UNIVERSITATEA DIN PITESTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE

REFERAT LA DISCIPLINA

INSTITUTII COMUNITARE

CU TEMA :

TRATATUL DE LA LISABONA

PROFESOR:
Univ. dr.DIACONU DUMITRU

MASTERANT:
ANGHEL ANCA
 1. Introducere

După decenii de război cu costul a milioane de vieţi, înfiinţarea UE1 a marcat

începutul unei noi ere în care ţările europene îşi rezolvă problemele la masa discuţiilor şi nu
pe câmpul de luptă.
În 50 de ani, Europa s-a schimbat mult - la fel ca întreaga lume.
Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume în evoluţie constantă, Europa trebuie să facă
faţă unor noi provocări: globalizarea economiei, evoluţia demografică, schimbările climatice,
nevoia de surse durabile de energie şi noile ameninţări la adresa securităţii. Iată provocările
secolului al XXI-lea.
Iar acestea nu ţin cont de frontiere. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă
singure tuturor acestor probleme. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor,
este necesar un efort colectiv la nivel european. Europa trebuie să se modernizeze, să dispună
de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent
extinse de la 15 la 27 de state membre, ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de
astăzi. Prin urmare, regulile care stau la baza cooperării dintre ţări trebuiesc revizuite.
Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 20072
Liderii europeni au convenit asupra unor noi reguli ţinând cont de schimbările politice,
economice şi sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor şi speranţelor
europenilor. Tratatul de la Lisabona stabileşte care sunt competenţele UE şi mijloacele pe
care aceasta le poate utiliza şi modifică structura instituţiilor şi modul de funcţionare a
acestora.
Tratatul de la Lisabona nu se substitue tratatelor existente şi nu le înlocuieşte, ci le
completează şi le imbunătăţeşte printr-o serie de amendamente aduse:
- Tratatului asupra UE care a stabilit cadrul general al UE şi principiile esenţiale pe
care se constitue;
- Tratatului care instituie Comunitatea Europeana şi care devine Tratatul privind
functionarea UE.
Tratatul este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei
conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi
Parlamentul European. Toate cele 27 de state membre l-au ratificat urmând proceduri variate,

1
Uniunea Europeană
2 1
Romania a ratificat Tratatul de la Lisabona prin legea numarul 13/2008, la 4 februarie 2008, promulgată prin Decret de Președintele
României la 6 februarie 2008 și publicată în Monitorul Oficial nr. 107 din 12 februarie 2008.

2
în funcţie de constituţia naţională, cu excepţia Irlandei care a organizat referendumul de
ratificare în 12 iunie 2008, cu ocazia căruia populaţia a votat cu majoritate împotrivă şi care
reia procedura acestui sufragiu în toamna anului 2009.
Datele de aderare ale celor 27 de state membre sunt următoarele:
 1957 – ţările fondatoare: Germania, Belgia, Franta, Italia, Luxemburg şi ţările
de Jos.
 1973 – Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit.
 1981 – Grecia
 1986 – Spania şi Portugalia
 1995 – Austria, Suedia şi Finlanda
 2004 – Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia,
Slovenia şi Republica Ceha.
 2007 – Bulgaria şi Romania
Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, în conformitate cu Articolul 6.

2. Obiectivele şi valorile UE

Tratatul de la Lisabona defineşte clar obiectivele şi valorile UE referitoare la pace,

democraţie, respectarea drepturilor omului, dreptate, egalitate, statutul de drept şi durabilitate.
Tratatul garantează că UE:
 Va oferi cetaţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere
interne;
 Va activa in direcţia dezvoltării durabile a Europei pe baza unei creşteri
economice echilibrate şi a stabilitaţii preţurilor, a unei economii sociale de
piată extrem de competitivă, vizând ocuparea totală a forţei de muncă şi
progres social, cu un înalt nivel de protecţie a mediului;
 Va combate excluziunea socială şi discriminarea şi va promova justiţia şi
protecţia socială;
 Va promova coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea
între statele membre;
 Işi va menţine angajamentul faţă de uniunea economică şi monetară având euro
ca monedă unică;

