoluţia unei anumite categorii sociale, şi
anume a aceleia care le împărtăşeşte şi se raportează permanent la
ele.

Impunerea „religiei” contraculturale, ca ieşire din anonimat

Lupta pentru ieşirea din anonimat devine în acest context

expus anterior esenţială: o luptă vitală, în urma căreia câştigătorii
sunt cei care reuşesc să impună un sistem de valori propriu, un nou
tip de fenomene de ritualizare, pe care să le transforme într-o religie
de cult, la care să adere umilii indivizi ale căror reprezentări
individuale se circumscriu aproape în totalitate ideii centrale a
„religiei” sociale.
Chiar şi din perspectiva acestei competiţii ideologice acerbe,
pluritatea nu dispare ca şi concept, un loc pe piaţa competiţională
fiind asigurat pentru majoritatea contra-culturilor ce se construiesc în
laboratoare „subterane”, disimultate, ascunse privirilor. Transparenţa
muncii de laborator, deşi există, nu este dezvăluită în totalitate unor
reprezentanţi „culturali” sau „contraculturali” din exterior.
Pluritatea se manifestă şi în acest caz, adaptată contextual la
regulile impuse de însăşi spaţiul de definire al pieţei: o piaţa amplaă,
în care scopul suprem este acela de a acapara nu segmentul total al
participanţilor la revolta culturală, îndreptată împotriva culturii, ci de a
se impune pe segmentul specific lor, de a transmite mesajul cât mai
bine şi de a încerca (şi eventual, reuşi, căci este dezirabil) de a
exprima, ideea centrală, plafonul ideologic pe care îşi construiesc
contracultura sau subcultura.
Refuzul de a accepta un set de reguli deja instaurat se poate
observa cel mai bine la nivelul tinerei generaţii, a cărei capacitate de
adaptabilitate se manifestă la un nivel mult mai ridicat decât în cazul
altor categorii sociale.
Exceptând acest factor, tendinţa de a refuza regulile sistemului
în sine, a unui sistem nu nuapărat rigid, dar bazat pe sisteme de
valori şi credinţe care nu se pliază pe sistemul personal de existenţă
al tânărului contestatar, determină adeptul alternativei contracultură
să afilieze, dar în fază iniţială , să aleagă din paleta ofertaţională a
pieţei de profil : fie la un sistem alternativ de muzică, fie la o mişcare
artistică în sine, devenind astfel un minoritar în adevăratul sens al
cuvântului, pe acest plan contextual, cel al ieşirii de sub tutela
sistemului refractar.
În cazul contraculturii manifestate pe plan muzical, variantele
extreme ale manifestării contraculturii pot fi reprezentate ca fiind
curentele hip hop, rock, punk. Acestea au ca trăsătură comună
tocmai acest spirit contestatar, izbucnit deseori, dintr-o
imposibilitatede a se alinia normelor sistemului, de a se integra şi a
afilia la un set de valori în care nu cred şi în care nu se regăsesc ca şi
indivizi constituenţi ai aceleaşi societăţi, părţi distincte ale unui
sistem, în teorie, similar.
Cultura de macadam, ca element integrator al consumului de
droguri
La polul opus, această cultură de macadam, cum o numeşte
Hurstel nu este împărtăşită numai de elemente sociale marginalizate
social. O parte din ei sunt indivizi integraţi social, cum ar fi studenţi,
cadre de conducere, dara care la un nivel semiconştient contestă
poziţia lor actuală, preferând să se dedice alteia, ce se pliază pe miza
satisfacerii unui set de nevoi mult mai larg.
Căutarea identitară, pierdută în sistemele canonizate de
reprezentare ideologică, încearcă să fie regăsită, în cazurile mai sus
enunţate, prin mijloace alternative, specifice subculturilor.
Deşi acestea ocupă un loc marginal în spaţiul de manifestare
cultural, în directă comparaţie cu o cultură dominantă, metoda prin
care s-a impus a fos una destul de agresivă. Apariţia fenomenului
underground vine să demonstreze existenţa, dacă nu utilitatea şi
motivaţia apariţiei unei altfel de culturi decât cea dominantă.
Perioada care a facilitat, a amplificat evoluţia unui fenomen, în
fază iniţială, zonal, regional (deoarece s-a manifestat cu precădere în
metropolele şi polisurile urbanizate din SUA), iar apoi devenit global,
prin importarea sau conştientizarea existenţei unor factori, aspecte
similare şi în ţări europene, poate fi identificată ca fiind perioada
anilor 1960, în care mişcările sociale de emancipare, de minimalizare
a monopolului instaurat de ideologia dominantă au creat cadrul
favorabil unor mişcări ample de manifestare contraculturală: este şi
cazul fenomenului underground, ale cărui orogini pot fi identificate în
aceeaşi perioadă.
Complexitatea fenomenului numai contracultură, ce încerca să
îşi facă loc pe o piaţa deja monopolizată ideologic de cultura
dominantă, este indicată prin amalgamul situaţional de manifestare al
acestuia.
Mijloacele media nu au reprezentat, în fază iniţială, principalul
mecanism ideologic de manipulare şi persuasiune a acelor paria
sociali, a căror integrare într-un sistem canonizat era un serios
impediment în ceea ce priveşte regăsirea identitară. Mijloacele de
mediatizare au fost marginale mijloacelor de ditribuţie şi promovare,
deoarece cultura dominantă inocula ideologic concepte de referinţa în
consţiinta mentalului colectiv.
Treptat, odată cu amploarea fenomenului, media a început să
promoveze, într-un contrast permanent cu elementele culturii
dominante, şi acele aspecte marginale, care porneau din dorinţa de
contestare a sistemului.
Controlat nu numai la nivel ideologic, ci chiar şi la nivel
lingvistic, al structurilor de semnificaţii inserate în mesajele
contestatare, de manifestare a acestui tip de contracultură,
fenomenul underground a fost deseori legat de consumul de drogur(a
cărui cauzalitate poate fi cu uşurinţă regăsită în mesajele propriu-zise
ale curentelor artistice minoritare).
Premisa care stă la baza manifestării unui asemenea fenomen
cultural sau mai bine zis, contracultural este obţinerea unei satisfacţii
supreme, aceea a inserării unui nou tip de spiritualitate, strict legate
de satisfacţia instaurării unui nou regim ideologic, al excluşilor social,
al alienaţilor social, al acelui tip de indivizi care se sutrag monopolului
unei ordini şi al unor valori care nu le permite evoluţia în ierarhia
socială, tocmai pentru că nu sunt caracterizaţi de acelaşi tip de valori
ca cele ale masei sociale.
Satisfacţia de a dovedi superioritate în faţa sistemului, prin
însăşi acţiunea de contestare, de renegare a lui, se manifestă prin
mijloace specifice, prin mecanisme ce lucrează la nivelul instaurării
de noi reguli în cea ce priveşte mentalul unui colectiv minoritar.
De altfel, această mulţime anomică, după cum afirmă şi
Moscovici, este definită prin „norme, coduri, şi reguli de compromis
precare între părţi de conflict. Ceea ce înseamnă că nu este sudată
decât prin emoţii ori extaze comune”, nicidecum prin reguli comune,
de natură insitutţională, interioară.

