Funcţiile Finantelor

Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de

resurse financiare publice aparţin întregii societăţi. Aceasta este interesată în asigurarea
resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor sociale; dirijarea resurselor cu luarea
în considerare a priorităţilor stabilite de autorităţile abilitate; utilizarea resurselor
financiare în condiţii de maximă eficienţă economică, eficacitate socială şi de altă natură;
armonizarea intereselor imediate ale societăţii cu cele de perspectivă la dimensionarea
resurselor financiare puse la dispoziţia autorităţilor publice centrale şi, respectiv, a
colectivităţilor locale şi la orientarea acestora către diferite destinaţii.
Faptul că fondurile de resurse financiare publice materializează o bună parte din
produsul intern brut constituie un argument în plus care pledează pentru organizarea
unui control riguros asupra modului de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor de
resurse financiare publice, asupra păstrării integrităţii şi a bunei gestionări a
patrimoniului public, asupra încasării integrale şi la timp a creanţelor statului şi a
onorării plăţilor datorate de acesta terţilor.
Chiar dacă nu în toate cazurile controlul statului favorizează luarea de măsuri care
adaugă un plus de valoare patrimoniului public, el împiedică adesea irosirea avutului
public, previne efectuarea de cheltuieli ilegale, inoportune sau ineficiente, contribuie la
repararea prejudiciului adus avutului public, la instaurarea ordinii şi disciplinei în
gestionarea banilor şi a altor valori publice.
Necesitatea controlului este cu atât mai stringentă cu cât în etapa actuală mai sunt încă
membri ai societăţii care au o atitudine de nepăsare faţă de avutul public, încalcă
regulile de convieţuire în societate, nesocotesc prevederile legii. Pentru a împiedica
folosirea neraţională a resurselor materiale este necesar ca statul să exercite un control
sistematic şi organizat asupra sectorului public al economiei.
In ţara noastră organelor specializate de control le revine sarcina de a verifica

1
integritatea avutului public, eficienţa folosirii fondurilor de producţie şi de circulaţie
aflate la dispoziţia unităţilor economice cu capital integral sau majoritar de stat,
legalitatea, necesitatea şi oportunitatea cheltuielilor efectuate de instituţiile publice,
respectarea obligaţiilor contractuale, a obligaţiilor faţă de buget, de creditori, de
furnizori etc.

Controlul statului are o sferă largă de manifestare. El îmbrăţişează toate domeniile

vieţii sociale, care ţin de sectorul public, şi anume: activitatea economică, cultural-
educativă, de ocrotire medicală şi protecţie socială, de asigurări sociale de stat, de
menţinere a ordinii publice, de apărare a ţării, de promovare a relaţiilor cu celelalte state
ale lumii etc. Ca urmare, controlul îmbracă forme diferite, se realizează de organe
diferite şi foloseşte instrumente diferite.

Fiecare domeniu de activitate trebuie privit dintr-un punct de vedere, şi anume:

1) acela al sarcinilor specifice ce-i revin şi care vizează, de exemplu, producţia,

repartiţia, schimbul şi consumul; dezvoltarea culturii naţionale, perfecţionarea
procesului instructiv-educativ, îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a protecţiei sociale ş.
a. m. d.;

2) efortul financiar al statului reclamat de desfăşurarea activităţii respective şi care

capătă, în cele din urmă, expresie bănească;

3) efortul şi efectele utile care nu pot fi cuantificate şi exprimate în bani. în schimb,

fiind comune tuturor domeniilor de activitate, trebuie să fie urmărite de organe cu profil
economico-financiar, capabile să facă judecăţi de valoare indispensabile la stabilirea
priorităţilor şi opţiunilor cu prilejul trierii nevoilor sociale.
Controlul asupra activităţii economice în general, ca şi cel asupra laturii economice
(efort-efect) a celorlalte activităţi sociale, este un control mijlocit de bani.

