Aspecte privind funcţiile controlului financiar în literatura de

specialitate în România

1. Controlul financiar. Noţiune, definiţie – direcţii cadru

Datele istorice atestă că din cele mai vechi timpuri activitatea umană a
fost supusă controlului sub diferite aspecte. Controlul a fost şi continuă să
fie unul dintre factorii principali care au influenţat şi stimulat
progresul.Întotdeauna oamenii au privit cu admiraţie realizările
predecesorilor şi contemporanilor săi, supunându-le unor examinări
riguroase, ceea ce a dus la schimbare şi progres.
Noţiunea de control este utilizată în toate domeniile vieţii social-
economice şi semnifică analiza permanentă sau periodică a unei activităţi, a
unei situaţii etc.,pentru a urmări mersul ei şi a lua măsuri de îmbunătăţire.
Noţiunea de control provine din expresia „contra rolus” care înseamnă
verificarea actului original după duplicatul care se încredinţează în acest
scop unei persoane.Controlul este acţiunea de stabilire a exactităţii
operaţiunilor materiale care se efectuează anticipat executării acestora,
concomitent sau la scurt timp de la desfăşurarea acţiunilor.1
Controlul este deci o activitate care oferă date şi informaţii despre o
operaţiune cu scopul prevenirii unor abateri şi deficienţe, precum şi cu
scopul corecţiei şi de stabilire a răspunderii, dacă este cazul.
În sfera dreptului finanţelor publice, noţiunea de control financiar
cuprinde normele juridice ce reglementează raporturile juridice de drept
financiar ce se stabilesc în legătură cu controlul modului de formare,
administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare publice şi prin care se
urmăreşte corectitudinea actelor şi opraţiunilor efectuate şi respectarea
legislaţiei şi a altor reguli prestabilite.
Resursele financiare publice pot îmbrăca atât forma de fonduri publice
cât şi cea de patrimoniu public a cărui bună gestiune financiară se impune de
cei ce îl au în administrare.2

1
D. Drosu Şaguna, Tratat de Drept financiar şi fiscal, Edit. All Beck, Bucureşti, 2001, p.329;
2
D. Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Edit. Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 222-223;

1
 În literatura juridică au fost formulate diferite definiţii ale controlului
financiar.
Într-o primă opinie, „Controlul financiar este o activitate de verificare
a respectării şi aplicării conforme a dreptului financiar,desfăşurată cu
finalitatea restabilirii legalităţii, formării şi întrebuinţării fondurilor băneşti
de interes public şi implicit cu finalitatea stabilirii răspunderii judiciare şi
aplicării cerinţelor legale în cazurile de încălcare a normelor dreptului
financiar.3
În opinia lui Dan Drosu Şaguna controlul financiar este o componentă
a controlului economic, ce are ca obiectiv cunoaşterea de către stat a
modului cum sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către
societăţile comerciale publice,modul de realizare şii cheltuire a banului
public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienţei economico-
financiare, dezvoltarea economiei naţionale,înfăptuirea progresului social.
În opinia Doinei Petică Roman, controlul financiar public este o parte
componentă a controlului financiar, privind activitatea de verificare a
modului în care se formează şi se utilizează fondurile financiare publice,
precum şi a modului în care este administrat patrimoniul public, în scopul
asigurării unei bune gestiuni financiare cu finalitatea restabilirii legalităţii în
situaţiile de încălcare a normelor juridice.
În esenţă controlul financiar reprezintă verificarea modului de formare
şi utilizare a banului public, de administrare a patrimoniului public, precum
şi „reîntronarea domniei legii” pentru neregulile constatate.4
Din definiţie se desprind trei direcţii cadru ale conceptului de control
financiar şi anume:
1) verificarea modului de formare a fondurilor publice;
2) verificarea modului de utilizare a fondurilor publice;
3) verificarea modului de administrare a patrimoniului public.
1)În ceea ce priveşte prima direcţie, având în vedere că formarea
fondurilor publice se face pe seama impozitelor, taxelor şi a altor venituri ale
bugetelor publice şi fonduri speciale, normele juridice ce reglementează
aceste aspecte sunt cuprinse în doctrină sub denumirea de drept fiscal care
tinde să-şi dobândească autonomia ca ramură de drept şi în cadrul căreia
putem vorbi de control fiscal.
Prin urmare, dacă s-ar considera dreptul financiar întregul, iar dreptul
fiscal partea, prin analogie şi relaţia dintre controlul financiar şi controlul
fiscal este relaţia de la parte la întreg.