3
  Va susţine şi promova valorile U.E. în întreaga lume şi va contribui la
asigurarea păcii, securităţii, dezvoltării durabile a planetei, solidarităţii şi
respectului între popoare, comerţului liber şi echitabil şi eradicării sărăciei;
 Va contribui la protejarea drepturilor omului, în special a drepturilor copilului,
precum şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional, incluzând
respectarea principiilor Cartei Naţiunilor Unite.
Acestea sunt principalele obiective ale Tratatului de la Lisabona, care este conceput
pentru a pune la dispoziţia U.E. instrumentele necesare realizării acestora.

3. Limbile oficiale ale UE

Conform Tratatului de la Lisabona, limbile oficiale ale UE sunt în număr de 23:

germana, engleza, bulgara, daneza, spaniola, estoniana, finlandeza, irlandeza, greaca,
maghiara, italiana, letona, lituaniana, malteza, olandeza, poloneza, portugheza, româna,
slovaca, slovena, suedeza şi ceha.
Legislaţia comunitară este publicată în toate limbile oficiale şi cetaţeanul poate alege
limba prin care să interacţioneze cu instituţiile UE.

4. Instituţiile UE conform Tratatului de la Lisabona

Un obiectiv cheie al Tratatului de la Lisabona este de a moderniza instituţiile care

coordonează activitatea U.E. şi de a le face mai democratice.
Instituţiile U.E. sunt:
 Parlamentul European – care împreună cu Consiliul exercită funcţiile legislative şi
bugetare, exercită funcţii de control politic şi consultative conform condiţiilor
prevăzute prin tratate. Acesta alege Preşedintele Comisiei Europene.
Parlamentul European este alcătuit din reprezentanţii cetăţenilor U.E., al căror număr
nu depaşeşte 750, plus preşedintele, adică pentru plafonul minim, statul membru
trebuie să atribuie cel puţin 6 locuri în timp ce pentru plafonul maxim statul membru
nu poate acorda mai mult de 96 de locuri.
Competenţe:
 Exercită o putere legislativă, împreună cu Consiliul, în majoritatea cazurilor
după procedura legislativă ordinară, procedura legislativă specială, aprobarea
sau consultarea.

4
  Constituie, împreună cu Consiliul, autoritatea bugetară care decide bugetul
U.E.
 Alege Preşedintele Comisiei Europene.
 Votează o moţiune de cenzură asupra gestiunii Comisiei, care dacă este
adoptată provoacă demisia Comisiei.
 Solicită Comisiei Europene, cu votul majorităţii membrilor, să înainteze orice
propunere în legătură cu problemele care îi par că necesită elaborarea unui act
al UE pentru punerea în aplicare a tratatelor.
 Procedează, în şedinţă publică, la discutarea raportului general anual care este
înaintat de către Comisia Europeană.
 Constitue, la solicitarea unui sfert din membrii săi, o comisie temporară de
anchetă pentru a examina, fără a prejudicia, atribuţiile conferite de către tratate
ori alte instituţii sau organe, acuzaţiile de infracţiune sau de proastă
administrare în aplicarea dreptului UE.
 Alege Mediatorul European.
 Consiliul European – Dă UE impulsurile necesare pentru dezvoltare şi defineşte
orientările şi prioritaţile politice generale. Consiliul European nu exercită funcţii
legislative. Este din compus din şefii de stat şi de guvern ale statelor membre, din
Preşedintele Consiliului Uniunii şi din Preşedintele Comisiei Europene. Preşedintele
Consiliului European poate prezida şi impulsiona acţiunile Consiliului European,
asigură pregătirea şi continuitatea acţiunilor Consiliului European în cooperare cu
Preşedintele Comisiei şi pe baza acţiunilor Consiliului afacerilor generale, acţionează
pentru a facilita coeziunea şi consensul în interiorul Cosiliului European şi prezintă un
raport ca urmare a fiecăreia dintre reuniunile Consiliului European etc.
Competenţe:
 Dă UE impulsurile necesare dezvoltării sale şi îi defineşte orientările şi
priorităţile politice generale, îndeosebi asupra marilor orientări ale politicilor
economice, ale statelor membre şi ale UE, asupra situaţiei locurilor de muncă
în UE, asupra orientărilor strategice ale programelor legislative si operaţionale
în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.
 Identifică interesele strategice ale UE, fixează obiectivele şi defineşte
orientările generale ale politicii externe şi de securitate comună, inclusiv pentru
problemele care privesc materia apărării şi adoptarea deciziilor necesare.

