Dacian Cioloş.

Reforma Politicii Agricole Comune în legislatura 2009-

2014

Dacian Cioloş s-a născut la data de 27 iulie 1969, în oraşul Zalău. După absolvirea în
1987 a studiilor medii la Liceul “Agroindustrial” din Şimleul Silvaniei, specializarea
Horticultură şi Viticultură, a urmat cursurile Facultăţii de Horticultură din cadrul
“Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară” din Cluj (1989-1994), obţinând
diploma de inginer horticultor. A urmat apoi studii de agronomie aprofundată,
specializarea "Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală" la École Nationale Superieure
Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franţa, beneficiind de o bursă guvernamentală
franceză (1995-1996) şi un masterat ştiinţific în "Economia dezvoltării agricole, agro-
alimentare şi rurale" la École Nationale Supérieure Agronomique şi Universite
Montpellier I (1996-1997). Începând din anul 2000, şi-a început doctoratul în economia
dezvoltării agricole, agroalimentare şi rurale la Institutul Naţional de Cercetări
Agronomice (INRA) din cadrul Ecole Nationale Superieure Agronomique Montpellier.
Dacian Cioloş, membru al Comisiei Europene responsabil cu agricultura şi
dezvoltarea durabilă, a lansat pe data de 12 aprilie 2010 o dezbatere publică despre
viitorul Politicii Agricole Comune (PAC) în Uniunea Europeană. Încă din momentul
creării sale , PAC a fost permanent adaptată ca să răspundă mizelor actualităţii. În ultimii
ani, în special în 2003 şi cu ocazia Bilanţului de sănătate al PAC din 2008, s-au întreprins
reforme semnificative, destinate să modernizeze sectorul şi să-l orienteze mai temeinic
către piaţă. Strategia „Europa 2020” îşi propune o reformă a PAC, astfel încât aceasta să
poate răspunde noilor provocări, de natură economică, socială, ecologică, climatică, şi
tehnologică cu care se confruntă societatea actuală. Dezbaterea care începe, se axează pe
obiectivele viitoare ale PAC din noua perspectivă a strategiei „Europa 2020”. Prin
intermediul acesteia se doreşte, de asemenea, să se ţină seama de diversitatea
agriculturilor din cele 27 state membre ale UE.
Dacian Cioloş, aşa cum se poate observa din declaraţiile facute în presă, îşi doreşte
inclusiv o mai mare deschidere, implicarea tuturor cetăţeniilor UE, prilej cu care a şi
lansat această dezbatere. El consideră că de PAC nu ar trebui să se ocupe doar
specialiştii, ci consideră că PAC e o politică a tuturor europenilor, drept pentru care ar
trebui luate în considerare reacţiile şi gândurile agricultorilor. Acesta îşi doreşte o
deschidere cât mai largă a acestei dezbateri, deoarece consideră că este normal ca toţi
cetăţenii să aibă dreptul şi timpul necesar să îşi exprime părerea. Dezbaterea publică
lansată de către Dacian Cioloş ridică problemele asupra viitorului politicii agricole
comune, prezintă obiectivele şi principiile acesteia precum şi contribuţia acesteia în
cadrul strategiei „Europa 2020”. Totodata la sfârşitul acestuia an, Comisia Europeană, va
prezenta o comunicare cu privire la viitorul PAC dincolo de 2013.
Dezbaterea publică va fi strucurată în jurul a patru teme principale:
• Pentru ce este nevoie de o politică agricolă comună a Europei?
• Care sunt obiectivele pe care societatea le alocă agriculturii în întreaga ei
diversitate?
• De ce trebuie reformată PAC şi cum trebuie procedat pentru ca ea să răspundă
aşteptărilor societăţii?
• Care vor fi instrumentele de mâine ale PAC?