3
I. Gliga, Drept financiar, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1998,p. 380;
4
D. Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Edit. Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 224;

2
 Astfel controlul fiscal se referă la verificarea modului de constituire a
fondurilor publice prin intermediul taxelor, impozitelor şi a altor venituri
datorate, respectiv modul de verificare a îndeplinirii obligaţiilor fiscale de
către contribuabil.
2) Controlul financiar cuprinde pe lângă controlul fiscal şi activitatea
de verificare a modului în care sunt utilizate fondurile publice.
Indiferent de calitatea entităţii publice sau private care beneficiază de
fonduri publice, verificarea modului utilizării fondurilor se impune tocmai în
virtutea principiilor care guvernează normele de drept financiar, întrucât
având ca scop final tot satisfacerea unor necesităţi şi interese generale sau
publice, este firesc ca utilizarea acestora să asigure respectarea cerinţelor de
legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate.
3)A treia direcţie cadru vizează verificarea modului în care este
administrat patromoniul public în scopul realizării unei bune gestiuni
financiare. Patrimoniul public este înţeles ca totalitate a drepturilor şi
obligaţiilor la un moment dat ale statului, unităţilor administrativ teritoriale
sau ale entităţilor publice ale acestora, cu valoare economică, dobândite sau
asumate sub orice titlu.
Noţiunea de patromoniu public vizează drepturile şi obligaţiile
referitoare la bunurile din domeniul public sau privat al staului sau unităţilor
administrativ-teritoriale, iar prin controlul financiar se urmăreşte protejarea
patrimoniului public împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului
sau fraudei.
Relizarea acestei laturi a controlului financiar are în vedere în primul
rând instituţiile publice fiind următoarele: Parlamentul, Administraţia
Prezidenţială, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale
administraţiei centrale şi locale, alte autorităţi publice, autoritatea
judecătorească, precum şi instituţiile din subordinea acestora.
În ceea ce priveşte persoanele juridice care administrează patrimoniul
public, altele decât instituţiile publice, controlul financiar este realizat prin
intermediul instituţiei publice care a dat în administrare patrimoniul public.5

2. Necesitatea şi conţinutul controlului financiar

5
D. Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Edit. Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 225-227;

