Sunteți pe pagina 1din 1

1.

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era
rock care a urmat.[1][2] Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul
McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).

2. În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop,
lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și
din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar
talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul
lui John Lennon este vorba de activism politic.

3. Această trupă, ce cânta muzică pop pe atunci, a devenit în scurt timp un fenomen
mondial cu fani care-i adorau pe membrii trupei, cu adulații isterice din partea fanilor și
condamnări din partea comentatorilor culturali și alții, printre care și Frank Sinatra.

4. Lennon a afectat imaginea The Beatles, în anul următor, când a afirmat într-un interviu
că, religia creștină este pe moarte, susținînd că Beatles e mai populară ca Iisus. În cele
din urmă, și-a cerut scuze, după ce a fost criticat foarte dur de către grupuri religioase,
după ce albumele lor au fost interzise sau chiar arse în țări din America de Sud, și după
ce au primit amenințări din partea unor grupuri ca Ku Klux Klan.

5. După aceasta, membrii trupei și-au urmat interesele individuale și s-au întâlnit tot mai rar.
Ultimul lor concert este considerat a fi apariția live pe acoperișul studio-urilor Apple, din Londra,
în ianuarie 1969, și a apărut compilat în albumul "Let It Be". În iulie 1969 trupa s-a reunit pentru a
înregistra albumul Abbey Road. Oficial, Beatles s-a destrămat în 1970, și orice speranță a unei
reuniuni a fost zdrobită când Lennon a fost asasinat de către Mark David Chapman în 1980.

S-ar putea să vă placă și