1
 Toţi cetăţenii UE şi toate organizaţiile interesate, indiferent dacă desfăşoară sau nu
activităţi în sectorul agricol, sunt invitate să participe la dezbaterea privind viitorul,
principiile şi obiectivele politicii agricole comune. Contribuţiile la dezbatere vor fi
sintetizate de către un organism independent, iar în iulie 2010, Comisia Europeană va
organiza o conferinţă de sinteză a rezultatelor dezbaterii publice. În discursul adresat
Comisiei pentru agricultură (COMAGRI) a Parlamentului European, Comisarul Cioloş a
abordat, pe lână aceste teme esenţiale, şi o serie de aspecte mai detaliate legate de
aprovizionarea cu alimente a Europei şi a lumii, ocuparea forţei de muncă în zonele
rurale, gestionarea durabilă a resurselor naturale, schimbările climatice, volatilitatea
preţurilor, înţelegerea de către cetăţeni a schemelor de ajutoare, echilibrul în cadrul
lanţului alimentar şi competitivitatea agriculturii europene. Dacian Cioloş este de părere
că înainte de o reformă a PAC, trebuie restabilită conexiunea cu societatea actuală.
Într-o rezoluţie din 29 martie 2007 privind integrarea noilor state membre în cadrul
PAC, Parlamentul European a salutat intenţia Comisiei de a propune o perspectivă pe
termen lung pentru viitorul PAC după 2013, care ar permite acestei politici să profite de
excelentele oportunităţi de expansiune oferite de creşterea schimburilor agroalimentare
mondiale, care să permită sectorului agricol să îşi îndeplinească funcţia productivă. În
continuare şi pentru perioada 2007-2013 vor fi extinse măsurile de eco-condiţionalitate,
Comisia propunând o reformă revizuită a schemei de sprijin pentru bumbac, de asemenea
Comisia propune o sinteză a adaptărilor care ar trebui aplicate în cazul mai multor
elemente ale PAC, cum ar fi sistemul de plăţi unice şi anumite instrumente de susţinere a
pieţei, precum şi a modului de a face faţă noilor provocări, de la schimbările climatice la
dezvoltarea sectorului biocombustibililor şi gestionarea resurselor de apă. Scopul
Comisiei este de a raţionaliza politica agricolă comună a Uniunii Europene şi de a
continua modernizarea acesteia. Obiectivul este acela de a îmbunătăţi funcţionarea PAC
pe baza experienţei dobândite încă din 2003 şi de a o adapta în funcţie de noile provocări
şi posibilităţi care apar într-o Uniune Europeană cu 27 de state membre. Se doreşte, de
asemenea eficientizarea şi simplificarea sistemului de ajutoare directe, acordate
fermierilor, sporirea cotei de piaţă a agriculturii ecologice în majoritatea statelor membre,
îmbunătăţirea producţiei ecologice şi a etichetării produselor ecologice pentru o mai bună
informare a consumatorului, evoluţia pieţei produselor lactate, îmbunătăţirea
competitivităţii sectorului fructelor şi legumelor şi orientarea acestuia către piaţă, pentru a
contribui la obţinerea unei contribuţii durabile, competitive atât pe piaţa internă cât şi pe
piaţa externă, reducerea fluctuaţiilor veniturilor producătorilor cauzate de situaţiile de
criză ale pieţei, creşterea consumului de fructe şi legume în interiorul Comunităţii,
continuarea efortului de conservare şi protejare a mediului, şi nu n ultimul rând
consolidarea rolului organizaţiilor de producători.
Ajutorul acordat producătorilor este în mare măsură (90%) decuplat de deciziile
privind producţia , ceea ce permite agricultorilor din UE să ia hotărâri în funcţie de
semnalele pieţei, să se poată baza pe potenţialul fermei şi pe preferinţele proprii şi să se
adapteze la schimbările survenite în mediul economic. Acesta este modul cel mai eficient
de a acorda ajutor pe venitul din agricultură. Eliminarea ajutorului pentru produse, în
general considerat ca fiind unul dintre motivele care duceau, în trecut, la probleme
privind surplusul de producţie, precum şi reducerea preţurilor de sprijin ale UE, au
apropiat în mod semnificativ agriculura UE de pieţele de la nivel mondial, îmbunătăţind
echilibrul pieţei şi reducând costurile bugetare ale stocurilor de intervenţie sau ale

2
eliminării surplusului. Rezultatele procesului de reformă au crescut competivitatea
agriculturii UE care, în ciuda scăderii cotei de piaţă a UE pe majoritatea pieţelor
produselor de bază, a devenit cel mai mare exportator de produse agricole, în principal
produse cu valoare ridicată, rămânând în acelaşi timp, cel mai mare importator de
produse agricole din lume şi reprezentând, în continuare, în mod evident, cea mai mare
piaţă pentru ţările în curs de dezvoltare. PAC contribuie din ce în ce mai mult la
prevenirea riscurilor de degradarea mediului înconjurător şi la livrarea multora dintre
bunurile publice pe care le aşteaptă societăţile noastre, având în vedere faptul că ajutorul
acordat producătorilor depinde, în prezent, de respectarea unor standarde privind mediul
înconjurător, siguranţa şi calitatea alimentelor, precum şi bunăstarea alimentelor prin
intermediul ecocondiţionalităţii.