Un consumator nemulţumit, un posibil minoritar social

consumator de droguri

În toate cazurile, acţiunile acestor consumatori nemultumiţi,

grupaţi în subculturi specifice au ca premisă fundamentală fugasde
fuga de sistem, de cotidian, într-o încercare specifică fiecărei genraţii
de a marca acuta stare acidă, revolata, prin instaurarea unor stări de
maximă reactivitate. Totul realizat prin răsturnarea unui sistem de
valori şi practici sociale şi instaurarea altuia, personalizat. Starea de
maximă reactivitate, impusă de practica noului grup subcultural, este
completată, în unele cazuri, de uzul de substanţe halucinogene,
droguri, menite să potenţeze euforia unei experineţe moderne a
transei şi să anihileze, simultan, incertitudinea şi analiza permanentă
a sinelui.
 Pierderea unei identităţi puternic conturate, încearcă să fie
regăsită, tot prin mijloace specifice, de data aceasta, prin consumul
de narcotice, de droguri, în euforia efectelor, individul minoritar social
nutrind speranţa de a-şi atinge scopul, de a se regăsi pe sine.
Impulsionat de cele mai multe ori de mesajele non conformiste şi
extreme ale grupului minoritar cultural căruia se subscrie, individul
ajunge să considere că scopul menţinat la începutul călătoriei sale
iniţiatice, de regăsire a sinelui, poate fi atins prin potenţarea
simţurilor. Numai că efectele proceseului amplu de regăsire identitară
au ca prim efect, din păcate, dependenţa. Iar dependenţa ucide.