5
  Aprobă alcătuirea Parlamentului European, a candidatului la Preşedenţia
Comisiei Europene.
 Stabileşte sistemul de rotaţie care permite alegerea membrilor Comisiei
Europene.
 Desemnează Înaltul Reprezentant al UE pentru afacerile externe şi politică de
securitate.
 Adoptă lista formaţiilor Consiliului.
 Poate convoca o conferinţa a reprezentanţilor guvernelor şi statelor membre
pentru a se renunţa la modificările care sunt de adus tratatelor.
 Să modifice dispoziţiile legate de politici şi acţiuni interne ale Tratatului asupra
funcţionării UE.
 Consiliul (de Miniştri) – Exercită împreună cu Parlamentul European, funcţiile
legislative şi bugetare. Acesta exercită funcţii de definire a politicilor şi de coordonare
în conformitate cu condiţiile prevăzute prin tratate.
Consiliul se compune dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru la nivel
ministerial, investit să angajeze guvernul statului membru pe care îl reprezintă şi să
exercite dreptul la vot.
Competenţe:
 Exercită o competenţă legislativă împreună cu Parlamentul European, în
majoritatea cazurilor, în funcţie de procedura legislativă ordinară sau de
procedura legislativă specială – procedura de codecizie.
 Asigură coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre.
 Constitue, împreună cu Parlamentul European, autoritatea bugetară care adoptă
bugetul UE.
 Încheie, în numele UE., acordurile internaţionale între aceasta şi unul sau mai
multe state terţe sau organizaţii internaţionale.
 Asigură coordonarea acţiunilor statelor membre şi adoptă măsuri în domeniul
cooperării cu poliţia şi cu justiţia în materie penală.
 Defineşte şi pune în aplicare politici externe şi de securitate comună, pe baza
orientărilor generale definite de către Consiliul European.
 Comisia Europeană – Promovează interesul general al UE. Comisia Europeană are
iniţiativa legislativă: un act legislativ al UE nu poate fi adoptat decât prin propunerea
Comisiei, în afară de cazurile în care tratatele dispun altfel. Celelalte acte sunt
adoptate prin propunerea Comisiei atunci când tratatele prevăd în acest sens. Comisia

6
 Europeană este compusă dintr-un resortisant al fiecărui stat membru, inclusiv
Preşedintele şi Înaltul Reprezentant al UE pentru afacerile străine şi politică de
securitate, care este unul dintre vicepreşedinţi.
Competenţe:
 Propune acte legislative Consiliului şi Parlamentului European.
 Veghează asupra aplicării tratatelor cât şi a măsurilor adoptate de către
instituţiile U.E. în aplicarea acestora.
 Supraveghează aplicarea dreptului UE sub controlul Curtii de Justiţie a UE.
 Execută bugetul european şi administrează programele.
 Exercită funcţii de coordonare, de execuţie şi gestiune conform condiţiilor
prevăzute de tratate.
 Asigură reprezentarea externă a UE, cu excepţia politicii străine şi de securitate
comună şi altor cazuri prevăzute de tratate.
 Ia iniţiativa programării anuale şi plurianuale a UE pentru a se ajunge la
acorduri interinstituţionale.
 Publică în fiecare an cu cel puţin o lună înaintea deschiderii sesiunii
Parlamentului European, un raport general asupra activităţii UE, Parlamentul
European procedează, în şedinţa publică, la discutarea acestui raport.
 Curtea de Justiţie a U.E. – Cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul şi tribunalele
specializate al căror sediu este la Luxemburg. Curtea de Justiţie a UE asigură
respectarea dreptului comunitar în interpretarea şi aplicarea tratatelor. Curtea de
Justiţie a UE este alcătuită dintr-un judecător pentru fiecare stat membru, 8 avocaţi
generali, dintre care 5 avocaţi generali permanenţi atribuiţi Germaniei, Franţei, Italiei,
Spaniei şi Regatului-Unit şi 3 avocaţi generali atribuiţi după un sistem ciclic celorlalte
state membre.
Competenţe:
Controlează legalitatea actelor legislative, actelor instituţiilor, organelor sau
organismelor UE, altele decât recomandările şi avizele destinate să producă efecte
juridice faţă de terţi.
 Controlează legalitatea inacţiunii Parlamentului European, a Consiliului
European, a Consiliului, a Comisiei, a BCE3 şi a organelor sau organismelor
UE - ei se pronunţă asupra recursurilor în carenţă formulate de către statele
membre şi celelalte instituţii ale UE.