Pentru ca PAC să constituie în continuare o politică a prezentului şi a viitorului, trebuie
să îşi poată evalua instrumentele, să le poată testa pentru a vedea dacă funcţionează în
mod corespunzător şi să se poată adapta la noi provocări.
O mai bună legiferare şi simplificarea legislaţiei constituie una dintre priorităţiile
politice ale Comisiei pentru perioada 2009-2014. PAC a iniţiat cea mai importantă
acţiune în vederea simplificării prin reforma sa din 2003, trecând cele mai multe din
plăţile directe pentru agricultori la schema unică de plată (SPU) şi prin adoptarea
organizării comune a pieţei unice în 2007. În ceea ce priveşte SPU , experienţa a
demonstrat că acest sistem a contribuit la reducerea sarcinilor administrative, la evitarea
cheltuielilor publice inutile, la îmbunătăţirea acceptării publice a PAC şi la îmbunătăţirea
competitivităţii acesteia. Cu toate acestea, evoluţia către o simplificare mai mare este
posibilă, în special în privinţa ecocondiţionalităţii.
Reforma PAC din 2003 a introdus ecocondiţionalitatea în cadrul schemei unice de
plată. Aceasta înseamnă că astfel de plăţi fac obiectul legislaţiei privind mediul
înconjurător, siguranţa produselor alimentare şi bunăstarea animalelor, precum şi
întreţinerea exploataţiei agricole în bune condiţii agricole şi de mediu.
Legislaţia actuală nu permite statelor membre să îşi schimbe decizia cu privire la
punerea în aplicare a modelului schemei unice de plată. Cu toate acestea, experienţa a
demonstrat că anumite modificări ale programelor existente sunt necesare sau de dorit.
Schema unică de plată pe suprafaţă(SPUS) a fost introdusă ca o etapă premergătoare
trecerii la SPU în statele membre care au aderat la UE la 1 mai 2004, pentru a facilita
adaptarea lor la UE, astfel statele membre care aplică SPUS trebuie să adopte SPU în
2011 ( 2012 pentru Bulgaria şi România). În prezent, zece din cele 12 state care au aderat
cel mai recent la UE aplică sistemul de plăţi unice pe suprafaţă (SPUS). Acesta urmează
să expire în 2010, dar Comisia propune prelungirea sa până în 2013.
Reforma PAC a „decuplat” ajutorul direct acordat agricultorilor, în sensul că plăţile nu
mai sunt legate de realizarea unui produs anume. Totuşi, câteva state membre au preferat
să păstreze unele plăţi „cuplate”, adică dependente de producţie. Comisia propune acum
eliminarea ultimelor plăţi cuplate şi integrarea lor în sistemul de plăţi unice, cu excepţia
primelor pentru vacile care alăptează şi a primelor pentru oi şi capre, pe care statele
membre le vor putea menţine cuplate la nivelul lor actual.
Noua legislaţie prevede includerea măsurilor de compensare a dezavantajelor pentru
agricultorii din anumite regiuni specializate în sectoarele produselor lactate, al cărnii de
vită, de oaie şi de capră şi al orezului; sisteme de asigurare a culturilor împotriva
dezastrelor naturale şi fonduri mutuale pentru bolile animalelor. Cotele au fost introduse

3
în 1984 ca o reacţie la supraproducţie, deoarece cotele de lapte expiră în 2015, sectorul
trebuie ajutat cu măsuri de tranziţie progresive pentru a se adapta la o piaţă fără cote după
2015. Pentru a permite o tranziţie fără probleme a sectorului laptelui către eliminarea
sistemului cotelor de lapte, se propune o creştere anuală treptată. Cotele de lapte vor fi
eliminate treptat până în aprilie 2015. Până atunci, pentru atenuarea şocului, Comisia
propune cinci creşteri ale cotelor cu 1% pe an în perioada 2009/2010 – 2013/2014.