3
 Controlul financiar este un concept juridic şi constă în puterea
recunoscută administraţiei de a repara omisiunile, insuficienţele sau erorile
de impozitare comise de către contribuabili. Această putere a statului îşi are
izvorul în Constituţie: statul are dreptul de a controla pe contribuabili pentru
ca aceştia să nu fraudeze impozitul. Acest drept al statului intră, adesea, în
coliziune cu dreptul fundamental la libertate al cetăţenilor şi pune, între
altele, problema posibilelor încălcări a unor drepturi fundamentale şi a
fragilului echilibru dintre drepturile statului şi puterile sale, pe de-o parte şi
obligaţiile contribuabililor şi drepturile lor fundamentale, pe de altă parte.
Aparent interesele statului şi interesele indivizilor nu ar trebui să se
afle niciodată în conflict, dar realitatea contrazice, uneori chiar violent,
aparenţa, astfel că perfecţiunea la starea de echilibru rămâne doar la stadiu
de deziderat. Dar parafrazând pe Francis Querol, putem spune că dacă
echilibrul nu este perfect, el trebuie să fie acceptabil.
Evaluarea eficacităţii unui stat, potrivit lui F. Querol, depinde mai
întâi de predispoziţia sa de a face să intre produsul inpozitelor în casieriile
publice şi, în consecinţă, să vegheze că cetăţenii nu-şi exclud onorabilele lor
obligaţii fiscale. Pentru aceasta s-a dotat cu un anume instrument controlul
fiscal, fiind un instrumentul care asigură supremaţia suveranităţii fiscale a
statului.6
Controlul resurselor financiare ale statului, ale colectivităţilor locale şi
ale instituţiilor publice reprezintă una dintre dimensiunile finanţelor publice.
Şi finanţele publice – componentă de bază a activităţii social - statale
trebuie să realizeze anumite valori politice, iar pentru a se asigura
conformitatea cu acestea este necesară instituirea unui vast şi complex
control asupra lor.
Există o gamă amplă şi variată de norme de control a activităţii
desfăşurate pe linia finanţelor publice. Acesta presupune atât un control
politic realizat de Parlament, prin instrumentele constituţionale de
supraveghere a acţiunilor puterii executive, un control jurisdicţional realizat
de către instanţele de judecată, inclusiv Curtea Supremă de Justiţie, asupra
legalităţii activităţii financiare în diverse cauze deduse în faţa justiţiei şi un
control administrativ-financiar.
Formele de control, nominalizate mai sus, fac parte din controlul pe
care statul îl realizează, prin mecanismele sale, asupra activităţilor pe care
diverse componente ale sale le îndeplinesc.

6
V. Roş, Drept financiar, Edit. All Beck, Bucureşti, 2005, p. 377-378;

4
 Ca orice activitate publică, şi aceea care priveşte formarea,
administrarea şi utilizarea resurselor financiare publice este supusă nu numai
unui control statal, ci şi unuia social, prin diverse organisme şi mecanisme
ale societăţii civile, prin exercitarea de către orice persoană a dreptului de
petiţionare instituit de art. 47 din Constituţia României.
Desigur, din ansamblul formelor instituţionalizate de control,
controlul administrativ-financiar este cel mai complex, având mecanisme
prin care este urmărită, cercetată şi reglată acţiunea diferitelor organe ales
sistemului financiar, pentru ca această acţiune să fie conformă cu exigenţele
stabilite prin lege.
În acest sens ni se relevă funcţia controlului ca o componentă
esenţială a activităţii de conducere.
Referindu-ne la necesitatea controlului activităţii financiare nu trebuie
să limităm rolul acestuia la constatarea unor eventuale erori sau abuzuri,
controlul manifestându-se şi ca un instrument important pentru a îndruma,
orienta şi corecta acţiunea diverselor structuri, în vederea asigurării
legalităţii acestora.
Controlul financiar nu trebuie limitat numai la cel care se realizează
din afara instituţiilor supuse acestuia, ci trebuie înţeles şi ca o activitate
internă, instrument de autoreglare acţiunilor proprii.
Principalele forme de control financiar organizate în ţara noastră sunt:
- controlul intern;
- controlul financiar preventiv;
- controlul financiar de stat;
- controlul fiscal;
- controlul financiar exercitat de către Curtea de Conturi.7

3. Rolul şi obiectul controlului financiar

3.1 Rolul controlului financiar

7
E. Bălan, Drept financiar, Edit. All Beck, Bucureşti, 1999, p. 194-195;

5
 Controlul financiar prezintă un rol deosebit de important la nivel
macro economic şi la nivel micro economic precum şi la nivelul corpurilor
publice supuse activităţii de control.
Din acest punct de vedere, activitatea de contro financiar determină la
nivelul organizaţiei controlate o organizare mai bună a muncii, o întărite a
ordinii şi disciplinei în organizarea şi desfăşurarea activităţilor economico-
sociale, o utilizare mai eficientă a mijloacelor umane, materiale şi financiare
de care dispune organizaţia controlată, şi nu în ultimul rând, o interpretare
unitară şi corectă a legii în scopul întăririi respectării legalităţii.
Rolul şi importanţa controlului financiar delimitează, în liniile lor
generale, şi funcţiile controlului financiar pe care literatura de specialitate le
mentionează ca fiind următoarele: funcţia preventiv-educativă, funcţia de
documentare, funcţia de evaluare şi funcţia de sanctionator-reparatorie.8