Ţinta contraculturii narcotice - tinerii

Principalele categorii afectate de „febra” contestatară şi refugierea

într-o contracultură a narcoticelor este reprezentată, conform opiniei
Dr. Gabriel Cicu, din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog , de către
diferitele grupuri ale populatiei, mai ales cele vulnerabile din punct de
vedere socio-sanitar - copii, adolescenţii şi tinerii, acţiunea în sine
având ca şi premisă dezvoltarea cunoştintelor bazate pe evidenţa
ştiinţifică în domeniul consumului de droguri permite încercarea
explicării de ce, în ciuda creşterii presiunilor, formale şi informale,
deschise sau subliminale , diferitele patternuri de consum şi abuz de
droguri nu au continuat să evolueze proporţional forţi respectivelor
presiuni. De asemenea, iniţiativele cercetării în domeniul combaterii
şi prevenirii consumului de droguri şi al consumatorilor în sine au
răspuns mai degrabă unei exigenţe sociale, realizate fără a ţine cont
de interesal ştiinţific, si care au fost preocupate sa ofere, in mod
esential, explicatii si raspunsuri bazate mai ales pe ideologii decat pe
evidente.

Rolul media în conturarea imaginii consumatorului de droguri

Mecanismele ideologice prin care acest tip de comportament

ajunge să funcţioneze, să fie pus în mişcare sunt, de data aceasta,
suporturile media, datorită multiplicării acestora, evoluţiei tematicii
informaţionale în sine, dar în principal atracţiei către spectacluos şi
promovare excesivă a violenţei. Fenomenul subculturii, a
contraculturii în sine a ajuns să fie nota ce oferă notorietate industriei
mediatice în sine. Violenţa domină un sistem până acum privat de
metiatizarea intensă a unor comportamente atipice masei sociale, în
deplinătatea ei de manifestare.
Se acţionează cu simboluri, sisteme de semnificaţii, practici
sociale şi structuri lingvistice ce nu concordă cu o realitate a
normalităţii, ci vin să impună un alt tip de normalitate (prin
promovarea lor excesivă), aceea a subculturii violenţei şi dependenţei
, manifestate atât la nivelul artistic (prin versuri, mesaje violente,
instigatoare), cât şi la nivelul ritualurilor de macadam(de exemplu,
consumul de droguri).
Problematica consumului de droguri are la bază aceleaşi
premise ce alcătuiesc substratul ideologic al altor tipuri de
manifestare a subculturii(de exemplu, cultura underground). Se
poate vorbi de un grup minoritar de indivizi, pentru care practicile
sociale cotidiene au ajuns să fie fade şi vide de semnificaţii. Salvarea
existenţială este văută, în acest caz, printr-o potenţare exhaustivă a
simturilor, până la refuz. Este o nouă metodă de manifestare a
subculturii, a unei contraculturi a normalităţii.
La fel cum fenomenul underground a avut ca forme de maximă
reactivitate promovarea unui anumit gen muzical, fundamentat pe
violenţa verbală, acest tip de reactivitate, pe bună dreptate
revoluţionară, poate fi considerat un mecanism de reglare socială, în
cadrul unui grup minoritar, în condiţiile în nesiguranţa exacerbată şi
permanenta analiză de sine aduce individul în situaţie de a nu se mai
încadra într-un sistem riguror definit, fiind exclus pe bază de selecţie
naturală, potrivit principiului potrivit căruia numai ”cei puternici
supravieţuiesc”.
Imposibilitatea de adaptare la un set de reguli pe care îl
contestă aduce individul în situaţia de a fi izolat, de a-şi cultiva o
cultură proprie, în interiorul căreia să beneficieze de siguranţa de
care are nevoie pentru a supravieţui, chiar dacă asta înseamnă să
devină un practician al situaţiilor – limită. Izolarea de restul lumii
poate fi privită şi ca o încercare de evadare, de a se sustrage
regulilor pe care le contestă, dar la care înainte trebuia să afilieze , în
încercarea de construire şi de restaurare a echilibrului pierdut pe
calea „sistemului”.
Pornind de la aceste premise, cauzalitatea consumului de
droguri, ca fenomen naţional , poate să fie explicată, din perspectiva
unei sociologii a fenomenului în sine.
 Dependenţa şi consumul de droguri, ca acţiune contraculturală
aduc fenomenul propriu - zis în atenţia media, centrată pe
nuanţarea, dacă nu în unele cazuri hiperbolizarea realităţii în sine,
sau mai bine - zis, pe reconstrucţia unui tip de realitate, ce se
sustrage normalităţii, făcând uz de procedee de persuasiune cum ar
fi: generalizare, decuparea contextuală a realităţii, disimularea
cauzalităţii fenomenului şi inocularea unui sentiment de repulsie, de