De asemenea este prevăzută o finanţare suplimentară necesară pentru a întări eforturile
cu privire la priorităţiile UE în domeniul schimbărilor climatice, al energiei regenerabile,
al gestionării apei şi al biodiversităţii. Clima şi energia au devenit prioritatea ordinii de zi,
deoarece UE preia conducerea în creearea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de
carbon. În martie 2007, liderii UE au aprobat propunerile Comisiei de a micşora emisiile
CO2 cu cel puţin 20% până în 2020 şi de a stabili un procent obligatoriu de 20% pentru
folosirea surselor de energie regenerabilă , incluzând un aport de 10% de biocombustibil
în consumul de benzină şi motorină. Agricultura şi silvicultura pot avea o contribuţie
importantă prin furnizarea de materie primă pentru bioenergie, prin captarea carbonului şi
prin reducerea mai semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Obiectivele UE cu privire la politica în domeniul apei sunt stabilite în Directiva-cadru
privind apa, care va fi pusă integral în aplicare în perioada 2010-2012. Agricultura şi
silvicultura, în calitate de consumatori principali de apă şi de resurse hidrice vor avea un
rol major în gestionarea durabilă a apei, atât în termeni de calitate cât şi în termeni de
cantitate. Gestionarea apei va constiui o parte tot mai importantă a strategiei de adaptare
la schimbările climatice deja inevitabile.
Statele membre sunt încurajate să folosească pe deplin fondurile suplimentare
disponibile pentru perioada 2010-2013 şi să îşi adapteze strategiile şi programele; sunt
încurajate să îşi îndrepte investiţiile spre achiziţionarea de maşini şi echipamente care să
permita economisirea energiei, a apei şi a altor resurse şi către producţia de energie
regenerabilă, sau de materie primă pentru aceasta, pentru utilizarea în cadrul exploataţiei
agricole şi în afara acesteia.
Ecocondiţionalitate: Ajutoarele acordate agricultorilor sunt condiţionate de
respectarea normelor privind protecţia mediului, bunăstarea animalelor şi calitatea
produselor alimentare. Agricultorii care nu ţin seama de norme sunt penalizaţi prin
reducerea ajutoarelor. Această aşa-numită „ecocondiţionalitate” se va simplifica,
eliminând normele nerelevante şi cele a căror aplicare nu intră în răspunderea
agricultorilor. Se vor adăuga, în schimb noi cerinţe pentru a menţine avantajul ecologic al
scoaterii terenurilor din circuitul agricol şi pentru a ameliora gospodărirea apelor.
Asistenţa destinată sectoarelor cu probleme speciale: La ora actuală, statele
membre sunt autorizate să reţină, pe sector, 10% din plafonul bugetului naţional pentru
plăţi directe în scopul susţinerii unor măsuri de protecţie a mediului sau de îmbunătăţire a
calităţii şi a comercializării produselor în sectorul respectiv. Comisia doreşte să mărească
flexibilitatea acestui instrument. Banii nu vor mai trebui să fie folosiţi în mod obligatoriu
în sectorul respectiv, ci vor putea fi utilizaţi pentru sprijinirea producătorilor de lapte şi a
producătorilor de carne de vită, de capră şi de oaie din regiunile defavorizate, precum şi
pentru susţinerea unor măsuri de gestionare a riscurilor, cum ar fi asigurările împotriva
dezastrelor naturale şi fondurile comune pentru bolile animalelor. Statele care aplică
SPUS vor deveni eligibile pentru acest tip de asistenţă.