3.2 Obiectul controlului financiar

Obiectul controlului financiar îl formează actele şi operaţiunile emise

sau înfăptuite de agenţii economici, instituţiile publice, precum şi de alţi
participanţi la viaţa economico-financiară a statului. În timpul controlului,
echipele de control trebuie să urmărească dacă actele şi operaţiunile care fac
obiectul examinării îndeplinesc condiţiile de legalitate, operativitate,
eficienţă, economicitate şi realitate. Având în vedere interesul practic major
al societăţii cu privire la modul de administrare a banului public şi
patrimoniului public şi privat al statului, considerăm că actele şi operaţiunile
materiale supuse examinării de către echipa de control vor trebui să
îndeplinească în mod cumulativ aceste condiţii.9
Într-o caracterizare generală actele şi operaţiunile de control financiar
sunt:
- verificări documentare şi faptice;
- consemnări scrise ale constatărilor;
- formulări de aprecieri şi concluzii;
- decizii privind coerciţiunile necesare pentru restabilizarea
conformităţii activităţii financiare a subiectelor de drept controlate.
Aceste verificări, consemnări şi decizii se regăsesc cu deosebiri
inerente în procedurile de control financiar desfăşurate fie preventiv, fie
concomitent, fie posterior asupra actelor şi operaţiunilor financiare. În
acelaşi timp, potrivit necesităţii, activitatea de control financiar este
8
C. Oneţ, Drept finanţelor publice, Partea generală, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 270-271;
9
D. Drosu Şaguna, D. Şova, Drept financiar public, Edit. CH Beck, Ediţia 2, Bucureşti, 2007, p. 265-266;

6
desfăşurată de organe şi persoane investite prin lege cu atribuţiuni de control
sau de verificare a respectării şi aplicării conforme a dispoziţiilor de drept
financiar public. Ca urmare a acestui fapt, operaţiunile de control financiar
pot fi săvârşite numai de către organele şi persoanele legal împuternicite, ele
sunt acte şi operaţiuni autorizate de stat în interes public şi, în consecinţă,
sunt obligatorii pentru toate subiectele de drept vizate.
Exercitarea controlului financiar fiind necesară asupra activităţii
financiare a tuturor organelor de stat, instituţiilor şi autorităţilor publice
centrale şi locale, organele de comtrol financiar sunt organizate într-o
anumită ierarhie şi investite cu atribuţii de control în domeniul bugetar sau
numai în domeniul fiscal. În acelaşi timp, potrivit interesului public de
control financiar competenţa organelor de control financiar este extinsă şi
asupra evidenţei contabile şi activităţii financiare a altor persoane juridice
decât cele de natură statală.
În ceea ce priveşte modul de organizare, îm statele moderne cu
economie liberal capitalistă şi regim politic democrat parlamentar, controlul
financiar este conceput şi se aplică preponderent cu denumirea de control al
executării bugetului de stat şi bugetelor locale. Având în vedere
însemnătatea bugetului de stat ca act parlamentar de autorizară anuală a
veniturilor şi cheltuielilor publice, controlul financiar din Franţa şi alte state
europene este reglementat ca un control al executării bugetului de stat menit
să asigure conformitatea executării bugetului de stat. În acest scop, controlul
executării bugetului de stat se exercită sub formele principale de control
administrativ, jurisdicţional şi parlamentar.
Controlul financiar nu trebuie limitat numai la cel care se realizează
din afara instituţiilor supuse acestuia, ci trebuie înţeles şi ca o activitate
internă, instrument de autoreglare a acţiunilor proprii.10