reject permanent al masei sociale în ceea ce priveşte unităţile
subculturale ce nu se ciscumscriu aceluiaşi sistem de valori.
În acest scop, media naţionale şi locale prezintă o variantă
trunchiată a fenomenologiei în sine, pe care o impun ca fiind cea
reală. Aici se poate vorbi şi de un raport uşor inechitabil între acţiunile
organelor abilitate şi promovarea lor în presă, între preponderenţa
cazurilor de consumatori de droguri semnalate şi mediatizarea lor la
nivel local, sau pur şi simplu prioritatea unui altfel de acţiuni atunci
când vine vorba de abordarea subiectului în sine.
De la bun început, cauzalitatea şi cazurile propriu – zise,
concrete, de consum de droguri sau dependenţă sunt puse într-un
con de umbră, perspectiva redactării materialelor de profil fiind cea
pur insituţională, a eforturilor organelor abilitate de a combate, de a
preveni fenomenul în sine.
Cu excepţia unor mini – documentare, reportaje şi materiale de
sinteză realizate de-a lungul anilor de televiziunea naţională, dar şi de
structuri media mai mult sau mai puţin autohtone privind semnalarea
existenţei unei pieţe a dependenţilor de droguri, precum şi
familiarizarea reprezentanţilor culturii naţionale dominante cu
aspectele traumatizante şi efectele distructive ale utilizării
drogurilor(prin mărturisiri ale unor consumatori), piaţa mediatică este
asaltată de ştiri spectaculoase privind acţiuni de flagrant, întreprinse
de organe precum Biroul de Combatere a Criminalităţii Organizate şi
Terorismului, confiscarea de droguri, precum şi campaniile de
prevenire îndreptate împotriva consumului de droguri, efectuate de
către Agenţia Naţională Antdrog.
Perspectiva detalierii aspectelor de nuanţă, a situaţiei de fapt în
sine, vizează, cum am expus anterior, doar zona instituţională; este o
relaţie de comunicare impusă, de ce nu, de sus în jos, pe scara
comunicaţională, şi nu invers; de la un nivel instituţional, deci al
culturii tradiţionale, dominante, la un nivel poate inferior, al
receptorului de rând. Alternativa schimbării perspectivei nu este
dezirabilă, dintr-un motiv elementar: dintr - o perspectivă a practicilor
şi regulilor tradiţionale, general acceptate, situaţia atipică devine
senzaţională, spectaculoasă, marcându-se astfel, subliminal, şi
importanţa, precum şi puterea de manipulare a culturii instituţionale;
schimbarea perspectivei aduce cu sine o sesizabilă modificare de
registru: în prim plan apare contra - cultura, a cărei promovare
înseamnă, la un nivel instituţional unanim acceptat, o încurajare a
practicilor sociale similare sau care se circumscriu aceluiaşi registru
de incompatibilitate socială. Alternativa prezentării dependentului de
droguri ca şi victimă devine aproape nulă, din momentul în care
perspectiva de dezbatere, instaurată în mod aprioric este aceea
instituţională, a detalierii unor informaţii venite pe cale instuţională, a
unei formaţiuni nomice, şi nu anomice.
Practica jurnalistică astfe instaurată aduce în prim - plan, din
acest moment, incidenţa penală a comiterii infracţiunilor de consum
sau trafic de droguri, cu toate că direcţia de care aminteşte Agenţia
Naţională antodrog este cu totul alta. Strategia naţională pe 2005, în
ceea ce priveşte această instituţie centreayă eforturile pe încadrarea
în societate a consumatorului de droguri şi pe un transfer de la o arie
cu multiple conotaţii infracţionale, şi implicit o imagine denigrantă,
prin asocierea consumatorului cu un infractor, la o arie diametral
opusă.: şi aici vorbim despre un câmp semantic ce vine să nuanţeze
problematica unui om bolnav.
În media însă, situaţia este cu totul alta: diferenţa semnificaţiei
impuse de semne lingvistice precum „consumator de droguri” şi
„dependent” nuanţa peiorativă de „toxicoman”, des utilizată în articole
de profil creează o supradimenionare a realitătii prin violenţă
lingvistică, semantică, inoculând audienţei o societate sau un
fragment social a cărei referenţialitate devine utopică sau cu nuanţe
uşor fabuliste, impunând totodată un concept de valori şi concepţii
ireale arsupra unei realităţi deja existente.
Cum am menţinat anterior, consumatorul, privit, ca un
reprezentant al unei subculturi devine un infractor, ce s-a sustras
normelor universal(în teorie) acceptate sau tolerate, şi nicidecum o
victimă a sistemului din care s-a sustras.
De aici rezultă şi refuzul unor consumatori de droguri de a