3
Banca Centrală Europeană

7
  Statuează cu titlu prejudicial, asupra interpretării tratatelor şi asupra validitaţii
şi interpretării actelor luate de către instituţii, organe şi organisme ale UE.
 Trebuie să recunoască faptul că un stat membru nu a reuşit sa-ţi îndeplinească
una dintre obligaţiile care îi revin în virtutea tratatelor. Curtea de Justiţie a UE
se pronunţă asupra recursurilor pentru neîndeplinirea obligaţiilor formulate de
către Comisie sau un stat membru.
 Verifică, la solicitarea statului membru în cauză, regularitatea procedurii care
sancţionează un stat membru pentru violarea sau riscul de violare gravă şi
persistentă al valorilor europene.
 Controlează respectul legalităţii măsurilor restrictive împotriva persoanelor
fizice sau morale adoptate de către Consiliu pe baza politicii externe şi de
securitate comună.
 Este sesizată asupra căilor de atac limitate în chestiunile de drept împotriva
hotărârilor şi ordonanţelor pronunţate de către Tribunal sau să reexamineze
deciziile Tribunalului asupra unor recursuri formulate contra deciziilor
tribunalelor specializate.
 Banca Centrală Europeană – Are personalitate juridică. Sediul acesteia se află la
Frankfurt. BCE este independentă în exercitarea puterilor şi gestionarea finanţelor
sale. Instituţiile, organele şi organismele UE, cât şi guvernele statelor membre respectă
această independenţă.

Organismele de decizie ale BCE sunt:

 Consiliul Guvernatorilor – compus din membrii directoratului BCE şi din

guvernatorii băncilor centrale internaţionale ale statelor membre a căror
monedă este euro.
 Directoratul - compus din preşedinte, vice-preşedinte şi din alţi 4 membri.
Aceştia sunt numiţi de către Consiliul European, statuând în majoritatea
calificată, la recomandarea Consiliului şi după consultarea Parlamentului
European şi a consiliului de guvernatori, dintre persoanele a căror autoritate şi
experienţă profesională în domeniul monetar şi bancar sunt recunoscute.
Mandatul este de 8 ani şi nu poate fi reînnoit.

Competenţele BCE:

8
  Este consultată asupra oricărui proiect de reglementare a nivelului naţional,
putând oferi consultanţă.
 Adoptă măsurile necesare îndeplinirii misiunilor Sistemului European al
Băncilor Centrale şi ale Eurosistemului.
 Autorizează emisiunile de Euro
 Contribuie la buna funcţionare economică şi monetară a UE şi asigură locul
monedei Euro în sistemul monetar internaţional.
Băncile centrale naţionale constituie Sistemul European al Băncilor Centrale.
Acesta este condus de către organele de decizie ale BCE.
Sistemul European al Băncilor Centrale are ca obiectiv principal menţinerea
stabilitaţii preţurilor, el putând susţine politicile economice generale în UE, pentru a
contribui la realizarea obiectivelor UE.
Sarcinile Sistemului European al Băncilor Centrale sunt:
 Definirea şi punerea în aplicare a politicii monetare a UE.
 Conducerea operaţiunilor de schimb.
 Deținerea şi gestionarea rezervelor oficiale de schimb ale statelor membre.
 Promovarea bunei funcţionari a sistemelor de plată.
Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale ale statelor membre în care
moneda este euro, formează Eurosistemul şi conduc politica monetară a UE.
Statele membre care nu au adoptat Euro işi menţin competenţa în domeniul
monetar.
La 1 Ianuarie 2009, zona Euro este formată din 16 state membre:
Germania, Austria, Belgia, Cipru, Spania, Finlanda, Franţa, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia şi Slovenia.
 Curtea de Conturi – Asigură controlul conturilor UE şi işi stabileşte propriul
regulament interior, care este dat spre aprobare Consiliului. Sediul acesteia se află la
Luxemburg. Curtea de Conturi este alcatuită dintr-un resortisant al fiecărui stat
membru, ce îşi exercită funcţiile în deplină independenţă,în interesul general al UE.
Membrii acesteia sunt numiţi pentru 6 ani şi sunt aleşi dintre personalităţile
care aparţin sau au aparţinut în statul respectiv instituţiilor de control extern sau care
au posedat o calificare deosebită pentru această funcţie.
Curtea de Conturi îşi desemnează dintre membrii săi preşedintele, care este ales
pentru 3 ani, mandat care poate fi reînnoit.
Competenţele:

9
  Examinarea conturilor totalităţii veniturilor şi cheltuielilor UE şi de asemenea
al fiecărui organ sau organism creat de UE în măsura în care actul de
întemeiere nu exclude această examinare.
 Examinarea, legalitatea şi regularitatea veniturilor şi cheltuielilor, precum şi
asigurarea bunei gestiuni financiare, prin aceasta ea semnalând orice
neregularitate.
 Elaborarea unui raport anual dupa încheierea fiecărui exerciţiu bugetar.
 Prezentarea în orice moment a observaţiilor în special sub formă de raport
asupra unor probleme deosebite şi să solicite autosesizarea oricăreia dintre
instituţiile UE.
 Asistarea Parlamentului European şi a Consiliului în exercitarea funcţiilor lor
de control şi al executării bugetului.

5. Competenţele UE

Conform Tratatului de la Lisabona UE dispune de:

 Competenţe exclusive: numai UE poate legifera şi adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic; aceste competenţe se exercită în următoarele domenii:
 Uniunea vamală.
 Stabilirea regulilor de concurenţă necesară funcţionarii pieţei interne.
 Politica monetară pentru statele membre în care moneda de circulaţie este
Euro.
 Conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune a
pescuitului.
 Politica comercială comună.
 Încheierea unui acord internaţional corespunzător exercitării unei competenţe
interne exclusive.
 Competenţe partajate între UE şi statele membre: statele membre îşi exercită
competenţă în măsura în care UE nu şi-a exercitat-o pe a sa şi în cazul când UE a decis
a înceta să şi-o exercite.

Aceste competenţe sunt exercitate în următoarele domenii:

 Piaţa internă.
 Politica socială, pentru materiile definite de către tratate.

10
  Coeziunea economică, socială şi teritorială.
 Agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării.
 Mediul.
 Protecţia consumatorilor.
 Transporturile şi reţelele transeuropene.
 Energia.
 Spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.
 Problemele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru
acţiunile definite în tratate.
 Cercetarea, dezvoltarea tehnologică şi spaţiul.
 Cooperarea pentru dezvoltare şi ajutorul umanitar.
 Competenţe speciale pentru a conduce misiuni de sprijinire, de coordonare sau de
completare a acţiunilor statelor membre, fără a înlocui pe această temă competenţa lor
în aceste domenii.
Aceste competenţe sunt exercitate în următoarele domenii:
 Protecţia şi ameliorarea sănătăţii umane.
 Industria.
 Educaţia, formarea profesională, tineretul şi sportul, cultura şi turismul.
 Protecţia civilă.
 Cooperarea administrativă.
UE, conform Tratatului de la Lisabona, nu intervine, excepţie făcând domeniile care
ţin de competenţa sa exclusivă, decât atunci când acţiunea sa este mai eficace decât cea
întreprinsă la nivel naţional, regional sau local (principiul subsidiarităţii).
Conform tratatului mai sus menţionat există doua politici ce beneficiază de un regim
specific:
 Politica economică şi a locurilor de muncă – statele membre coordonează în
interiorul UE politicile lor naţionale.
 PESC4, în cadrul căreia UE dispune de competenţă pentru a o defini şi a o pune
în aplicare, inclusiv conturarea treptată a unei politici de apărare comună.