4. Funcţiile controlului financiar

Oportunitatea exercitării activităţii de control financiar în calitatea sa

de pârghie principală a realizării în condiţii de eficienţă a managementului
unei entităţi economice, rezidă în concepţia conform căreia acceptarea şi

10
A. Drăgoi, I. Lazăr, Drept financiar, Edit. Risoprint, Cluj-Napoca, 2009, p. 268-269;

7
includerea acestei activităţi în programul general al entităţii reprezintă una
din formele de manifestare a democraţiei autentice conferite de funcţia
economico-organizatorică a statului de drept democratic.
Transpunerea în practică a activităţii de control financiar, în calitatea
sa de pârghie la dispoziţia conducătorului unei entităţi economice, pentru
realizarea obiectivelor acesteia, se realizează pe baza funcţiilor generale şi
specifice a căror manifestare reliefează şi caracterul acesteia.
Prin funcţiile sale activitatea de control financiar depăşeşte calitatea
de instrument de lucru, de scop în sine, devenind un factor important de
creştere a calităţii sistemului în care este utilizată, prin cele 3 elemente ale
acesteia: economicitatea, eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor ce fac
obiectul programelor proprii.11
Prin modul de organizare şi exercitare, prin rolul şi obiectivele pe care
le urmăreşte, controlul financiar îndeplineşte următoarele funcţii:
1) funcţia de evaluare;
2) funcţia preventivă;
3) funcţia de documentare;
4) funcţia recuperatorie;
5) funcţia pedagogică.

1) Funcţia de evaluare

Funcţia de evaluare are în vedere acte şi operaţiuni de estimare a

situaţiei existente la un moment dat, a rezultatelor obţinute la sfârşitul unei
perioade, a modului de desfăşurare a activităţii în condiţiile de normalitate,
legalitate şi eficienţă. Controlul oferă un diagnostic al situaţiei existente,
identificând abaterile de la regulile prestabilite şi oferă conducătorului
enităţii verificate date şi informaţii ce pot duce la creşterea eficacităţii
proceselor de conducere. În afară de datele şi informaţiile consemnate prin
documentele specifice controlului, se fac şi propuneri şi sugestii de
îmbunătăţire a activităţii care influenţează, la rândul lor actul decizional.12
2) Funcţia preventivă

Prin verificarea unor operaţiuni anterior efectuării acestora, se previne

efectuarea unor activităţi, care nu răspund cerinţelor de legalitate şi
regularitate, înţelese ca ansamblu de reguli stabilite pentru categoria de

11
Dr. Petre Popeangă şi Dr. Gabriel Popeangă, Control financiar şi fiscal, Edit. CECCAR, Bucureşti,
2004, p.44;
12
M. Tudor, D. Iancu, A. Drăghici, Drept financiar, Edit. Universităţii din Piteşti, 2009, p. 286-287;

8
operaţiuni din care aceasta face parte.De asemenea se previne depăşirea
limitelor financiare alocate pentru operaţiunea respectivă.
Prin eliminarea operaţiunilor neconforme cu regulile prestabilite, se
identifică şi cauzele care au generat iniţierea unor astfel de proiecte de
operaţiuni şi se pot lua măsuri de înlăturare a acestor cauze şi implicit de
repetare a acelui gen de neconformitate.13
Funcţia preventivă se relevă şi sub aspectul actelor şi operaţiunilor
nelegale constatate ulterior săvârşirii acestora şi pentru care se stabileşte
răspunderea juridică sub diferitele ei forme, întrucât tocmai măsurile care se
iau sunt de regulă suficiente pentru prevenirea acelui gen de abateri, atât de
către subiectul controlat, cât şi de alţi subiecţi care pot fi ulterior în postură
similară.
De asemenea prin restabilirea legalităţii se dezleagă şi probleme de
interpretare a dreptului, privind normele juridice lacunare sau care generează
interpretări diferite.
În acest mod se realizează şi o aplicare unitară a acestor dispoziţii şi implicit
educarea acelor care trebuie să aplice normele de drept financiar în „litera şi
spiritul legii”.14