recurge la varianta unei reintegrări într-o societate care le contestă
sistemul de valori şi continuă pe calea subculturii narcotice, până la
sacrificul suprem: moartea, în încercarea permanentă de a se regăsi
identitar.
 Statistica la nivel naţional în ceea ce priveşte alternativa unei
reintegrări sociale, pe cale dezintoxicării nu este îmbucurătoare, din
perspectiva nomică: din ce în ce mai puţini dependenţi de droguri
recurg la varianta dezintoxicării, din teama sau refuzul iniţial de a nu fi
catalogaţi, de a nu fi înfieraţi de reprezentanţii unei culturi
incompatibile cu sistemul lor de semnificaţii.( Raportul de evaluarea
pe anul 2005 al Agentiei Nationale Antidrog mentioneaza ca
aproximativ 35.000 de romani consuma droguri, iar cei mai multi sunt
din Bucuresti. In aceste conditii, in capitala exista doar trei centre de
tratament substitutiv cu metadona, la nivel national situatia fiind si
mai proasta. In plus, numarul celor care solicita ajutor scade de la an
la an. Daca in 2001, 2.134 de persoane doreau sa urmeze un
tratament, anul trecut doar 1.583 de consumatori au decis sa scape
de dependenta.)Totodată, principalele victime ale consumului sunt
tinerii, iar heroina este substanta pe care o prefera aproximativ
jumatate din toxicomani, potrivit informaţiilor oferite la nvelul anului
2005 de Agenţia Naţională Antidrog. De asemenea, consumul
injectabil al acestei substante a fost definit ca fiind consum
problematic de droguri.
Local, semnificaţiile semnului “consumator” puse în
mişcare de un transfer semantic
La nivel local, situaţia este destul de complicată: în registrele
Agenţiei Naţionale Antodrog, nu este înregistrat nici un dependent de
droguri, iar la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, cazurile de consum
sau dependenţă de droguri sunt reduse.
Atunci când mediatizarea evenimentului de consum se
produce, fie în jurnalele locale de ştiri, fie în materialele din presa
scrisă, cauzalitatea evenimentului în sine este lăsată deoparte,
accentul fiind pus, în mod indiscutabil pe realizările instituţionale, o
motivaţie a alegerii în sine putând să îşi regăsească originile în însăşi
faptul că reprezentanţii media nu pot oferi o părere avizată despre
manfestarea fenomenului şi ceea ce stă la baza producerii lui.
Dacă jurnaliştii, ca şi gate - keeperi infromaţionali nu pot
contura prin eforturi proprii imaginea unui consumator de droguri, din
perspectiva instituţională, „salvarea” din acest punct de vedere
survine în urma cercetărilor ştiinţifice de specialitate. Acestea relevă
faptul că există o gamă de factori social şi psihologici, maifestaţi la
nivel individual, care stau la baza identificării cu o contracultură
pregnantă a drogurilor. Alegerea făcută de aceşti indivizi
reprezentanţi ai unei culturi minoritare, cu precădere tineri,(unde
gradul de revoltă este amplificat de însăşi condiţia lor şi de
incapacitatea de a adera la un sistem cu valori pe care le consideră
inechitabile, injuste şi inutile în acoperirea nevoilor personale), ţine cu
precădere, de factori precum stima de sine scazuta, autocontrol
scazut, dificultati in relatiile interpersonale, abilitati/posibilitati scazute
de a imita modele sociale pozitive, atitudine favorabila fata de
consumul de droguri, cautarea de senzatii noi, credinte ambigue
asupra consumului anumitor droguri si alti factori psihopatologici, cum
ar fi de exemplu o viata stresanta, depresie sau anxietate. Toţi aceşti
factori reprezintă presiuni sociale sau autopresiuni răsfrânte asupra
sinelui la un nivel individual, datorită imposibilităţii de a se alinia cu
normele considerate normale.
Aspectul acesta este deseori desconsiderat de presă în
prezentarea factuală a cazuisticii drogurilor.
Imaginea unui consumator de droguri, ca şi reprezentant al
unui sistem de reprezentări şi practici sociale distincte, antinomice
faţă de unanim acceptatul grad de normalitate este astfel construită
numai prin prisma poziţiei sale sociale, nu de element de sine
stătător, ci de verigă socială într-un lanţ vicios al criminalităţii şi
infracţionalităţii manifestate în aria normalităţii.
Consumatorul este doar o victimă, nu din punctul de vedere al
sistemului pradă căruia a căzut, cel al contraculturii, ci o victimă a
sistemului instituţional, care îl pedepşte în conformitate cu regulile
instituite de normalitate, nu de sistemul căruia se circumscrie ca şi
minoritar.