4
 Transferarea fondurilor de la ajutoarele directe la dezvoltarea rurală: În prezent,
fiecare agricultor care primeşte ajutoare directe de peste 5 000 de euro suportă o reducere
de 5% a plăţilor, banii fiind transferaţi la bugetul de dezvoltare rurală. Comisia propune
majorarea procentajului reţinut până la 13% în 2012. În cazul exploataţiilor agricole mai
mari, se vor aplica reţineri suplimentare de 3% pentru exploataţiile care primesc peste
100 000 EUR pe an, de 6% pentru cele care primesc peste 200 000 EUR pe an, respectiv
de 9% pentru cele ale căror ajutoare anuale depăşesc 300 000 EUR. Statele membre vor
putea utiliza fondurile astfel obţinute pentru consolidarea programelor în domenii ca
schimbările climatice, energiile regenerabile, gestionarea apelor şi biodiversitatea.
Mecanismele de intervenţie: Măsurile de influenţare a ofertei nu trebuie să diminueze
capacitatea agricultorilor de a răspunde la semnalele pieţei. Comisia propune eliminarea
intervenţiei pentru grâul dur, orez şi carnea de porc. Pentru cerealele furajere, nivelul de
intervenţie se va stabili la zero. Pentru grâul de pâine, unt şi laptele praf degresat, se vor
organiza licitaţii.
Limitarea plăţilor: Statele membre ar trebui să aplice o limită minimă de plată per
exploataţie agricolă de 250 EUR sau o limită minimă de suprafaţă de 1 hectar sau ambele
măsuri.
Alte măsuri: O serie de mici sisteme de sprijin vor fi decuplate şi transferate la SPU.
La cânepă, furaje uscate, proteaginoase şi fructe cu coajă, transferul se va face imediat.
La orez, cartofii pentru amidon şi inul cu fibre lungi, se va aplica o perioadă de tranziţie.
Comisia propune totodată desfiinţarea primelor pentru culturile energetice.
Reforma prevede o restructurare rapidă a sectorului vitivinicol prin includerea unui
sistem de desţelenire voluntară pe o perioadă de trei ani, pentru a oferi o alternativă
producătorilor necompetitivi şi a elimina de pe piaţă excedentele producţiei de vin. Se vor
suprima progresiv subvenţiile pentru distilarea de criză şi pentru distilarea alcoolului
alimentar, iar sumele respective, repartizate în pachete financiare naţionale, vor putea fi
folosite pentru finanţarea unor măsuri precum promovarea vinurilor pe pieţele ţărilor
terţe, restructurarea şi investiţiile în modernizarea viilor şi a cramelor. Reforma va
contribui la protecţia mediului în regiunile viticole, va salvgarda politicile tradiţionale şi
consacrate din domeniul calităţii şi va simplifica normele de etichetare, atât în beneficiul
producătorilor, cât şi al consumatorilor. De la 1 ianuarie 2016 va fi abrogat, la nivelul
UE, şi sistemul restrictiv al drepturilor de plantare, statele membre având posibilitatea de
a continua să îl utilizeze, dacă doresc, până în decembrie 2018.
A doua etapă a reformei include trei seturi de norme privind: denumirile de origine
protejată (DOP) şi indicaţiile geografice protejate (IGP), menţiunile tradiţionale,
etichetarea şi prezentarea vinului; practicile oenologice şi registrul viticol, declaraţiile
obligatorii şi colectarea de informaţii în vederea monitorizării pieţei vitivinicole,
documentele care însoţesc transportul produselor vitivinicole şi păstrarea registrelor în
acest sector. Noile normele privind etichetarea şi prezentarea vor îmbunătăţi comunicarea
cu consumatorul. Prima etapă a reformei sectorului vitivinicol a fost deja implementată.
Aceasta vizează programele naţionale de sprijin care utilizează pachetele financiare
naţionale, comerţul cu ţări terţe, potenţialul de producţie, inclusiv un sistem de
desţelenire şi controalele din sectorul vitivinicol.