3) Funcţia de documentare
Controlul oferă, prin constatările efectuate asupra activităţii şi operaţiunile
înregistrate, date şi informaţii de natură să realizeze o imagine a modului de
îndeplinire a obiectivelor şi de respectare a legii. Controlul reprezintă un
diagnostic al situaţiei existente, identificând abaterile de la regulile
prestabilite şi oferă conducătorului entităţii verificate; date şi informaţii ce
pot conduce la creşterea eficacităţii proceselor de conducere.15

4) Funcţia recuperatorie

Funcţia recuperatorie prezintă o importanţă majoră a controlului

financiar, constând în acţiunea de descoperire şi recuperare a pagubei şi
luare de măsuri faţă de cei vinovaţi. Măsurile de constrângere se iau fie de

13
D. Drosu Şaguna, Tratat de Drept financiar şi fiscal, Edit. All Beck, Bucureşti, 2001,p. 331;
14
D. Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Edit. Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 228-229;
15
M. Boulescu, M. Ghiţă, Control financiar,Edit. Eficient, Bucureşti, 1997,p. 25;

9
organele de control direct, fie la propunerea acestora de către organul
ierarhic superior sau justiţie.
Formele procedurale legale de recuperare sunt:
- recuperarea pe calea executării silite;
- recuperarea pe calea răspunderii materiale reglementată de legislaţia
muncii;
- recuperarea pe calea acţiunii civile în justiţie.16

5) Funcţia pedagogică

Funcţia pedagogică are un caracter fomativ, de generalizare a

experienţei pozitive. Controlul, prin rezultatele sale, contribuie la formarea
deontologiei profesionale, îndeosebi a celor implicaţi în administrarea
fondurilor publice. La rândul lor, persoanele care alcătuiesc corpul de
control, prin nivelul de pregătire şi atitudine civică, trebuie să reprezinte un
model de comportament corect, dar şi intransigent.
Această funcţie se realizează şi în combaterea manifestărilor ilegale,
prin depistarea şi sancţionarea lor cu fermitate. Publicitatea realizată în jurul
acestor cazuri va contribui şi va favoriza îndeplinirea corectă, în deplină
legalitate a atribuţiilor de serviciu. Exercitarea într-un spirit de obiectivitate
şi ilegalitate a controlului, este în măsură să asigure relaţii corecte şi
civilizate între controlor şi controlat.17

5. Importanţa controlului financiar

Importanţa controlului rezultă din analiza funcţiilor sale.

În esenţă prin intermediul său se urmăreşte să se asigure:

16
M. Tudor, D. Iancu, A. Drăghici, Drept financiar, Edit. Universităţii din Piteşti, 2009, p. 287-288;
17
,Dr. Petre Popeangă şi Dr. Gabriel Popeangă, Control financiar şi fiscal, Edit. CECCAR, Bucureşti,
2004, p. 45-46;

10
 - îndeplinirea în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate a
obiectivelor entităţii ;
- conformitatea cu legea şi reglementările interne;
- protecţia bunurilor şi informaţiilor;
- prevenirea şi detectarea fraudei şi erorilor;
- calitatea înregistrărilor contabile şi furnizarea oportună de informaţii
sigure.
Realizarea acestor deziderate ale controlului financiar presupune forme şi
metode specifice, precum şi organizarea controlului potrivit necesităţilor
practice prin investirea unor organe şi persoane cu atribuţii de control.18

Concluzii

Controlul financiar reperezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale,

de identificare a deficienţelor şi de stabilire a măsurilor necesare pentru
18
D. Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Edit. Alma Mater, Sibiu, 2007, p. 232.