Profilul consumatorului, aşa cum este el ilustrat în presa locală

Tocmai acest aspect este fructificat de media locale. Articolele

apărute cu precădere în presa scrisă îndreaptă atenţia către
sancţionarea unui act de contracultură , precum şi pe o prezentare
factuală a situaţiei. Pentru a susţine această afirmaţie, stă drept
dovadă un material publicat în cotidianul local Observator, din data
de 2 aprilie, inserat ca anexă la materialul de faţă.
Materialul în sine se circumscrie ariei de competente a
violenţei, amplu promovată de orice tip de suport media în ultimele
decenii (problema semnalată un este singulară, sisteme precum cel
din SUA sau Franţa confruntându-se cu probleme similare) dezbate
problemática drogurilor. Aria de referinţă este îngustată prin
raportarea la un caz Tepic, specific, pentru a nuanţa întreaga
problematică.
Spre deosebire de prezentarea crimelor în tipurile de suport
audio - vizual, unde scopul ultim este de a lăsa impresia, prin
supraprezentare, că aceste acţiuni se termină prin victoria
făptuitorilor, în cazul consumului şi al consumatorilor de drogrui ,
situaţia este exact inversă: în mitul confruntăţii duale între forţe
antinomice, învingătorii simbolici sunt forţele instituţionale, care
reuşesc confiscarea unor cantităţi impresionante de narcotice şi
substanţe halucinogene.

În cazul menţionat anterior, persoana consumatorului de

droguri nu este evidenţiată decât prin nominalizare, prin identificarea
cu un semn lingvistic propriu, şi anume identificarea cetăţeneniei,
apartenenţei culturale la un spaţiu public şi marca distinctivă, unică,
cea a numelui. De remercat este transferul de semnificaţii dinspre
substantivul “consumator de droguri” înspre acţiunea propriu - zisă,
menită să lărgească oarecum orizontul de analiză şi să încadreze
consumatorul în sine în fenomenologia acţiunii. De la bun început,
imaginea consumatorului este trecută pe plan secund, pentru a
aduce în prima plan o realizare instituţională: “Lucrătorii
Compartimentului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a
Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu Biroul Teritorial
Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism (DIICOT), au efectuat o supraveghere de
aproximativ patru luni, cu predilecţie fiind vizate campusul
Universităţii „Ovidius”, precum şi căminul de studenţi. Astfel, ca
urmare a activităţilor specifice privind documentarea şi probarea
infracţiunilor desfăşurate de un grup de tineri care distribuiau
cannabis în mediul universitar, au fost prinşi în flagrant în data de 1
aprilie, Valentin P., de 19 ani şi Cătălin M., de 20 de ani.”

Imaginea consumatorului de droguri este legată strcit în acest

caz de acţiunea de comercializare în sine, iar profilul acestui minoritar
social este punctat prin cuvinte chepe, ce se circumscriu unui câmp
semantic al tipologiei unui rebel tipic, al individului tânăr ce se revoltă
împotriva sistemului prin acţiuni de maximă reactivitate. De altfel,
afirmaţia poate fi sustituta se o situaţie statistică pe anul 2005 oferită
de Brioul Zonal pentru Combaterea Criminalităţii Organizate, potrivit
căreia, cel puţin la nivelul ariei ce intră în competenţa biroului,
persoanele denuite consumatori de droguri sau traficante au în mare
parte vârste cuprinse în 20 şi 30 de ani.

Astfel, elemente lexicale precum “campus”, “cămin de studenţi”,

“studenţi”, “tineri”, “elevi” devin indicatori asociaţi unui anumit stil de
viaţă, care se intersectează la nivelul conceptelor prin care
acţionează mentalul colectiv, cu un stil de viaţă al subculturii.
Intersectarea dintre cele două sisteme de semnificaţii diferite este
punctul care suscită interesul mediatic în acest caz. Câmpul semantic
dominant se intersectează cu un altul, ce conturează o shiţă concisă
a unui consumator tipic.