6. Prioritatea dreptului Uniunii Europene

4
Politica Externă si de Securitate Comună

11
 Tratatele UE şi dreptul derivat, adoptat de către instituţiile europene, pe baza tratatelor au
prioritate faţă de dreptul statelor membre.
Principiul priorităţii dreptului comunitar al UE asupra dreptului naţional al statelor
membre a fost consacrat de către jurisprudenţa constantă a CJCE, care l-a definit drept un
principiu fundamental inerent naturii particulare a UE.
Acest principiu este, pentru prima oară, înscris în Tratatul de la Lisabona.

7. Egalitatea statelor membre a UE

Conform Tratatului de la Lisabona, UE trebuie:

 Să respecte egalitatea statelor membre în fața tratatelor.
 Să respecte identitatea naţională a statelor membre, inerentă structurilor lor
fundamentale, politice şi constituţionale, inclusiv în ceea ce priveşte autonomia
locală şi regională.
 Să respecte funcţiile esenţiale ale statelor membre, în principal funcţiile care au
ca obiect:
 Asigurarea integrităţii teritoriale.
 Menţinerea ordinii publice.
 Apărarea securităţii naţionale, ce ramâne singura responsabilitate a
fiecărui stat membru.
Conform principiului cooperării loiale, UE şi statele membre trebuie să se respecte şi
să se asiste reciproc în îndeplinirea misiunilor care rezultă din tratate.
Statele membre trebuie:

 Să ia orice măsură generală sau particulară potrivită pentru asigurarea

executării obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele
instituţiilor UE.
 Să faciliteze îndeplinirea de către UE a misiunii sale şi să nu pună în aplicare
orice măsură ce poate pune în pericol realizarea obiectivelor UE.

8. Apartenenţa la UE

După Lisabona, tratatele conţin dispoziţii exprese cu privire la:

12
  Procedura de aderare a statelor la UE
 Fiecare stat european care respectă valorile UE şi se angajează a le promova,
poate cere aderarea sa la UE.
 Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate de această
cerere. Statul care a formulat cererea adresează solicitare către Consiliu, care
hotărăşte în unanimitate după ce a consultat Comisia, şi după aprobarea
Parlamentului European, care se pronunţă cu majoritatea voturilor membrilor.
 Criteriile de eligibilitate care trebuiesc îndeplinite de către ţara candidată sunt:
 Criteriul politic:
 Existenţa instituţiilor stabile care să garanteze democraţia, statul de
drept, respectarea drepturilor omului, ale minorităţilor şi protecţia
acestora.
 Criteriul economic:
 Existenţa unei economii de piată viabile având capacitatea de a
face faţă forţelor pieţei şi presiunilor concurenţiale din interiorul
UE.
 Criteriul legislaţiei comunitare:
 Aptitudinea care rezultă din aderare, mai exact asimilarea aquis-
ului comunitar
 subscrierea la obiectivele politice, economice şi monetare ale UE

Condiţiile de admitere şi adaptările obligatorii fac obiectul unui tratat special între statele
membre şi statul solicitant, care este supus ratificării de către toate statele membre conform
procedurilor constituţionale ale acestora.
 Procedura suspendării – Suspendarea drepturilor de membru al UE poate să intervină
când un stat membru aduce atingere valorilor europene.
Tratatele prevăd două tipuri de proceduri funcţie de gravitatea atingerii aduse:
 Existenţa unui risc clar de violare gravă a valorilor europene de către un stat
membru: la propunerea motivată a unuia din statele membre sau a
Parlamentului European sau a Comisiei, Consiliul statuând cu o majoritate de
4/5 dintre membrii săi şi după aprobarea Parlamentului European poate
constata existenţa unui asemenea risc. Înainte de a proceda la această
constatare, audiază statul respectiv, iar după adresarea acestor recomandări
Consiliul verifică de regulă dacă motivele care au condus la o asemenea
constatare ramân valabile.