Fiecărei ţări producătoare din UE i s-au alocat fonduri europene pentru a permite
finanţarea unor măsuri care să răspundă necesităţilor locale. Statele membre pot alege
dintre următoarele măsuri: sistem de plăţi unice (plăţi directe către producători),

5
promovare pe pieţele ţărilor terţe, recoltare înainte de coacere, fonduri mutuale, asigurare
a recoltei şi investiţii; restructurare şi reconversie a viilor, distilare a subproduselor,
distilare a alcoolului potabil, distilare de criză şi ajutoare pentru utilizarea mustului de
struguri concentrat. Ajutoarele pentru distilarea alcoolului potabil, pentru distilarea de
criză şi pentru utilizarea mustului de struguri concentrat pot fi acordate din pachetele
naţionale până, cel târziu, la 31 iulie 2012. Bugetul disponibil pentru măsurile de sprijin
creşte în fiecare an: de la 794 de milioane de euro în 2009 va ajunge la 1 231 de miliarde
de euro în 2013.
Dacian Cioloş spune că agricultura românească suferă din cauza frecventelor
schimbări care se fac pe criterii politice. În fruntea agenţiilor din agricultură trebuie să fie
profesionişti, afirmă comisarul. Comisarul Cioloş a trimis în urmă cu câteva luni o
scrisoare autorităţilor de la Bucureşti în care solicita remedierea deficienţelor în
funcţionarea sistemului de acordare a subvenţiilor europene pentru agricultorii români.
Acum, Dacian Cioloş, 41 de ani, gestionează întreaga agricultură europeană şi un buget
care se ridică aproape la jumătate din bugetul Uniunii. Scopul său este de a pregăti
reforma Politicii Agricole Comune, unul dintre cele mai delicate şi ambiţioase proiecte la
nivel comunitar. Cioloş este cunoscut ca un apropiat al Franţei, care militează pentru
menţinerea unor subvenţii importante în sectorul agricol francez. Căsătorit cu o
franţuzoaică, Cioloş este considerat un prieten personal al lui Michel Barnier, fost
ministru al Agriculturii în Franţa.
Euronews a relatat despre audierea lui Cioloş, care a spus ca UE ar trebui, daca este
posibil, să sporească susţinerea pentru fermieri. Euronews a amintit că ţări precum
Franţa, Germania, Polonia si Grecia vor acest lucru, în timp ce altele, precum Marea
Britanie şi Danemarca vor reduceri. Pe de altă parte, Irish Indepedent, care citează
Asociaţia Fermierilor Irlandezi (IFA), critică propunerile lui Cioloş privind schimbarea
sistemului de plată a fermierilor. Subvenţiile europene pentru fermierii irlandezi s-ar
putea reduce după 2013, în cadrul măsurilor adoptate de comisarul desemnat pentru a
redistribui ajutorul către ţările mai nevoiaşe. Dacian Cioloş are peste 15 ani de experienţă
în domeniul agriculturii si este considerat un profesionist, neafiliat politic, deşi a făcut
parte timp de un an din cabinetul Tăriceanu. Din 26 februarie 2009, Dacian Cioloş este
director pentru programe de dezvoltare rurală în cadrul Comisiei Europene. Iar din iulie
2009, este preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a
agriculturii în România, înfiinţată de Traian Băsescu pe 6 iulie 2009. În ianuarie 2009.
Guvernul l-a nominalizat la 12 octombrie 2009 pe Cioloş pentru funcţia de comisar
european. După absolvirea masteratului, a lucrat ca agroeconomist stagiar la Comisia
Europeană de la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare rurală a Direcţiei Generale de
Agricultură (martie - iulie 1997, aprilie 1999), ocupându-se cu pregătirea Programului
SAPARD - elaborarea cadrului de reglementare şi a dispozitivului administrativ de
implementare in statele eligibile. În intervalul 2002-2003, a lucrat la Comisia Europeană,
Delegaţia CE în Romania, ca Task Manager Agricultură si Dezvoltare rurală, SAPARD.
Începând cu ianuarie 2005, a activat în cadrul Ministerului Agriculturii, mai întâi pe
postul de consilier al Ministrului, reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul
European (ianuarie 2005 - mai 2007), apoi subsecretar de stat pentru Afaceri Europene
(mai - octombrie 2007). Deasemenea l-a înlocuit în funcţia de ministru al agriculturii şi
dezvoltării rurale pe demisionarul Decebal Traian Remeş, activând în perioada 11
octombrie 2007 - 22 decembrie 2008.

6
.