Comercializarea de substanţe haluginogene, narcotice face ca

tinerele speranţe ale sistemului să fie deja etichetate cu un anumit
label, potrivit patternului instalat la nivel general. Elemente lexicale
precum “cannabis”, “marijuana” definesc natura duplicitară a unor
indivizi, care deşi integraţi social, nu se pot sustrage tendinţei de a se
opune sistemului din care fac parte şi de a adera la un sistem nou de
valori, în care regulile sunt fiefăcute de ei, fie sunt înlocuite de
experienţe şi trăiri comune, ce inoculează impresia unei superiorităţi
de “unitate”(dată de diferenţa de concepte cu care operează cele
două sisteme antinomice, dar în mod bizar, integrate într-un tot al
manifestărilor practicilor sociale).

Această practică socială atipică, la nivelul de referinţă al unui

reprezentant al sistemului tradicional, nomic, cum ar fi instituţiile de
genul Compartimentului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a
Criminalităţii Organizate Constanţa Biroul Teritorial Constanţa al
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism (DIICOT), are consecinţe pe plan social, prin sancţionarea
şi confiscarea obiectului practicii sociale manifestate de minoritarii
culturali, sociali.

Este pus în scenă un alt plan, printr-un câmp semantic ce se

circumscrie ariei de competenţă a justiţiei, a instituţiilor punitive,
necesare pentru reglarea abaterilor şi a inechităţilor ce survin ca
urmare a nerespectării legii: “probatoriu”, “procuror”, “anchetator”,
“arest preventiv”.
Timpul şi locul ca elemente definitorii în stabilirea imaginii
consumatorului de droguri

Odată cu acest sistem cultural şi prin apartenenţa la acest

sistem, este impus un nou tip de ritual, manifestat la nivelul atitudinii
specifice, cât şi a locaţiei, precum şi a perioadei temporale. Referitor
la zona de definire, competenţă Constanţa, de remarcat este faptul
că perioada estivală condiţionează în mod cert creşterea consumului
de droguri şi a cosnumatorilor, ca urmare a afluxului de turista, a
posibilităţilor de a face bani prin comercializarea substanţelor
nocive,precum şi printr-o vădită încercare de creştere a stimei faţă de
sine prin potenţarea simţurilor şi atragerea plăcerii absolute.

Dacă pe tot parcursul anului, singurele cazuri înregistrate de

consumatori, sporadic, în buletinele informative ale Poliţiei şi ale
organelor abilitate să constate acest tip de situaţii sunt cele de
studenţi, prinşi drogaţi sau chiar medici rezidenţi (cum se arată într-
un caz prezentat de BTCCO pe anul 2005), sezonul estival reprezintă
o suprasaturare mediatică în acest sens.

Dacă pe timpul anului, articolele care apar în presă locală

referitor la aspectul consumului de droguri este de 7- 8 articole pe
săptămână, în medie, dintre care 4 se axează pe problematica în
sine a consumului, perioada estivală abundă în articole tematic. Dar,
cum am menţionat anterior, problema care se ridică porneşte de la
perspectiva de abordare în sine a informaţiei brute: vorbim de o
perspectivă insituţională, nu de una strict umană, care să se axeze
pe drama consumatorului sau motivaţiile care stau la baza deciziilor
sale.

La o primă analiză, este uşor de apreciat - majoritatea

articolelor prezintă activitatea Biroului Teritorial de Crimă Organizată,
capturile de droguri, factorul uman în aceste cazuri fiind particularizat,
fie prin identificarea personală (nume, prenume), fie, mai rar(dar
întotdeauna ca element doveditor, în interior), prin captare video pe
bandă sau alte mijloace, casete, montaje cu elemente definitorii ale
acţiunii de flagrant întreprinse, imagini ce pot ajunge şi în cadrul
insitutuţiilor media, ce le fructifică.
 La nivel local însă, situaţia se schimbă puţin, pentru că miza nu
o reprezintă capturile de droguri la nivel local, ci alt gen de
evenimente.

De menţionat este faptul, că un aspect vital în construirea

imaginii consumatorului de droguri este evitat sau, mai bine zis, omis,
în media locală. Aici aducem în discuţie problematica sau situaţia
foştilor consumatori de droguri care au devenit surse de bază pentru
capturarea traficanţilor de droguri, printr-o reintegrare parţială în
sistemul pe care îl renegă. Este cert faptul că identitatea lor nu poate
fi divulgată, dar abordarea problematicii în sine ar putea ajuta la
completarea imaginii nefaste a consumatorului de droguri, sau chiar
la trenasferul de conotaţii dinspre negativ, spre pozitiv. Un alt aspect
demn de remarcat în cadrul articolelor din cadrul presei locale este şi
faptul că diferenţa dintre „consumator de droguri” „dependent ” şi
„traficant”. Amalgamul, încrucişarea de semnificaţii inducând în
eroare lectorul, receporul mesajului, indiferent de gradul său de
competenţă.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât Legea 143, ce face

referire strictă la imaginea consumatorului de droguri prevede o
distincţie clară între termeni, în planul procedurii penale şi al
sancţiunii, cele trei aspecte fiind tratate în mod diferit, intrând fiecare
sub incidenţa altor prevederi.