13
  Existenţa unei violări grave şi persistente de către un stat membru a valorilor
europene: la propunerea unuia dintre statele membre sau a Comisiei şi după
aprobarea Parlamentului European, Consiliul European, statuând în
unanimitate, poate constata existenţa unei asemenea violări, după ce a invitat în
prealabil acest stat să prezinte orice observaţie privind această chestiune.
În momentul în care constatarea a fost făcută, Consiliul, hotărând cu
majoritatea calificată, poate să suspende anumite drepturi care izvorăsc din
aplicarea tratatelor statului respectiv.
 Procedura de retragere – Fiecare stat membru poate decide conform legilor sale
constitutionale să se retraga din UE. Acesta notifică intenţia sa Consiliului European.
Functie de orientările strategice stabilite de Consiliul European, UE negociază şi
încheie cu acest stat un acord care fixează modalităţile retragerii sale.
Tratatele îşi încetează aplicabilitatea faţă de statul în cauză de la data intrării în
vigoare a acordului de retragere.
Dacă statul care s-a retras din UE cere să adere din nou, cererea sa va fi supusă
procedurii de aderare.

9. Concluzii

Tratatul de la Lisabona clarifică puterile care îi revin UE, puterile care le revin
statelor membre, puterile exercitate în comun. Tratatul stabileşte mai clar decât până acum
limitele atribuţiilor şi obiectivelor UE, referitoare la pace, democraţie, respectarea drepturilor
omului, dreptate, egalitate, statul de drept şi durabilitate.
Tratatul garantează că UE:
 Va oferi cetăţenilor un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie fără frontiere interne.
 Va activa în direcţia dezvoltării durabile a Europei.
 Va combate excluziunea socială şi discriminarea şi va promova justiţia şi protecţia
Socială.
 Va promova coeziunea economică, socială şi teritorială, precum şi solidaritatea între
statele membre.
 Îşi va menţine angajamentul faţă de uniunea economică şi monetară având euro ca
monedă unică.
 Va susţine şi promova valorile UE în întreaga lume şi va contribui la menţinerea
păcii, securităţii, dezvoltării durabile a planetei, solidarităţii şi respectului între

14
 popoare şi comerţului liber şi echitabil şi eradicării sărăciei.
 Va contribui la protejarea drepturilor omului, în special a drepturilor copilului, precum
şi la respectarea strictă şi dezvoltarea dreptului internaţional incluzând respectarea
principiilor Cartei Naţiunilor Unite.
Acestea sunt principalele obiective ale Tratatului de la Lisabona, care este conceput
pentru a pune la dispoziţia UE instrumentele necesare realizării acestora.

BIBLIOGRAFIE:

15
Prof. Univ. dr. Augustin Fuerea „Manualul Uniunii Europene – ediția a III a revăzută și
adăugită”, Editura Universul Juridic, București 2006. Prof. Univ. dr. Augustin Fuerea

Prof. Univ. dr. Augustin Fuerea „Drept comunitar al afacerilor – ediția a II a revăzută
și adăugită”, Editura Universul Juridic, București 2006.

Roxana Mariana Popescu și Mihaela Augustina Drăgușin – coordonator prof. univ. dr.
Augustin Fuerea „Drept comunitar - Caiet de seminar – ediția a IV a revăzută”,
editura Universul Juridic, București 2009.

Marin Voicu „ Uniunea Europeană – înainte și după Tratatul de la Lisabona”, Editura

Universul Juridic, București 2009.

http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_ro.htm

http://www.wikipedia.org/

http://www.ier.ro/index.php/site/search

http://www.euroavocatura.ro/articole/248/Institutiile_europene_in_Tratatul_de_la_Lisa
bona

16