2
 Functia de stabilizare a economiei exprima capacitatea finantelor publice de a
mijloci asigurarea stabilitatii preturilor, un nivel ridicat de ocupare a fortei de
munca,echilibrul balantei de plati si un ritm acceptabil de crestere economica
echilibrata.Implicarea finantelor in stabilizarea economiei se poate realize prin procesele
de redistribuire a resurselor banesti intre persoanele fizice si juridice,pe de o parte,si
autoritatile publice ,pe de alta parte,sub formele consacrate ale impozitelor si
cheltuielilor publice.

Controlul financiar exercitat de organe abilitate constituie o manifestare a funcţiei de

control a finanţelor publice. Această funcţie se referă la modul de constituire a
fondurilor publice în economie, la repartizarea acestora pe beneficiari şi la eficienţa cu
care unităţile economice cu capital integral sau majoritar de stat şi instituţiile publice
utilizează resursele de care dispun, indiferent dacă acestea sunt proprii sau împrumutate.
Funcţia de control a finanţelor publice este strâns legată de funcţia de repartiţie, dar are
o sferă de manifestare mai largă decât aceasta, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi
repartizarea fondurilor din economie, şi modul de utilizare a resurselor. Manifestarea
acestei functii consta în utilizarea tehnicilor si instrumentelor financiare ca
mijloace pentru contracararea crizei economice ca fenomen real sau posibil a se
produce si a somajului, urmarind asigurarea unei anumite stabilitati a
productiei si ocuparii fortei de munca, respectiv atenuarea oscilatiilor ciclice,
determinate de alternarea perioadelor de prosperitate cu cele de declin economic.
Controlul financiar se exercită asupra producţiei de bunuri şi servicii realizate în
sectorul public, deoarece aceasta constituie faza cea mai importantă a reproducţiei care
influenţează toate celelalte faze. în faza producţiei se creează valorile de întrebuinţare,
care fac obiectul schimbului şi consumului, şi valoarea adăugată, care este supusă
repartiţiei. Raportul dintre valoarea adăugată şi valoarea producţiei obţinute indică
eficienţa cu care au fost folosite mijloacele de muncă şi forţa de muncă. Controlul
financiar îmbrăţişează toate elementele producţiei: mijloacele de muncă, obiectele

3
muncii şi forţa de muncă şi se efectuează asupra întregului circuit al fondurilor, de la
aprovizionarea unităţii economice cu materii prime şi materiale pentru producţie şi până
la încasarea contravalorii produselor finite livrate în afară.
în faza schimbului, în sectorul public, controlul financiar se exercită pentru a verifica
dacă produsele obţinute în întreprinderile cu capital integral sau majoritar de stat se
realizează ca mărfuri, dacă valoarea de întrebuinţare îşi dovedeşte utilitatea socială, dacă
preţul mărfii stabilit prin mecanismul pieţei acoperă cheltuielile de producţie şi de
circulaţie şi asigură un anumit profit. în această fază, controlul financiar urmăreşte, de
asemenea, viteza cu care mărfurile circulă de la producător la consumator. Orice
stagnare a produselor finite în depozitele producătorului sau în cele ale organizaţiilor
comerciale întârzie momentul recuperării cheltuielilor materiale şi al realizării valorii
adăugate.
Consumul final al instituţiilor publice se referă la cheltuielile şcolilor de stat de toate
gradele, ale instituţiilor sanitare de stat, ale aşezămintelor culturale, ale ministerelor,
celorlalte instituţii centrale şi locale etc. şi evidenţiază mărimea absolută şi relativă a
acestora, precum şi efectele utile (rezultatele) obţinute de pe urma lor.
în ţara noastră, controlul financiar se exercită de: organe ale Curţii de Conturi, ale
Ministerului Finanţelor Publice, organe specializate ale ministerelor, departamentelor,
întreprinderilor de stat şi instituţiilor publice; direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene şi ale controlului financiar, garda financiară. Atribuţii de control în domeniul
finanţelor au şi parlamentul şi guvernul ţării, precum şi alte organe.

Finanţele publice constituie un sistem de relaţii economice, prin intermediul cărora se

asigură formarea şi repartizarea fondurilor de resurse financiare publice în scopul
dezvoltării economice şi sociale a ţării, precum şi al satisfacerii celorlalte nevoi obşteşti.

4
5