Cazurile de consumatori de droguri depistaţi cresc simţitor, iar

imaginea acestora, reflectată în media locală, nu se abtae de la
tiparul, patternul instalat anterior: tineri dornici de adrenalină de
senzaţii tari, dornici de a ieşi în evidenţă prin altceva decât normele
recunoscute la nivel tradiţional, eventual copii cu o situaţie fianciară
foarte bună, care îşi şi permit achiziţionarea narcoticelor.

De menţionat este şi faptul că, în unele cazuri, se încearcă o

cosmetizare a situaţiei de fapt, în ideea unei alinieri la normele şi
standardele, la sistemul de valori impus de o societate de masă, de o
societate tradiţională, unde orice abatere este sancţionată potrivit
legislaţiei în vigoare. În această idee, unele evenimente referitoare la
consumatorii de droguri, edpistarea acestora, înregistarea pe listele
organelor abilitate, pot fi trecută sub tăcere de reprezentanţii
instituţiilor respective (într-un prim şi drastic filtru informaţional), dacă
se consideră că informaţiile pot dăuna imaginii instituţiei în cauză.
Astfel, cercul vicios nu porneşte de la reprezentanţii media, ci pe
scară ierarhică, de la un nivel superior, care limitează accesul la
informare al publicului larg.

Această acţiune, precum şi raportul uşor scăzut al promovării în

media al evenimentelor de profil, dată fiind importanţa cazuisticii în
sine, cât şi toposul(zona Nării Negre fiind o mare zonă de risc în ceea
ce priveşte consumul de droguri) poate fi interpretată şi ca o
încercare a instituţiilor abilitate, de a inocula în rânsul consumatorilor
tradiţionali, de masă, prin mecanismele ideologice specifice media,
ideea unui sentiment de profundă siguranţă (prin mutarea accentului
de pe realitatea socială a existenţei consumatorilor de droguri), pe
realizarea instituţiei în sine, şi anume acela de confiscare a
stupefiantelor, în acest mod fiind negată existenţa unei subculturi, ci
numai a unei culturi dominante , ce anihilează orice manisfestare
atipică prin mijloace speciale.

Cât despre imaginea consumatorului de droguri, aşa cum este

realizată ea la nivelul media local, carenţele sunt mai mult decât
vizibile: în primul rând, pe listele Agenţiei Naţionale Antidrog nu există
consumatori de droguri sau dependenţi de drogur înregistraţi (de aici
se poate deduce o vădită încercare de mascare a fenomenului îăn
sine la nivel local), un motiv pe care îl invocă reprezentanţii Agenţiei
Antidrog fiind şi confidenţialitatea de care beneficiază consumatorii,
precum şi teama ca în momentul în care datele sunt divulgate sau
deconspirate, să nu fie pusă în primejdie integritatea consumatorului
în sine.

Strict legat de acest aspect, în al doilea rând, schiţa

consumatorului de droguri nu este amplă, este abia notabilă, din
momentul în care perspectiva de abordare în presă se axează pe
activitatea instituţiilor în sine, şi nu pe subiectul numit consumator de
droguri. Şi aceasta numai în cazul în care sunt prezentate materiale
de acest fel, iar accentul nu cade pe campaniile de prevenirea
consumului, în condiţiile în care imaginea consumatorul de profil nu
este bine schiţată la nivel local.
 BIBLIOGRAFIE:

• GILLES FERREOL, GUY JUCQUOIS - DICŢIONARUL

ALTERITĂŢII
• GILLES FERREOL- IDENTITATEA, CETĂŢENIA ŞI LEGĂTURILE
SOCIALE
• VIOLENŢA ÎN MASS – MEDIA - UNA DINTRE CAUZELE
INTENSIFICĂRII CRIMINALITĂŢII
FACTORI DE RISC SI DE PROTECTIE IN CONSUMUL SI ABUZUL DE
DROGURI ,DR. GABRIEL CICU,
AGENTIA NATIONALA ANTIDROG