11
restabilirea legalităţii. Acesta vizează relaţiile, fenomenele şi procesele
financiare, având ca scop asigurarea unei bune functionări a activităţii
economice. El este mai mult decât un act administrativ, este o necesitate
obiectivă, dată din nevoia de a respecta legile din orice domeniu de activitate
şi din dreptul de a cunoaşte cum sunt administrate, gestionate veniturile
societăţii.
Controlul face parte din desfăşurarea fiecărei funcţii a întreprinderii
(tehnică, comercială, financiar, administrativă, de personal). Sistemul de
control financiar este un instrument indispensabil managementului pentru
supravegherea regulată a activităţii firmei, cu scopul de a lua la timp
deciziile ce se impun, privind fiecare funcţie în parte dar şi ansamblul firmei.
Indiferent pentru cine sau pentru ce scop s-ar efectua controlul, el este în
acelaşi timp un proces de cunoaştere a trecutului, de apreciere a prezentului
şi de descifrare a viitorului, în legătură cu activitatea firmei şi cu
performanţele ei economico-financiare. Totodată, controlul financiar este un
proces de cunoaştere, o practică ce incită la studiu, acţiune şi reflecţie.
Controlul financiar constituie un factor de securitate şi autonomie pentru
societate, apare ca un instrument de reglare a activităţii agenţilor economici,
precum şi un ghid pentru cei ce iau hotărâri la orice nivel, ajută la
sancţionarea agenţilor economici ineficienţi şi incompetenţi, ca şi la
recompensarea celor competitivi.
Prin acest control se urmareste sa se previna inregistrarea fenomenelor
negative si disfunctionalitatea in economie prin incalcarea dispozitiilor
legale. De aceea acest control trebuie sa actioneze in vederea perfectionarii
activitatii tehnologice si tehnico-economice, ca un factor primordial al
cresterii eficientei.El se realizeaza la toate nivelele, contribuind la
mentinerea ordinii si disciplinei, la respectarea legalitatii, a principiilor
liberei initiative si loialitati.
Controlul se organizeaza la nivel micro si macro economic finalizând
procesul ciclic de conducere furnizând elementele necesare pentru
demararea unui nou ciclu managerial, prefigurând necesitatea formarii,
fixarii unor noi obiective corespunzatoare activitatii tehnico economice.

12
 Bibliografie

1. Dan Drosu Şaguna, Tratat de Drept financiar şi fiscal, Edit. All Beck,
Bucureşti, 2001;

13
2. Dan Drosu Şaguna, Dan Şova, Drept financiar public, Edit. CH Beck,
Ediţia 2, Bucureşti, 2007;

3. Doina Petică Roman, Dreptul Finanţelor Publice, Edit. Alma Mater, Sibiu,
2007;

4. Ion Gliga, Drept financiar, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1998;

5. Viorel Roş, Drept financiar, Edit. All Beck, Bucureşti, 2005;

6. Dr. Petre Popeangă şi Dr. Gabriel Popeangă, Control financiar şi fiscal,

Edit. CECCAR, Bucureşti, 2004;

7. Marian Tudor, Daniela Iancu, Andreea Drăghici, Drept financiar, Edit.

Universităţii din Piteşti, 2009;

8. Adam Drăgoi, I. Lazăr, Drept financiar, Edit. Risoprint, Cluj-Napoca,

2009;

9. Cristina Oneţ, Drept finanţelor publice, Partea generală, Edit. Lumina

Lex, Bucureşti, 2005;

10. Emil Bălan, Drept financiar, Edit. All Beck, Bucureşti, 1999;

11. Mircea Boulescu, Marcel Ghiţă, Control financiar, Edit. Eficient,

Bucureşti, 1997.

14